Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2024, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2024, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Cu 151 de ani în urmă (1873) Creditul Funciar Rural a fost înfiinţat prin Decretul – Lege nr. 827 din 5/17 aprilie pentru creditul funciar român şi Statutele Societăţii Creditului Funciar Român care autoriza instituirea de societăţi de credit funciar numai de către proprietarii de pământuri. Acest decret enunţa formarea unui Comitet care urma să publice un apel către toţi proprietarii funciari din România care doreau să facă parte din prima societatea de credit funciar cu înscrierea a 60 de proprietari şi cu un capital de cel puţin 3.000.000 lei în proprietăţi. Atribuţiile unei astfel de societăţi erau: acordarea de împrumuturi cu ipotecă cu termene lungi ale căror plăţi urmau a se face prin anuităţi şi împrumuturi cu termene scurte tot pe ipotecă; înfiinţarea, pe baza acestor împrumuturi, de scrisuri funciare a căror valoare nu putea depăşi sumele datorate de împrumutaţi; de negociere şi scontare de scrisuri funciare. În temeiul acestui decret, o asemenea societate a început să funcţioneze sub denumirea de „Prima Societate de Credit Funciar Român”, la data de 1/13 iunie 1873. Sediul societăţii era la Bucureşti cu dreptul de a-şi desfăşura activitatea în toată ţara. Durata de existenţă s-a stabilit iniţial la 60 de ani, însă acest termen a fost prelungit şi a funcţionat fără întrerupere până în anul 1948

* Se împlinesc 150 de ani (1874) de când a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 114 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadrul căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 107 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Sunt marcați 95 de ani (1929) de la adoptarea Legii asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: „încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 92 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 51 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis realizată la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Se marchează 45 de ani (1979) de la inaugurarea complexului World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, a fost inaugurat în 2014 şi are 541 de metri. Complexul cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* În urmă cu 18 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– 5/6.IV: Sărbătoarea musulmană Laylat-al-Qadr (cunoscută ca „Noaptea Puterii”, „Noaptea hotărârii divine”, „Noaptea Destinului”, „Noaptea Gloriei”, „Kadir Gecesi”). În această noapte, cea de-a 27-a noapte a lunii Postului Ramazan, în anul 610, la Mecca, Profetului Mohamed i-au fost revelate primele versete ale Coranului, de către Allah prin intermediul Arhanghelului Gabriel

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR) (- 120 de ani). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812)

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940) – 140 de ani

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981)

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (nume real: Ştefan Luca Iordache), unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile pe care i-a dat România, lăutar desăvârşit, vocalist, șef de orchestră şi profesor; considerat de George Enescu „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi”; unul dintre cei mai buni ambasadori ai neamului românesc, ducând faima cântecului popular românesc în turneele din întreaga lume; în 1947, alături de Nicu Stănescu, a organizat orchestra de muzică populară „Ciocârlia”, sau „Ansamblul de cântece şi dansuri al Armatei”, al cărei nume a fost dat de binecunoscuta piesă instrumentală ce i-a adus lui Fănică Luca o notorietate remarcabilă; excelent formator al mai multor tineri, printre ei aflându-se Damian Luca (nepotul său), Nicolae Pîrvu, Radu Simion, Constantin Dobre şi, mai ales, Gheorghe Zamfir (m. 1968) – 130 de ani

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970) – 120 de ani

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996) (m. 2020)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013) – 90 de ani

– 1938: S-a născut Ion „Puiu” Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal și avocat; cel mai prolific jucător din istoria echipei Rapid

– 1942: S-a născut profesoara de limba română Ștefania Popescu, autoarea culegerii „Gramatica practică a limbii române” (1983), tipărită în peste 10 ediții succesive (m. 2021)

– 1942: S-a născut Dan Dascălu, electronist și profesor universitar; fondator și director (1993-2011) al Institutului Național de Microtehnologie din București (IMT), primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei; în momentul încetării mandatului de director general (iunie 2011), IMT era cel mai performant institut național de cercetare-dezvoltare din România în programele europene și finalizase cu succes studiul prospectiv privind nanotehnologiile în România. Dan Dascălu a coordonat elaborarea unui plan pentru dezvoltarea în România a Societății Informaționale; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2021)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1946: S-a născut George Arion, autor de romane polițiste, poet, eseist, scearist și publicist

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, în 1933, la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903)

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor – 60 de ani

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944) – 10 ani

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variété-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929) – 5 ani

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934) – 5 ani

– 2023: A murit balerinul, coregraful și modelatorul în metal Thury Ştefan; a strălucit mai bine de cincisprezece ani pe scena Teatrului „Constantin Tănase” (între 1964 şi 1980); a fost actor-mim la Circul de Stat, iar la televiziune a interpretat diferite personaje în cadrul emisiunilor de divertisment (n. 1941) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Oslo, Norvegia: Prezentarea unei cărți albe privind apărarea norvegiană pentru perioada 2025-2028

– Aberdeen, SUA: Sunt marcați 30 de ani de la sinuciderea cântărețului Nirvana, Kurt Cobain

– Suzuka: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Japoniei (5 – 7 apr.)

– SUA: Golf: LIV Golf USA (5 – 7 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Conştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 25 iulie 2019, prin Rezoluția 73/329, urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759) – 230 de ani

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881) – 220 de ani

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937) – 155 de ani

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884 (- 140 de ani)

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956) – 130 de ani

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964) – 125 de ani

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn a format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas)

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835) – 100 de ani

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson – 95 de ani

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001) – 95 de ani

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008) – 95 de ani

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017) – 90 de ani

– 1937: S-a născut Colin (Luther) Powell, primul afro-american care a ocupat postul de şef al Statului Major interarme al SUA şi fost secretar de stat al SUA; a fost general cu patru stele și șeful Statului Major în timpul administrației președintelui George H.W. Bush în timpul Războiului din Golf, din 1991 (m. 2021)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1956: S-a născut actorul spaniol de comedie Juan Joya Borja, supranumit „El Risitas”, datorită râsului său strident (m. 2021)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în 1946 (n. 1890)

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1990: S-a născut actorul și cântărețul japonez Haruma Miura (m. 2020)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967) – 30 de ani

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927) – 10 ani

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)

– 2020: A murit actriţa britanică Honor Blackman (n. 1925)

– 2020: A murit actriţa americană Lee Fierro, care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws”/„Fălci” (n. 1929)

– 2020: A murit Shirley Douglas, actriţă şi activistă canadiană (n. 1934)

– 2021: A murit cântăreţul și actorul venezuelean Henry Stephen, o legendă a muzicii populare venezuelene (n. 1941)

– 2021: A murit actorul britanic Paul Ritter (n. 1966)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2023, 05:00 / actualizat: 5 aprilie 2023, 14:12

