O bancă din România anunţă diminuarea ratelor în franci elveţieni
Publicat de , 13 septembrie 2015, 13:40
Bancpost oferă clienților cu credite în franci elvețieni o metodă individualizată de conversie în lei, care poate conduce la diminuarea ratelor cu 30%, în medie, a anunțat astăzi banca.
Concret, dobânda noului credit în lei devine 1,5% pe an pentru primii 3 ani, ceea ce se va reflecta într-o reducere medie a ratei lunare de 30%, scrie în comunicat.
După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă și indicele ROBOR la 3 luni. Banca nu precizează însă în comunicat despre ce marjă fixă este vorba.
„Există un interes crescut din partea clienților pentru propunerile de conversie a creditelor, iar noua ofertă Bancpost vine în întâmpinarea acestor așteptări”, a declarat Andreea Mincu, Director Executiv în cadrul Bancpost, citată de evz.ro.