Proteste ale finanțiștilor și angajaților din Ministerul Muncii
Publicat de Adina Sîrbu, 11 august 2023, 15:40
Funcționarii publici din instituțiile subordonate Ministerului Muncii sunt nemulțumiți de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, anunțate de Guvern și anunță că este posibil să treacă la acțiuni de protest.
Alexandru Ionică, președintele Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, spune că eliminarea posturilor vacante elimină orice perspectivă de a completa schema de personal din aceste instituții:
Nu suntem de acord, având în vedere că posturile vacante vor fi reduse în acest fel, activitatea instituțiilor noastre, care este și așa într-un deficit de personal, va fi foarte greu încercată. O economie din așa ceva nu este substanțială la nivel de Minister al Muncii, unde aici numărul angajaților este foarte mic și, repet, deficit. În acest moment oamenii sunt foarte nemulțumiți și posibil să reacționeze în următoarea perioadă. Probabil că va fi o grevă spontană.
Printre instituțiile vizate se numără Casele de Pensii și Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.
Pe de altă parte, ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a discutat, şi astăzi, cu reprezentaţii sindicatelor despre măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Ministerul Finanţelor se obligă să nu disponibilizeze personal la nivelul aparatului propriu şi al unităţilor subordonate, iar până la data de 21 august să elaboreze proiectul de act normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătoreşti, a informat Sed Lex.
De asemenea, Ministerul va susţine în cadrul Guvernului introducerea familiei ocupaţionale finanţe în viitoarea lege a salarizării.
Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara protestat spontan, ieri, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
Protestele finanțiștilor au continuat astăzi în țară.
Potrivit AGEERPRES, la Tulcea, membrii sindicatului Sed Lex au întrerupt activitatea, îngrijorați de soarta lor în cazul aplicării măsurilor de austeritate anunţate de Guvern
Preşedintele filialei teritoriale a sindicatului Sed Lex din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice, Iancu Puflene, a declarat:
Noi, ca funcţionari publici, suntem îngrădiţi din toate punctele de vedere. Un profesor poate să ofere şi meditaţii şi să lucreze peste program. Noi nu avem voie, iar singurul venit al nostru este salariul.
Redactor: Bogdan Comșa/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: RTGM