S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Se împlinesc 150 de ani (1873) de când Creditul Funciar Rural a fost înfiinţat prin Decretul – Lege nr. 827 din 5/17 aprilie pentru creditul funciar român şi Statutele Societăţii Creditului Funciar Român care autoriza instituirea de societăţi de credit funciar numai de către proprietarii de pământuri. Acest decret enunţa formarea unui Comitet care urma să publice un apel către toţi proprietarii funciari din România care doreau să facă parte din prima societatea de credit funciar cu înscrierea a 60 de proprietari şi cu un capital de cel puţin 3.000.000 lei în proprietăţi. Atribuţiile unei astfel de societăţi erau: acordarea de împrumuturi cu ipotecă cu termene lungi ale căror plăţi urmau a se face prin anuităţi şi împrumuturi cu termene scurte tot pe ipotecă; înfiinţarea, pe baza acestor împrumuturi, de scrisuri funciare a căror valoare nu putea depăşi sumele datorate de împrumutaţi; de negociere şi scontare de scrisuri funciare. În temeiul acestui decret, o asemenea societate a început să funcţioneze sub denumirea de „Prima Societate de Credit Funciar Român”, la data de 1/13 iunie 1873. Sediul societăţii era la Bucureşti cu dreptul de a-şi desfăşura activitatea în toată ţara. Durata de existenţă s-a stabilit iniţial la 60 de ani, însă acest termen a fost prelungit şi a funcţionat fără întrerupere până în anul 1948

* Acum 149 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 113 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadrul căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 106 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Cu 94 de ani în urmă (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: „încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 91 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Se împlinesc 50 de ani (1973) de când avea loc prima operaţie pe cord deschis realizată la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Acum 44 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, a fost inaugurat în 2014 şi are 541 de metri. Complexul cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* În urmă cu 17 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Pesah (6-12.IV.)

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812)

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981)

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996) (m. 2020)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003) – 95 de ani

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007) – 95 de ani

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012) – 90 de ani

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1938: S-a născut Ion „Puiu” Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal și avocat; cel mai prolific jucător din istoria echipei Rapid – 85 de ani

– 1942: S-a născut profesoara de limba română Ștefania Popescu, autoarea culegerii „Gramatica practică a limbii române” (1983), tipărită în peste 10 ediții succesive (m. 2021)

– 1942: S-a născut Dan Dascălu, electronist și profesor universitar; fondator și director (1993-2011) al Institutului Național de Microtehnologie din București (IMT), primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei; în momentul încetării mandatului de director general (iunie 2011), IMT era cel mai performant institut național de cercetare-dezvoltare din România în programele europene și finalizase cu succes studiul prospectiv privind nanotehnologiile în România. Dan Dascălu a coordonat elaborarea unui plan pentru dezvoltarea în România a Societății Informaționale; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2021)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000) – 80 de ani

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010) – 80 de ani

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881) – 80 de ani

– 1946: S-a născut George Arion, autor de romane polițiste, poet, eseist, scearist și publicist

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, în 1933, la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903)

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variété-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929)

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Vizita de stat a președintelui francez Emmanuel Macron (5 – 8 apr.)

– Santiago de Chile: Vizita președintelui argentinian, Alberto Fernandez

– Geneva: Organizația Mondială a Comerțului își publică prognoza anuală privind comerțul mondial

– Ciudad de Mexico: Întâlnire virtuală a președinților din America Latină pentru a discuta un plan antiinflaționist

– Zürich: UBS – Adunarea generală a acționarilor și intrarea în funcție a lui Sergio Ermotti în calitate de CEO

– New Delhi: Audiere la Curtea Supremă cu privire la înlăturarea lui Rahul Gandhi din Parlament

– Paris: Vernisajul expoziției „Basquiat x Warhol, four hands” (5 apr. – 28 aug.)

– Lansarea mondială a filmului „Super Mario Bros.”

– Lisabona: Fotbal – Comitetul executiv al UEFA

– Lisabona: Fotbal – Congresul UEFA, cu alegerea președintelui forului

– Barcelona: Fotbal – Cupa Regelui, retur semifinală: FC Barcelona – Real Madrid

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Conştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 25 iulie 2019, prin Rezoluția 73/329, urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679) – 435 de ani

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950) – 140 de ani. NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn a format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989) – 115 ani

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989) – 115 ani

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas)

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

– 1937: S-a născut Colin (Luther) Powell, primul afro-american care a ocupat postul de şef al Statului Major interarme al SUA şi fost secretar de stat al SUA; a fost general cu patru stele și șeful Statului Major în timpul administrației președintelui George H.W. Bush în timpul Războiului din Golf, din 1991 (m. 2021)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1956: S-a născut actorul spaniol de comedie Juan Joya Borja, supranumit „El Risitas”, datorită râsului său strident (m. 2021)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în 1946 (n. 1890)

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1990: S-a născut actorul și cântărețul japonez Haruma Miura (m. 2020)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923) – 15 ani. NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935) – 5 ani

– 2020: A murit actriţa britanică Honor Blackman (n. 1925)

– 2020: A murit actriţa americană Lee Fierro, care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws”/„Fălci” (n. 1929)

– 2020: A murit Shirley Douglas, actriţă şi activistă canadiană (n. 1934)

– 2021: A murit cântăreţul și actorul venezuelean Henry Stephen, o legendă a muzicii populare venezuelene (n. 1941)

– 2021: A murit actorul britanic Paul Ritter (n. 1966)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2022, 05:00 / actualizat: 6 aprilie 2022, 16:15

S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 149 de ani (1873) Creditul Funciar Rural a fost înfiinţat prin Decretul – Lege nr. 827 din 5/17 aprilie pentru creditul funciar român şi Statutele Societăţii Creditului Funciar Român care autoriza instituirea de societăţi de credit funciar numai de către proprietarii de pământuri. Acest decret enunţa formarea unui Comitet care urma să publice un apel către toţi proprietarii funciari din România care doreau să facă parte din prima societatea de credit funciar cu înscrierea a 60 de proprietari şi cu un capital de cel puţin 3.000.000 lei în proprietăţi. Atribuţiile unei astfel de societăţi erau: acordarea de împrumuturi cu ipotecă cu termene lungi ale căror plăţi urmau a se face prin anuităţi şi împrumuturi cu termene scurte tot pe ipotecă; înfiinţarea, pe baza acestor împrumuturi, de scrisuri funciare a căror valoare nu putea depăşi sumele datorate de împrumutaţi; de negociere şi scontare de scrisuri funciare. În temeiul acestui decret, o asemenea societate a început să funcţioneze sub denumirea de „Prima Societate de Credit Funciar Român”, la data de 1/13 iunie 1873. Sediul societăţii era la Bucureşti cu dreptul de a-şi desfăşura activitatea în toată ţara. Durata de existenţă s-a stabilit iniţial la 60 de ani, însă acest termen a fost prelungit şi a funcţionat fără întrerupere până în anul 1948

* Acum 148 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 112 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadrul căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Se împlinesc 105 ani (1917) de când o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Cu 93 de ani în urmă (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: „încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Se împlinesc 90 de ani (1932) de când era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 49 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis realizată la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Acum 43 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, a fost inaugurat în 2014 şi are 541 de metri. Complexul cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* În urmă cu 16 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 (- 55 de ani) Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– „Ziua Comunicațiilor”, a 26-a ediție, cel mai reprezentativ și longeviv eveniment al industriei telecom românești

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812)

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981)

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996) (m. 2020) – 95 de ani

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011) – 90 de ani

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal și avocat; cel mai prolific jucător din istoria „Rapidului”

– 1942: S-a născut Dan Dascălu, electronist și profesor universitar; fondator și director (1993-2011) al Institutului Național de Microtehnologie din București (IMT), primul institut dedicat microtehnologiilor din estul Europei; în momentul încetării mandatului de director general (iunie 2011), IMT era cel mai performant institut național de cercetare-dezvoltare din România în programele europene și finalizase cu succes studiul prospectiv privind nanotehnologiile în România. Dan Dascălu a coordonat elaborarea unui plan pentru dezvoltarea în România a Societății Informaționale; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2021) – 80 de ani

– 1942: S-a născut profesoara de limba română Ștefania Popescu, autoarea culegerii „Gramatica practică a limbii române” (1983), tipărită în peste 10 ediții succesive (m. 2021) – 80 de ani

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1946: S-a născut George Arion, autor de romane polițiste, poet, eseist, scearist și publicist

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, în 1933, la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903)

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007) – 70 de ani

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014) – 70 de ani

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932) – 10 ani

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variété-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942) – 5 ani

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929)

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor Economiei și Finanțelor din cadrul UE (Ecofin)

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține o conferință de presă despre criza din Ucraina

– Buenos Aires, Argentina: Vizita președintelui Republicii Chile, Gabriel Boric (5 – 6 apr.)

– Haga: Deschiderea procesului unui lider al miliției sudaneze Janjawid pentru abuzuri în timpul conflictului din Darfur, în fața Curții Penale Internaționale (CPI)

– Berlin: Are loc o videoconferință a donatorilor pentru refugiații din Ucraina

– Santiago du Chile: FIDAE – Expoziția Internațională Aeriană și Spațială (5 – 10 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Conştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 25 iulie 2019, prin Rezoluția 73/329, urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806) – 290 de ani

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893) – 190 de ani

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909) – 185 de ani

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas)

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

– 1937: S-a născut Colin (Luther) Powell, primul afro-american care a ocupat postul de şef al Statului Major interarme al SUA şi fost secretar de stat al SUA; a fost general cu patru stele și șeful Statului Major în timpul administrației președintelui George H.W. Bush în timpul Războiului din Golf, din 1991 (m. 2021) – 85 de ani

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1956: S-a născut actorul spaniol de comedie Juan Joya Borja, supranumit „El Risitas”, datorită râsului său strident (m. 2021)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru medicină pe 1946 (n. 1890) – 55 de ani

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891) – 55 de ani

– 1990: S-a născut actorul și cântărețul japonez Haruma Miura (m. 2020)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926) – 25 de ani

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură pe 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923) – 10 ani

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935) – 10 ani

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)

– 2020: A murit actriţa britanică Honor Blackman (n. 1925)

– 2020: A murit actriţa americană Lee Fierro, care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws”/„Fălci” (n. 1929)

– 2020: A murit Shirley Douglas, actriţă şi activistă canadiană (n. 1934)

– 2021: A murit cântăreţul și actorul venezuelean Henry Stephen, o legendă a muzicii populare venezuelene (n. 1941) – 1 an

– 2021: A murit actorul britanic Paul Ritter (n. 1966) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 5 aprilie 2021, 9:30

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 148 de ani (1873) Creditul Funciar Rural a fost înfiinţat prin Decretul – Lege nr. 827 din 5/17 aprilie pentru creditul funciar român şi Statutele Societăţii Creditului Funciar Român care autoriza instituirea de societăţi de credit funciar numai de către proprietarii de pământuri. Acest decret enunţa formarea unui Comitet care urma să publice un apel către toţi proprietarii funciari din România care doreau să facă parte din prima societatea de credit funciar cu înscrierea a 60 de proprietari şi cu un capital de cel puţin 3.000.000 lei în proprietăţi. Atribuţiile unei astfel de societăţi erau: acordarea de împrumuturi cu ipotecă cu termene lungi ale căror plăţi urmau a se face prin anuităţi şi împrumuturi cu termene scurte tot pe ipotecă; înfiinţarea, pe baza acestor împrumuturi, de scrisuri funciare a căror valoare nu putea depăşi sumele datorate de împrumutaţi; de negociere şi scontare de scrisuri funciare. În temeiul acestui decret, o asemenea societate a început să funcţioneze sub denumirea de „Prima Societate de Credit Funciar Român”, la data de 1/13 iunie 1873. Sediul societăţii era la Bucureşti cu dreptul de a-şi desfăşura activitatea în toată ţara. Durata de existenţă s-a stabilit iniţial la 60 de ani, însă acest termen a fost prelungit şi a funcţionat fără întrerupere până în anul 1948

* Acum 147 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 111 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadrul căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 104 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Cu 92 de ani în urmă (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: „încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 89 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 48 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis realizată la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Acum 42 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, a fost inaugurat în 2014 şi are 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Se împlinesc 15 ani (2006) de când a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 s-a constituit, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812) – 170 de ani

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958) – 140 de ani

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981)

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania (1921-1996) (m. 2020)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal și avocat; cel mai prolific jucător din istoria „Rapidului”

– 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu; fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie; cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2021)

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion – 75 de ani

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, în 1933, la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903) – 75 de ani

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mânăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1921) – 25 de ani

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variété-ului de televiziune din România (n. 1944) – 5 ani

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934)

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

-Ierusalim: Astăzi, preşedintele israelian, Reuven Rivlin, va organiza o serie de consultări cu toate partidele pentru a desemna un candidat până pe 7 aprilie pentru a forma următorul guvern, după cel mai recente alegeri parlamentare. Candidatul responsabil cu formarea executivului va avea la dispoziţie 28 de zile pentru a forma o coaliţie.Preşedintele poate prelungi acest termen cu 14 zile înainte de a numi un nou candidat pentru formarea coaliţiei sau de a decide că nimeni nu poate forma un guvern

– Ierusalim: Începe audierea martorilor în procesul de corupție al premierului israelian, Benjamin Netanyahu

-Kiev, Ucraina: De astăzi, capitala Ucrainei închide toate şcolile şi grădiniţele. Unităţile de alimentaţie publică vor continua să funcţioneze, însă vor putea oferi doar servicii de livrare sau ridicare de comenzi, fără să permită staţionarea clienţilor în interior. Vor fi introduse restricţii şi în ceea ce priveşte utilizarea transportului public (autobuze, troleibuze şi metrou), accesul urmând să fie permis doar în cazul celor care deservesc sectoarele infrastructurii critice din Kiev. Aceştia vor putea călători folosind un permis special

– Kuala Lumpur, Malaysia: Începe procesul în apel al fostului prim-ministru, Najib Razak, împotriva condamnării sale pentru corupție

– Alger: Procesul în apel (al doilea caz) al lui Fodil Boumala, figură a mișcării Hirak

-Grecia: Ridicarea planificată a stării  de izolare extinsă împotriva Covid-19

-Londra: Guvernul anunță noi reguli pentru călătoriile internaționale după blocare

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Conştiinţei”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 25 iulie 2019, prin Rezoluția 73/329, urmăreşte promovarea unei culturi a păcii prin dragoste şi conştiinţă

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003) – 105 ani

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas)

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1990: S-a născut actorul japonez Haruma Miura (m. 2020)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură pe 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1925) – 10 ani

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)

– 2020: A murit actriţa britanică Honor Blackman (n. 1925) – 1 an

– 2020: A murit Shirley Douglas, actriţă şi activistă canadiană (n. 1934) – 1 an

– 2020: A murit actriţa americană Lee Fierro, care a deţinut un rol memorabil în filmul horror clasic regizat de Steven Spielberg, „Jaws”/„Fălci” (n. 1929) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2020, 05:33 / actualizat: 5 aprilie 2020, 10:54

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de youtube, pe pagina de facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet, zilnic, de la ora 14:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019 în cadrul “Programului TNB – Parateatral”. Vor fi difuzate câte 2 conferinţe pe adresa: https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti . Programul zilei:

  • Lavinia Betea: „Psihologia comunismului” – 27 martie 2016
  • Lavinia Betea: „Ce facem cu nebunul satului?” – 7 mai 2017

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 146 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* Se împlinesc 110 ani (1910) de când a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 103 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Cu 91 de ani în urmă (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de „respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 88 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 47 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis de la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Acum 41 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Acum 14 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim) (Calendarul Romano-Catolic 2020)

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 s-a constituit, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005 ( – 15 ani), în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971) – 135 de ani

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981) – 130 de ani

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania (1921-1996)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal; cel mai prolific jucător din istoria „Rapidului”

– 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu; fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie; cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula” – 70 de ani

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890) – 55 de ani

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol – 45 de ani

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934) – 1 an

– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Riad: Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu Secretariatul G20 al Arabiei Saudite, urmează să organizeze o reuniune specială despre Orientul Mijlociu în cea de-a Patra Revoluție Industrială (5 – 6 apr.)

– Armenia: Referendum pe tema Constituției

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Tineretului” (ZMT, ediţia XXXV), ce are loc în plan local, are tema: „Tinere, îți zic, scoală-te!” (Lc 7,14). În Anul Sfânt al Răscumpărării (1983/1984), Papa Ioan Paul al II-lea a convocat pentru prima dată pe tinerii din toată lumea pentru Duminica Floriilor. Tinerii au răspuns cu un entuziasm care a depăşit toate aşteptările şi astfel a început obiceiul „Zilei Mondiale a Tineretului”, din 1985 (- 35 de ani). ZMT se celebrează în fiecare an în cadrul Bisericilor locale în duminica Floriilor, sau/şi într-o zi stabilită la nivelul fiecărei Dieceze/Eparhii. Tot la doi sau trei ani se realizează o celebrare extraordinară într-un loc ales de Papa, de comun acord cu Conferinţele Episcopale Naţionale. Atât pentru celebrările ordinare cât şi pentru cele extraordinare (la date variabile), Sfântul Părinte adresează un mesaj tinerilor, pe baza căruia se realizează pregătirea şi desfăşurarea evenimentului. NOTĂ: La 12 august se marchează, începând din anul 2000, şi „Ziua Internaţională a Tineretului”, proclamată de Adunarea Generală a ONU, la 17.XII.1999, la recomandarea Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili cu problemele tineretului, desfăşurate la Londra, între 8 şi 12.VIII.1998

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967) – 120 de ani

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas) – 100 de ani

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861) – 80 de ani

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA – 70 de ani

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură pe 1976 (n. 1915) – 15 ani

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924) – 5 ani

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2019, 06:25 / actualizat: 5 aprilie 2019, 14:28

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer – ora 11:00, la Palatul Cotroceni

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* „Conferința la nivel înalt privind cercetarea agricolă – bază de dezvoltare a agriculturii europene, zonelor rurale și a bioeconomiei” – la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5. Organizator: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

* Ministerul Finanţelor Publice organizează, în perioada 5-6 aprilie, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), la care sunt aşteptaţi miniştrii de Finanţe din statele membre, Guvernatorii băncilor centrale, comisari europeni şi înalţi reprezentanţi ai instituţiilor Uniunii Europene.(5 – 6 apr.) Programul zilei:

  • ora 8:15 – Declarații la sosire (doorstep) – participanți Eurogrup
  • ora ora 9:45 – Declarații la sosire (doorstep) – miniștrii Eurogrup în configurație deschisă
  • ora 12:30 – Conferința de presă Eurogrup, Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga Participă: Pierre Moscovici, comisar european pe afaceri economice și financiare, impozitare și vămi, Mário Centeno, președintele Eurogrup, Benoît Coeuré, membru al comitetului excutiv al Băncii Centrale Europene, Klaus Regling, director general al mecanismului european de stabilitate
  • ora 17:45 – Conferința de presă ECOFIN, Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga.Participă: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, și Eugen Teodorovici, ministrul român al finanțelor publice

– Guvern

* Republica Slovacă: Prim-ministrul Viorica Dăncilă, efectuează o vizită oficială în Republica Slovacă, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini. Programul zilei:

  • ora locală 10:30 – Primirea oficială, cu onoruri militare, de către prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini, şi primarul oraşului Banská Bystrica, Ján Nosko – Banská Bystrica, Piața Centrală din Centrul Istoric
  • ora locală 10:40 – Participare la ceremonia de depunere a unei coroane la Black Obelisk – Banská Bystrica, Piața Insurecției Naționale Slovace
  • ora locală 10:45 – Sosirea la Primăria din Banská Bystrica – Semnare în Cartea de Onoare
  • ora locală 10:55 – Întrevedere tête-à-tête cu prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini – la Sediul Primăriei din Banská Bystrica
  • ora locală 11:30 – Dejun de lucru oferit în onoarea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, de către prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini – la Sediul Primăriei din Banská Bystrica
  • ora locală 12:50 – Declarații comune de presă susținute de prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, şi prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini – la Sediul Primăriei din Banská Bystrica
  • ora locală 13:40 – Participare la ceremonia de depunere de coroane la Cimitirul Militar din Zvolen
  • ora locală 14:00 – Vizita la Consulatul onorific al României de la Banská Bystrica

– Ministere

* Conferință de presă susținută de ministrul muncii și justiției sociale, Marius Budăi – ora 12:00, la Palatul Victoria

* Brăila: Vizită a ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, la şantierul podului suspendat peste Dunăre din zona Brăila – ora 12:00

* Jud. Maramureş: Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, se va afla într-o vizită de lucru în județul Maramureș, alături de directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu. Programul zilei:

