Ascultă Radio România Constanța Live

ct rmn

MEDGIDIA: Spitalul Municipal vrea să-și recapete pacienții, prin oferirea de noi servicii medicale

MEDGIDIA: Spitalul Municipal vrea să-și recapete pacienții, prin oferirea de noi servicii medicale

Publicat de Adina Sîrbu, 9 octombrie 2023, 09:17

După 2 ani în care a fost spital COVID și mulți alții în care pacienții erau nevoiți să meargă la Constanța pentru investigații de înaltă performanță sau anumite specialități, din această toamnă pacienții Spitalului Municipal Medgidia beneficiază de noi servicii medicale.

Managerul unității sanitare spune că, în acest fel, încearcă să recapete pacienții din zonă, care au renunțat să se mai adreseze spitalului, după ce în perioada pandemiei aici au fost tratați doar bolnavi de COVID. Ce aparatură au la dispoziție, în premieră, cadrele medicale, dar și ce specialiști oferă consultații, aflăm de la dr. Dorel Oprea, managerul Spitalului Municipal Medgidia.

Ce investiții s-au făcut în echipamente? Ce investigații noi pot face pacienții?

Fiindcă ați început cu perioada în care spitalul a fost COVID, trebuie să încep prin a spune că a avut o parte bună – faptul că spitalul a beneficiat de investiții, dar și o parte negativă  – adresabilitatea a scăzut fantastic. Nouă, echipei de aici, de la Spitalul Municipal Medgidia, ne-a revenit acum sarcina de a încerca să repunem spitalul din Medgidia acolo unde îi este locul. În momentul de față, spitalul are două computere tomograf, un aparat de rezonanță nucleară, ecografii, echipamente laparascopice, de endoscopie, deci o dotare absolut bună pentru anul în care suntem și zona în care locuim.

Unele dintre aceste echipamente sunt pentru prima dată în dotarea Spitalului Municipal Medgidia?

RMN sigur n-a fost niciodată. Un computer tomograf, printr-un parteneriat, a fost pe o perioadă scurtă. Când am preluat mandatul, toate CT-urile și RMN-urile mergeau la Constanța. Încercăm să oprim drumul spre Constanța cu aparatele pe care le-am primit acum.

Sunt investigații noi care se pot face acum la Spitalul Medgidia? Sunt și specialități noi?

Am încercat să aducem specialități care n-au existat niciodată în Spitalul Municipal Medgidia și mă refer la urologie, chirurgie vasculară. La fel de bine îmi doresc dermatologia și psihiatria. Suntem în curs de a a găsi și medicii dispuși lucreze în unitatea noastră pe specialitățile deficitare.

Redactor: Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă RC

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări