NĂVODARI: Documentele de stare civilă plastifiate NU sunt valabile, iar unele drepturi sau ajutoare NU pot fi acordate pe baza actelor nule – atrage atenția Primăria
Publicat de Adina Sîrbu, 12 octombrie 2023, 11:21
Primăria orașului Năvodari atrage atenția că plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces are ca efect pierderea valabilității actelor respective, iar deținerea unor acte nule poate afecta obținerea unor drepturi sau ajutoare sociale.
Persoanele aflate în aceasta situație pot solicita eliberarea unor duplicate, cererile de eliberare a acestora urmând a se face la primăria care are în păstrare registrul în care a fost trecut actul de stare civilă, ori, după caz, la primăria locului de domiciliu sau reședință al solicitantului.
Iată mesajul Primăriei Năvodari:
Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă interzice modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule. Persoanele care dețin certificate de stare civilă plastifiate (de naștere, căsătorie sau deces ) pot solicita eliberarea unor duplicate. Actele necesare sunt:
- Cerere – se obţine de la sediul SPCLEP Năvodari sau se poate descărca de pe https://www.primaria-navodari.ro/starea-civila
- Actul de identitate al titularului, aflat în termenul de valabilitate.
În cazul în care titularul nu se poate prezenta, obţinerea certificatului se poate face prin Procură specială autentificată de către un notar public, în care se va menţiona expres ”pentru obţinerea certificatului de naştere/căsătorie/deces de la Starea Civilă”.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Primăria Năvodari