30 de ani de la Revoluţie | Constănţenii, victime într-un război cu presupuși teroriști, în decembrie 1989

Publicat de , 22 decembrie 2019, 12:42

În perioada 22 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, iar la nivel național aproximativ 1.000 de români au murit după fuga cuplului dictatorial. Dictatura fusese înlăturată, însă pe străzile din marile orașe se instala psihoza teroriștilor și începea să se tragă. Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că sunt în pericol. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau aproape la tot pasul.

În 1989, la 22 decembrie, se prăbușea dictatura comunistă. În țările est-europene se produseseră deja schimbări. „În România rămăsese singurul regim stalinist, un regim care distona puternic cu schimbările care se petrecuseră deja în mai toate țările est-europene. În Polonia, aveam deja încă din septembrie un Guvern non-comunist, în toate celelalte țări se produsese transferul către aripile reformiste ale partidelor comuniste, unele dintre ele, așa cum e cel din Ungaria, acționând în deplină consonanță cu cei care încurajau schimbările politice în această parte a Europei. Iar în URSS Gorbaciov se străduia din răsputeri să salveze Uniunea Sovietică și regimul renunțând în fiecare zi la câte unul din prerogativele de care se bucurase până atunci Partidul Comunist. Pe scurt, era o perioadă de avânt al libertăților și cu atât mai grea și mai apăsătoare era, în acele momente, situația din România, unde Ceaușescu nici măcar nu-și pusese problema unor schimbări de ordin politic sau economic autentice“, explică istoricul Cosmin Popa.

Fuga dictatorului

22 decembrie 1989 a rămas în istorie ca ziua înlăturării dictaturii. La primele ore ale zilei, marile uzine din Bucureşti îşi încetează activitatea.  Manifestaţiile împotriva dictaturii capătă amploare. Grupuri masive de muncitori de pe marile platforme industriale bucureştene au ocupat centrul Capitalei. În jurul orei 10.00, Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, ministrul Apărării, s-a sinucis şi îl califică drept trădător.

La aflarea veştii, oamenii pornesc spre centrul oraşului, iar trupele mecanizate din Bucureşti se îndreaptă spre cazărmi. Oamenii scandează „Armata e cu noi“ şi ocupă Piaţa Republicii. O parte din manifestanţi pătrunde în Comitetul Central.

La ora 12.06, elicopterul cu soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu decolează de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În jurul orei 15.30, ei sunt arestaţi lângă Târgovişte.

Românii află de la televizor că „dictatorul a fugit“, iar puterea este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Entuziasmați, oamenii ies pe străzi. Foarte curând, însă, sentimentul de fericire și libertate avea să fie înlocuit de frică.

Urmează trei zile de confruntare cu presupuşi terorişti, niciodată indentificaţi, în marile oraşe, printre care şi Constanţa, soldat cu numeroase victime.

Haos pe străzile din Constanța

În zilele de după 22 decembrie 1989, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, cele mai multe în haosul creat după căderea întunericului.  Informațiile ce anunţau pericolul terorist au creat haos, iar mulți români au căzut sub ploaia de gloanțe.

Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, dar trimiși să apere țara de teroriști, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că pericolul e iminent. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau la tot pasul. Iar informaţiile ajugeau la ei pe cale oficială, spune colonelul în rezervă Remus Macovei, la acea vreme comandant de batalion.

„Dau exemplul a trei ofițeri din trei garnizoane diferite. Din Constanța, din Mangalia și din București! Nu se cunoșteau între ei. În declarațiile pe care le-au dat la Parchetul Militar, toți relatează faptul că primirea acestor informații se făcea doar pe firul militar. Deci, primirea acestora parcă de desfășura după un plan existent mai dinainte. (…) Și noi, cu soldații noștri neinstruiți, abia veniți de la muncile agricole, sau cu elevii de la Academia Navală din Constanța…două mii de elevi scoși în stradă care erau total neinstruiți, abia trăseseră la o ședință de tragere…oamenii ăștia în stradă au fost victime sigure a dezinformării, a psihozei care s-a creat despre teroriști. Din cauza aceasta, la Constanța, toți cei care au murit și toți cei care au fost răniți sunt victime ale acelei diversiuni. Nu a existat niciun militar care să tragă voit în vreo persoană“, a declarat Remus Macovei, în studioul Radio Constanța.

În timpul Revoluţiei au fost înregistrate victime nu doar în municipiul Constanţa, ci şi la Mangalia, Cernavodă, Basarabi, Agigea, Eforie Nord, Tuzla, Valu lui Traian, Schitu, Ion Corvin, Mihail Kogălniceanu, Neptun.