  • ora 10:00 – participă la acțiunea de plantare de puieți care va avea loc la Șomcuța Mare
  • ora 12:30 – participă la şedința Consiliului Județean Baia Mare, la finalul căreia va avea loc și o conferință de presă
  • ora 15:30 – inspectarea zonei Petrova
  • ora 16:30 – delegația va inspecta stadiul lucrărilor din cadrul proiectului „Amenajare râu Vișeu”
  • ora 18:00 – inspectarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajare Vale Botiza”

* Jud. Sibiu: Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, se va afla, în judeţul Sibiu, după următorul program:

  • ora 10:00 – întâlnire cu autorităţile publice locale din judeţ – la Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu
  • ora 12:00 – semnarea unui contract de finanţare, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru modernizarea, extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – la Unitatea de Primiri Urgenţe – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu
  • verificarea stadiului lucrărilor la obiective de investiţii finanţate de MDRAP în oraşele Ocna Sibiului şi Dumbrăveni, precum şi în comunele Hoghilag, Laslea şi Şura Mare

– Apărare, Interne

* Braşov: Ceremonie de repatriere din Polonia a Detaşamentului de Apărare Antiaeriană „Liliecii Negri”, organizată la la sediul Batalionului 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului” din Braşov – ora 11:00

* Constanţa: Forțele Navale Române organizează, în perioada 5-13 aprilie, cel mai mare exercițiu multinațional naval „SeaShield 19”, în apele teritoriale ale României şi în apele internaționale ale Mării Negre. La exercițiul din acest an participă 14 nave militare românești şi șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață şi aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre. Toate navele participante vor ieşi pe mare luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor Exercițiului multinațional „SeaShield 19”

* Săftica, jud. Ilfov: Declaraţie de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov cu privire la acţiunea pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, conform Calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa – TISPOL (1-7 aprilie)  – ora 9:45, Drumul Naţional 1, lângă Complexul Sportiv Săftica

– Partide

* Bacău şi Piatra Neamţ: Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, participă la şedinţe de lucru cu liderii şi membrii organizaţiilor judeţene ale partidului din regiunea Moldova – conferinţe de presă susţinute la:

  • Bacău – ora 19:00 – Curtea Veche, Str. Vasile Alecsandri nr. 63
  • Piatra Neamţ – ora 9:00, la Hotel Central Plazza, Piaţa Petrodava nr. 1-3

* Baia Mare: Conferinţă de presă organizată de PNL Maramureş – ora 13:00

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de ALDE Braşov – ora 11:00

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de PSD Braşov – ora 12:00

* Deva: Vizită a preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în judeţul Hunedoara; conferinţă de presă la sediul filialei PNL Deva – ora 12:30, Bd. 1 Decembrie 1918, Bl. C Parter

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Sibiu; participă preşedintele organizaţiei, ministrul turismului, Bogdan Trif – ora 12:45

* Sibiu: Cetăţenii şi actorii mediului economic din Sibiu sunt invitaţi de USR Sibiu să dezbată Capitolul Economie din Programul de Guvernare USR, împreună cu deputatul Claudiu Năsui, coordonatorul programului de guvernare USR şi deputatul USR Cristina Prună – ora 18:30, la Hotel Ibis, Sala „Turandot”

– Organizaţii internaţionale

* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) marchează 70 de ani de la crearea NATO prin organizarea evenimentului: „NATO’s 70th Anniversary at SNSPA. Roundtable on Romania’s membership to NATO” – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției, nr. 30A, etajul 8, Sala Senatului. Dezbaterile vor avea în vedere atât retrospectivele istorice, cât și perspective pentru NATO și pentru Romȃnia având în vedere mediul de securitate actual, din ce în ce mai periculos, mai impredictibil și mai fluid. Discuția va fi moderată de rectorul fondator al SNSPA, prof. univ. dr. Vasile Secăreș. La eveniment vor participa: vicepreședintele Parlamentului European, prof. univ. dr. Ioan Mircea Pașcu, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, locţiitorul Comandantului NATO Force Integration Unit Romania, comandor Juan Ozores Massó, directorul Direcției Afaceri Strategice a Ministerului Afacerilor Externe, Viorel Ardeleanu, Directorul ISPAIM, gen(Ret) Mihail Ionescu, prorector SNSPA, conf. univ. dr. Liliana Popescu, directorul Centrului pentru Promovarea Participării și Democrației, Dan Sultănescu, și Radu Magdin, Smart Link Communications

– Ambasade

* Ambasada Statelor Unite în România invită jurnaliştii să asiste la un discurs susţinut de Vishal Amin, coordonatorul Casei Albe pentru punerea în aplicare a prevederilor legale în domeniul proprietăţii intelectuale – ora 13:30, la Institutul Naţional al Magistraturii, Bd. Regina Elisabeta nr. 53

– Minorităţi

* „Ne place să sărbătorim cu artă”, eveniment organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor „Romano Kher” şi Agenţia Naţională pentru Romi cu ocazia Zilei internaţionale a romilor (8 aprilie) – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (5 – 7 aprilie)

  • Târg de meșteșuguri rome cu demonstrații de lucru și culinare

– Organizaţii

* Craiova: Federaţia Young Men’s Christian Associations România (YMCA România), Asociaţia Young Initiative (AYI) şi Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD) organizează o serie de evenimente în cadrul proiectului „Standarde şi politici publice sustenabile în lucrul cu tinerii din România”. În perioada 5-7 aprilie, la Hotel Plaza Craiova se va derula cursul de formare „Lucrul cu tinerii şi politicile publice de tineret”. Trainingul are scopul de a dezvolta competenţe de formulare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice din domeniul tineretului. Beneficiarii vizaţi sunt membrii şi voluntarii din ONG-uri şi instituţii publice de tineret

– Social

* Unul dintre cele mai mari târguri de carieră din România – Angajatori de TOP – revine în București, în perioada 5 – 6 aprilie – ora 10:00, la Sala Palatului. Ediția din această primăvară propune candidaților rolul de turiști în „Orașul joburilor”, acesta fiind mesajul principal al evenimentului

– Economic

* Deschiderea târgului „Good Wine”, ediția cu numărul 23 – ora 17:00, la Romexpo, pavilion B2 (5 – 7 apr.)

