CONSTANȚA: Programul zborurilor pentru sezonul de iarnă, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu
Publicat de , 23 octombrie 2018, 15:33
Începând de duminică, 28 octombrie 2018, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu intră în vigoare noul orar al zborurilor regulate, valabil până la data de 26 martie 2019. Este vorba despre zborurile către Istanbul, operate de Turkish Airlines, și cele spre Londra, ale companiei Wizzair.
Așadar, în perioada sezonului de iarnă, programul zborurilor este următorul:
Conducerea Aeroportului anunță că pentru desfăşurarea traficului aerian în cele mai bune condiţii de siguranţă şi securitate, se vor pune în aplicare măsurile prevăzute în Programul de pregătire a S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa S.A. pentru sezonul de iarnă. Este vorba despre asigurarea funcționabilității infrastructurii aeroportuare și a mijloacelor tehnice aeroportuare, în condiții specifice ale sezonului de iarnă, prevenirea închiderii tehnice a aeroportului din cauze legate de executarea operațiunilor de deszăpezire, actualizarea informațiilor privind echipamentele și facilitățile ce pot fi asigurate pentru desfașurarea traficului în condiții de iarnă și publicarea acestor informații în AIP România, actualizarea planurilor de pregătire şi de lucru.
În prezent, Aeroportul Mihail Kogălniceanu are pe stoc 12.500 litri 100% de lichid degivrant, 6 tone de uree granulată și 12.000 litri de motorină, urmând ca aceste cantităţi să fie reînnoite periodic, în funcţie de necesităţi. De asemenea, echipamentele de deszăpezire sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
În perioada 01 noiembrie 2018 – 31 martie 2019, în cadrul Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa va funcţiona Comandamentul operativ de iarnă, constituit pentru asigurarea bunei funcţionări a aeroportului pe perioada de iarnă.