Ascultă Radio România Constanța Live

creștere tarife

CFR Călători trece la ora de vară. De luni, se scumpesc biletele de tren

CFR Călători trece la ora de vară. De luni, se scumpesc biletele de tren

Publicat de Adina Sîrbu, 28 martie 2024, 14:39

Transportul feroviar va trece duminică, 31 martie, la ora de vară, iar de luni, 1 aprilie, intră în vigoare o nouă majorare la tarife.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, din dimineața zilei de duminică, trenurile de călători vor circula după ora de vară.

Practic, garniturile CFR vor circula după ora actuală, cea de iarnă, până în noaptea de 31 martie, la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. În cazul în care ora de plecare a mai multor trenuri se va suprapune, acestea vor pleca din staţii în ordinea rangului.

Vor fi totuşi modificări în circulația trenurilor. Astfel, duminică, se vor anula două curse, una de la Gara de Nord spre Aeroportul Henri Coandă şi una în sens invers. De asemenea, trenul Regio Roşiori de Vede – Bucureşti Basarab va circula cu orar modificat.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2024, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

În plus, de la 1 aprilie, s-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători.

Potrivit Club Feroviar, publicaţie specializată în domeniu, tarifele la care se vor aplica cele mai mari majorări sunt cele pentru suplimentele de pat la vagoanele de dormit şi vagoanele cuşetă, însă există şi preţuri care vor rămâne neschimbate.

Conducerea CFR Călători a explicat că majorarea este o necesitate din cauza presiunilor financiare şi operaţionale cu care se confruntă industria feroviară.

Ultima scumpire a fost făcută de compania de transport cu trenul în luna decembrie a anului trecut.

Informații despre circulația trenurilor și bilete puteți obține la telefon 021-9521  sau pe site-ul  www.cfrcalatori.ro. Tot pe sitesunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire și de plecare a trenurilor.

Surse: comunicat și RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate