Tenismena constănțeană,Simona Halep, aşteaptă verdictul în cazul suspiciunilor de dopaj, care trebuia dat în luna Februariei însă a fost amânat.
Tribunalul Independent Sports Resolutions ar fi trebuit să o audieze pe Simona Halep la mijlocul lunii trecute. Întâlnirea a fost amânată deoarece noul șef al Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului a spus că are nevoie de mai mult timp să se documenteze și să afle care sunt probele.
Judecătorii au decis că vor analiza probele depuse de avocații Simonei, doar după ce acestea vor fi analizate într-un laborator acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA).
Jucătoarea din Constanţa a angajat, după declanșarea scandalului de dopaj, o agenție franceză de toxicologie și farmacologie care i-a analizat cazul. Investigatorii au concluzionat că suplimentele alimentare pe care le folosește Simona Halep au fost contaminate accidental cu substanța activă din Evrenzo.
Astfel, compoziția, caracteristicile de fabricație, prezentarea și etichetarea suplimentelor ar fi fost neconforme și ar fi modificat produsele ingerate de tenismena română.