Ascultă Radio România Constanța Live

creşteri salariale medici

Salarii mai mari pentru debutanţii din sănătate şi educaţie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 iulie 2016, 12:03

Toţi bugetarii debutanţi din sănătate şi educaţie vor primi 10% în plus la salariu, începând de mâine, potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern la începutul lunii iunie.

Salariul de încadrare al unui medic din unităţi clinice poate ajunge astfel până la aproape 3.000 de lei, în vreme ce al unui medic primar din serviciul de ambulanţă sau primiri urgenţe urcă până la 5.500 de lei.

Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri.

Şi tot de mâine, Executivul introduce un sistem de premiere în sănătate, prin care debutanţii vor primi un bonus de două procente.

Ordonanţa mai prevede ca, în sănătate şi educaţie, diferenţele de salarizare între personalul cu aceeaşi funcţie şi aceeaşi vechime să dispară până la sfârşitul anului.

Sursa – RRA

Constanța se numără printre cele 10 oraşe din țară, declarate câștigătoare în Misiunea M 100, în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 08:24

Municipiul Constanța se numără printre cele 10 oraşe din țară, declarate câștigătoare în Misiunea M 100, în cadrul Forumului pentru...

CONSTANȚA: RAJA anunță că doar două zone din oraș nu au încă apă
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 07:02

S-a reluat furnizarea apei în cea mai mare parte a zonelor afectate! La această oră, 8.00, în urma eforturilor depuse non stop, de către...

Un focar de gripă aviară a fost confirmat în județul TULCEA
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 06:52

Un focar de gripă aviară a fost confirmat în județul Tulcea, a informat marţi, Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală. Virusul H5N1 a...

Cer temporar noros, dar vremea rămâne caldă pentru această perioadă
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 06:33

Miercuri, cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab până la moderat, iar termometrele vor indica o temperatură maximă de 17 grade...

Actualitate marți, 29 octombrie 2024, 19:26

Proiect de lege: Dronele care pătrund ilegal în spațiul aerian românesc ar putea fi neutralizate

Ministerul Apărării Naționale a lansat un proiect de lege care ar permite forțelor armate să neutralizeze dronele ce pătrund ilegal în...

Actualitate marți, 29 octombrie 2024, 17:54

CONSTANȚA: Restricții de circulație în zona Sălii Sporturilor

Baschetbalistele de la CSM Constanța susțin miercuri, 30 noiembrie, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor „Simona Amânar”, un meci crucial...

Actualitate marți, 29 octombrie 2024, 16:21

Regatul Norvegiei va contribui cu 127 milioane USD la achiziția unui sistem Patriot pentru România

Ministerul Apărării Naționale salută inițiativa Regatului Norvegiei de a sprijini România în achiziția unui sistem avansat de rachete sol-aer...

Actualitate marți, 29 octombrie 2024, 15:03

Județul CONSTANȚA: Un copil de patru ani a fost electrocutat și transportat de urgență la București cu elicopterul

Un incident a avut loc marți, în jurul orei 15.30, în Dumbrăveni, unde un copil de patru ani a fost electrocutat, suferind arsuri grave pe...

Ministrul Sănătăţii: „Salariile personalului din Sănătate vor creşte cu 10%”

Publicat de Florentina Stan, 18 iulie 2015, 15:06

Salariile angajaţilor din sănătate vor creşte cu 10 procente până la sfârşitul acestui an, spune ministrul Nicolae Bănicioiu.
Invitat aseară la un post de televiziune, el a dat asigurări că, odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor, unii angajaţi din domeniu ar putea primi salarii triple până la finalul lui 2016.
Potrivit noii grile, discutată cu sindicatele, salariul unui rezident şi al unui farmacist ar creşte la peste 3.600 de lei de la 1.400, cât este în prezent, în timp ce al unui asistent cu vechime ar putea ajunge la 2.800 de lei.
Bani mai mulţi ar încasa şi medicii primari ale căror venituri lunare s-ar majora la peste 7.000 de lei, de la 3.000, cât sunt în prezent.