ISU DOBROGEA: 9 persoane au murit înecate în prima lună din acest sezon estival
Publicat de Adina Sîrbu, 1 august 2023, 13:02
ISU Dobrogea a prezentat astăzi bilanțul intervențiilor în prima lună din acest sezon estival, de când au fost operaționalizate punctele temporare de lucru ale DSU pe litoral. Amenzi de peste 1.780.000 de lei aplicate pentru nereguli, aproape 900 de misiuni de prim-ajutor și asistență medicală de urgență și tot atâtea persoane asistate în corturile de pe plajă, peste 600 de intervenții în stațiuni și 20 de persoane salvate de la înec – sunt câteva date din bilanțul prezentat.
Redăm comunicatul integral:
Potrivit unui comunicat, pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc și optimizarea acțiunilor de răspuns, DSU, prin IGSU, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatorii.
Astfel, pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în prima lună de la operaționalizarea punctelor temporare de lucru pe litoral, personalul Inspecției de Prevenire a executat 224 controale din domeniul de activitate – turism, comert și altele – în urma cărora au fost constatate 1.169 deficiențe și au fost aplicate 973 avertismente și 190 de amenzi în cuantum de 1.783.000 lei.
În perioada menționată, pompierii militari au executat 1.128 misiuni, din care 898 pentru acordarea primului ajutor și a asistenței medicale de urgență, 120 pentru localizarea și lichidarea incendiilor, 18 pentru salvarea unor persoane de la înec și alte 85 fiind diverse situații de urgență.
Până la finele lunii iulie, echipajele corturilor de prim-ajutor și ambulanțelor SMURD B2 ce le deservesc au asistat medical 876 persoane, 439 dintre acestea fiind transportate la spital.
De asemenea, de la începutul sezonului estival și până în prezent, 20 persoane au fost salvate de la înec, în timp ce 9 persoane au decedat din cauza accidentelor prin submersie.
În prima lună de la operaționalizarea puntelor temporare de lucru, cele mai multe intervenții au avut loc în stațiunea Eforie Nord – 242, urmată de Costinești – 219 și Mamaia – 167 intervenții.
Vă reamintim că, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, începând cu data de 30 iunie au fost operaționalizate 22 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:
- 9 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
- 7 puncte de prim-ajutor, în localitățile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate;
- 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.
O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații de urgență ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor au fost amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secția Lehliu Gară, km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații se regăsesc echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.
Pentru a evita evenimentele nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa recomandă tuturor cetățenilor, care aleg să iși petreacă timpul liber pe litoral, să respecte câteva reguli simple:
- frecventați doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
- respectați întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement, mai ales semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor;
- nu vă scăldați în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
- nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
- nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
- – nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;
- nu lăsaţi copiii să se joace în locuri unde există posibilitatea de a cădea în apă;
- urmăriţi continuu comportamentul copiilor în apă: nu citiţi, nu vă jucaţi pe telefon în timp ce copiii sunt în apă şi nu vă întoarceţi nicio clipă cu spatele la aceştia. Nu uitaţi că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;
- echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac/vestă de salvare, aripioare gonflabile etc.) vor fi utilizate de copii sub atenta supraveghere a unui adult.
În cazul în care semnalați persoane care au nevoie de ajutor ori situații în care viața este pusă în pericol, sunați imediat la numărul unic de urgență 112! – se arată în finalul comunicatului de bilanț, semnat de inspector Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Cecilia Pătrăhău