Tur cultural prin zona veche a Constanţei
Publicat de Doina Sirbu, 19 iulie 2023, 11:24
Zeci de constănțeni și turiști au într-o nouă călătorie de cunoaștere prin centrul vechi al Constanței. Au descoperit legendele și istoricul celor mai impunătoare și interesante clădiri de secol XIX din centrul vechi al Constanței.
Marți seara, la ora 18:00 fix, zeci de oameni erau adunați în zona Lupoaică din Constanța pentru a porni la drum. Și nu orice drum, ci un tur cultural prin zona veche și pitorească a Constanței. Prof. dr. Răzvan Raul Ivan ne-a fost ghid.
Rep.: Care sunt clădirile vedetă ale acestui tur?
“În primul rând, actualul tribunal, fost Palat Regal. Nu putem să pornim fără familia regală. Pe de altă parte, nu putem să dăm la o parte o altă casă, tot atât de interesantă, și anume, a primarului Grigorescu, cel care a pus bazele Cazinoului din Mamaia, Casa cu Lei, Casa Alleon, Casa Damadian, Casa Kogălniceanu. Și închidem cu casa unui alt fost primar al municipiului Constanța, primul primar, de fapt al municipiului Constanța, și anume Casa Pilescu. Să știți că am rămas foarte impresionant la turul trecut, când au fost, fără exagerare, cred că în jur de 90 sau 100 de persoane, ceea ce înseamnă că istoria orașului suscită încă interes, mai ales prin poveștile ei”, spune dr. Răzvan Raul Ivan.
Cei mai mulți participanți au fost constănțenii care s-au simțit turiști la ei acasă. Ne-au mărturisit că niciodată nu este prea mult atunci când vine vorbă să descopere trecutul. Pentru Simona, acest tur a fost o premieră. A participat la astfel de evenimente de nenumărate ori în străinătate, dar nu și acasă.
“Vrem să vedem istoria fiecărei case. Noi le cunoaștem, dar nu avem atât de multe informații și am zis că este binevenită o astfel de excursie pentru pentru noi, chiar dacă suntem constănțeni. Am participat la tururi ghidate în o grămadă de țări, dar în Constanța nu. E o premieră pentru noi și ne bucurăm”, spune Simona.
Dornici să asculte povești despre principalele bijuterii arhitecturale ale orașului au fost și copiii.
“Îmi place mult istoria şi vreau să aflu despre istoria României, ce s-a întâmplat în trecut”, ne-a spus unul dintre copiii prezenţi.
“Vrem să le arătăm copiilor cum sunt casele vechi din Constanța. Pe unele le știu, le-am arătat noi, dar pe unele nu le știm nici noi, adulții și vrem să le vadă”, ne-a mai spus o doamnă care a luat parte la turul oraşului.
Turul a fost organizat de reprezentanții Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, iar accesul participanților a fost gratuit.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Silvia Pascale