Bunuri, în valoare de peste 3.600.000 lei, depistate în Portul Constanţa Sud. Cele două containere veneau din China şi Emiratele Arabe Unite
Publicat de Doina Sirbu, 13 octombrie 2023, 10:15
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului de Prevenire a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere ai Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanţa Sud, în două containere, unul din China şi celălalt din din Emiratele Arabe Unite, 1950 bucăţi kimono din bumbac (pantaloni şi bluze) şi peste 634.000 bucăţi brichete de buzunar, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Bunurile, în valoare totală de peste 3.600.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Acestea aveau ca destinaţie societăţi de pe teritoriul Ucrainei. Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Garda de Coastă