La Constanţa, Gara a fost unul dintre punctele fierbinţi. Remus Macovei îşi aminteşte că, în seara de 22 decembrie, detașamentul său a fost trimis să  apere Centrul Energetic Feroviar, din Constanța. „Mi s-a părut ciudat că toată Gara era ocupată de militari elevi la Academie care primiseră ordin să apre gara. Erau tineri în anul I, care abia trăseseră o singură ședință de tragere. (…) În ziua următoare, pe la ora 17:00, a venit Acceleratul de București. Toți călătorii care coborau din tren trebuiau verificați. CFSN a trimis niște tineri care trebuiau să verifice toți călătorii care veneau de la București pentru că ni se spunea că teroriștii trebuiau să acționeze în Constanța, în mod deosebit în zona Portului. Am început să dirijăm călătorii către tunelul din Gară, unde se afla un grup de marinari care să-i verifice. La un moment dat, s-a auzit un foc de armă. De la nenorocitul ăla de foc de armă a început o canonadă, de nu mai știai ce se întâmplă. Toți elevii de la Academie au tras până și-au consumat toată muniția, de la 17:00, până în jur de ora 20:00. Toată nenorocirea s-a întâmplat pe fondul întreruperii iluminatului în gară. De la mine din detașament, n-a tras decât un locotenent major. La final, când s-a terminat totul, mi-a spus că a omorât un terorist și încă unul era rănit. Unde mi-a arătat el nu era nimic și nici urmă de sânge. Am vorbit cu căpitanul de la Marină, dacă are ceva victime. Mi-au spus că nu e niciun mort sau rănit. Ulterior, în urma cercetărilor pe care le-a făcut Parchetul, apar ca fiind omorâte trei persoane. Dar eu, în momentul acela, la momentul fierbinte, n-am văzut absolut nimic!“, a relatat Remus Macovei, într-unul din interviurile acordate Radio Constanţa.

Un accident bizar a avut loc în acele zile la Ion Corvin, în judeţul Constanţa. În ziua de 24 decembrie, echipajele elicopterelor 82 şi 89, ambele de o o unitate militară din Tuzla, au primit misiunea de a face cercetare aeriană în zona Adamclisi. „Au decolat la ora 08.05, au verificat zona ordonată şi nedescoperind nimic deosebit, se pregăteau de întoarcerea în unitate. În jurul orei 8.30 elicopterul 89 s-a prăbuşit, întregul echipaj pierzându-şi viaţa. Conform Parchetului Militar Constanţa, cauza acestui accident ar fi fost o defecţiune tehnică sau o eroare de pilotaj. Militarii din UM02010 Tuzla sunt convinşi că elicopterul a fost doborât de o rachetă AA trasă de militarii de la UM 01457 Medgidia, dar Parchetul Militar nu a descoperit indicii care să confirme această ipoteză“, scrie Remus Macovei în volumul intitulat sugestiv „La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?“.

Lupta cu teroriști invizibili

Constănţenii au căzut victime într-un război cu inamici nevăzuţi, pentru că au refuzat să se supună somaţiilor sau, pur şi simplu, pentru că au trecut printr-un loc anume la momentul nepotrivit. În multe cazuri, a fost vorba despre militari care s-au împuşcat între ei. „Apărea informația: «E un terorist acolo!» și un pluton era trimis acolo! Se ducea plutonul, nu era nimic dar, din întâmplare, se întâlnea cu alt pluton şi începeau tragerile“, îşi aminteşte Remus Macovei.

Printre cele 30 de victime de la Constanţa se numără şi un copil de numai cinci ani. În seara de Crăciun, militarii aflaţi în zona depozitelor ICRA din Constanţa au tras asupra maşinii în care se afla copilul, alături de părinţi, pentru că tatăl acestuia ar fi refuzat să oprească la somaţii.

Numărul victimelor ar fi putut fi mult mai mare, sugerează cei care fuseseră trimiși, în acele zile, să apere țara de teroriști. Corneliu Mocanu, Șef de Stat Major al Batalionului 162 de Apărare Aeroport, la acea vremea, relatează un moment ce l-a marcat profund. El spune că de La Bucureşti primise informaţia că teroriştii au făcut victime la Brăila, s-au urcat în trei autobuze şi se deplasează către Hârşova. Dispoziţia era clară – teroriştii trebuie împiedicaţi să ajungă la Aeroport sau la Constanţa. Relatarea sa este elocventă pentru dezinformarea din acele zile. „Când am ajuns în Bălcescu, la intrarea în Bălcescu, primesc de la punctul de comandă: «fiți atenți, am primit informația că teroriștii intră în Bălcescu!»  Într-adevăr, în partea opusă, dinspre Hârșova, intrau două autobuze!  Normal, subordonații mei m-au întrebat – «Ce fac? Deschid focul?» Eu acum pot să spun multe și nevrute, dar atunci a fost ca un instinct normal, ca la un poligon de tragere. Te gândeai să nu moară oameni nevinovați. Dacă nu sunt ăștia? Și atunci am decis să îi blochez, am înaintat, i-am blocat…când s-au oprit și autobuzele și am îndreptat mitralierele de pe transportor către aceste autobuze, i-am spus ochitorului de la mitraliere ca nu cumva să se piardă cu firea, să deschidă foc, decât dacă îi fac semn eu sau dacă vede că m-au împușcat, m-au lichidat pe mine. M-am îndreptat către autobuz, am cerut documentele la șofer“, relatează el.

Avea să constate că în autobuze se aflau doar civili. „Prima cursă de pasageri era Hârșova – Constanța. Asta o rețin. A doua, mi se pare, era Horia – Constanța! Și copiii și cei maturi erau îngroziți când au văzut mitralierele, și-au dat seama ca nu e de glumit, dar copiii au văzut tancul, transportorul blindat, râdeau, nu erau stresați. Am cerut câteva buletine. Erau oameni ai locului, mi-am cerut scuze și le-am dat drumul. Când am ajuns la aeroport, colegii, subordonații subofițeri mi-au spus bine că nu s-a întâmplat nimic, că la Otopeni au măcelărit tura de serviciu de la aeroport!“, îşi aminteşte Corneliu Mocanu.

Şi Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Constanţa, pe atunci comandant de batalion în Regimentul 34 Mecanizat „Constanța“, din Topraisar, îşi aminteşte o întâmplare similară.

„Exact la fel s-a întâmplat și la Medgidia. Cei de la Regimentul Mecanizat au primit o informație că o coloană de teroriști cu autobuze se deplasează de la Cernavodă spre Medgidia pe drumul tehnic la Canalului, adică drumul neasfaltat care e pe marginea Canalului. Au dispus o companie într-un loc care nu mai permitea trecerea coloanei, aveau cu ei inclusiv AG9 – aruncătoare de grenade împotriva blindatelor și se întunecase. A apărut coloana de mașini. Comandantul dispozitivului – maiorul Tomescu Constantin. Le-a dat ordin la ai lui, eu mă duc, îi opresc, îi verific, dacă e ceva executați „foc”! S-a dus, erau muncitori care lucrau la Nucleară și ei fuseseră informați că pe Șoseaua Națională nu pot trece că sunt acțiunile teroriștilor și au fost îndrumați către acel loc“, relatează Remus Macovei.

Dezinformarea a creat haos și victime

Colonelul în rezervă Remus Macovei consideră că principalul factor care a dus la apariţia unui număr atât de mare de victime a fost dezinformarea ce a creat o adevărată psihoză în ceea ce priveşte teroriştii. Mesajele erau transmise în principal prin intermediul televiziunii publice.

De ce au crezut românii orbeşte în mesajele transmise în acele zile? „Era o derulare-fluviu a unor mesaje de multe ori contradictorii, a unor personaje pestrițe, a unor încurajări, a unor mobilizări, a unor personaje despre care nimeni nu știa mai nimic, despre care nu înțelegea nimeni nimic, dar care păreau că au sens, în contextul acelor mari schimbări și al acelor evenimente. Oamenii credeau acele mesaje, pentru că erau singurele mesaje, și pentru că păreau că vin din inimă! Păreau foarte autentice. Și în momentul de față, studii făcute pe tineri și pe adolescenți arată că aceștia nu caută neapărat veridicitatea informației, ci caută autenticul. Atunci când tinerii se întâlnesc cu o situație pe care o cataloghează ca fiind autentică, au tendința să o valideze. Bănuiesc că noi am fost o națiune care a considerat că se găsește în fața unei situații autentice, spre deosebire de situațiile perfect controlate și orchestrate, cu care eram obișnuiți în perioada comunistă. Cumva, a fost un fel de izbucnire a autenticului, după o perioadă de înlemnire scenică de un deceniu și mai bine“, spune conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul Specializării Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius.

Prețul libertății

Așadar, libertatea a fost obținută cu prețul a peste o mie de vieți, multe dintre acestea rezultate din acțiuni ce nu au fost lămurite încă. Cine s-a gândit că în România ar fi fost posibilă o schimbare de regim fără victime avea să se înşele, spune Cosmin Popa, cercetător în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române.

„Aceste regimuri au fost instalate prin violență, s-au menținut la putere prin violență, exercitată fie direct, fie prin mijloace armate, fie printr-o distribuție atent organizată politic, gândită, a resurselor. Era undeva logic ca el să nu predea pârghiile puterii fără victime. De altfel, Ceaușescu nu și-a pus niciodată problema unor schimbări politice, interpretând orice act de opoziție, orice act de frondă ca fiind o înscenare a unor servicii secrete, a unor țări potrivnice regimului lui“, a declarat Cosmin Popa.

Redactor online: A. Enache / Foto: Arhivă Agerpres

30 de ani de la Revoluție | Ce aspecte ne-au fost ascunse privind acțiunile Armatei din acea perioadă

Publicat de Doina Sirbu, 20 decembrie 2019, 13:13

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Ni s-a părut că a fost ieri, cel puțin nouă, celor care am trăit acele momente.

Despre evenimentele petrecute în Dobrogea la acel moment de decembrie din 16 până în 25 decembrie și mai târziu am vorbit cu domnul Remus Macovei, care este președintele Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanța și cu domnul colonel Corneliu Mocanu, care a fost Șef de Stat Major al Batalionului 162 de Apărare Aeroport.

Domnule Remus Macovei, mă bucur că sunteți aici, în emisiune. Este foarte interesant să vorbim despre ce s-a întâmplat de la lansarea cărții dvs., „La revoluţie se şi moare, nu-i aşa?”, cu 10 ani în urmă!

Remus Macovei – Bună seara! Lansarea cărții mă bucură că a avut un efect! Pe baza acestei cărți, din inițiativa deputatului Amet Aledin, Constanța a fost declarat oraș martir și este o recunoaștere a faptelor, a celor care în decembrie 1989 au murit sau au fost răniți crezând că participă la o revoluție.

Și totuși, dvs. spuneți că nu au existat cu certitudine teroriști și nu trebuia să se moară. Și atunci cum este oraș martir?

Remus Macovei – Este oraș martir datorită celor 33 de morți și 85 de răniți care au apărut în timpul acțiunilor care s-au desfășurat în județul Constanța.

Domnule Corneliu Mocanu, am aflat de dvs. de la domnul Remus Macovei și mi-ar fi plăcut de multă vreme să discut în cadrul emisiunilor dedicate Revoluției cu cineva care a participat la acele evenimente din partea Aviației. Dvs. erați atunci, în 1989, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Corneliu Mocanu – Da, e adevărat, eram din partea Aviației, dar eu reprezentam partea terestră, ca să apun așa, a Aviației, în sensul de apărare a aeroportului, care reprezenta apărarea propriu-zisă a aeroportului cu toate problemele pe care le aveau și partea efectivă de Aviație care era în sarcina aviatorilor de profesie.

Aș vrea să aflu întâi povestea unuia dintre dvs.. Aș începe cu domnul Mocanu, pentru că nu ați mai fost în emisiune la Radio Constanța și mi-ați spus câteva lucruri foarte interesante despre care până acum nu am aflat! Ați spune că încep ostilitățile din ziua de 21 sau mai devreme sau doar pe 22 la Aeroportul Mihail Kogălniceanu?

Corneliu Mocanu – Nu, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, putem să începem așa…cum a început, de fapt, Armata în toată țara, cu 17 decembrie. Atunci Armata a intrat în dispozitivul de luptă cu o parte din unități, a fost alarmă de luptă, parțial, adevărat, s-au scos muniții, s-a scos armament, s-au luat măsuri specifice. Începând cu 21, 22, a început adevărata problemă pentru misiunile militare și nu numai!

Care era starea de spirit în garnizoană sau batalion?

Corneliu Mocanu – Da, starea de spirit nu era favorabilă pentru noi, militarii! Ne îngrozisem și ne-am îngrozit, eu mă bucuram, dacă putem să zicem așa, că fiind în dispozitiv permanent de luptă, nu poate să mă scoată în stradă, dar aviatorii, Unitatea de Aviație, erau îngroziți dacă se va da ordin să iasă cu armamentul împotriva propriei populații, împotriva civililor! Normal, aveau rude, frați, cunoștințe și așa mai departe! Și aici vreau, nu să îl contrazic pe domnul Macovei, ci să completez sub altă nuanță! Nu au existat, și părerea mea, teroriști în adevăratul sens al cuvântului și așa este, dar a existat o diversiune pe care eu am împărțit-o în două – o diversiune a profesioniștilor și o diversiune datorită naivității oamenilor care nu și-au dat seama ca sunt manipulați!

Din cauza dezinformării din media, nu?

Corneliu Mocanu – Da, da, da!

Haideți să începem cu această diversiune oficială. Și dvs. aveți date, domnule Macovei? Aveți, da?

Remus Macovei – Aceste date…dau exemplu a trei ofițeri din trei garnizoane diferite. Din Constanța, din Mangalia și din București! Nu se cunoșteau între ei. În declarațiile pe care le-au dat la Parchetul Militar, toți relatează faptul că primirea acestor informații se făcea doar pe firul militar. Deci, primirea acestora parcă de desfășura după un plan existent mai dinainte. Pe timpul aplicațiilor la care participam în perioada anterioară anului 1989, se întocmea un plan de difuzare a informațiilor, plan prin care, participanții trebuiau să fie introduși în situația inițială să ia o hotărâre. Bună sau rea, era apreciată de arbitrii aplicației. Ei, oamenii ăștia, total diferiți între ei, ajung la aceeași concluzie – cineva, de undeva, dirija toată dezinformarea. Și nu trebuie să uităm…și nu îmi vine să cred acum când văd la televizor sau în presă că unul din cei mai mari oameni care au executat dezinformarea, Petre Roman, este dezincriminat! Zilele trecute a apărut vestea asta că el și Brateș, cei care din sediul televiziunii ne-au intoxicat cu veștile alea despre teroriști care veneau din toate părțile, venea coloană de blindate…Cazimir Ionescu și el altă figură emblematică a acelor momente și acum, Procuratura Militară zice că nu sunt probe împotriva lor! Ce probe mai bune decât înregistrările care există? Și sunt nevinovați! Ei, din cauza acestor oameni, care intoxicau, dar să nu îl uităm pe tovarășul Ion Iliescu care imediat ce a apărut ne-a informat că există teroriști care sunt foarte bine instruiți, trag din toate pozițiile, și treburi din astea…Și noi, cu soldații noștri neinstruiți, abia veniți de la muncile agricole, sau cu elevii de la Academia Navală din Constanța…două mii de elevi scoși în stradă care erau total neinstruiți, abia trăseseră la o ședință de tragere…oamenii ăștia în stradă au fost victime sigure a dezinformării aceea care s-a făcut, a psihozei care s-a creat despre teroriști și din cauza aceasta, la Constanța, toți cei care au murit și toți cei care au fost răniți sunt victime ale acelei diversiuni. Nu a existat niciun militar care să tragă voit în vreo persoană.

Aș vrea, însă, să îmi spună și domnul Corneliu Mocanu, despre o întâmplare, o astfel de dezinformare oficială pe care ați primit-o și care a fost marcantă pentru dvs.

Corneliu Mocanu – Da, probabil după 22, nu am datele exacte, dar noaptea a început cu știrile oficiale că la Brăila, teroriștii au intrat…

Vă rog să îmi specificați dacă știrile erau la televiziune sau pe linie militară? E foarte important să specificați aceste lucruri!

Corneliu Mocanu – Pe linie militară și exact erau venite de la Grupa Operativă FSN unde erau și militari…

Remus Macovei – Acolo participa și Ioan Maliciuc, locotenent-colonel la vremea respectivă și care era vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale.

Corneliu Mocanu – De la București veneau știrile astea, pe fir operativ, că așa îi spunem noi, și că acești teroriști au făcut victime la Brăila și s-au urcat în trei autobuze, se deplasează către Hârșova, ba ne-au spus că au trecut Dunărea la Hârșova, și ne-a dat dispoziție să mergem să nu ajungă la aeroport, să-i blocăm și să le interzicem accesul către aeroport sau către Constanța. Atunci, comandantul Forțelor care era colonelul Soporan, comandantul Regimentului de Aviație Vânătoare Bombardament, mi-a dat ordin să mă duc cu un transportor blindat , să îmi aleg echipajul și să interzic accesul către zona aeroportului.

Ați ales tineri soldați sau ați luat ofițeri?

Corneliu Mocanu – Nu, nu, numai cadre subofițeri, chiar și un maistru auto, fiind o singură mașină și păstram legătura cu punctul meu de comandă pe aeroport. Când am ajuns în Bălcescu, la intrarea în Bălcescu, primesc de la punctul de comandă: fiți atenți, am primit informația că teroriștii intră în Bălcescu! Într-adevăr, în partea opusă, dinspre Hârșova, intrau două autobuze!  Normal, subordonații mei m-au întrebat ce fac? Deschid focul? Eu acum pot să spun multe și nevrute, dar atunci a fost ca un instinct normal, ca la un poligon de tragere. Te gândeai să nu moară oameni nevinovați. Dacă nu sunt ăștia? Și atunci am decis să îi blochez, am înaintat, i-am blocat…

Deci, ați refuzat să ordonați „foc”!

Corneliu Mocanu – Nu am refuzat, am interzis! Eu eram șeful! Le-am interzis și când s-au oprit și autobuzele și am îndreptat mitralierele de pe transportor către aceste autobuze, i-am spus ochitorului de la mitraliere ca nu cumva să se piardă cu firea, să deschidă foc, decât dacă îi fac semn eu sau dacă vede că m-au împușcat, m-au lichidat pe mine.

Deci, dvs. ați plecat singur către aceste autobuze în care puteau să fie teroriști. Ați scos doar un pistol!

Corneliu Mocanu – Echipajul era foarte mic…într-un transportor blindat din ăsta de cercetare, sunt 4-5 locuri, nu sunt mai multe.

V-ați îndreptat către autobuz!

Corneliu Mocanu – Da, m-am îndreptat către autobuz, am cerut documentele la șofer.

Nu v-a fost teamă nicio secundă?

Corneliu Mocanu – Să știți, un militar când este într-o postură ca asta, nu prea se gândește la propria viață!

Ați deschis ușa și ați vorbit cu șoferul!

Corneliu Mocanu – Da, prima cursă de pasageri era Hârșova – Constanța. Asta o rețin. A doua, mi se pare, era Horia – Constanța!

Deci, erau civili care veneau la Constanța!

Corneliu Mocanu – Da, și copii și cei maturi erau îngroziți când au văzut mitralierele, și-au dat seama ca nu e de glumit, dar copiii au văzut tancul, transportorul blindat, râdeau, nu erau stresați. Am cerut câteva buletine. Erau oameni ai locului, mi-am cerut scuze și le-am dat drumul. Când am ajuns la aeroport, colegii, subordonații subofițeri mi-au spus bine că nu s-a întâmplat nimic, că la Otopeni au măcelărit tura de serviciu de la aeroport!

Fusese deja povestea de la Otopeni!

Corneliu Mocanu – Da, diversiunea era reușită la Otopeni!

Remus Macovei – Și compania de copii de la Câmpina! Exact la fel s-a întâmplat și la Medgidia. Cei de la Regimentul Mecanizat au primit o informație că o coloană de teroriști cu autobuze se deplasează de la Cernavodă spre Medgidia pe drumul tehnic la Canalului, adică drumul neasfaltat care e pe marginea Canalului. Au dispus o companie într-un loc care nu mai permitea trecerea coloanei, aveau cu ei inclusiv AG9 – aruncătoare de grenade împotriva blindatelor și se întunecase. A apărut coloana de mașini. Comandantul dispozitivului – maiorul Tomescu Constantin. Le-a dat ordin la ai lui, eu mă duc, îi opresc, îi verific, dacă e ceva executați „foc”! S-a dus, erau muncitori care lucrau la Nucleară și ei fuseseră informați că pe Șoseaua Națională nu pot trece că sunt acțiunile teroriștilor și au fost îndrumați către acel loc.

Vasăzică, de undeva de sus, pe linie oficială militară, nu prin televiziune, dvs. ați primit ordin să vă deplasați că vin teroriștii la Nicolae Bălcescu și autobuzele. Nu știam dacă au vreun semnal că vor fi oprite de militari, dar iată, aici, la Medgidia primiseră dispoziție să devieze drumul. Cineva voia să compromită Armata în acele zile? Sau de ce?

Corneliu Mocanu – Nu, vă spun eu acum după ani de zile, că am stat și am pus cap la cap! Erau două planuri sau mai multe, în orice caz, dar unul din planuri era legat de problema cu sovieticii, cu Gorbaciov, că de aia a și venit în țară ș.a.m.d.. Cap de afiș – Ion Iliescu! El trebuia să justifice venirea sovieticilor în țară, armatei sovietice să intervină, și atunci trebuia să se producă măcelul ăsta! Practic, asta a fost, un măcel și pe baza la acest lucru, că Ion Iliescu i-a cerut generalului Gușă să…

Generalul Gușă e cel care a oprit intrarea! Și cum e posibil să nu permită intrarea, pentru că erau niște directive la Tratatul de la Varșovia.

