Ziua Internațională a Refugiatului marcată la Constanța. Ateliere, spectacol în aer liber și film la cinema
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 iunie 2023, 10:09
Asociația Centrul pentru Resurse Civice Constanța participă în acest an la seria de evenimente derulate la Constanța cu ocazia Zilei Internaționale a Refugiatului, care sunt organizate de UNHCR România împreună cu partenerii săi.
Miercuri, 21 iunie 2023, în Parcul Arheologic din Constanța, între orele 10.00 – 18.00 are loc evenimentul “Ziua Refugiatului 2023 – Incluziune și Soluții”, la care vor fi prezente oficialități, precum și reprezentantul UNHCR în România, dl. Pablo Zapata.
În cadrul programului evenimentului vor avea loc reprezentații de muzică și dans din partea comunităților refugiaților cât și un exercițiu demonstrativ de judo iar organizațiile și asociațiile prezente vor desfășura la standurile de la fața locului diverse ateliere și activități de-a lungul zilei până la ora 18.00.
Centrul pentru Resurse Civice îi așteaptă cu această ocazie pe constănțeni la standul organizației pentru a participa la atelierele de mișcare, desen colaborativ, jocuri de cunoaștere pe care reprezentanții CRC le derulează împreună cu copiii, mămicile și adolescenții refugiați din cadrul proiectului Constanța pentru Ucraina desfășurat la Centrul Comunitaria din Constanța (Bd. I.C. Brătianu Nr.5).
De asemenea, va fi realizat în premieră un atelier interactiv de radio comunitar, cu participarea tinerilor.
Centrul pentru Resurse Civice îi invită pe constănțeni la proiecția filmului ”A House Made Of Splinters / O casă din așchi”, care va avea loc la centrului multifuncțional Jean Constantin, în seara de miercuri, 21 iunie 2023, ora 18.00. Pelicula are drept subiect ororile războiului din Ucraina și impactul lor asupra copiilor defavorizați. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Redactor – Daniel Țăndăreanu