Ziua Culturii Naționale a fost marcată și de Comunitatea Elenă „Elpis“ Constanța prin două evenimente
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 ianuarie 2022, 16:53
La Biserica Greacă „Schimbarea la față“/ „Metamorphosis“, s-a oficiat astăzi, o slujbă religioasă, unde a avut loc tăierea Vasilopitei, numită și „prăjitura Sfântului Vasile“, care simbolizează prosperitatea și aduce belșug, în tot anul ce vine, aceluia ce găsește bănuțul norocos. Apoi, la Muzeul de Artă, a fost evocată personalitatea Majestății Sale Regina Elena-Mamă, prin prezentarea unei serii de tablouri din diferite momente istorice reprezentative.
De asemenea, fotograful Casei Regale, Daniel Angelescu, a prezentat o colecție unică de 30 de tablouri, reprezentându-l pe Regele Mihai, în diferite momente importante ale vieții acestuia.
”Împreună cu Consiliul Județean și Alianța Națională pentru Monarhie am organizat acest eveniment. Regina Elena Mamă, știm foarte bine toți, era grecoaică. Putem să spunem că a fost și româncă! Nu poți să evoci cultura fără Regina Elena pentru că și-a adus aportul la cultura noastră. Putem să spunem că a adus pe partea ei un pic de lumină în cultura României. De aceea, încercăm să evocăm pe cine putem, când putem și mai ales să fim bucuroși că avem oameni care au fost de o asemenea anvergură încât să poată fi pomeniți”, a menționat președintele Comunității Elene „Elpis“ Constanța, Traian Anton Antoniadis.
O colecție unică de tablouri, reprezentând portrete și momente din activitatea Regelui Mihai, a fost prezentată de fotograful Casei Regale, Daniel Angelescu.
”Sunt și câteva fotografii istorice reprezentându-l pe Regele Mihai mic, conducând la volanul unei mașini, chiar cu Regina Mamă Elena. Regele Mihai, întotdeauna în fotografii, a avut o postură demnă, o postură foarte bine definită, naturală. Majestatea Sa, prin prezență, impune respect. A fost doar emoția momentului în care Regele se așează, în fața ta, pentru fotografie. E un moment unic pe care-l poate simți cineva care face astfel de meserie”, a precizat Daniel Angelescu.
Sunt două expoziții importante care marchează momente și personalități remarcabile, cu destine remarcabile, nu neapărat și fericite, a subliniat directorul Muzeului de Artă din Constanța, Lelia Rus Pîrvan: ”Regina Elena, prin originile sale, era grecoaică, însă și-a iubit nespus țara de adopție, este un omagiu până la urmă adus ei. Este vorba despre un destin excepțional, dar nu neapărat și fericit, un destin care a fost marcat de exil, din păcate cu reverberații în viața fiului său care, la fel, a avut un destin aparte. Iată că expozițiile sunt un omagiu adus acestor oameni care au însemnat atât de mult pentru România”.
La evenimentul prilejuit de Ziua Culturii Române, au mai participat reprezentanții Federațiilor Române de Oină și Sporturi Tradiționale, precum și ai Asociațiilor Culturale «Tomis» și «Astra Dobrogeană», care au prezentat uniforme militare specifice Războiului de Independență, beneficiind de experiența și cunoștințele istoricului dr. Costin Scurtu.
Redactor – Aurelia Mierluș