Curse aeriene anulate, sau direcţionate către Mihail Kogălniceanu, din cauza ceţii
Publicat de Bogdan Comșa, 17 ianuarie 2015, 20:17
Unele curse aeriene, în special interne, care trebuiau să ajungă sau să decoleze de pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, au fost redirecţionate sau anulate, din cauza ceţii dense care a persistat toată ziua în zonă, anunţă Mediafax.
Directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, a declarat pentru MEDIAFAX că, la Otopeni, în cursul zilei de sâmbătă au fost patru curse redirecţionate şi trei anulate din cauza ceţii.
Astfel, două curse Tarom, de la Cluj-Napoca şi respectiv Timişoara, au aterizat la Constanţa, iar pasagerii au fost aduşi în Capitală cu autocare.
O altă cursă Tarom, de la Paris, a aterizat la Sibiu, pasagerii fiind aduşi în acelaşi mod la Bucureşti.
Cealaltă cursă redirecţionată este una Air Moldova de la Chişinău, care a aterizat pe Aeroportul Băneasa.
Alte trei curse interne Tarom au fost anulate, acestea având ca destinaţii Cluj, Timişoara şi Iaşi şi retur.
Pentru primele două, compania a pus la dispoziţia pasagerilor un avion mai mare care să ajungă şi la Cluj şi la Timişoara şi să revină apoi la Bucureşti.
Valentin Iordache a precizat că în prezent vizibilitatea pe Aeroportul Otopeni este variabilă, după ce a fost ceaţă densă toată ziua, şi că decizia anulării sau redirecţionării curselor în aceste condiţii aparţine comandantului de navă.
Directorul de comunicare al CNAB a mai explicat că în general cursele interne întâmpină probleme când este ceaţă, pentru că sunt făcute de obicei cu aeronave mai mici, ATR 42, care nu au echipamente pentru vizibilitate redusă.
Zona periferică a Capitalei şi mai multe judeţe din sudul ţării sunt, de vineri noapte, sub cod galben de ceaţă. Atenţionări de cod galben de ceaţă au mai fost emise şi pentru judeţe din Transilvania, pe parcursul zilei, iar în prezent este în vigoare o atenţionare similară pentru judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi local în judeţul Neamţ.