Ce cărţi ne recomandă specialiştii să citim în vacanţă
Publicat de Doina Sirbu, 19 iulie 2023, 08:58 / actualizat: 19 iulie 2023, 10:31
Cu o carte bună am putea trece mai ușor prin fierbințeala verii. Corina Apostoleanu, șef serviciu în cadrul Bibliotecii Județene “Ioan N. Roman” din Constanța ne prezintă un top al celor mai interesante volume ce ne pot însoți în această vacanță, fie că vom fi la munte, fie la mare.
Când temperaturile ridicate ale verii trec dincolo de pragul suportabilului, un remediu pentru o stare de spirit mai bună, este cu siguranță cartea. Și dacă nu știm exact ce să alegem din rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor, specialistul Corina Apostoleanu din cadrul Bibliotecii Județene “Ioan N. Roman” din Constanța ne ajută cu câteva recomandări. Un prim titlu aparține scriitorului Gabor Mate, “Minți împrăștiate”.
Este vorba despre acea tulburare de deficit de atenție pe care o cunoaștem cu toții, căci mediile electronice ne-au dus cumva la o astfel de situație. Aşadar, lectura “Minți împrăștiate” ne va ajuta să înțelegem cum putem face față acestei avalanșe de informații care se află în jurul nostru și care tinde să ne tulbure atenția, să creeze un deficit de atenție atât la cei mici, cât și a cei mari și cum putem combate acest lucru.
După o lectură pe o temă atât de serioasă și de actuală, bibliotecarul Corina Apostoleanu ne recomandă să citim o carte ce ne va ține cu sufletul la gură, un thriller psihologic despre care criticii spun că este de-a dreptul hipnotizant.
Este vorba despre romanul “Menajera” al Freidei McFadden, care ne va purta în lumea unei familii ce își dorește să angajeze o menajeră și să vedem cum vor fi relațiile dintre familia Winchester și menajera lor, familia Winchester, ascunzând o sumă de secrete întunecate.
O altă carte care merită atenția noastră este primul roman al autoarei, Janice Hadlow, “Cealaltă soră Bennet”.
Este cumva continuare a celebrului “Mândrie și prejudecată”. Își permite scriitoarea să-și imagineze ce se întâmplă cu personajul numit Mary după “Mândrie și prejudecată” și ni se spune că pur și simplu ea alege să iasă din umbra surorilor ei și să-și caute iubirea. Dacă veți citi acest roman, veți descoperi dacă Mary a găsit sau nu iubirea la care spera și la care visa.
Iubitorii de istorie se pot bucura de romanul “Umbra regelui”, semnat de autoarea etiopiană Maaza Mengiste. O lectură interesantă, cel puțin dintr-un punct de vedere, ne mai spune dr. Corina Apostoleanu. Pornește de la un moment istoric, un război în Etiopia și ajunge la mai multe povești de viață. Când împăratul fuge și totul pare pierdut pentru Etiopia, un țăran blând se deghizează și îi ia locul, iar toată paradigma asupra războiului și a istoriei se schimbă.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: pixabay.com