Naționala feminină și cea masculină de tenis de masă a României încep campania de calificare la CE 2023
Publicat de Doina Sirbu, 13 octombrie 2022, 09:58
Naționala feminină de tenis de masă a României face parte din Grupa A1 în Campania de calificare la Campionatul European pe echipe 2023, competiție care se va desfășura în Suedia.
Sportivele care vor reprezenta țara noastră sunt: Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu și Irina Ciobanu. Lotul feminin al României este pregătit de Viorel Filimon și de Mihaela Șteff.
Astăzi în prima etapă a preliminariilor, România (vicecampioană europeană la ediția din 2021) se va confrunta cu Turcia, în Sala Polivalentă din București, primul meci fiind programat la ora 18.30.În etapa a doua, România va juca în deplasare cu Ungaria, la 16 Octombrie apoi în etapa a treia, în perioada 06-11 Decembrie va avea loc confruntarea Turcia-România, iar în etapa a patra, în 2023, România va juca pe teren propriu cu Ungaria.
Echipa masculină de tenis de masă a țării noastre este alcătuită din: Cristian Pletea de la CSM Constanţa, Ovidiu Ionescu, Rareş Şipoş, Eduard Ionescu şi Hunor Szocs. Antrenorii lotului sunt Andrei Filimon şi Ionuţ Seni.
Jucătorii români au disputat ieri primele meciuri din Grupa A6, împotriva Ucrainei, iar astăzi de la ora 16.00 vor juca returul cu această selecționată, în Sala Polivalentă din București.
Naționala masculină a țării noastre s-a impus cu 3-0 în partidele de ieri, cu rezultatele următoare:
Ovidiu Ionescu – Yevhen Pryshchepa 3-1 (11-7, 8-11, 11-7, 11-5); Cristian Pletea – Yaroslav Zhmudenko 3-0 (11-6, 11-5, 11-9); Eduard Ionescu – Anton Limonov 3-2 (13-11, 11-8, 6-11, 7-11, 11-9)
În luna Noiembrie, băieții vor înfrunta în deplasare echipa Sloveniei, o altă componentă a grupei.Celelalte partide vor avea loc în 2023.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FRTM ROMANIA