(AUDIO) În Constanța, se vând bine locuințele foarte ieftine, confort redus
Publicat de monica.comsa, 17 noiembrie 2014, 15:43
Prețurile locuințele au început să crească puțin, dar este vorba de cele foarte ieftine, confort redus și care se vând cel mai bine, ne-a spus Ioan Ududec, directorul unei agenții imobiliare.
Un exemplu în acest sens sunt garsonierele din fostele cămine de nefamiliști din zona CET.
Explicația este dată atât prin scăderea puterii de cumpărare a populației, dar și din cauza înăspririi regulilor de finanțare prin programul Prima casă.
Terenurile au cunoscut o scădere abruptă, mai ales cele situate în poziție centrală, dar pe care se pot construi doar imobile cu nivel redus de înălțime.
De asemenea, casele din chirpici sau care nu au foarte mult teren s-au ieftinit.