Ce cred dobrogenii despre cenzura Internetului
Publicat de Carmen Secuiu, 12 martie 2015, 15:28
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cenzurii pe Internet este destinată susţinerii unui Internet fără restricţii şi accesibil tuturor.
Prin crearea de noi spaţii pentru schimbul de idei şi informaţii, Internetul devine o forţă pentru libertate.
Și totusi, unele guverne reacţionează prin încercarea de a controla Internetul. Ce cred dobrogenii despre lupta împotriva Cenzurii pe Internet?
”O inițiativă lăudabilă a Reporterilor fără Frontiere şi Amnesty International din 2008, care mă duce cu gândul la Turcia care a cenzurat un site foarte cunoscut de socializare sau la China, care a interzis motorul de căutare Google, la lumea din Orientul Mijlociu unde multe informații reale din alte țări sunt cenzurate. Categoric susțin Ziua Mondială de Luptă împotriva Cenzurii pe Internet, dar spun un NU, la fel de categoric pirateriei online.”
”Nu vrem să ne întoarcem în vremea de odată, cea a comunismului, a totalitarismului, când lumii îi era frică să vorbească”.
”Cenzura pe Internet este inutilă. Firesc este să existe libertate absolută și să funcționeze autocenzura, până la urmă, fiecare este responsabil pentru ce citește, cât citește, ce alege din ce citește și ce alege din ce citește.”
”Internetul trebuie să rămână un spațiu liber de orice cenzură. Un contra-exemplu ar fi regimurile opresive, unde drepturile omului sunt încălcate.
Trebuie să existe o preocupare pentru siguranța națională, pentru lupta împotriva terorismului, pentru protecția minorilor, dar în principiu, în ultimii ani, s-a dovedit a fi un instrument social, mai ales prin rețelele de socializare, foarte util pentru sprijinirea democrației”, ne-au spus interlocutorii. Să-i ascultăm:
carmensecuiu@radioconstanta.ro