Corneliu Mocanu – Când a fost invazia în Cehoslovacia, pentru că a ieșit scandalul și cei mai în vârstă cunosc situația, s-a hotărât în cadrul tratatului să nu se mai intervină într-un stat membru, decât la cererea a trei persoane care erau șefii respectivi, adică era organizare la nivelul șefului de stat și în cazul ăsta, Ceaușescu, dar era mort, la nivelul ministrului Apărării Naționale. În cazul ăsta era Milea, dar era mort și mai era generalul Gușă, șeful Marelui Stat Major. Singurul care putea cere intervenția sovietică, pentru că nu mai putea stăpâni situația, cum a spus Iliescu, era generalul Gușă.

Militaru nu intrase în peisaj atunci?

Corneliu Mocanu – Ba da! Armata îl știa dinainte că era KGB-ist și noi îl porecleam „Câinele Negru”. Se purta foarte urât cu soldații! De asta a și fost dat afară din Armată. El a fost dat afară de Ceaușescu. Și generalul Militaru era cu Iliescu, în echipă cu Iliescu. Deci, echipa lui Iliescu, cu generalul Militaru și alții, că nu îi știu pe toți, a avut ca plan să intre Armata Sovietică în România.

Remus Macovei – Dacă îmi permiteți, Cornele, mi-ai ridicat o minge la fileu! Am studiat foarte mult problematica asta…de ce în România a fost nevoie să moară oameni? Se putea întâmpla exact ca în celelalte țări socialiste cu lovituri de Palat și rezolvată treaba! Nu este adevărată varianta lansată de Iliescu și ai lui că erau foarte mulți devotați lui Ceaușescu și era imposibil să îi determine să facă o mișcare pașnică și în România, pentru că și aici nu voiau să cedeze puterea. Adevărata problemă pentru România, și pentru asta s-a murit în decembrie 1989, a fost problema Transilvaniei.

Asta e opinia dvs.?

Remus Macovei – E opinia mea! Am studiat-o și să vedeți un lucru foarte interesant. În 8 decembrie 1989, dacă nu mă înșel, atașatul militar de la Belgrad trimite o telegramă care cuprindea informații pe care i le-a oferit șeful Informațiilor Militare din Iugoslavia și în care se arăta că în România vor avea loc mișcări, revolte, ale populației maghiare, mișcările vor fi numai în Transilvania și că adevăratul scop este desprinderea Transilvaniei de România, 8 decembrie 1989. Conducătorii noștri și Ceaușescu și la noi, la militari, și pe mine mă doare sufletul când spun lucrul acesta, generalul Milea, nu au luat nicio măsură să contracareze o asemenea activitate. Pentru că militarul, în situația unui pericol, primul lucru pe care îl face e să își analizeze forțele și variantele de acțiune. Ei, la noi, generalul Milea nu a făcut absolut nimic în condițiile în care știa că se va întâmpla lucrul acesta în România. Generalul Milea și generalul Gușă, pe 15 decembrie, venea unul de la Iași, unul de la Buzău, se întâlnesc pe drum spre București cu coloane de mașini sovietice și nu iau nicio măsură sau e posibil să fi luat niște măsuri, dar care nu apar nicăieri…în toate documentele care au apărut după Revoluție.

Există dovezi că ei au văzut aceste mașini pe drum? Unde pe drum?

Remus Macovei – De la Iași spre București și de la Buzău spre București. Sunt mărturii ale generalului Gușă în cartea editată de fiica lui și în toate depozițiile pe care le-a dat la Parchet.

Pe care a apucat să le dea, că după aceea a murit!

Remus Macovei – Da! În asemenea condiții, când se știa că în Cehoslovacia ce au însemnat turiștii sovietici, ei nu iau nicio măsură și ne lasă pe noi, militarii, să ne vedem de ale noastre, fără să avem habar de ceea ce se pregătea.

Corneliu Mocanu – Și să continui legat de problema aceasta, să confirm, pregătirea venirii detașamentului precursor sovietic, a fost așteptat de către o delegație…

Stați să ne lămurim puțin…Dvs. vă aflați la Aeroportul Mihail Kogălniceanu și într-una din zile, după 22, a venit un grup de ofițeri de la Marina Română…

Corneliu Mocanu – Da, în jur de 24 erau. Au spus exact discuția cu Gușă și Iliescu că nu mai stăpânesc situația, probabil, aici nu mai știu exact, generalul Militaru a dat dispoziție la Comandamentul Marinei Militare să trimită o delegație pentru a discuta și coordona detașamentul cu precursor sovietic. Ofițerii au venit chiar în birou la mine. Așteptau ordin de la București, și bineînțeles, și primele forțe care veneau.

Deci, detașamentul precursor sovietic însemna un grup de oameni care venea să ne ajute în apărare sau ce?

Corneliu Mocanu – Nu, detașamentul precursor vine și verifică unde pregătea locul de aterizare a forțelor principale de la sovietici.

Dvs. vorbiți într-un cod, într-un limbaj specific militar. Era vorba de pregătirea sosirii unui detașament precursor sovietic, elicoptere sau altceva.

Corneliu Mocanu – Acest detașament precursor are rolul, ca împreună cu oamenii noștri, să verifice locurile și să dea dispoziție la forțele care debarcă să vină, să aterizeze în ordine și să înceapă misiunea. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că generalul Gușă nu a căzut de acord cu Ion Iliescu și generalul Militaru față de această intervenție și numai el avea dreptul să dea această dispoziție de a veni să ceară această intervenție.

Și generalul Gușă nu a dat această dispoziție! Am studiat presa militară, este site-ul Ministerului Apărării Naționale și chiar aici, pe prima pagină, o referire la doi actori. Este vorba despre actorul și regizorul Sergiu Nicolaescu, dar și de Vladimir Găitan! Mai era vreun alt actor implicat? Știți ceva?

Remus Macovei – Despre actori nu am scris, dar am citit și știu că în foarte multe locuri din țară între cei care au luat conducerea noilor organe care s-au format imediat după 22, sunt foarte mulți actori. E vorba de Arad, Cluj și în mod deosebit la București.

Care sunt acei actori?

Remus Macovei – La Arad, dacă nu mă înșel, era Voicilă, la București sunt foarte, foarte mulți – Mircea Dianconu și soția lui…

Mircea Diaconu și soția lui au fost implicați?

Remus Macovei – Mircea Diaconu a fost implicat și el!

Unde a fost implicat?

Remus Macovei – Deci, Mircea Diaconu a apărut imediat la sediul CC. După sediul CC, nu se știe prin ce împrejurare, el și soția au ajuns la Școala de la Băneasa să coordoneze activitatea trupelor de Securitate, comandate de generalul Ghiță și de acolo a plecat nenorocirea aceea cu compania de la Câmpina care a fost trimisă la Otopeni, când copiii aceia nevinovați au fost omorâți. Mai sunt ca actori implicați, nu mai vorbim de Caramitru, de Vladimir Găitan…Referitor la Vladimir Găitan și Sergiu Nicolaescu. Este o întreagă poveste legată de activitatea căpitanului Ion Niculescu, comandantul Regimentului 7 Mecanizat de la Ploiești. Acesta s-a împrietenit cu Sergiu Nicolaescu, pe timpul filmărilor din octombrie, noiembrie 1989, până în decembrie. În această perioadă, el a permis actorilor și cascadorilor lui Sergiu Nicolaescu să facă niște trageri de antremanet în poligonul unității militare și așa ceva nu trebuia să se întâmple sub nicio formă.

Mai multe detalii referitoare la acest subiect, găsiți aici.

Am și eu un subiect favorit legat de Revoluție și vreau să vă întreb pe dvs., domnule Mocanu, acele simulatoare de elicoptere, de mitraliere, cum, pentru ce erau simulatoare de elicoptere și mitraliere? Par din ce în ce mai reale și am crezut că e o glumă! Ați văzut simulatoare?

Corneliu Mocanu – Nu sunt. Noi le numim ținte false. Peste tot, mai ales într-o diversiune, aceste ținte apar și, pe lângă aceste ținte false, apar pentru veridicitatea acțiunii, și elicoptere sau alte ținte aeriene reale! La Revoluție, majoritatea au fost ținte false, dar au fost și elicoptere la aeroport. Am avut această situație. Chiar cetățenii mi-au confirmat că am fost la locul respectiv, elicopter cum s-a ridicat, cum a aterizat…culmea ironiei a fost că acel elicopter, în momentul în care s-a ridicat pe timp de noapte și am solicitat la Aviație să ne spună dacă pe radar apare vreo țintă, nu apărea nicio țintă. Deci, era foarte bine făcut bruiajul, că așa îi spunem noi, camuflarea, și asta a fost și dilema și nenorocirea când s-au tras foarte multe muniții antiaeriane asupra țintelor, crezând că e invazie aeriană și țintele sunt reale. Apăreau ca spoturi luminoase, se vedeau cu ochiul liber la aeroport, trăgeam au artileria antiaeriană, dispărea lumina și la orizont apărea din nou o lumină. Peste tot, această diversiune aeriană a existat pe tot teritorul României.

Existau proiectile de apărare la Medgidia, undeva?

Corneliu Mocanu – La Medgidia pot să confirm ce mi-a zis un coleg care era șeful de Stat Major al unității, Regimentul de rachete antiaeriene, și mi-a spus că a tras 7 rachete dirijate. Toate 7 au plecat, pentru că rachetele dirijate nu pleacă dacă nu încadrează ținta. Ele se autodistrug la o distanță mult mai mare, dar toate 7 s-au distrus pe țintă.

Au fost doborâte atunci elicoptere?

Corneliu Mocanu – Nu, nu. Erau ținte false. Ce înseamnă țintă falsă? Un avion mic, ca o jucărie care poate fi reperat și pe radar. El zboară ca orice avion!

Și pe radar nu se cunoaște dimensiunea. Asta este problema!

Corneliu Mocanu – E un spot! Așa se fac și tragerile la Capu Midia cu antiaeriene, cu rachete.

Remus Macovei – Problema cu războiul ăsta radio-electronic este foarte dificil de rezolvat, dar celor care se ocupă, eu le-aș recomanda să verifice ce a căutat în punctul de comandă al apărării antiaeriene de la Balotești, generalul Ștefan Kostyal, membru GRU, care, în 22, imediat la Balotești s-a dus.

Stați puțin! GRU înseamnă anii ’50!

Remus Macovei – Nu, GRU mai există și acum. S-a schimbat puțin denumirea.

Adică?

Remus Macovei – Organul de Informație al Armatei Sovietice și în ’89 era în floare. Și culmea, cine îl însoțea pe generalul Ștefan Kostyal la Balotești? Un tânăr de 16 ani, pe numele lui, Victor Ponta. Absolut din întâmplare, din 23 de milioane de români, s-a dus Victor Ponta la punctul de comandă al Aviației. Rămâne să stabilească cine trebuie ce a căutat.

Rămân mască pentru fiecare informație pe care o aflu.

Remus Macovei – Eu am studiat foarte mult problema aceasta. Acum mă preocupă un aspect pe care majoritatea îl evită, în mod deosebit militarii – represiunea 16 – 22 și cum și cine a transformat Armata Română în principala forță de represiune?

Cine?

Remus Macovei – Cine? Generalii Armatei Române, obedienți, în frunte cu generalul Vasile Milea, plus toți generalii trădători. Am văzut acum, într-o seară, și am privit cu mare scârbă imaginilea acelea în care premierul Ungariei prezenta faptul că ei aveau oameni implementați la nivelul de decizie în ministere. Și dă exemplul, bineînțeles, al lordului – generalul Stănculescu, acest om care a făcut atâta rău Armatei Române, dar care, încă, totuși, este apreciat.

Domnule Mavovei, asta este o afirmație…Dvs. spuneți că a declarat cineva că generalul Stănculescu era de taină, ca să zic așa?

Remus Macovei – În imaginile dintr-un film prezentat pe canalul ARTE francez, prim-ministrul Ungariei a afirmat că au avut oameni de influență la nivel de ministere și îl dă exemplu pe Victor Atanasie Stănculescu, lordul Armatei Române! Referitor la perioada aceea, am studiat foarte bine cum a acționat armata în situații de crize interne. De 20 de ori, armata a ieșit și a executat foc împotriva românilor. Singura deosebire față de ’89 este faptul că exista Constituție, existau legi, existau regulamente care reglementau în amănunt ce are de făcut unitatea militară, subunitatea militară, atunci când este silită să acționeze într-o asemenea situație. Dacă se respectau prevederile acestea legale, nimeni nu răspundea și în perioada până în ’45, niciun militar nu a răspuns pentru faptul că au acționat. Au fost acuzați de orori inutile și de multe lucruri din acestea, dar niciodată, niciun militar nu a fost condamnat pentru că existau legi. În 1989, inițial s-a zis că generalul Milea a comunicat lui Ceaușescu la sedința CPX, că a căutat în toate regulamentele și că n-a găsit nicăieri o prevedere care să îi permită să acționeze împotriva demonstranților, să tragă în oameni, dar nu a fost Milea, a fost Postelnicu. El a făcut afirmația aceasta, dar pentru a-i spăla imaginea lui Milea a spus că s-a modificat stenograma și a zis că Milea. Și atunci, în 17, încă nu se știe ora precisă în care generalul Milea a dat cel mai nenorocit ordin care a existat în Armata Română – precizările generalului Milea în 14 puncte în care două sunt deosebit de importante: se va executa împotriva demonstranților se vor face somații puternice și la nesupunere se va trage la picioare. Cum să tragi la picioare în mii de oameni? În condițiile în care legea prevede că nu se va executa foc dacă se pune în pericol viața altor persoane. Și Milea a dat ordin să se tragă și coloanele de manifestanți, să fie manevrate pe flanc și spate, pentru că demonstranții bagă în față bătrâni, femei și copii. Acesta este ordinul în baza căruia au apărut toate victimele dintre 17 și 22, ora 10.45. La 10.45 în 22 decembrie, ultima subunitate militară a mai tras foc de averisment.

Corneliu Mocanu – Referitor la problema asta, să vedeți dvs. ce înseamnă lipsa de a-ți asuma răspunderea, mă refer la forurile conducătoare din Armată. Niciodată n-am primit un ordin de la șefii mari. La noi în Armată sunt documente juridice când începi – jurnalul acțiunilor militare. Ești obligat seara, la terminarea luptei, ca să zic așa, să raportezi tot ce s-a întâmplat și cum s-au desfășurat acțiunile pe timp de zi și dacă este cazul să raportezi, să ceri aprobarea, să continui acțiunile a doua zi. Șeful respectiv este obligat să-ți trimită, să-ți aprobe acțiunea viitoare. Aceste probleme sunt stipulate într-un document juridic – jurnalul acțiunilor militare. Bun! Ce se întâmpla? Și el era obligat să-mi trimită în scris exact ce am vorbit. Nu s-a întâmplat deloc! Ba mai mult, după Revoluție, ce credeți? Ni s-a cerut la unitate, am primit ordin, să trimitem jurnalul acțiunilor militare.

Și a fost distrus?

Corneliu Mocanu – Nu, că e document juridic. Unii nu știau și nu l-au făcut, alții intenționat nu l-au făcut și au dat din burtă vis-a-vis de jurnalul acțiunilor militare.

Remus Macovei – Garantat, toate documentele sau majoritatea documentelor au fost modificate în așa fel încât să nu strice imaginea unor conducători. Și lucru specific întregii perioade 16 – 22 și după aia 22 până în ianuarie este faptul că nu au existat ordine scrise. Doar ordin verbal.

Corneliu Mocanu – La procese, de asta ați văzut că majoritatea care au intrat în pușcărie au fost căpitani, maiori, deci, cei de la execuție, pentru că procurorul cerea date după jurnalul acțiunilor militare, după documentele de care v-am spus. Nu existau așa ceva.

În 15 martie ați avut vreo acțiune?

Remus Macovei – 15 martie ’90? Nu!

Nu a fost nimic? Nicio alarmă nicăieri?

Remus Macovei – Nu, nicăieri!

Realizator – Steliana Bajdechi / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Alina Enache