CONSTANȚA: Peste 38.000 de trasee au fost efectuate anul acesta cu bicicletele puse gratuit la dispoziţie de Primărie
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 septembrie 2022, 10:22
Peste 38.000 de trasee au fost efectuate anul acesta cu bicicletele puse gratuit la dispoziţie de Primăria Constanța.
Şi pentru că pasiunile nu ţin cont de vârstă, cele mai multe trasee au fost efectuate de un bărbat de 70 de ani, care a efectuat, în 2022, nu mai puţin de 381 de curse.
Anul acesta încă 2366 de constănţeni şi turişti s-au prezentat cu cartea de identitate la ghişeele de informaţii ale agenţiilor SPIT pentru a solicita gratuit un card CT BIKE. În total, au fost emise 19.628 de carduri.
Utilizatorii trebuie să respecte câteva condiţii pentru a folosi bicicletele din sistemul de bike sharing: trebuie să deţină un card CT BIKE, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situaţii de vânt puternic sau furtuni.
Dacă în timpul utilizării bicicletei întâmpinaţi orice fel de probleme, aveţi la dispoziţie numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00).
Reamintim faptul că toate staţiile pentru biciclete sunt supravegheate video 24 de ore din 24, pentru creşterea nivelului de siguranţă şi combaterea faptelor antisociale.
Redactor – Daniel Țăndăreanu