Sistemul de vot și imunitatea parlamentară sunt pe lista subiectelor fierbinți, care vor fi puse în discuție la consultările de astăzi, de la Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis se întîlnește, începînd cu ora 10, cu delegațiile partidelor parlamentare.
Primii care intră la consultări sunt cei de la PSD, în frunte cu Victor Ponta.
Totodată, premierul a precizat că din delegația PSD vor face parte Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea și Ioan Chelaru.
La consultările de la Cotroceni se va pune în discuție și modalitatea de finanțare a campaniilor electorale și a partidelor politice.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, invitaţia către partidele politice, pentru consultări, care vor avea loc miercurea viitoare, pe priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare, precum votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis invită partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României la Palatul Cotroceni, în vederea unor consultări referitoare la priorităţile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare.
Potrivit Preşedinţiei, pe agenda discuţiilor se vor afla mai buna organizare a votului in străinătate, finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice şi accelerarea procedurilor privind ridicarea imunităţii parlamentare.
Administraţia Prezidenţială a anunţat şi calendarul consultărilor, fiecare partid urmând a sta o oră la discuţii cu şeful statului, pe temele menţionate.
Astfel, de la ora 10.00 vor începe consultările şefului statului cu Partidul Social Democrat, la ora 11.00, cu Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00, cu Uniunea Naţională pentru Progresul României.
La ora 14.00, Klaus Iohannis va discuta cu Partidul Conservator, la ora 15.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România, la ora 16.00, cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale iar la ora 17.00, cu Partidul Poporului – Dan Diaconescu.
Prima pagină » consultari presedinte klaus iohannis partide parlamentare palatul cotroceni
Consultările dintre președintele Iohannis și partidele parlamentare au început la Palatul Cotroceni
Publicat de ,
12 ianuarie 2015, 10:12
Consultările dintre președintele Klaus Iohannis și partidele și formațiunile parlamentare pe tema finanțării Apărării au început, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni.
Primii reprezentanți care au intrat la consultări sunt cei ai PSD, urmând ca apoi șeful statului să se întâlnească cu PNL, UNPR, PC, UDMR, grupul minorităților naționale și PP-DD.
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe agenda discuțiilor se află încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale.
„Propun tuturor factorilor politici atât de guvernare, cât și din Opoziție, să-și asume clar menținerea acestui minim obiectiv pentru cel puțin 10 ani, astfel încât să putem sigura predictibilitatea cheltuielilor militare, mai ales în ceea ce privește pregătirea și programele strategice de înzestrare”, sublinia președintele Iohannis la ceremonia de învestire în funcție a noului șef al Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă.