Angajatorii care doresc să majoreze cu 200 de lei salariul minim acordat lucrătorilor nu vor plăti contribuții la stat pentru această diferență, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Deocamdată, nu a fost anunțată o dată certă pentru aplicarea acestei măsuri, care este una voluntară.
Măsura face parte din programul Sprijin pentru România, care cuprinde mai multe forme de ajutor – precum plata șomajului tehnic pentru firmele afectate de situația din Ucraina, vouchere pentru alimente, destinate categoriilor sociale vulnerabile – dar și creșterea valorii tichetelor de masă și a normei de hrană pentru vârstnicii instituționalizați.
Premierul Nicolae Ciucă:
„200 de lei la salariul minim creștere voluntară. Pentru acești 200 de lei nu vor fi percepute taxe. Valoarea tichetelor de masă crește cu 50%, de la 20,17 lei la 30 de lei. Dublăm norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură“.