Premierul Marcel Ciolacu anunţă creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate şi asistenţă socială
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 iunie 2023, 11:54
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate şi asistenţă socială, la salariul de bază maxim prevăzut de lege, menţionând că prin această măsură se închid promisiunile făcute în sistemul sanitar.
„Astăzi vom lua o măsură, într-o ordonanţă de urgenţă, închizând promisiunile făcute şi în sistemul sanitar. Avem creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate şi asistenţă socială la salariul de bază maxim prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, toate anexele care au ţinut de Legea 153, dar sunt incluse fonduri şi pentru plata voucherelor de vacanţă, indemnizaţii lunare pentru gărzi, zile suplimentare de concediu de odihnă şi deblocarea negocierilor şi semnarea contractului colectiv de muncă”, a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a spus că se repară inechităţile vechi.
„Practic, ca şi la Educaţie, reparăm inechităţile vechi şi sunt convins că, împreună, facem ceea ce este corect”, a spus premierul.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu