INTERVIU | Carmina Căpitanu, profesoara de Limba Engleză care aleargă pentru cauze umanitare: „Sunt un ambasador al copiilor care au nevoie de o voce și atunci…strig!” – FOTO

Publicat de Doina Sirbu, 1 februarie 2020, 10:00

Dincolo de cuvinte și gesturi, Carmina Căpitanu oferă  bucurie și speranță în sufletele copiilor, fiind implicată în nenumărate campanii de binefacere. Atleta din Mangalia aleargă ca fundraiser în competițiile interne și internaționale. Despre cauzele pe care le susține ne-a povestit astăzi,  la Interviul dimineții, realizat de Larisa Calistru.

Carmina Căpitanu: Sunt un ambasador al copiilor care au nevoie de o voce și atunci…strig!  Alerg de 3 ani pentru aceste cauze, dar eu în liceu am făcut atletism. Am făcut o pauză destul de mare pentru că am lucrat în domeniul hotelier și nu am avut timp să mă antrenez, pur și simplu au trecut mulți ani. Totul a plecat dintr-o glumă care s-a transformat într-un stil de viață. Așa a început povestea alergatului pe 4 septembrie 2017, pe partea frontalieră România-Bulgaria, Via Pontica. Aveam nevoie de o schimbare la 180 de grade și dacă totul a plecat dintr-o glumă am cunoscut prieteni noi, frumoși, care au rămas în continuare alături de mine. Sinceră să fiu, cel vinovat de această schimbare este verișorul meu, care a decis să mă înscrie la „Maratonul Nisipului”, iar de acolo a plecat toată povestea. M-a motivat atât de tare, încât nu a existat zi să nu mă pregătesc să pot face față.

Îți amintești cum a fost primul concurs?

Carmina Căpitanu: Da, primul concurs a fost foarte funny. Am avut numărul 666 și costumația corespunzătoare. Toată lumea a fost foarte mirată să vadă un drăcușor alergând pe plajă, toată lumea striga, la un moment dat auzeam: „Pisicuțo, pisicuțo!”. Dar eu eram de fapt un drăcușor, trebuia să îmi onorez numărul, să fie ceva funny, distractiv și atunci nu m-am așteptat să fiu pe podium la acea competiție. Ploua. Mi-am luat prietenele și la un moment dat am fost sunată de vărul meu care mă întreba unde sunt, pentru că se auzea numele meu la microfon, trebuia să urc pe podium.  M-am antrenat pentru această cursă. Era luna februarie. Ningea, bătea vântul, eu eram pe plaja dintre Saturn și Venus în fiecare zi. Am avut acel imbold de a putea să fac față. Nu alergasem atâția kilometri niciodată (21). Alergasem doar 13 la bulgari, dar am spus: DA, eu pot, eu vreau, voi reuși!

Suntem persoane foarte ocupate în acest secol al vitezei. Nu prea ne mai găsim timp pentru noi, avem numeroase preocupări: mergem la serviciu, rezolvăm diverse treburi casnice…mai avem timp și pentru cauze umanitare?

Carmina Căpitanu: Timp pentru cauze umanitare întotdeauna se găsește. Totul este să vrem. Să ne dorim și să ne fim alături. Da, alerg pentru copiii cu autism, pentru copiii bolnavi de cancer, alerg pentru Spitalul Județean Constanța și întotdeauna voi fi acolo unde este nevoie de mine. Am cunoscut o parte dintre copiii pentru care alerg. Anul trecut am cunuscut unul dintre copilașii de la Centrul de Autism „Marea Neagră”. Răzvan este un pansament pentru suflet, îl iubesc foarte mult, zâmbetul lui mă motivează să fac acest lucru și nu numai. Motivația mea este copilul meu în primul rând, el este sănătos, mulțumesc lui Dumnezeu. Gândindu-mă la el, îmi dau seama că trebuie să fac acest lucru și pentru ceilalți copii, să le dăm o speranță părinților acestora că totul va fi mai bine. Îmi place să ajut, cred că bucuria mea vine din bucuria celor din jurul meu.

Ce ți-au spus copiii atunci când te-au cunoscut și au aflat că tu alergi ca să îi ajuți pe ei?

Carmina Căpitanu: Copiii răspund foarte pozitiv la persoana mea. Poate și pentru că eu în viața de zi cu zi lucrez cu copilași de grădiniță. Predau Limba Engleză și aproape zilnic îi am în jurul meu. Am învățat să lucrez cu ei și simt acea bucurie a lor și ei îmi dau acea energie de care am nevoie. Cred că ne hrănim reciproc. Mi s-a întâmplat ca acum câteva zile, unul din băiețeii de la cursul meu de Engleză să vină la mine și să îmi întindă o sumă de bani. Mi-a spus că vrea să facă o donație. Eram convinsă că mama lui îmi trimisese acei bani. Dar nu, erau bănuții pe care el i-a strâns de sărbători când a mers cu colindul și și-a dorit foarte mult să facă o faptă bună. Credeți-mă că în acea seară am adormit cu lacrimi în ochi. Mi-am dat seama că există și suflete mici care vor să contribuie la cauza pe care eu o duc mai departe și pentru mine nu poate să fie decât o motivație să ajut din ce în ce mai multe persoane.

Este greu să strângi bani pentru cauze umanitare? Oamenii sunt generoși?

Carmina Căpitanu: Da, sunt generoși, îi găsim. Există și refuzuri, dar asta nu m-a făcut să mă opresc din drumul meu. Merg mai departe, oamenii au încredere în mine. Cauzele ne aleg pe noi, acești copii au nevoie de noi. Ei au ajuns la mine, iar eu nu pot să-i dezamăgesc. Adevărul este că îmi încep ziua pe malul mării, alergând. Răsăritul este preferatul meu, dar nu neg că și apusurile au fost alese pentru antrenamentele mele. Mă antrenez cam 5 zile pe săptămână. Nu mi-am imaginat niciodată că o să performez în alergare, să ajung să fiu pe podium cam de fiecare dată și să îmi depășesc limitele.

Ți-ai contabilizat trofeele, diplomele? Cam câte s-au adunat?

Carmina Căpitanu: Nu, dar sunt foarte multe. Pot spune că a existat și locul I, dar am ieșit și pe locul al IV-lea (un loc dureros, aș prefera să ies ultima decât a patra). Și de fiecare dată plecam cu lacrimi, preferam să ies ultima. Dar să știți că am ieșit și ultima. Dintr-o rătăcire petrecută în Bulgaria. A fost cea mai funny experiență a mea. M-a luat valul, sincer, alergam, eram cu capul în nori. Piticii mei din creier îmi spuneau: Du-te, du-te, că trebuie să fii pe podium. La un moment dat am greșit ruta, m-am întors 5 km din drumul meu, i-am repetat, am ajuns din nou la punctul în care mă rătăcisem. Am văzut unul dintre concurenți cu numărul pe tricou, m-am gândit că el trebuie să știe ruta. Am plecat cu el, din păcate ne-m rătăcit amândoi și am ajuns…ultimii! Da, trebuia să trăiesc și această experiență.

Ne-ai spus că la primul concurs ai alergat cu numărul 666 și cu un costum de drăcușor. Am văzut pe rețelele de socializare că mereu alegi costume inedite și culori deschise…

Carmina Căpitanu: Da, galben este culoarea care îmi dă energie, este culoarea mea solară și mă reprezintă. Nu neg, întotdeauna îmi place să aduc un pic de culoare, fie că este portocaliu, roșu, turcoaz sau verde. Toate culorile sunt prietenele mele. Depinde de starea mea sufletească. Niciodată nu știu ce-mi vine în cap să pregătesc pentru viitoarele concursuri, dar întotdeauna voi fi cu echipamentul pe tematică.

Care a fost cea mai lungă distanță pe care ai alergat-o?

Carmina Căpitanu: 117 kilometri, dar a fost cu întreruperi. Pot spune că distanța din care eu nu m-am oprit decât la punctele de hidratare a fost Cappadocia – 64 km. S-a întâmplat anul trecut, în luna octombrie. Noi, de fapt, ne bucurăm de cursă în sine, de pădure, de frunze, de păsări, ne bucurăm că suntem împreună, că împărțim emoțiile în acea cursă și dacă avem bucuria să ajungem și undeva pe podium…nu strică. Dar noi ne bucurăm de noi. Suntem o echipă frumoasă, am mulți oameni frumoși în jurul meu și este mereu o plăcere să fiu alături de ei.

Care este următoarea cursă la care participi?

Carmina Căpitanu: Este pe 1 februarie, ”Gerar”. La București, în curtea Politehnicii. Alerg 21 de km., în echipă alături de două prietene, Andreea și Aifer. Aștept apoi „Maratonul Nisipului”. Mă bucur că am ajuns să îmi realizez un vis: acela de a realiza „Crosul Copiilor” la mine în oraș (Mangalia). Nu există vârstă la care să poți  să-ncepi s-alergi. Totul e să îți dorești să faci ceva pentru sufletul tău. Cred că alergarea ne ajută nu numai să ieșim din casă, ci ne aduce și puțină bucurie și este o hrană a sufletului.

Realizator – Larisa Calistru / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Radio Constanța, arhivă personală