Apele Române monitorizează sectorul Dunării din bazinul hidrografic Dobrogea
Publicat de Doina Sirbu,
30 septembrie 2024, 16:54
În contextul situației generate de creșterea progresivă a debitelor fluviului Dunărea de pe teritoriul țării noastre, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral din Constanța, prin structura sa specifică Biroul Hidrologie Dunăre Cernavodă, monitorizează parametrii hidrologici (debit, nivel) pe sectorul fluviului cuprins între stațiile hidrometrice Izvoarele (km 348) și Grindu (km 139, Mm 76).
Astfel, de două ori pe zi (ora 06:00 și ora 18:00), se colectează date din rețeaua hidrologică aferentă celor 15 stații hidrometrice, în dispecerat, după care sunt validate de către hidrologii noștri și transmise către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) București pentru întocmirea buletinelor de prognoză zilnice.
Pentru a întocmi o prognoză exactă, sunt necesare date cât mai precise din rețeaua hidrometrică. În acest sens, ABADL a desfășurat un program prin care s-au construit mire hidrometrice noi, în toate stațiile hidrometrice, cu resurse proprii și cu specialiștii Biroului Hidrologie Dunăre – Cernavodă.
Astfel, au fost construite mire noi în stațiile hidrometrice Unirea (braț Borcea km 70+700), Fetești (braț Borcea km 41+100), Vadu Oii (Dunăre km 238), Măgureni (braț Măcin km 91+500), Nedeicu (braț Vâlciu km 38+900), Gropeni (Dunăre km 196), Brăila (Dunăre km 172) și Grindu (Dunăre km 139). Acestea sunt monitorizate și citite zilnic de către observatorii noștri.
Acestea completează rețeaua existentă, care include și stații automate de monitorizare a nivelului, temperaturii apei și precipitațiilor. Acest lucru ne oferă siguranța că datele transmise au o precizie mai mare, întărind rețeaua hidrologică existentă pentru orice regim de scurgere al fluviului Dunărea (ape mici, ape mari, ape medii).
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă, foto: Apele Române