AUDIO: Cine-şi permite luxul de a iriga?
Publicat de , 23 iunie 2015, 15:20
Un agricultor constănţean sau o organizaţie a utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OAI) care irigă vara aceasta în jur de 1.360 ha de teren, undeva la Sinoe, plăteşte peste 400.000 lei, dintre care 30.000 lei reprezintă tariful anual perceput de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) pentru diverse reparaţii. Acesta este un caz fericit, întrucât achită 22/ha şi nu 140, în cazul tarifului anual, şi 200 lei/ 1000 mc şi nu 400, ca în alte zone din judeţ, reprezentând tariful de livrare. În acest context, cum să ne mai mire că doar 2.800 ha au fost irigate până în prezent, dintre cele 107.000 de hectare care mai sunt amenajate în judeţul Constanţa?!
Dacă în 2008, când energia electrică era subvenţionată în proporţie de 80%, a fost irigată o suprafaţă de 19.700 ha, în 2014 au fost irigate doar 3.300 ha. Anul acesta, probabil cu gândul la promisiunile Ministerului Agriculturii cum că ar subvenţiona 100% cheltuielile cu energia electrică, agricultorii constănţeni au încheiat contracte de irigaţii pentru circa 16.400 ha.
Potrivit directorului Filialei Dobrogea a Agenţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare, Alin Trifan, la această oră, se mai poate iriga la Sinoe, Carasu Basarabi, Carasu Galeşu, Medgidia, Cuza Vodă, Seimeni, Poarta Albă şi Capidava. Preţurile de livrare pornesc de la 200 lei/1000 mc, în funcţie de zonă, in timp ce pentru mentenanţă se percepe între 22 şi 140 lei/ha.
Chiar dacă suprafaţa amenajată la irigaţii a judeţului Tulcea este pe jumătatea celei din judeţul Constanţa, adică în jur de 55.500 ha, tulcenii au irigat mai multe hectare anul trecut, aproximativ 4.500, iar pentru acest an au contractat o suprafaţă de 5.200 ha.
Totodată, dacă din 2012 şi până acum în judeţul Constanţa nu s-a făcut nicio investiţie, tulcenii au reuşit să reabiliteze şi modernizeze două pompe de la Sarichioi. Investiţia totală depăşeşte 14.760.000 lei, bani de la Ministerul Agriculturii, şi s-a realizat în perioada 2011-2014. Acum vine rândul judeţului Constanţa, după cum a declarat Alin Trofan. Au fost depuse deja o serie de proiecte de investiţii pentru care se aşteaptă răspuns de la minister.