Fiul unui fost director din Constanţa, condamnat pentru trafic de droguri
Publicat de Bogdan Comșa, 21 octombrie 2015, 18:01
Magistraţii judecătoriei Constanţa au anunţat, miercuri, sentinţele într-un dosar de trafic de droguri, în care au fost judecaţi trei tineri.
Unul dintre aceştia este Octavian Manafu, zis „Octi”, fiul fostului director al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”.
Acesta a fost condamnat la câte doi ani de închisoare cu executare pentru două infracţiuni de trafic de droguri de risc dar, în urma contopirii pedepselor şi aplicării unui spor legal, s-a ajuns la 2 ani şi opt luni de închisoare.
Din aceasta se vor scădea cele 7 luni în care Octavian Manafu a fost în arest preventiv şi la domiciliu.
În plus, tânărul nu are voie să intre în barurile şi cluburile de pe litoral timp de doi ani, alături de interzicerea altor drepturi.
Totodată, el va trebui să plătească 8.300 de lei, cheltuieli de judecată.
Alături de „Octi” au mai fost condamate alte două persoane, judecate în aceeaşi cauză: Stela Dumitrescu şi Cristian Dumitru Vîrlan, care au fost condamnaţi la 3,6 ani, respectiv 2,6 ani de închisoare.
Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.
Cei trei au fost depistaţi anul trecut de DIICOT în timp ce vindeau canabis şi extacy în cluburile de pe litoral.