Agenția Națională pentru Zootehnie participă la lucrările tehnice de calificare și clasare a cabalinelor
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 noiembrie 2018, 15:25
În perioada octombrie-decembrie 2018, Agenția Națională pentru Zootehnie participă la Comisia Naţională de Clasare şi Evaluare a Cabalinelor ce desfășoară lucrări tehnice de calificare și clasare a cabalinelor din cadrul hergheliilor de stat.
Clasarea și calificarea cabalinelor se realizează de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie, în cadrul hergheliilor de stat și a depozitelor de armăsari, precum și în cadrul hergheliilor private, prin examinarea şi evaluarea fiecărui exemplar înscris la clasare și stabilirea clasei de bonitare.
Pentru asigurarea patrimoniului genetic naţional, cele mai bune exemplare de cabaline din fiecare rasă care au susţinut probe de calificare vor fi promovate în categoria Herghelia Naţională.
Scopul acestor acţiuni este de a verifica respectarea tehnologiei de creștere şi a programelor de ameliorare pe rase, de a menţine şi promova reproducţia celor mai valoroase exemplare, în vederea îmbunătăţirii performanţelor zootehnice a cabalinelor de rasă, precum și de a creşte competitivitatea acestora, pe plan intern şi internaţional.
De asemenea, cu această ocazie sunt verificate toate documentele zootehnice în ceea ce privește corectitudinea și veridicitatea înscrisurilor din acestea.