Ascultă Radio România Constanța Live

Campionatul de Rally Raid revine la Constanța

Campionatul de Rally Raid revine la Constanța

Campionatul de Rally Raid revine la Constanța

Publicat de Catalin Donose, 25 august 2022, 13:13

Constanța devine în ultimul weekend din această vară, „punctul zero“ al sporturilor cu motor din România.

La fel ca și în anii trecuți, județul Constanța se dovedește a fi gazda perfectă pentru pasionații de rally raid din România și nu numai. Un rol important în acest sens îl joacă relieful foarte ofertant, care solicită atât abilitatea de a conduce a concurenților, dar și potențialul mașinilor sau motocicletelor, dar și organizarea etapelor de concurs de până acum, care s-au ridicat la standardul întrecerilor internaționale.

Astfel, timp de patru zile, sub organizarea Asociației Club Sportiv 4V Motorsport, împătimiții rally raid-ului din întreaga țară se vor afla la Constanța, unde își vor tura motoarele și își vor demonstra îndemânarea în cadrul etapei cu numărul doi din Campionatul Național de Rally Raid.

În paralel va avea loc și etapa a treia a 4V Rally Raid Championship 2022, întrecere care s-a desfășurat anterior în împrejurimile Sibiului și ale Focșaniului.

Începând de joi seară și până duminică, aproape 50 de echipaje însemnând aproape 100 de sportivi vor concura la clasele SSV, Auto, Moto și Quad, atât la profesioniști, cât și la clasa PROMO.

Printre participanți se regăsesc și campionii en-titre ai competiției, Călin Cămărășan și Bogdan Luha, care speră să își păstreze supremația și după acest sezon.

Aceștia vor avea însă adversari de calibru, atât din țară, cât și de peste hotare, la start urmând să se alinieze și echipaje din Italia și Ucraina.

De departe însă, capul de afiș al întrecerii va fi deținut de echipajul de la clasa auto, care îl are în componență pe unul dintre membrii trupei „Paraziții“, Ion Ștefan Cătălin (Cheloo), care este co-pilotul lui Mihai Ban.

De altfel, cei doi au și concurat în faimosul raliu Dakar.

Conform programului, joi seară este programată sosirea primilor concurenți, urmând ca vineri dimineață, în parcul amenajat în parcarea de lângă Plaja Modern din Constanța, să aibă loc înscrierile și verificările vehiculelor cu care aceștia se vor întrece.

Tot vineri, este programat prologul, care va avea startul din dreptul Monumentului Tineretului de la Straja și se va desfășura pe o distanță de 4 kilometri.

Prima zi de concurs se va încheia cu desfășurarea primei runde, în cadrul căreia concurenții se vor întrece pe o distanță de 50 de kilometri.

Sâmbătă, de la primele ore ale dimineții, aceștia vor pleca tot din dreptul Monumentului Tineretului de la Straja într-o cursă care se va desfășura pe nu mai puțin de 360 de kilometri.
Festivitatea de premiere va avea loc duminică, pe yachtul Alezzi.

Cătălin Donose

Foto – 4 V Rally Raid

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări