(AUDIO) Subiectele de la bac, la fel de grele ca în prima sesiune
Publicat de Bogdan Comșa, 25 august 2014, 20:26 / actualizat: 26 august 2014, 6:43
Aproximativ 1.400 de candidaţi constănţeni au susţinut astăzi proba scrisă la limba română, în cadrul ediţiei de toamnă a bacalaureatului.
Şapte dintre ei au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă: 4 de la Colegiul Mihai Eminescu şi câte unul de la liceele C. A. Rosetti, Callatis Mangalia şi liceul din Cobadin.
Aceştia au pierdut dreptul de a mai susţine bac-ul în următoarele două sesiuni.
Subiectele de astăzi, de la limba română, au fost la fel de dificile ca cele din prima sesiune, spune Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa:
Examenul de bacalaureat va continua miercuri cu proba obligatorie a profilului.