Doi bărbați au fost dați dispăruți în Dunăre la Giurgeni
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2016, 06:58
Echipe de scafandri din București și Constanța au început ieri operațiunile de căutare a doi bărbați, înghițiți de apele Dunării, la Giurgeni.
Potrivit primelor informații, cei doi se aflau într-o barcă, alături de un alt bărbat, moment în care ambarcațiunea s-a răsturnat.
Cea de-a treia persoană a reușit să iasă la mal, fiind preluată de paramedicii SMURD, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Se pare că ceilalți doi bărbați nu au reușit să se salveze.
Sursa – independentonline.ro