JO Paris: Se retrage Sabrina Voinea din gimnastică? Mesajul mamei sale: „Atât am putut suporta!”
Publicat de Adina Sîrbu, 6 august 2024, 06:27
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, a postat aseară un mesaj pe Facebook, după ce sportiva noastră a terminat proba de la sol pe poziția a cincea, deși inițial a fost pe patru, iar arbitrele nu i-au acceptat contestația.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, antrenorii au depus contestaţie, însă nu i s-a modificat nota. Ana Maria Bărbosu a primit nota 13.700, și, pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe locul 3, Ana a coborât pe 4, iar Sabrina a ajuns pe locul 5.
”Sabrina nu a ieşit din covor la nicio linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut. Atât am putut suporta!”, a scris Camelia Voinea pe Facebook.
Antrenoarea a vrut astfel de demonstreze că în finala olimpică de la sol, fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele.
Vis spulberat, lacrimi și dezamăgire pentru gimnastele noastre după finala la sol.
Ana Maria Bărbosu a oferit declaraţii plângând după ce a ratat medalia de bronz în finala la sol:
„Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. (…) A fost o finală la care nu mă aşteptam. (…) Când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Sunt dezamăgită de această decizie şi ştiu în inima mea că am făcut tot ce am putut. Ştiu că primul rezultat a fost… Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, dar ce este în inima mea este în inima mea şi vă daţi seama că mi-aş fi dorit mai mult să fie România pe locul trei decât tot America”, a spus Ana Maria Bărbosu.
Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simte nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol, deoarece ştia că merita o notă mai mare:
„După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare”, a spus Sabrina Maneca-Voinea.
Multipla campioană olimpică Nadia Comăneci a declarat, luni, după finala la sol a concursului de gimnastică artistică de la JO 2024, în care Ana Bărbosu a pierdut podiumul în urma contestaţiei SUA, că la exerciţiul sportivei Jordan Chiles a contat nota de la dificultate.
„La americancă a contat nota de la dificultate, dar nu poţi să faci contestaţie la nota de execuţie. Asta este regula”, a spus fosta mare gimnastă.
Nadia Comăneci a discutat după finală cu şefa arbitrelor pentru a înţelege de ce Sabrinei Voinea i-a fost scăzută nota.
„Am fost la arbitra şefă ca să înţeleg de ce i s-a făcut această deducţie de 0,1 Sabrinei Voinea. Au zis că au o fotografie cu o bucăţică mică a călcâiului ei, care a ieşit un pic afară din linie, ceea ce eu nu am văzut. Dar au revăzut fotografia şi am înţeles că la valoare, la dificultate, în prima zi a avut din 6 dificultate, astăzi i-au dat din 5,9. Am făcut asta ca să înţeleg, pentru că ştiam că toată lumea vine să mă întrebe”, a explicat ea.
România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică de la JO 2012 de la Londra, când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
La JO Paris 2024, echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani în competiția olimpică. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.
Surse: AGERPRES, TVR/ Redactor: Adina Sîrbu