Campionat Mondial de gimnastică ritmică organizat în România
Publicat de Catalin Donose, 4 octombrie 2022, 07:30
În anul 2023, România va fi, în premieră, gazda Campionatelor Mondiale de gimnastică ritmică pentru junioare.
Evenimentul va avea loc în perioada 6-8 iulie 2023, la BT Arena – Cluj Napoca şi este organizat de către Federația Română de Gimnastică Ritmică sub egida Federației Internaționale de Gimnastică (FIG), în parteneriat cu Ministerul Sportului și cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Aceasta este a doua ediție a Campionatelor Mondiale de Junioare organizate la nivel internaţional, prima având loc la Moscova, Rusia în 2019, unde au participat 322 sportive din 61 țări. În urma succesului primei ediții, datorat numărului mare de participanți, Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică a anunțat adăugarea Campionatelor Mondiale de Junioare în calendarul sportiv oficial, care se vor desfășura la fiecare doi ani, în ani impari. Ediția din 2021 a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19.
Rezultatele remarcabile obținute de gimnastele noastre în 2022, precum și organizarea cu succes a trei ediții ale World Challenge Cup au fost factorii decisivi care au contribuit la desemnarea României ca țară gazdă a acestui eveniment de talie mondială.
În acest an, România a atins performanța istorică prin obținerea primei medalii de aur în proba individuală la Campionatele Europene din Israel la junioare, prin Amalia Lică. Mai mult decât atât, echipa României s-a întors de la Tel Aviv și cu medalia de argint pe echipe și medalia de bronz obținută de Christina Drăgan la minge. La Campionatele Mondiale de la Sofia de luna trecută, gimnastele noastre au reușit după 26 de ani să se califice în 3 finale pe obiecte, în primele 8 gimnaste – Andreea Verdeș la minge și Annaliese Drăgan la măciuci și panglică. Mai mult decât atât Annaliese s-a clasat și în finală la individual compus printre primele 18 gimnaste din lume.
„Suntem onorați să fim gazda acestui eveniment și să aducem în premieră în România, Campionatele Mondiale de gimnastică. Ne bucurăm că eforturile noastre din ultimii ani au confirmat capacitatea de a organiza concursuri de o asemenea anvergură. Această competiție este de o deosebită importanță pentru junioarele din întreaga lume. Astfel, Cluj Napoca devine locul de unde pleacă cele mai bune gimnaste din lume, probabil viitoarele câștigătoare de la următoarele ediții ale Jocurilor Olimpice”, a spus Irina Deleanu, Președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Competiția este formată din două probe distincte: proba individuală și proba de ansamblu. Probele incluse în concurs la individual sunt: cerc, minge, măciuci și panglică, iar în proba de ansamblu: 5 corzi și 5 mingi. Cele trei zile de competiție intensă vor avea ca rezultat patru campioane mondiale la finalele pe obiecte, trei ansambluri medaliate cu aur și cea mai bună echipă la nivel mondial. Vineri şi sâmbătă gimnastele concurează pentru calificarea în finale, sâmbătă având loc și premierile pentru individual compus la ansambluri și cele pe echipe, iar duminică cele mai bune 8 gimnaste şi ansambluri de la fiecare obiect vor concura pentru obținerea medaliilor in finalele individuale și de ansamblu.
România va fi reprezentată în concurs atât în proba individuală, precum și în cea de ansamblu. „Ne dorim ca gimnastele noastre să se califice în finalele pe obiecte și suntem încrezători că vor obține rezultate cât mai bune”, a mai declarat Irina Deleanu.
Cătălin Donose
Foto – FRGR