Ascultă Radio România Constanța Live

cristian filip

Poezia și credința, suport pentru foștii deținuți politici

Publicat de Carmen Secuiu, 8 noiembrie 2014, 11:01 / actualizat: 8 noiembrie 2014, 12:21

Un subiect mai puțin cunoscut în literatura românească este cel al capodoperelor scrise în memoria celor care s- au aflat în temnițele comuniste, perioadă greu de imaginat pentru tinerii din ziua de astăzi.

Un exemplu concret este al celui care peste ani devenea Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, care a compus, în memorie poezia de zece mii de versuri ”Steaua Zimbrului”, pe care a reușit s- o recite, tot din memorie, pe parcursul a două ore și jumătate.

Un documentar exprimat prin viu grai, al unor martori, care au trăit acele experiențe ne demonstrează, că într- adevăr suportul cel mai mare pentru ei l- a constituit credința, după cum spune unul dintre martori Nicolau Vlad, care a fost în detenție politică, din 1958 până în 1964.

Fostul economist spune că ”perioada de pușcărie, însemna restricții, chiar și la medicamente. Un exemplu ar fi cazul profesorului George Manu, care a murit deoarece nu a beneficiat de un medicament necesar, fiindcă nu a convenit o înțelegere cu comandantul închisorii.
Majoritatea erau oameni intelectuali și aveau deschidere către literatură sau limbi străine, dar regimul forțat de muncă îi obliga pe deținuți să producă ceva”.

O altă mărturie îi aparține fostului jurnalist, Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, între 1959 și 1963, care a asistat la nașterea poeziei carcerale, pe care editorii și istoricii literari o refuză. ”Aceasta este expresia lirică a unei suferințe îndurate de milioane de oameni, la modul general și de sute de deținuți politici”.

Profesorul de matematică și folkistul Walter Ghicolescu, cântă poezia filozofică și spirituală, pe versuri ale poeților ca Radu Gyr sau Andrei Ciurunga, ”deoarece poezia cântată ajunge mai ușor la urechile tinerilor și la sufletul lor, să știe ce s- a întâmplat, vor lua contact cu ce- au trăit acești oameni, înainte de această libertate pe care tinerii și- au ales- o și au primit- o, până la urmă”, spune folkistul Walter Ghicolescu, pe care îl puteți asculta în documentarul audio.

carmensecuiu@radioconstanta

AUDIO | Concert cameral susținut de pianista Andreea Bratu și Duo Kitharsis, la Centrul „Jean Constantin” din Constanța
Cultură marți, 19 noiembrie 2024, 11:46

Miercuri, 20 noiembrie, de la ora 18.00, la  Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin” din Constanța, pianista Andreea Bratu și Duo...

AUDIO | Serenata classical guitars & piano, la Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin”
Cultură marți, 19 noiembrie 2024, 09:47

O invitație specială avem saptămâna aceasta la evenimentul de miercuri, 20 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural Educativ...

CONSTANȚA: „Eroul-Muzician, Călător”, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Cultură luni, 18 noiembrie 2024, 15:49

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța „Teodor T. Burada”, ne invită la un...

AUDIO | Casa Avramide din Tulcea a găzduit un atelier dedicat jazz-ului
Cultură luni, 18 noiembrie 2024, 14:11

La Casa Avramide din Tulcea, a avut loc, sâmbătă, un workshop intitulat „Jazz is not Dead”, dedicat iubitorilor acestui gen muzical. Tinerii...

Cultură luni, 18 noiembrie 2024, 08:24

CONSTANȚA: Proiecție specială a filmului „Moromeții 3”, la Centrul „Jean Constantin”

„Moromeții 3”, unul din cele mai așteptate filme românești ale anului, va avea o proiecție specială, în avanpremieră, la Centrul...

Cultură duminică, 17 noiembrie 2024, 15:20

AUDIO | Cercetătorul și arheologul constănțean Gabriel Talmațchi, invitatul emisiunii Povești din Dobrogea

Părinții și-ar fi dorit ca fiul lor să ajungă într-o bună zi medic, să pășească pe urmele lor, dar soarta a vrut cu totul altceva pentru...

Cultură duminică, 17 noiembrie 2024, 10:59

AUDIO | Piesa de patrimoniu: Descoperirea fragmentului de statuetă al Zeiței Venus, rememorată de arheologul Octavian Mitroi

Astăzi, la rubrica Piesa de Patrimoniu, realizată de Silvia Pascale, aflăm povestea artefactelor care au înnobilat pământul tomitan, cel pe...

Cultură sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 17:18

Un scurtmetraj filmat de elevii Colegiului Național de Arte Regina Maria, aplaudat la Londra

Tânărul Sebastian Marcu, elevul de clasa a XII-a de la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța și colegii săi de la secția Arta...

”Poezia închisorilor”

”Poezia închisorilor”

Publicat de Carmen Secuiu, 8 noiembrie 2014, 09:45 / actualizat: 8 noiembrie 2014, 12:22

Reprezintă o epopee prin care au trecut românii, în cea mai amară prăpastie din timpul dominației comuniste.
A surprins această tragedie, într- o carte de versuri, Cristian Filip.
„Cartea surprinde într-o sinteză uluitoare, ce trebuia facută de cineva, tragedia cutremurătoare prin care a trecut ţara noastră, jertfind cu milioanele o generaţie întreagă de mucenici, mărturisitori în duh şi adevăr, al crezului sfânt al unui neam român şi creştin. “, scrie în prefață Aspazia Oţel Petrescu.

Evenimentul ocazionat de lansarea cărții a fost organizat de Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca” în colaborare cu Școala şi Grădiniţa Sfinţii Martiri Brâncoveni.

”Aşadar, această lucrare se doreşte a fi un omagiu adus tuturor celor care s-au jertfit în temniţele comuniste şi în mod special celor care, prin întâlnirile cu ei, mi-au influenţat profund viaţa, reuşind să mă apropie de credinţă, constituindu-se în exemple vii că, deşi Mântuitorul a trăit cu peste 2000 de ani în urmă, modelul său poate fi urmat şi astăzi şi astfel, cu toţii, înrolându- ne în rândurile Bisericii”, spune autorul.

Astfel, după ce a căutat mai multe informații despre acest subiect a luat naștere ”Poezia închisorilor”.

”De ce am ales ca temă „Poezia închisorilor”? Din mai multe motive: în primul rând, pentru că am înţeles de la toţi cei cu care am discutat că poezia, alături de credinţă şi rugăciune, a constituit unul dintre stâlpii de rezistenţă în perioada de încercări incredibile pentru orice minte normală, pe care aceşti oameni le-au trecut în perioada de tristă amintire”, menționează scriitorul.

Cartea are două părţi:
În prima parte sub titlul: „Prezenţa Mântuitorului şi viaţa duhovnicească în temniţele comuniste” sunt tratate „Premizele transformării temniţelor comuniste în mănăstiri”, „Jerfa, urcuşul duhovnicesc şi Pronia Divină”, „Viaţa duhovnicească” şi „Figuri de martiri”.

În partea a doua a cărții sunt schițate portrete ale unor poeți încarcerați și modul în care poezia i- a ajutat.
”Aici sunt schiţate portretele a patru poeţi încarceraţi: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Părintele Ilie Imbrescu şi Zorica Laţcu.”, a declarat cel care a scris acest document istoric, Cristian Filip.

carmensecuiu@radioconstanta.ro