VIDEO: Costel, traficantul de broaşte
Publicat de Bogdan Comșa, 20 iunie 2015, 11:19
Un severinean a fost prins de poliţiştii de frontieră mehedinţeni şi comisarii Gărzii de Mediu Mehedinţi în timp ce încerca să comercializeze două broaşte ţestoase din specia ţestoasa de uscat bănăţeană (Testudo Hermanni).
Vineri, 19 iunie 2015, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Migraţiei Ilegale şi Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere aparţinând Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mehedinţi au obţinut date şi informaţii că O. Costel, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Brezniţa de Ocol ţine în captivitate în scopul comercializării ţestoase Hermann, care trăiesc în arealul Parcului Naţional Porţile de Fier.
După o monitorizare de câteva ore a activităţii infracţionale a acestuia, poliţiştii de frontieră şi comisarii Gărzii de Mediu au oprit în trafic autovehicolul condus de O. Costel la intrarea în municipiul Turnu Severin.
La controlul autovehiculului poliţiştii de frontieră au gasit în două cutii din remorca acestuia două broaşte ţestoase din specia Testudo Hermanni.
O. Costel a declarat că urma să vândă ţestoasele Hermann cu 60 de lei, acesta postând în acest sens şi un anunţ pe un site de vânzări.
Ţestoasa lui Hermann trăieşte îndeosebi în Parcul Naţional Porţile de Fier şi este o specie strict protejată de lege fiind în pericol de dispariţie datorită diminuării efectivelor şi arealului. Traficanţii le comercializează ca animale de companie, în restaurante sau ca obiecte de artizanat.
În cauză s-a întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport, vânzare sau schimbul în orice scop a exemplarelor luate din natură în oricare din stadiile ciclului lor biologic, pedeapsa pentru săvărşirea unui asemenea gen de infracţiuni este sancţiunea închisorii între 3 luni şi 1 an sau amendă.