Liniște pe piețele interbancare după șocul de ieri
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2015, 11:17
Francul elveţian a oscilat vineri în jurul parităţii faţă de euro şi a urcat chiar uşor peste acest nivel în tranzacţiile derulate pe timpul nopţii în Asia, în timp ce leul a evoluat mult mai stabil peste 4,5 lei/euro, astfel că francul ar putea fi cotat vineri de BNR la un curs apropiat de 4,5 lei, scrie Mediafax.
Banca Naţională a României a anunţat joi un curs în creştere cu 15,7% faţă de ziua anterioară, la 4,3287 lei/franc.
În jurul orei 10:00, euro era cotat vineri în piaţa interbancară la 4,5070 – 4,5090 lei/euro, faţă de 4,510 lei/euro în tranzacţiile derulate pe finalul şedinţei de joi.
La acelaşi moment, euro era cotat la 1,0179 franci, după ce a deschis la 0,9755 franci/euro. Tranzacţiile de pe pieţele externe au oscilat într-un interval mai larg, cu minimul la 0,9754 franci/euro, înregistrat pe pieţele din Asia, şi maximul la 1,025 franci/euro.