Ascultă Radio România Constanța Live

campanie gratuita de sterilizare

CONSTANȚA: Astăzi începe prima campanie din 2024 de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună

CONSTANȚA: Astăzi începe prima campanie din 2024 de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună

Publicat de Adina Sîrbu, 11 martie 2024, 08:15

Primăria Municipiului Constanța și Animal Society, în parteneriat cu Four Paws International, continuă proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun” cu prima campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș din 2024, care începe astăzi, 11 martie.

Aceasta este prima din seria campaniilor care vor fi derulate anul acesta în municipiul Constanța, alături de programe de informare și responsabilizare, evenimente de adopție, vizite în instituții și școli pentru promovarea comportamentului responsabil față de animale și a adopțiilor.

Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța: Continuăm să ne unim eforturile pentru un viitor mai bun și demarăm o primă campanie de sterilizare a câinilor de rasă comună. Alături de dumneavoastră și partenerii noștri instituționali, ne angajăm să aducem schimbări pozitive în viața orașului nostru. Ne adresăm comunității pentru a stopa înmulțirea necontrolată a animalelor de rasă comună și pentru a preveni abandonul acestora. Contribuția constănțenilor este esențială și va sprijini eforturile autorității publice locale în demersurile efectuate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Le mulțumim celor care iubesc și respectă animalele și că au fost alături de noi în toate campaniile desfășurate de municipalitate. Vă rugăm să ne sprijiniți și în continuare. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a implementa proiectele de adopție și sterilizare a patrupedelor. Nu uitați că există sute de căței care așteaptă cu nerăbdare să fie adoptați în cadrul campaniei „Adoptă un cățel!”.

Anca Tomescu, președinte Animal Society: Alături de partenerii noștri de la Four Paws, ne-am luat angajamentul de a gestiona uman problema animalelor de rasă comună din Constanța și să contribuim la bunăstarea acestora, cu implicarea autorităților și a cetățenilor. În acest an, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța vom derula mai multe campanii de sterilizări gratuite pentru câinii și pisicile de rasă comună din oraș, dar și acțiuni și programe de informare pentru a îndeplini aceste obiective. Pentru următoarele luni echipa noastră va fi în Constanța și îi invităm pe constănțeni să acționeze responsabil, la fel ca și în anii precedenți și să răspundă la fel de receptiv campaniilor, programelor și evenimentelor pe care le organizăm alături de partenerii noștri în Constanța.

Proiectul „Efort Comun pentru un viitor mai bun” presupune desfășurarea mai multor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună din oraș și derularea mai multor programe de informare adesate constănțenilor, cu scopul implementării unui plan de măsuri uman, eficient, durabil pentru gestionarea înmulțirii necontrolate și a suprapopulației de câini și pisici de rasă comună, cu implicarea societății civile în procesul de luare a deciziilor.

Amintim că sterilizarea reprezintă singura soluție umană și sustenabilă pentru problema suprapopulației câinilor și pisicilor de rasă comună, dar și că sterilizarea este nu doar o obligație morală ci și una legală. Conform legii nr. 258/26.09.2013, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă cuprinsă între 5 000 și 10 000 Lei.

Pentru campania care începe astăzi, clinica mobilă Animal Society va fi amplasată pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 158.

Cei interesați se pot programa printr-un apel la numărul de telefon 0754 208 630, de luni până vineri, între orele 10.00 și 14.00, începând de astăzi.

Sursă și foto: Primăria Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate