Raliul Deltei, câştigat de Simone Tempestini
Publicat de Adina Sîrbu, 7 iunie 2015, 08:50
Simone Tempestini, în vârstă de 20 de ani, a câştigat Raliul Deltei, a treia etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, cursă ajunsă la ediţia a 16-a, sâmbătă, la Tulcea.
Echipajul Simone Tempestini/Dorin Pulpea (Ford Fiesta R5) s-a impus în cele 11 probe speciale.
Locul doi a fost ocupat de echipajul Bogdan Marişca/Carmen Găureanu (Ford Fiesta R5), urmat pe trei de cuplul Rashid Al-Ketbi/Karina Hepperle (Ford Fiesta R5).
Tempestini, care vineri câştigase patru din primele cinci speciale (Gergo Szabo s-a impus în cealaltă), şi-a adjudecat alte cinci probe speciale sâmbătă.
Simone Tempestini este lider în clasamentul general al piloţilor, cu 80 puncte, urmat de Bogdan Marişca, 42 puncte, Dan Gîrtofan, 40 puncte, Gergo Szabo şi Edwin Keleti, cu câte 39,6 puncte.
La Raliul Deltei au participat 54 de echipaje din Bulgaria, Cehia, Emiratele Arabe Unite, România şi Ungaria.
Etapa a patra a Campionatului Naţional va fi Raliul Moldovei, pe 26 şi 27 iunie.