Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2024, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2024, 14:03

S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Acum 219 ani (1805) avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* În urmă cu 161 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Se împlinesc 135 de ani (1889) de când a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Sunt marcați 120 de ani (1904) de când, între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* În urmă cu 97 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului pentru comerţ din SUA, la Washington

* Se marchează 65 de ani (1959) de când a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Cu 56 de ani în urmă (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Duminica Divinei Îndurări / Duminica a 2-a a Paştelui; Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări” a fost instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică. Inspectoratul General pentru Imigrări este structura responsabilă la nivelul MAI pentru implementarea politicilor României în domeniile migrației, azilului și integrării străinilor în societatea românească

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999, în aceeași zi cu „Ziua Mondială a Sănătăţii” – 25 de ani

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul, poetul și profesorul universitar Gheorghe I. Anghel

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut Nichita Danilov, poet, romancier, eseist și publicist

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; printre cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993 – 70 de ani

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş (m. 2020)

– 1958: S-a născut graficianul Florian Doru Crihană, unul dintre cei mai populari ilustratori satirici europeni

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017) – 65 de ani

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909) – 30 de ani

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

– 2021: A murit istoricul și profesorul universitar Dominuţ Pădurean; primul autor care a realizat o monografie a Insulei Şerpilor (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Limbourg, Belgia: Reuniunea informală a miniștrilor europeni ai agriculturii (7 – 9 apr.)

– Polonia: Primul tur al alegerilor locale (comunale, municipale, regionale)

– Ierusalim: Sunt marcate șase luni de la atacul Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023, în care au fost ucise aproximativ 1.060 de persoane și care a declanșat războiul dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas din Fâșia Gaza

– Monte Carlo, Principatul Monaco: Turneul ATP de tenis – Monte Carlo Masters 1000 (7 – 14 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”, sărbătorită din 1950, marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii / OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948). Tema din acest an este „Sănătatea mea, dreptul meu”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi – 15 ani

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994 (- 30 de ani ), genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta) – 410 ani

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924) – 165 de ani

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în 1945 (m. 1957) – 135 de ani

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972) – 125 de ani

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959)

– 1919: S-a născut sportivul italian Edoardo Mangiarotti, considerat cel mai mare scrimer din toate timpurile; a strâns un total impresionant de 39 de medalii olimpice şi mondiale, un record imbatabil în scrimă (m. 2012) – 105 ani

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice menționează ca dată a decesului 19.IV.1938

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola – 85 de ani

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013) – 85 de ani

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005 – 80 de ani

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018)

– 1947: S-a născut muzicianul german Florian Schneider-Esleben, cofondatorul grupului-pionier al muzicii electronice „Kraftwerk” (m. 2020)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1883)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător – 70 de ani

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România) – 70 de ani

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe – 60 de ani

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

– 2018: A murit fizicianul german Peter Grünberg; Premiul Nobel pentru fizică în 2007, împreună cu Albert Fert, pentru descoperirea magnetorezistenței gigantice (n. 1939)

– 2020: A murit cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (n. 1946)

– 2023: A murit juristul american Benjamin Ferencz; la doar 27 de ani, a condus acuzarea din partea Statelor Unite în timpul procesului grupării paramilitare Einsatzgruppen din 1947; a făcut parte din echipa de procurori americani de la Nürnberg, oraş din Bavaria, unde aliaţii au judecat, în timpul a 13 procese, crime naziste, punând bazele unui sistem internaţional de justiţie penală (n. 1920) – 1 an

– 2023: A murit muzicianul suedez Lars-Ove „Lasse” Wellander, chitaristul trupei pop ABBA (n. 1952) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 7 aprilie 2023, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Acum 218 ani (1805) avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Se împlinesc 160 de ani (1863), de când, la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 134 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Acum 119 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* În urmă cu 96 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului pentru comerţ din SUA, la Washington

* Cu 64 de ani în urmă (1959) a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Se împlinesc 55 de ani (1968) de când era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Vinerea Sfântă – Patima și moartea Domnului (Post şi abstinenţă); Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări” a fost instituită începând din anul 2008 ( – 15 ani); la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică. Inspectoratul General pentru Imigrări este structura responsabilă la nivelul MAI pentru implementarea politicilor României în domeniile migrației, azilului și integrării străinilor în societatea românească

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999, în aceeași zi cu „Ziua Mondială a Sănătăţii”

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972) – 120 de ani

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002) – 90 de ani

– 1938: S-a născut pictorul, profesorul și poetul Gheorghe I. Anghel – 85 de ani

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor – 80 de ani

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut Nichita Danilov, poet, romancier, eseist și publicist

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş (m. 2020)

– 1958: S-a născut graficianul Florian Doru Crihană, unul dintre cei mai populari ilustratori satirici europeni – 65 de ani

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890) – 50 de ani

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909)

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944) – 15 ani

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

– 2021: A murit istoricul și profesorul universitar Dominuţ Pădurean; primul autor care a realizat o monografie a Insulei Şerpilor (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Lisabona: Posibilă grevă a piloților TAP Air Portugal (7 – 10 apr.)

– Paris: Vernisajul expoziției „Ramses, Aurul faraonilor” (7 apr. – 6 sep.)

– Londra: Expoziția „Making Sense” a artistului chinez Ai Weiwei – la Muzeul de Design (7 apr. – 30 iul.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”, sărbătorită din 1950, marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948 (- 75 de ani), a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii / OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948). Tema din acest an este „Sănătate pentru toți”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606) – 355 de ani

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846) – 260 de ani

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781) – 165 de ani

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966) – 140 de ani

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998) – 95 de ani

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014) – 95 de ani

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015) – 90 de ani

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008) – 85 de ani

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865) – 85 de ani

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018)

– 1947: S-a născut muzicianul german Florian Schneider-Esleben, cofondatorul grupului-pionier al muzicii electronice „Kraftwerk” (m. 2020)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1883)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

– 2018: A murit fizicianul german Peter Grünberg; Premiul Nobel pentru fizică în 2007, împreună cu Albert Fert, pentru descoperirea magnetorezistenței gigantice (n. 1939) – 5 ani

– 2020: A murit cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (n. 1946)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2022, 05:00 / actualizat: 13 aprilie 2022, 14:10

 S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Acum 217 ani (1805) avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 159 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 133 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Acum 118 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Se împlinesc 95 de ani (1927) de la efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului pentru comerţ din SUA, la Washington

* Cu 63 de ani în urmă (1959) a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Acum 54 de ani (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul, profesorul și poetul Gheorghe I. Anghel

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013) – 75 de ani

– 1952: S-a născut Nichita Danilov, poet, romancier, eseist și publicist – 70 de ani

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş (m. 2020)

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909)

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941) – 5 ani

– 2021: A murit istoricul și profesorul universitar Dominuţ Pădurean; primul autor care a realizat o monografie a Insulei Şerpilor (n. 1947) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Miniștrii de externe ai NATO discută despre alianță ca răspuns la criza ucraineană

-Atena: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa Parlamentului grec prin teleconferință.

-Nairobi: Ministrul de finanțe al Kenya, Ukur Yatani, prezintă planul guvernului pentru anul fiscal 2022/23 (iulie-iunie) în parlament

– Ottawa, Canada: Ministrul de finanțe canadian, Chrystia Freeland prezintă bugetul federal canadian

– Bristol, Marea Britanie: Congresul „economiei de noapte” (7 – 8 apr.)

– Londra: Verdict în procesul pentru uciderea Sabinei Nessa, o tânără britanică de 28 de ani găsită moartă într-un parc din capitala britanică

– Nairobi: Ministrul kenyan de finanțe, Ukur Yatani, urmează să prezinte Parlamentului planul de cheltuieli al guvernului pentru anul fiscal 2022/23 (iulie-iunie)

– Augusta, SUA: Golf – Circuit american, PGA Tour – Turneul Masters (7 – 10 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950. Tema de anul acesta este „Acoperirea Universală a Sănătății”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012 (- 10 ani), pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837) – 250 de ani

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018)

– 1947: S-a născut muzicianul german Florian Schneider-Esleben, cofondatorul grupului-pionier al muzicii electronice „Kraftwerk” (m. 2020) – 75 de ani

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863) – 75 de ani

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1883)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918) – 10 ani

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933) – 10 ani

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

– 2020: A murit cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (n. 1946)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2021, 8:55

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului  (la sediul Senatului și online)

*Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală
  • ora 14:00 – Comisia pentru politică externă – online și la Sala „Avram Iancu”

-Camera Deputaților

* ora 8:30 – şedinţa în plen (prezență fizică și online)

* ora 12:00 -Vot final

– la încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – (prezență fizică și online)

*ora 15:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

-Juridic

* Dezbaterea cu tema “Delimitarea complicității față de tăinuire și favorizarea făptuitorului” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București, este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați: Av. Alexandru Sitaru, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii, Av. Marius Tite, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociaţii. Moderator:Av. Augustin Zăbrăuțanu, Managing Partner Zăbrăuțanu Popescu & Asociații

– Medicină, Sănătate

* Conferința Națională de Pediatrie – ediția 2021 va avea loc atât cu prezență fizică (numărul de participanți fizic va fi limitat conform normelor legale în vigoare la data desfășurării), cât și online, live și înregistrat, în perioada 7 – 10 aprilie, facilitând reunirea unui număr mare de pediatri din toată țara, precum și învățarea, actualizarea cunoștințelor și schimbul de informații. Participanții fizic la Conferință vor putea urmări lucrările pe ecranul sălii „Ion Heliade Rădulescu” – Academia Română și vor putea asista la sesiunile de Q&A cu moderatorii prezenți. Accesul online la lucrările Conferinței se va face pe baza contului de utilizator și a parolei furnizate de organizatori fiecărui participant validat

-Învățământ, Cercetare

* Între 7 și 9 aprilie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” organizează cea de-a XXII-a ediție a programului ”Uși Deschise”. În cadrul acestui eveniment cu tradiție, UNATC își deschide larg porțile virtuale și invită pe toți cei interesați să se familiarizeze cu universul educațional al uneia dintre cele mai importante universități vocaționale din România. Evenimentul se va desfășura exclusiv online, pe canalul de YouTube UNATC. Programul complet al evenimentului va fi public pe www.unatc.ro și pe pagina de Facebook UNATC. Participarea este gratuită

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Acum 216 ani (1805) avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 158 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 132 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Acum 117 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 94 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului pentru comerţ din SUA, la Washington

* Cu 62 de ani în urmă (1959) a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Acum 53 de ani (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică – 140 de ani

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966) – 140 de ani

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (m. 1983) – 90 de ani

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), jurnalist, scriitor şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München și Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul, profesorul și poetul Gheorghe I. Anghel

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862) – 80 de ani

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş (m. 2020) – 65 de ani

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904) – 55 de ani

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890)

– 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909)

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947) – 10 ani

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

EVENIMENTE EXTERNE

-Dakar, Senegal: Vizita premierului spaniol, Pedro Sanchez, în Senegal și Angola (7 – 9 apr.)

– Washington: Conferință de presă a președintelui Băncii Mondiale, David Malpass

– Washington: Conferință de presă virtuală la sfârșitul unei întâlniri a G20, pe tema reuniunilor de primăvară ale FMI

– Washington: Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, inaugurează reuniunile virtuale de primăvară ale FMI și ale Băncii Mondiale

-Manila, Filipine: Conferință de presă virtuală a Direcției Organizației Mondiale a Sănătății pentru Pacificul de Vest privind  situația pandemiei de Covid-19 (03:00)

-Luxemburg: Deschiderea teraselor cafenelelor și restaurantele

– Bagdad, Irak: Sunt marcați 30 de ani de la operațiunea aliată „Oferiți confort” pentru a ajuta refugiații kurzi irakieni la granița turcă

-Alger, Algeria: Trei sindicate organizează o grevă națională în sectorul sănătății

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii / OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950. Tema de anul acesta este: „Inegalități privind sănătatea”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită, la 23 decembrie 2003, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1883)

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

– 2020: A murit cântăreţul și compozitorul John Prine, o legendă muzicii country-folk americane; supranumit „Mark Twain” al textierilor (n. 1946) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 7 aprilie 2020, 7:46

EVENIMENTE INTERNE

 – Senat

* Lucrări în comisiile permanente (online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală

– Cultură

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de youtube, pe pagina de facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet, zilnic, între orele 14:00 – 16:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019 în cadrul “Programului TNB – Parateatral”. Se va prezenta o singură conferință pe adresa: https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti . Programul zilei:

  • Acad. Ioan Aurel Pop – “Cultura română – între Occidentul latin şi Orientul bizantin” – (26 noiembrie 2017)

* Programul Festivalului şi concursului Enescu online (7 – 10 aprilie):

  • Orchestra Filarmonicii Regale din Liege, avându-l la pupitru pe dirijorul Gergely Madaras; solistul concertului este violonistul Renaud Capucon. În program: Suita a II-a pentru orchestră în do major de George Enescu, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Bela Bartak şi Simfonia a V-a în si bemol major de Serghei Prokofiev (7 – 10 apr.)

* Cluj – Napoca: Opera Română Cluj-Napoca va difuza online, înregistrarea spectacolului “Lacul Lebedelor”, de de Piotr Ilici Ceaikovski, prezentat pe 10 februarie 2016 – ora 18:00. Spectacolele sunt accesibile timp de 20 de ore de la momentul postării

* Cluj – Napoca: Teatrul Naţional din Cluj-Napoca prezintă în perioada 2- 16 aprilie, difuzarea online a producţiilor sale pe pagina oficială a teatrului, https://www.teatrulnationalcluj.ro . Programul zilei:

  • „Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre”, de Matei Vişniec; regia: Răzvan Mureşan – ora 19:00

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu programează, în luna aprilie, opt spectacole în mediul online. Înregistrările din arhiva instituţiei vor fi distribuite în regim de „live-stream”, cu titlu gratuit, pe pagina de Facebook a teatrului. Programul zilei:

  • Spectacolul în limba germană “Eine ziege, ein wolf und drei sympathische zicklein (O capră, un lup şi trei iezi simpatici)”, adaptare de Simona Vintilă după „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă, traducere Dana Borteanu; regia: Simona Vintilă – ora 18:00

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* Se împlinesc 215 ani (1805) de la prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica” lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien”. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 157 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 131 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Acum 116 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 93 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

* Cu 61 de ani în urmă (1959) a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Acum 52 de ani (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2020)

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara) – 255 de ani

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: „Osânda”, „Columna”, „Mihai Viteazul”) (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul, profesorul și poetul Gheorghe I. Anghel

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890, Imperiul Otoman)

– 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual – 30 de ani

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918) – 30 de ani

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909)

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Miniştrii de Finanţe din zona euro vor prezenta instrumentele financiare menite să sprijine economia regiunii la discuţiile stabilite pentru această dată, prin videoconferinţă

– Wuhan, China: Autoritățile din Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus, urmează să anuleze măsura de închidere a orașului

– Kârgâzstan: Marcarea a 10 ani de la Revoluția kârgâză din 2010

– Moscova: Marcarea a 90 de ani de la crearea unor lagăre și colonii de muncă forțată în URSS, cunoscute sub denumirea de „gulag”

– Paris: Lansarea în Franța a platformei de servicii Disney+

– Praga: Sunt marcați 10 ani de la semnarea unui nou tratat START, între SUA și Rusia

– Cetatea Vaticanului: Audiență generală a Papei Francisc, cu ușile închise și difuzată video

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950 (- 70 de ani). Această zi din cadrul „Anului internațional al asistenței medicale și a moașelor” va evidenția rolul esențial al asistenților și moașelor în furnizarea de îngrijiri medicale în întreaga lume și va solicita consolidarea forței de muncă pentru asistenți medicali și moașe

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită, la 23 decembrie 2003, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850) – 250 de ani

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (m. 1913) – 180 de ani

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998) – 130 de ani

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa americană de jazz Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan) (m. 1959) – 105 ani

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958) – 105 ani

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012) – 100 de ani

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009) – 90 de ani

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin din lume (32), considerat „bucătarul secolului” de ghidul „Gault & Millau”; pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine” (m. 2018) – 75 de ani

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010) – 75 de ani

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884) – 70 de ani

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

– 1970: S-a născut pianistul și muzicianul norvegian Leif Ove Andsnes – 50 de ani

– 2010: A murit actorul britanic Christopher Cazenove (n. 1943) – 10 ani

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935) – 5 ani

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2019, 06:29 / actualizat: 7 aprilie 2019, 16:47

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, organizează conferinţa de presă prilejuită de lansarea Campaniei „Urgenţa este pentru Urgenţe” – ora 11:00, la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. Participă ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, ambasadorul desemnat al Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, şi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorinel Vasilca

– Administraţie

* Locuitorii Sectorului 1 vor beneficia de consultații medicale gratuite astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății. Primăria Sectorului 1 organizează, în ultima zi a acestei săptămâni, “Ziua porților deschise” la Complexul Mutifuncțional Caraiman, Str. Caraiman nr. 33 A

– Mediu

* Eveniment organizat de Societatea Ornitologică Română (SOR), în cadrul căruia sunt organizate ornito-tururi ghidate, ateliere de confecţionat cuiburi, jocuri pentru copii şi informaţii inedite despre speciile de păsări – ora 7:00, în Parcul Natural Văcăreşti

– Cultură

* În cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, Andrei Oişteanu, etnolog, antropolog, istoric al religiilor și al mentalităților prezintă conferinţa cu tema: „Evreii din România în context european: asemănări și deosebiri” – ora 11:00, Sala Mică

* Concert din cadrul turneului naţional „Românesc 100%”, ai căror protagoniştii sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 19:00, la Universitatea Naţională de Muzică. Printre parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Fundaţia MUZZA, în colaborare cu Institutul Cultural Român, organizează de la ora 18:30, la Hard Rock Cafe, Gala Premiilor de Jazz – Premiile MUZZA pe 2018, ediţia a XVII-a. Invitaţi: Teodora Enache, Adrian Naidin, Sorin Zlat, A.G. Weinberger și Sebastian Burneci, alături de formația de fusion „Groove Garden”– solist Robert Patai, tinerii muzicieni Andrei Cerbu & The Crossroads, Anamaria Maranda, Petho Csaba și Dora Notarescu, precum și grupul de blues „Trenul de Noapte” – solist vocal și muzicuțist Marcian Petrescu

* Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă spectacolul „CLASS” de Iseult Golden și David Horan, în traducerea lui Andrei Marinescu şi regia lui Felix Alexa – ora 20:00, la Sala Atelier

* Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prezintă spectacolul „Am iubit, am purtat, am pierdut”, versiunea românească a piesei „Love, Lost, and What I Wore”, semnată de Nora și Delia Ephron, pusă în scenă de regizorul Emil Hoștină – ora 20:00, la Sala Mare, Str. Lipscani nr. 84-90

* Teatrul InDArt prezintă premiera spectacolului „Să știi, fă, că te-am iubit – viaţa Mariei Tănase”, un musical ce propune povestea vieții Mariei Tănase, croită din melodiile auzite în Mahalaua Cărămidarilor – ora 20:00, Str. Colţei, nr. 44

* „Davay Disco – Russian Nostalgia Party. Ce muzica asculta tineretul din Est si Vest in anii ’70-’90?” – DJ Revi&Kosmo – la Apollo 111, Palatul Universul, Corp B, subsol, Str.  Ion Brezoianu nr. 23 – 25

* Varşovia: În cadrul ediției 2019 a „Poeziei în oraș”, la Centrul pentru Artă Contemporană Ujazdowski (Laboratorium) vor avea loc ateliere de scriere creativă, susținute de Loesje – o inițiativă internațională, care promovează libertatea de expresie. La ateliere vor fi scrise texte noi, iar tematica lor va fi exact iubirea. La invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia, co-organizator al evenimentului, la proiect participă poetele Domnica Drumea (România) și Diana Iepure (Republica Moldova). Organizatorul atelierelor este Ambasada Olandei

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* În urmă cu 214 ani (1805) a avut loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica“ lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien“. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 156 de ani (1863), la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Se împlinesc 130 de ani (1889) de când a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* Se împlinesc 115 ani (1904), de când, între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 92 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

* Se împlinesc 60 de ani (1959) de când a fost realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Cu 51 de ani în urmă (1968) era creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999 – 20 de ani

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: „Osânda”, „Columna”, „Mihai Viteazul”) (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa Liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul şi profesorul Gheorghe Anghel

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993 – 65 de ani

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017) – 60 de ani

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890, Imperiul Otoman)

– 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 1994: A murit Ştefan Dobay, fost internaţional de fotbal şi antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc (n. 1909) – 25 de ani

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941)

EVENIMENTE EXTERNE

– Kigali: Vizita ministrului armean, Zohrab Mnatsakanyan, în Rwanda

– Coreea de Nord: Maratonul de la Phenian

– Belgia: Turul Flandrei, cursă ciclistă anuală

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi – 10 ani

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994 (- 25 de ani ), genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta) – 405 ani

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1895 (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924) – 160 de ani

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 27.II.1966

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1945 (m. 1957) – 130 de ani

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972) – 120 de ani

– 1915: S-a născut cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola – 80 de ani

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013) – 80 de ani

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic social-democrat și avocat german; cancelar al RFG din 1998 până în 2005 – 75 de ani

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884)

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România) – 65 de ani

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător – 65 de ani

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe – 55 de ani

– 2010: A murit actorul de film britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Stockholm, Suedia: ICR Stockholm susţine prezența artistei române Ioana B. Jucan la evenimentul organizat de Asociația Artiștilor Rejmyre Art LAB – ora 15:30, la Muzeul de Artă din Norrköping.  Evenimentul va consta dintr-o expoziție, în cadrul căreia artista va susține un performance-lecture, alături de artistul american Daniel Peltz

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* În urmă cu 213 ani (1805) a avut loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica“ lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien“. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Se împlinesc 155 de ani (1863) de când, la Sibiu, a avut loc un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 129 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* În urmă cu 114 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 91 de ani (1927) avea loc efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

* Tot într-o zi de 7 aprilie, cu 59 de ani în urmă (1959), era realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

* Se împlinesc 50 de ani (1968) de la crearea „Clubului de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

Aniversări – Comemorări

– Sfânta şi Marea Sâmbătă (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– Buna Vestire; Binecuvântarea gravidelor; Ajunul Paştilor (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008 ( – 10 ani); la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), compozitor, violonist, diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972) – 115 ani

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: “Osânda”, “Columna”, “Mihai Viteazul”) (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa Liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002) – 85 de ani

– 1938: S-a născut pictorul şi profesorul Gheorghe Anghel – 80 de ani

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor, scenograf, dramaturg şi scriitor – 75 de ani

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar – 65 de ani

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1973: A murit Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem ai Academiei Române (din 2012) (n. 1890, Imperiul Otoman) – 45 de ani

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944) – 10 ani

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

– 2017: A murit Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (n. 1941) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

 Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948 (- 70 de ani), a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii / OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950. Tema din acest an este „Universal health coverage”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– „Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne”; iniţiată de Urban Playground Movement, ziua are drept scop recuperarea spaţiului public, eliberarea de stres şi presiune şi găsirea unor noi tipuri de divertisment. Prima ediţie a avut loc în 2008 iar de atunci a cuprins peste 150 de oraşe din întreaga lume, fiind sărbătorită în prima sâmbătă din aprilie

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606) – 350 de ani

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846) – 255 de ani

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1895 (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781) – 160 de ani

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la 27.II.1966

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (numele la naştere: James Scott Bumgarner) (m. 2014) – 90 de ani

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998) – 90 de ani

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008) – 80 de ani

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865) – 80 de ani

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola; unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenți regizori şi producători de filme

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic german social-democrat; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884)

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian, Russell Crowe

– 2010: A murit actorul de film britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933)

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Economic

* Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov organizează  „Bursa Generală a  Locurilor de Muncă 14 aprilie 2016” – ora 9:00,  la Colegiul Economic Viilor, din Şos. Viilor, nr.38, sector 5

– Medicină, Sănătate

* Are loc prima ediție a Forumului Practica Veterinară.ro, desfăşurat sub tematica „Corelații clinico-diagnostice și terapeutice în practica veterinară”, în cadrul căruia peste 20 de specialiști din București, Timișoara, Cluj și Iași vor susține prezentări de actualitate în cadrul a 8 sesiuni științifice – la Ramada Parc București. Evenimentul este organizat sub egida Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, a Colegiului Medicilor Veterinari din România și a Facultății de Medicină Veterinară din București

– Învăţământ, Cercetare

*Elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor putea participa cu produse originale, inovative și cu aplicabilitate practică, însoțite de un text de prezentare, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului INOVAFEST organizată de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”

– Cultură

* Spectacolul „Make Yourself” (7-8 apr.), lucrare concepută de Marta Ziółek are loc în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de arte performative „News from Polska” (31 martie-9 aprilie). Organizatorii festivalului „News from Polska” sunt Institutul Polonez din București și Centrul Național al Dansului București. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Piatra Neamţ: Concert susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul turneului „Pianul Călător”, ediţia a VII-a, în perioada 5 aprilie – 4 mai – la Liceul de Artă. Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical

* Timişoara: Între 5 și 8 aprilie, va avea loc cea de-a cincea ediție a festivalului ”Soundczech” – ora 21:00, Aethernativ

– Sport

* Are loc meciul de handbal dintre echipele CSM Bucureşti vs FTC-Rail Cargo Hungaria, în cadrul sferturilor din Liga Campionilor la Handbal Feminin 2016-2017  – ora 20:00,  Sala  Polivalentă, Calea Piscului, nr.10

* Programul etapei a 5-a a sezonului play off / out în Liga 1 de fotbal:

  • ora 17:30 – Pandurii – Poli Timișoara

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* În urmă cu 212 ani (1805) a avut loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica“ lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar audiţia a avut loc la „Theater an der Wien“. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 154 de ani (1863) a avut loc, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 128 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* În urmă cu 113 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Se împlinesc 90 de ani (1927) de la efectuarea cu succes a primei transmisii televizate la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

* Tot într-o zi de 7 aprilie, cu 58 de ani în urmă (1959), era realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Buna Vestire; Binecuvântarea gravidelor (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), muzician (violonist), diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: “Osânda”, “Columna”, “Mihai Viteazul”) (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul Gheorghe I. Anghel, doctor în arte vizuale

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor şi scenograf. NOTĂ: Unele surse (www.cinemarx.ro, www.radio3net.ro) dau ca an al naşterii 1945

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă, unul dintre principalii fondatori ai revistei „Echinox”, cea mai importantă şi longevivă publicaţie studenţească din vremea comunismului (m. 2013) – 70 de ani

– 1952: S-a născut poetul, romancierul, eseistul şi publicistul Nichita Danilov – 65 de ani

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş

– 1959: S-a născut pictorul şi graficianul George Ovidiu Marciuc (m. 2017)

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904)

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Valletta, Malta: Reuniunea Eurogroup

– New Delhi:Vizita premierului Republici Bangladesh, Sheikh Hasina, în India (7 – 10 apr.)

– Deşertul Sahara, Maroc: Ediţia 2017 a Maratonului Nisipurilor (7 – 17 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950. Tema de anul acesta este „Hai să vorbim despre depresie”

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012 ( – 5 ani), pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– „Ziua Internaţională de Reflecţie asupra Genocidului din Rwanda”; stabilită la 23 decembrie 2003 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia (A/RES /58/234), marchează data la care a început, în 1994, genocidul din Rwanda (3/4 din populaţia tutsi a ţării a fost masacrată de conaţionalii hutu). În fiecare an, în această zi sau în jurul acestei date, ONU organizează evenimente comemorative la sediul său din New York, precum şi la reprezentanţele ONU din întreaga lume

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837) – 245 de ani

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1895 (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (m. 2014)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut mai ales pentru rolul din serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola; unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenți regizori şi producători de filme

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic german social-democrat; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863) – 70 de ani

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884)

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian, Russell Crowe

– 2010: A murit actorul de film britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din Republica Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (n. 1933) – 5 ani

– 2012: A murit Mike (Myron Leon) Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918) – 5 ani

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Justiţie

* Consiliul Superior al Magistraturii în parteneriat cu Administrația Instanțelor din Norvegia, Ministerul de Justiție din Polonia, Ministerul de Justiție din Cehia și Administrația Instanțelor din Lituania organizează, în zilele de 7 şi 8 aprilie, seminarul cu tema „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a metodologiei judiciare – motivarea hotărârilor”

* Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii, Universitatea Ecologică din București și Asociația de Dreptul Muncii organizează Conferința Națională a Experților în Legislația Muncii (ediţia a IV-a) – la Phoenicia Grand Hotel

– Social

* Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat organizează conferinţa europeană „The Volunteer Manager: Key to Excellency in Volunteer Management”, care va aduce la Bucureşti, între 7 şi 8 aprilie, reprezentanţi ai centrelor de voluntariat membre CEV – Centrul European de Voluntariat, reţea europeană care reuneşte peste 80 de centre de voluntariat naţionale, regionale şi locale şi alte structuri de suport pentru voluntariat – la Hotel Marshal Garden. Evenimentul face parte din proiectul „Wake-Up Call: Volunteer Manager Role”, implementat în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2016 de Pro Vobis şi finanţat prin programul Erasmus+

– Economic

* În perioada 7 – 10 aprilie, Complexul expoziţional Romexpo găzduieşte mai multe târguri şi expoziţii:

  • Mobila Expo – târg de mobilă cu vânzare – în Pav. C4, C5
  • Expo Flowers & Garden – expoziţie internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit – în Pav. C1 şi platformele exterioare C1, 5 şi 10
  • Antique-Market – târg de obiecte de artă şi antichităţi – Platforma 5
  • Construct Expo – târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii
  • IMMOEX – Salon de servicii imobiliare – Pavilionul Central
  • ROMTHERM – expoziţie internaţională pentru instalaţii, echipamente de încălzire, răcire şi de condiţionare a aerului – Pavilionul C2
  • Ambient Expo – târg internaţional de produse şi sisteme pentru amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni, mobilier şi piscine – Pavilionul Central, C1, Platforma exterioară 4
  • ELEVATEX – Salon de proiecte rezidenţiale
  • AEDIFICIUM – Residential project show (în colaborare cu Construct Expo)
  • ROMENVIROTEC – expoziţie internaţională pentru tehnologii şi echipamente de protecţia mediului – Pavilionul C6
  • Târg de Produse Tradiţionale – târg de produse cu specific românesc – pe Aleea principală

* Târgu-Mureş: Între 7 şi 9 aprilie, are loc cea de-a VIII-a ediție a expoziției GastroPan, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate mediului de afaceri din sectoarele de panificație, cofetărie și HoReCa, care va reuni zeci de mii de producători, operatori, furnizori, specialiști, manageri și antreprenori din domeniu

– Medicină, Sănătate

* Călimăneşti-Căciulata: În perioada 7 – 9 aprilie, are loc cel de-al XVI- lea Congres Naţional de Medicină Internă

* Iași: În perioada 7 – 9 aprilie, Asociaţia Dermatologilor din Moldova organizează cea de-a V-a ediţie a manifestării ştiinţifice naţionale, cu participare internaţională, „Primăvara Dermatologică Ieşeană” – la Palas Congress Hall, Sălile Rossini şi Verdi

– Cultură

* Ajuns la cea de-a X-a ediție, Festivalul Internațional de Film NexT aduce și anul acesta în fața publicului românesc, în perioada 7 – 11 aprilie, cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise – la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvira Popescu. Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România și al Programului Europa Creativă – Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene

– Diverse

* În perioada 7 – 10 aprilie, în Piaţa Constituţiei, are loc Expo Fishing Mania – ora 10:00

– S-a întâmplat într-o zi de 7 aprilie

* În urmă cu 211 ani a avut loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven. Fără nicio îndoială, în istoria simfonismului universal, „Eroica“ lui Beethoven ocupă un loc cu totul special. Partitura acesteia a fost elaborată în perioada mai-noiembrie 1803, iar prima audiţie a avut loc la 7 aprilie 1805 la „Theater an der Wien“. Frescă muzicală impresionantă, lucrarea relevă o nouă concepţie compoziţională şi o motivaţie cu totul deosebită, care se evidenţiază chiar din titlul şi subtitlul ei, aşa cum au apărut la prima editare din octombrie 1806

* Acum 153 de ani (1863) a avut loc, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor (7/19)

* Cu 127 de ani în urmă (1889) a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului (7/19)

* În urmă cu 112 ani (1904), între 7/20 – 13/26 aprilie, a avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania, prin care aceştia revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului

* Acum 89 de ani (1927) a fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

* Şi tot într-o zi de 7 aprilie, cu 57 de ani în urmă (1959), era realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– Buna Vestire (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– „Ziua Inspectoratului General pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică – 135 de ani

– „Ziua Sănătăţii”, marcată în România din 1999

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara)

– 1881: S-a născut Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966) – 135 de ani

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), muzician (violonist), diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: “Osânda”, “Columna”, “Mihai Viteazul”) (m. 1983) – 85 de ani

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; ulterior director al Departamentului Român al postului la München şi Praga (1989; 1994-2002)

– 1938: S-a născut pictorul Gheorghe I. Anghel, doctor în arte vizuale

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862) – 75 de ani

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor şi scenograf. NOTĂ: Unele surse (www.cinemarx.ro, www.radio3net.ro) dau ca an al naşterii 1945

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Constanţa Adriana Mesteş – 60 de ani

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (n. 1904) – 50 de ani

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918)

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850)

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1895 (m. 1913)

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998)

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959)

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958)

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012)

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (m. 2014)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009)

– 1933: S-a născut actorul american Wayne Rogers, cunoscut pentru rolul în serialul „M.A.S.H.” (m. 2015)

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola; unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenți regizori şi producători de filme

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003) – 75 de ani

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic german social-democrat; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010)

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884)

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian, Russell Crowe

– 2010: A murit actorul de film britanic Christopher Cazenove (n. 1943)

– 2012: A murit Mike Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv. CBS) (n. 1918)

– 2015: A murit actorul american Geoffrey Lewis (n. 1935) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Calendarul zilei – 7 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 7 aprilie 2015, 10:07

EVENIMENTE INTERNE

 – Parlament

* ora 13:30 – şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – la sala „Constantin Stere”, nivel P1

– Senat

* ora 12:30 – şedinţa Biroului permanent

* ora 13:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:30 – activitate în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – şedinţa în plen

– Guvern

* Programul premierului Victor Ponta

  • ora 12:00 – şedință saptămânală de guvern, la Palatul Victoria

Uniunea Europeană

* Biroul de Informare al Parlamentului European are deosebita onoare de a vă invita să participați la Are loc dezbaterea „Uniunea Energetică: Securitatea surselor de furnizare, piață internă funcțională, eficiență energetică și interconectare” – ora 10:00, la Sala de conferințe a Biroului Parlamentului European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, etaj 1, sector 2. Evenimentul aduce în dezbatere strategia europeană pentru Uniunea energetică, comunicată de Comisia Europeană la 25 februarie 2015, puncte de vedere ale membrilor Parlamentului European, precum şi o perspectivă româneasca asupra acestei strategii

– Ministere

* Ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, participă la conferinţa „Mobile Innovation 2015” – ora 10:00, la Hotel Radisson Blu, Sala Electra

* Conferinţă de presă organizată de Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii – ora 10:00, la Hotel Novotel, Calea Victoriei 37B

* Dezbatere dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii – Dreptul la Sănătate – ora 10:00, la sediul Infoeuropa, Cal.Victoriei nr. 88 (Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare)

* Se desfăşoară masa rotundă “Prezent şi viitor în tratamentul bolii Parkinson” – ora 10:30, la Ministerul Sănătăţii, Sala de Consiliu, Intr. Cristian Popisteanu, nr. 1-3, sector 1. Are loc dezbaterea protocololului de colaborare între Asociaţia de Luptă Împotriva Bolii Parkinson şi Ministerul Sănătăţii. Invitat, Nicolae Banicioiu, ministrul sănătăţii

* Primirea de către ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr, a ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă – ora 11:00, la sediul MAE

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță, a directorului executiv al Agenţiei Europene de Apărare, Jorge Domecq – ora 17:00, la sediul MAE,

* Amman: Vizita secretarului de stat pentru analiză politică şi relația cu Parlamentul Radu Podgorean în Regatul Hașemit al Iordaniei

– Apărare, Interne

* Constanţa: Ziua Porţilor Deschise, la fregatele ‘Regele Ferdinand’ şi la ‘N.S. Mircea’ (7-9 apr.) – ora 9:00, în Portul Militar Constanţa

– Partide

* Declaraţii de presă la UNPR pe teme din domeniul sănătăţii – ora 11:00, la sediul UNPR, Bd. Gheorghe Brătianu nr. 7

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată de Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla – ora 11:00

– Administraţie

* Iaşi: Şedinţa Consiliului local – ora 10:00, în Sala Mare a Palatului Roznovanu

* Mangalia: Şedinţa ordinară a Consiliului local – ora 11:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de viceprimarul municipiului, Mircea Mălan – ora 13:00, în Sala Mică a Primăriei municipiului

 – Justiţie

* Are loc lansarea oficială a Tribunalului Arbitral în Transporturi printr-o conferinţă de presă – ora 11:00, la Crowne Plaza, Sala Magnolia, Bd.Poligrafiei nr.1

* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen – ora 9:00 şi secţii – ora 13:00

 – Economic

* „Educaţie în afaceri pentru o dezvoltare economică sustenabilă” – eveniment organizat de Deloitte Consultanta SRL în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui – ora 9:00, la Hotel Novotel, Sala Paris, etaj 1

* Întâlnire a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane – ora 19:00, la Crowne Plaza

* Conferinţa cu tema „Industria auto: motorul economiei româneşti” – ora 9:00, la Hotel Howard Johnson

* Năvodari: Conferinţă de presă organizată de KMG International pentru prezentarea performanţelor atinse în 2014 şi a perspectivelor pentru acest an – ora 9:00, la sediul Rompetrol Rafinare

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea din Bucureşti organizează cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Educaţiei – ora 10:00, în Holul Central al Palatului Facultăţii de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46 (7 – 8 apr.)

* Braşov: Cu ocazia programului naţional „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun !”, în perioada 7 – 10 aprilie, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov pune la dispoziţia profesorilor şi elevilor un program special de vizitare şi ghidaje în Biserica Neagră. Pentru al treilea an consecutiv se desfăşoară proiectul „Ora de Biserica Neagră”, prin care se doreşte cunoaşterea istoriei bisericii

* Mangalia: Primăria Municipiului Mangalia împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane – la Liceul Teoretic Callatis (6-10 apr.). Ceremonia de deschidere – ora 16:00, la Casa de Cultură

* Oradea: Lansarea lucrării ‘Crişana-Maramureş. Atlas geografic al patrimoniului turistic’ – eveniment organizat cu prilejul aniversării a 50 de ani de existenţă a domeniilor Geografie, respectiv Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Universităţii din localitate – ora 12:00, la Biblioteca Universităţii

 – Arhitectură, Arheologie

* Arhitectul Hagy Belzberg, Fellow of the American Institute of Architects, participă la „GIS Bucureşti” – Expoconferinţa Internaţională de Arhitectură de Interior, Design şi Iluminat, în calitate de invitat special – la Radisson Blu Hotel (7 – 8 apr.)

 – Mass-Media, Publicitate

* Se desfăşoară şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 – Cultură

* Alexandra Bobeico – vioară şi Clementina Ristea-Ciucu – pian susţin un program: Piotr Ilici Ceaikovski – Melodie, Meditaţie, Vals sentimental; George Enescu – Sonata în fa minor, op. 6, nr. 2; Franz Schubert – Rondo în la major; Claude Debussy – Sonata în sol minor – ora 19:00, la Filarmonica George Enescu, Sala mică. Coproducători: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Invitat la Întâlnirile Cercului literar din acestă săptămână este scriitorul Horia-Roman Patapievici – ora 19:00, în cafeneaua librăriei Cărturești Verona. Moderator Dan-Liviu Boeriu

* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei de sculptură “Scări cântătoare”, autor Liviu Mocan – ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. ”Scara lumii” va constitui subiectul expoziției “Scara Lumii” găzduită de Muzeul de artă din Cluj-Napoca în perioada 7 – 26 aprilie

* Iaşi: Întâlnire a scriitorilor ieşeni Horia Zilieru, Emilian Marcu, Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Larco, Mihai Haivas, Mihai Caba, Gheorghe Bălăceanu, Eugen Deutsch, cu elevi de la Colegiul Naţional “Alexandru Vlahuţă” din Râmnicu Sărat, coordonaţi de prof. Mioara Bahna şi prof. Guniţă Foarfecă, în cadrul programului “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” (6 – 10 apr.) – ora 10:30, la Biblioteca “Gheorghe Asachi”, Sala de festivităţi

* Reşiţa: Recitalul pianistului Horia Mihail, în cadrul turneulului „Pianul călător”, desfăşurat în perioada 22 martie – 20 mai, şi organizat de Radio România Cultural şi Asociația Culturală Accendo – ora 19:00, în Sala Lira. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical

* Sibiu: Întâlnire cu presa a celui mai important regizor al Japoniei, Kushida Kazuyoshi, care montează în localitate spectacolul

‘Fantoma e aici’, de Kobo Abe – ora 13:00, la Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ din municipiu

* Iaffo, Israel: Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, are loc spectacolul “Vocea umană” de Jean Cocteau, regia Sanda Manu, aflat în repertoriul Teatrului Metropolis din Bucureşti, în cadrul Festivalul Internaţional de Teatronetto (6 – 8 apr.) – ora 20:00, la Teatrul Nalaga’at

* Ruse: Spectacolele „46 de paşi” – creat de dramaturgul şi regizorul bulgar Orlin Diakov – şi „N-aveţi un mort de vânzare” – în regia lui Cristian Ioan, fost director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş – pregătite şi lansate la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu participă la un proiect cultural dunărean transfrontalier

* Varşovia: Muzeul de Artă Modernă din Varşovia cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia, prezintă noua lucrare „Colecţia publică” semnată de Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş (7 – 14 apr.)

– Sport

* Se desfăşoară o conferinţă de presă înaintea celei de-a 4-a ediţii a Petrom Bucharest International Half Marathon şi a celei de-a 8-a ediţii a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon 2015 – ora 10:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, sala Regina Maria

* Clubul de handbal HCM Constanta organizează, cu participarea conducerii executive a clubului, a staff-ului tehnic şi a întregii echipe, o conferinţă de presă având ca teme situaţia financiară a formaţiei şi retragerea de la Cupa României – ora 11:00, Sala Sporturilor

* Conferinţă de presă a clubului de fotbal Rapid Bucureşti – ora 13:30, la Baza ProRapid

* În Cupa României la volei feminin se dispută finala – ora 16:15, la Cheile Grădiştei

* Univ. Goldiş ICIM Arad şi CS Universitatea Alba Iulia se întâlnesc în primul meci din finala mică a Ligii Naţionale de baschet feminin – ora 18:00, la Sala Victoria – Arad

* Se joacă o partidă din etapa a 26-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Bucureşti – Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău – ora 18:15

Aniversări – Comemorări

– Sfânta şi Marea Marţi (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sf. Ioan Baptist de La Salle, preot (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– “Ziua Oficiului Român pentru Imigrări”, instituită începând din anul 2008; la această dată, în 1881, a fost elaborată prima lege în domeniu, apărută în Monitorul Oficial, Legea asupra străinilor, în care se prevedeau sancţiuni pentru străinii care ameninţă siguranţa naţională sau liniştea publică

– 1765: S-a născut (la Luckau, Germania) Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german, stabilit în Transilvania; autorul primului conspect critic al florei din Transilvania şi al unui valoros ierbar, păstrat parţial până astăzi, la Cluj (m. 1843, Sighişoara) – 250 de ani

– 1863, 7/19: Are loc, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care deleagă zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor

– 1881: S-a născut Nyárády Julius Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1966)

– 1889, 7/19: A apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului

– 1903: S-a născut Grigore Cugler, scriitor (a publicat sub pseudonimul Apunake), muzician (violonist), diplomat de carieră între anii 1927 şi 1947 (acreditat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Oslo); îşi dă demisia, după instalarea comuniştilor la putere, şi se stabileşte la Lima, unde va fi prim-violonist la Filarmonica din capitala peruană (m. 1972)

– 1904, 7/20 – 13/26: A avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania (revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului)

– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: “Osânda”, “Columna”, “Mihai Viteazul”) (m. 1983)

– 1933: S-a născut Nestor Rateş (numele real: Nathan Stessel), ziarist, eseist şi politolog; în 1973 a emigrat în Israel şi apoi în SUA, unde s-a angajat corespondent al postului de radio „Europa liberă”; din noiembrie 1988 (după moartea lui Vlad Georgescu) a fost director al Departamentului Român al postului

– 1938: S-a născut pictorul Gheorghe I. Anghel, doctor în arte vizuale

– 1941: A murit chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (n. 1862)

– 1943: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor şi scenograf. NOTĂ: Unele surse (www.cinemarx.ro, www.radio3net.ro) dau ca an al naşterii 1945

– 1947: S-a născut criticul literar şi eseistul Petru Poantă (m. 2013)

– 1952: S-a născut poetul şi publicistul Nichita Danilov

– 1953: S-a născut Daniel Corbu, poet, prozator, eseist şi critic literar

– 1954: S-a născut inginerul informatician Gheorghe Tecuci; între cele mai importante contribuţii ştiinţifice ale sale este dezvoltarea sistemului „Discipol”, unul dintre primele sisteme de învăţare multistrategică (care integrează sinergetic învăţarea bazată pe explicaţii, învăţarea prin analogie, învăţarea empirică inductivă şi învăţarea interactivă); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1956: S-a născut soprana Adriana Mesteş

– 1966: A murit sculptorul Gheorghe D. Anghel (n. 1904)

– 1990: A murit silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918) – 25 de ani

– 1990: S-a născut jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual – 25 de ani

– 2008: A murit pictorul Ioan Inocenţiu Dreptu (n. 1944)

– 2011: A murit deputatul PSD, Victor Surdu (Victor Raul Surdu Soreanu), de profesie inginer; deputat PDAR (Partidul Democrat Agrar din România – partid parlamentar înfiinţat chiar de el) în legislatura 1990-1992 şi din partea PSD în legislatura 2008-2012 ; ministru al Agriculturii între anii 1989-1990 şi profesor univesitar între anii 1992-1996 la Facultatea de Agricultură (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara: Vizita președintelui Parlamentului European, Martin Schulz

– Paris: Vizita preşedintelui tunisian, Beji Caid Essebsi (7 – 8 apr.)

– Aşgabat: Vizită a preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în Turkmenistan (7 – 8 apr.)

– Bangkok: Premierul rus, Dmitri Medvedev, vizitează Thailanda şi se întâlneşte cu omologul său, generalul Prayut Chan-O-cha (7 – 8 apr.)

– Moscova: Vizită a ministrului chinez de externe Wang Yi, în Rusia (7 – 8 apr.)

– Amsterdam, Praga: NATO va organiza în aprilie şi iunie exerciţii pentru a-şi testa noua forţă de reacţie foarte rapidă în Europa, denumită „Vârf de lance”. În perioada 7 – 10 aprilie, urmeaza sa aibă loc exerciţiul de alertă „Nobel Jump” în Olanda şi Republica Cehă

– Marsilia: Judecarea celor zece persoane printre care patru sunt români, pentru vânzare de copii rromi în Franţa

– Nashville, SUA: Reuniunea anuală a Grupului de lobby pentru arme de foc – Asociaţia Naţională a Armamentului (Rifle) (7 – 12 apr.)

– Washington: La Walter E. Washington Convention Center se desfăşoară ediţia a 15–a a evenimentului “World Vaccin 2015” privind vaccinul din punct de vedere medical, al cercetării, al afacerii şi nu numai (7 – 9 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Sănătăţii”; marchează începerea activităţii, la 7.IV.1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România este membru al OMS din 1948); se sărbătoreşte din 1950 – 65 de ani

– „Ziua Libertăţii” în Republica Moldova este marcată, din 2012, pentru comemorarea evenimentelor din 7 aprilie 2009 (a doua zi după ce Partidul Comuniştilor obţinuse în mod suspect 49,96% la alegerile parlamentare), când un protest paşnic al tinerilor din Chişinău a fost reprimat brutal de către autorităţi

– 1614: A murit El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557 (n. 1540/1541, în Creta)

– 1668: A murit William Davenant, poet, dramaturg şi director englez de teatru (n. 1606)

– 1763: S-a născut Domenico Dragonetti, contrabasist şi compozitor italian (m. 1846)

– 1770: S-a născut poetul romantic britanic William Wordsworth; reprezentant al „Şcolii lacurilor” (m. 1850) – 245 de ani

– 1772: S-a născut Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”; ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu (m. 1837)

– 1805: Prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven – 210 ani

– 1840: S-a născut Angelo De Gubernatis, filolog şi scriitor italian; specialist de sanscrită, este şi autorul unor lucrări despre cultura şi civilizaţia indiană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1895 (m. 1913) – 175 de ani

– 1858: A murit Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

– 1859: S-a născut biologul american de origine germană Jacques Loeb; activitate de pionierat în studierea reproducerii fără fertilizare (m. 1924)

– 1883: S-a născut pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966)

– 1889: S-a născut poeta chiliană Gabriela Mistral; între anii 1924 şi 1946 a desfăşurat o bogată activitate diplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor şi ca ambasador al ţării sale în diverse state; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1945 (m. 1957)

– 1890: S-a născut scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul înconjurător (m. 1998) – 125 de ani

– 1899: S-a născut Robert Casadesus, pianist francez şi interpret de muzică de cameră (m. 1972)

– 1915: S-a născut cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959) – 100 de ani

– 1915: S-a născut scriitorul american Henry Kuttner (m. 1958) – 100 de ani

– 1920: S-a născut muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012) – 95 de ani

– 1927: A fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington

– 1928: S-a născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (m. 1998)

– 1928: S-a născut actorul american James Garner (m. 2014)

– 1930: S-a născut Yves Rocher, om de afaceri francez, fondatorul brand-ului de cosmetice care îi poartă numele (m. 2009) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Freddie Hubbard, trompetist, pianist şi compozitor american de jazz (m. 2008)

– 1938: A murit pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865)

– 1939: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film Francis Ford Coppola; unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenți regizori şi producători de filme

– 1939: S-a născut Sir David Paradine Frost, scriitor britanic, jurnalist şi prezentator TV; cunoscut, în special, ca pionier al satirei politice în televiziune şi pentru numeroasele sale interviuri realizate cu şefi de state şi nume mari ale politicii mondiale (m. 2013)

– 1941: S-a născut producătorul de film francez Daniel Toscan du Plantier, fost preşedinte al „Unifrance” (organism însărcinat cu promovarea filmului francez în străinătate) (m. 2003)

– 1944: S-a născut Gerhard Schröder, om politic german social-democrat; cancelar al RFG din 1998 până în 2005

– 1945: S-a născut Werner Schroeter, regizor german de teatru, film şi operă (m. 2010) – 70 de ani

– 1947: A murit industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863)

– 1950: A murit actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (n. 1884) – 65 de ani

– 1954: S-a născut Ion Aldea Teodorovici, compozitor şi cântăreţ din Republica Moldova; alături de soţia sa Doina (cu care a cântat în duet începând din anul 1982), a militat pentru pentru introducerea limbii române în Basarabia şi unirea acesteia cu România (m. 1992, într-un accident rutier la Coşereni, în România)

– 1954: S-a născut Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist, producător

– 1959: Este realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico

– 1964: S-a născut, în Noua Zeelandă, actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe

– 1968: A fost creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană

– 2010: A murit actorul de film britanic Christopher Cazenove (n. 1943) – 5 ani