– Învăţământ, Cercetare

* Peste 300 de elevi, cadre didactice şi personal auxiliar de la Şcoala gimnazială nr. 31 vor fi evacuaţi la ora 13:15, în cadrul unui exerciţiu de simulare a unui cutremur. Pentru prima dată, la asemenea activităţi, vor fi angrenaţi şi elevii albanezi care învaţă în două clase de la această şcoală

* Alba Iulia: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează a XIX-a ediţie a Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice a studenţilor In Extenso (Ştiinţe economice). Deschiderea festivă a sesiunii ştiinţifice va avea loc de la ora 9:30, în Aula mică a Universităţii „1 Decembrie 1918”

* Oradea: Concursul de IT HackTM – în sala de sport a Universităţii Oradea (5 – 7 aprilie)

* Sibiu: Peste 700 de elevi din clasele V-XII se vor întrece, în zilele de 5 – 6 aprilie, la Şcoala Gimnazială „Regina Maria” din municipiul Sibiu, în cadrul Concursului Naţional de Utilizarea Calculatorului „Dual PC”

* Timişoara: Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Politehnica Timişoara – un pas spre viitorul tău!” (5 – 7 apr.), la care participă circa 1500 de elevi din toată ţara şi din Republica Moldova, se adresează elevilor de liceu şi vizează informarea şi familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziţii a absolvenţilor de liceu spre învăţământul superior şi orientarea lor către o carieră de succes. Deschiderea festivă va avea loc de la ora 15:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferinţe al UPT, după care concursurile se vor desfăşura sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 9:00

– Cultură

* Violonistul Remus Azoiţei – un muzician al superlativelor – este invitat pe scena Sălii Radio, în concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio – ora 19:00. Remus Azoiţei va interpreta Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră de Beethoven, sub bagheta dirijorului slovac Peter Feranec, primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova

* În cadrul Galei de decernare a premiilor AOSR pentru anul 2017, Academia Oamenilor de Știință din România le va acorda premiul „Andrei Oțetea”, dr. Adrian Majuru și dr. Octavian Buda, pentru lucrarea „Minovici – 100 de ani de pionierat (1850-1950)”, editor – Adrian Majuru, colaborator – dr. Octavian Buda, apărută la Editura Muzeului Municipiului București  – ora 11:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare

* Opera Comică pentru Copii prezintă în perioada 5 – 7 aprilie, spectacolul de balet „Pinnochio”, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka – ora 11:00, la Sala Mare

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează de la ora 17:00, un spectacol de versuri și proze din literatura Evului Mediu semnate de François Villon, Charles – Duc D’Orleans, Geoffrey Chaucer și Francesco Petrarca, „Și ieri… și astăzi… și mâine…”, în interpretarea actorilor Jeanine Stavarache și Ștefan Velniciuc, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Traducerea aparține lui Romulus Vulpescu și Dan Duțescu, muzica este semnată de Dan Bălan. Regia: Ștefan Velniciuc. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Editura Corint şi Librarium TNB organizează lansarea cărții „Dinastia Vulturilor” de Alessandro Baussmerth – ora 18:00, la Librarium TNB. La discuție vor participa: Alessandro Baussmerth, scriitor, Gheorghe Hurduzeu, decan Facultatea de Știinte Economice Internaționale, A.S.E., Adrian-Silvan Ionescu, director Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Bedros Horasangian, scriitor și eseist. Moderator: Flori Mihalache, director PR Editura Corint. Discuţia va fi urmată de o sesiune de autografe

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Bucureşti, organizează în cadrul Sezonului România-Franţa, o conferinţă dedicată stindardului liturgic al domnitorului Ştefan cel Mare, susţinută de dr. Ernest Oberlander Târnoveanu, managerul Muzeului Naţional de Istorie a României – ora 19:00, în Sala Atrium a Institutului Francez, Bd. Dacia, nr. 77

* De la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române, găzduieşte cea de-a 23-a ediţie a Cineclubului „FILM”. În cadrul acestei întâlniri, vor fi prezentate, în noi versiuni digitale şi subtitrate în engleză, două titluri importante din filmografia cineastului Mircea Săucan (1928-2003), de la a cărui naştere se împlinesc, astăzi, 91 de ani: scurtmetrajul documentar-eseu „Casa de pe strada noastr㔂 (1957) şi lungmetrajul de ficţiune „Meandre” (1967)

* În cadrul Turneului internațional „La Vida Loca – Bridges”, flautistul Matei Ioachimescu și pianistul Alfredo Ovalles, vor putea fi ascultați live pe scena Teatrelli (Piața Lahovari nr. 7), de la ora 19:00

* Concertul Ciprian Pop Trio, lectura aparținând scriitoarei Raluca Nagy (stabilită în Marea Britanie), în cadrul Stagiunii „Eufonii la MNLR” – ora 19:00. Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni din România. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Rosencrantz şi Guildenstern Sunt Morți” de Tom Stoppard, regia Eugen Gyemant, scenografia Iuliana Vîlsan, asistență regie Alice Gyemant, muzica Alexei Țurcan, light-design Alin Popa, video-design Dilmana Yordanova – ora 19:00, la Sala „Radu Beligan”

* Concert susţinut de Mircea Baniciu & Band – ora 22:30, în Hard Rock Cafe

* Buzău: Concert din cadrul turneului naţional „Românesc 100%”, ai căror protagoniştii sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 18:00, la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Constanţa: Teatrul de Stat din Constanţa prezintă spectacolul „Veethoven, făi!”, un text de Lana Moscaliuc şi Iulian Enache după o idee de Mihail Zoşcenko,  regia: Iulian Enache – ora 19:00

* Deva: Institutul Naţional al Patrimoniului prezintă documentaţia de avizare a lucrărilor la cetatea Sarmizegetusa Regia – ora 12:00, la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane

* Sibiu: Conferinţa specială FITS şi TNRS, din luna aprilie, care îl va avea ca invitat pe Andrei Pleşu, într-un dialog cu Constantin Chiriac, „despre viziune, construcţie şi verticalitate” – ora 18:00, la Librăria Habitus Sibiu

* Timişoara: Avanpremiera filmului-eveniment al controversatului regizor rus Kirill Serebrennikov, „Leto / O vara rock’n’roll” – la Reflektor

* Istanbul: Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul susţine prezența unor nume sonore din lumea cinematografului românesc (Florin Şerban (regizor), Irina Margareta-Nistor -invitat special al festivalului, Oana Giurgiu (Meetings on the Bridge), Anamaria Antoci (Meetings on the Bridge), Carla Fotea (Meetings on the Bridge) la Festivalul Internațional de Film IKSV, ediția cu numărul 38, ce va avea loc între 5 și 16 aprilie. Producțiile românești selecționate pentru acest an sunt: „Alice T.”/Radu Muntean (România, Suedia, Franța), „Love 1: Dog / Dragoste 1: Câine” / Florin Şerban (Romania, Polonia). Dechiderea oficială a festivalului va avea loc astăzi, de la ora 20:30, la sala Lütfi Kırdar Kongre ve Sergi Sarayı

* Montréal: Are loc vernisajul expoziţiei „Oda Bucuriei” (5 apr. – 5 mai), unde pot fi admirate icoane, desene în creion şi în tuş, picturi în diverse tehnici (acuarelă, acrylic, pastel, grafit, tehnica mixtă, ulei) – ora 17:00, la Consulatul General al României. Prin activitatea amplă desfaşurată de nouă ani, dascalii şi şcolarii reuşesc să aducă pe pământ canadian bogăţia tezaurului spiritual românesc

* SUA: Recent lansat cu spectacolul „Iona” după Marin Sorescu, noul program permanent al ICR New York, Studioul de teatru româno-american/Romanian-American Studio Theater, continuă cu spectacolul-lectură „Cățelul sinucigaș și Laika”, pe un text al scriitoarei româno-americane Cătălina Florina Florescu, în regia Olgăi Levina și cu o distribuție integral americană – la sediul ICR New York din Manhattan

* Zichron Yaakov, Israel: Concert „Mission Cimbalom” susţinut de Marius Preda şi artiştii israelieni Amikam Kimelman – saxofon, Gregory Rivkin – trompetă, Yorai Oron – bas, şi Roni Holen – tobe, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv (1 – 6 aprilie) – ora 22:00, la The Cube – Complexul Elma

– Sport

* Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace va fi celebrată în Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale nr. 162  – ora 11:00, Str. Copşa Mică nr. 1 A, sectorul 1, Bucureşti; participă George Boroi, secretarul general al COSR, Simona Tabără Amânar, director AOR, directori şi secretari ai filialei AOR Bucureşti, campioni olimpici, mondiali şi europeni

* Bucharest Running Club organizează o conferinţă de presă ocazionată de cea de-a 4-a ediţie a a crosului Bucharest 10k&Family Run – ora 13:00, Cortul de Presă din Parcul Izvor

* CSM Bucureşti întâlneşte echipa franceză Metz Handball, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00, la Sala Dinamo

* Are loc un meci din etapa a patra a fazei play-out a Ligii I de fotbal: FC Dinamo Bucureşti – CS Concordia  Chiajna – ora 21:00, pe stadionul Dinamo

* Piatra Neamţ: Echipa de tenis a României întâlneşte echipa de tenis din Zimbabwe în cadrul meciurilor din turul 1 al Grupei a II-a, zona Europa/Africa, Cupa Davis 2019 (5 – 6 aprilie) – în sala Polivalentă din Piatra Neamţ. Ceremonia de deschidere are loc de la ora 14:45, iar de la ora 15:00, au loc primele două meciuri de simplu:

  • Marius Copil – Benjamin Lock
  • Dragoş Dima – Takanyi Garanganga

* Sunt programate meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • ora 17:00 – CSM 2007 Focşani – CSM VSKC Miercurea Ciuc – la Sala Polivalentă – Focşani
  • ora 18:00 – CS Municipal Târgu Mureş – CSM Sighetu Marmaţiei – la Sala Sporturilor – Târgu Mureş
  • ora 18:00 – CN Aurel Vlaicu Bucureşti – CS Universitatea Cluj – la CN Aurel Vlaicu – Bucureşti
  • ora 19:00 – SCM „U” Craiova – CS SCM Timişoara – la Sala Polivalentă – Craiova
  • ora 19:00 – ABC Athletic Constanţa – CS Municipal Mediaş – la Sala Sporturilor – Constanţa

* Se dispută partide în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la baschet feminin

  • ora 17:00 – CS Municipal Satu Mare – CS Universitatea Cluj – la Sala LPS – Satu Mare – meciul 1
  • ora 18:00 – FCC ICIM CSB Arad – CS Municipal Târgovişte – la Sala Victoria – meciul 2
  • ora 19:00 – CS Sepsi SIC Sf Gheorghe – CSU CSM Oradea – la Sepsi Arena – Sfântu Gheorghe – meciul 1

* Au loc meciuri în etapa a patra din faza a doua a Diviziei A1 la volei masculin

  • ora 18:30 – ACS Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti
  • ora 17:00 – CS „U” Cluj – CS Unirea Dej

– Diverse

* Festivalul „Primăvara în Bucate”, în Parcul Naţional din Capitală (5 – 7 aprilie). Gospodine pricepute vor face cel mai lung cozonac de post de peste 10 metri lungime şi va fi copt chiar sub ochii spectatorilor

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Se împlinesc 145 de ani (1874) de când a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 109 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 102 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de la adoptarea Legii asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 87 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 46 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis de la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Se împlinesc 40 de ani (1979) de la inaugurarea complexului World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Acum 13 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR) ( – 115 ani). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru  explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940) – 135 de ani

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981). NOTĂ: Site-ul http://melidonium.com/2012/04/05/jean-bobescu-1890-1981-in-memoriam/ menţionează ca dată a naşterii 5 august 1890

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968) – 125 de ani

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970) – 115 ani

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz (numele la naștere: Huber), prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013) – 85 de ani

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal

– 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu; fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie; cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa;  în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film („Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor – 55 de ani

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944) – 5 ani

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)

EVENIMENTE EXTERNE

– Dinard, Bretania, Franţa: Reuniunea miniștrii afacerilor externe și de interne din cadrul G7  (5 – 6 apr.)

– Sofia: Vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, în Bulgaria (5 – 6 apr.)

– Budapesta: Partidul Fidesz condus de premierul Viktor Orban îşi lansează campania pentru alegerile europene

– Mazeikiai, Lituania: Premierul polonez, Mateusz Morawiecki și prim-ministrul lituanian, Saulius Skvernelis vizitează fabrica de rafinare a petrolului Orlen

– Varşovia: Manifestări de marcare a 30 de ani de la semnarea acordurilor istorice între comuniştii la putere, în Varşovia şi sindicatul Solidaritatea al lui Lech Walesa, fapt ce a favorizat întoarcerea democraţiei în Europa centrală şi cea orientală

– Chişinău: Amnesty International Moldova invită reprezentanții mass media și ai societății civile la evenimentul de lansare a Raportului „Fără justiție, fără viitor. 10 ani de la evenimentele din aprilie 2009” – ora 13:00, la Hotel „Jolly Alon”, Sala Mare, Str. Maria Cibotari nr. 37

– Turcia: Aeroportul Ataturk este programat să se închidă pentru avioanele de linie, care vor fi mutate pe noul aeroport din nordul oraşului

– Tunisia: Expirarea sau prelungirea stării de urgenţă în vigoare din 2015

– Seul: Coreea de Sud va deveni prima ţară din lume care va oferi pe întreg teritoriul său servicii de telefonie mobilă de cea de-a cincea generaţie (5G) şi de asemenea un smartphone de tip 5G, odată cu lansarea modelului Galaxy S10 de la Samsung Electronics, devansând astfel SUA, China şi Japonia

– Deşertul Sahara, Maroc: Maraton pe nisip  (5 – 15 apr.)

Aniversări – Comemorări

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759) – 225 ani

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881) – 215 ani

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937) – 150 de ani

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956) – 125 de ani

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964) – 120 de ani

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835) – 95 de ani

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson – 90 de ani

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008) – 90 de ani

– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017) – 85 de ani

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967) – 25 de ani

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927) – 5 ani

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente

– Academie

* Academia Română, prin Divizia de Istoria Științei a Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (DIS/CRIFST), organizează, în perioada ianuarie-noiembrie, în colaborare cu Universitatea din București, seria de conferințe „Istoria matematicii şi a informaticii în România”. Evenimentele sunt organizate în colaborare cu Grupul de Cercetări Interdisciplinare (GCI) al Diviziei de Logică, Metodologie și Filosofia Științei (DLMFS) din CRIFST. Programul zilei:

  • ora 15:00 – Conf. Dr. Cătălin Ioniță – Grupul de Cercetări Interdisciplinare, CRIFST, susţine prelegerea cu tema „Cu Solomon Marcus, de la lingvistica matematică la lingvistica computațională” – în Sala de Consiliu a Academiei Române

– Cultură

* Concert al formaţiei Proconsul, în cadrul căruia îşi va lansa noul album „Best Of” – Volumul 2 alături de o serie de invitaţi speciali: Relu Zuralia, Edward Sanda, Francisca , UDDI şi Georgiana – ora 21:30, la  Hard Rock Cafe din parcul Herăstrău, Soseaua Kiseleff, nr. 32. Eveniment organizat de BestMusic Live Concerts

* Helsinki, Finlanda: ICR Stockholm sprijină participarea artistei române Simona Deaconescu la Festivalul Loikka Dance Film Festival, desfăşurat în perioada 5-8 aprilie. Coregrafa română va susţine o prelegere în data de 6 aprilie, în cadrul sesiunii de conferinţe „Future Screens of Dance Conference”, pe tema filmului de dans în cultura română. Prelegerea acesteia, „Empowering Romanian Contemporary Dance With Romanian New Cinema”, va prezenta dezvoltarea în paralel a cinematografiei şi a dansului contemporan din România, cu focus pe perioada cuprinsă între 2005 şi prezent

* Istanbul: ICR Istanbul participă pentru prima dată la cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie Offline Istanbul ce se va desfășura în perioada 5-8 aprilie. România va fi reprezentată de poeta Tara Skurtu. Evenimentul este organizat de Çevrimdışı İstanbul Dergisi/ Revista Offline Istanbul.Țara invitată de onoare a ediţiei de anul acesta a festivalului este Regatul Ţărilor de Jos. Pe lângă cei patru poeți olandezi prezenţi, se vor alătura şi alţi poeţi din Germania, India, Islanda, Suedia, Belgia și Croația. Parteneri ai evenimentului sunt: Consulatul General al Olandei la Istanbul, Institutul Goethe din Istanbul, Fondul pentru literatură flamandă, Centrul Literar Irlandez, Uniunea Scriitorilor Croați, Consiliul Suedez pentru Artă

  • Programul debutează astăzi, de la ora 17:00, cu un panel având ca temă „Poezia: Perpetuum Mobile”. În zilele următoare sunt prevăzute lecturi publice la Universitatea Yeditepe, la Universitatea Bilgi, la DAM Cultural Center Istanbul

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 144 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 108 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 101 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Acum 89 de ani (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Acum 86 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Se împlinesc 45 de ani (1973) de la prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Într-o zi de 5 aprilie, acum 39 de ani (1979), a fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Acum 12 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– Sfânta şi Marea Joi (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru  explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981). NOTĂ: Site-ul http://melidonium.com/2012/04/05/jean-bobescu-1890-1981-in-memoriam/ menţionează ca dată a naşterii 5 august 1890

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (Iordache Luca Ştefan) (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003) – 90 de ani

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007) – 90 de ani

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012) – 85 de ani

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal – 80 de ani

– 1942: S-a născut inginerul Dan Dascălu; cercetări în domeniul microelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); cercetări în domeniul nanotehnologiei; membru titular al Academiei Române din 1993

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881) – 75 de ani

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010) – 75 de ani

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000) – 75 de ani

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa;  în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film („Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944)

– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942) – 1 an

 EVENIMENTE EXTERNE

– Singapore: Cea de-a 22-a reuniune a miniștrilor de finanțe din cadrul ASEAN (Asociația națiunilor din sud-estul Asiei) (5 – 6 apr.)

Aniversări – Comemorări

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679) – 430 de ani

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950) – 135 de ani. NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989) – 110 ani

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989) – 110 ani

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1934: S-a născut Roman Herzog, primul preşedinte ales al Germaniei reunificate, după 1989 (m. 2017)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923) – 10 ani. NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

  • Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – activitate în Comisiile parlamentare

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4

– Ministere

* Primirea de către ministrul justiției, Tudorel Toader, a  ambasadorului Republicii Austria în România, Gerhard Reiweger – ora  13:00

– Minorităţi

* Seixal, Portugalia: Prezentarea rezultatelor a 3 ani de implementare a programului ROMED, în cadrul unui atelier de lucru, care va reuni reprezentaţi ai municipalității precum și reprezentanți ai comunităților de romi care doresc participarea la programul ROMED. În data de 6 aprilie participanții vor lua parte la seminarul european privind comunitățile de romi, organizate de către secretarul de stat pentru cetățenie și egalitate, care va lansa revizuirea Strategiei naționale pentru incluziunea romilor

– Economic

* Arad:Liderii industriei feroviare europene, împreună manageri din industria feroviară națională şi de infrastructură împreună cu operatorii de transport feroviar din țările Europei Centrale și de Est participă în zilele de 5 și 6 aprilie cu ocazia celei de a 12-a ediție a Railway PRO Tehnologie – ora 10:00, la Hotel Continental Forum Arad,  Bd.Revoluţiei nr. 79-81

– Medicină, Sănătate

* Conferinţa Naţională de Pediatrie, ce se va desfăşura în perioada  5 – 8 aprilie, eveniment ştiintific organizat de Societatea Română de Pediatrie. În cadrul conferinţei se vor lansa: Protocoalele de Diagnostic şi Tratament în Pediatrie (ediţia 2017), actualizate şi completate şi  tratatul  Esenţialul în Pediatrie, ediţia a IV-a

– Învăţământ

* Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în perioada 3-5 aprilie, „Zilele Porţilor Deschise”, la sediul său din Str. Edgar Quinet, nr. 5-7. Din programul de astăzi:

  • 5 aprilie – va avea loc conferința „Valorile noastre” (moderator: Prof. univ. dr. Eugen Negrici) – ora 18:00, în amfiteatrul Bălcescu (etaj 1).Invitate: Prof. univ. dr. Ioana Pârvulescu și Prof. univ. dr. Doina Ruști (vor fi prezentate, cu această ocazie, romanele recent apărute, „Inocenții”, Humanitas, 2016, și „Mâța Vinerii”, Polirom, 2017).
  • 5 aprilie – va avea loc conferința „Pe urmele unui globe-trotter român necunoscut: Nae Vrăbiescu și călătoriile sale” (în cadrul cursului O istorie culturală a călătoriei, CRP, anul I).Invitat: CS III Nicolae Mihai (Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române). Moderator: Lector univ. dr. Silvia Barutcieff (Departamentul de Științe ale Comunicării)

– Cultură

* Institutul Italian de Cultură și Departamentul de Italienistică al Universității București organizează, în perioada 5-6 aprilie,  manifestările dedicate scriitorului Giorgio Bassani cu ocazia centenarului nașterii – ora 19:00, în Aleea Alexandru nr.41

* Cluj-Napoca:Caravana Gaudeamus Cluj-Napoca, ediţia cu numărul 18, va avea loc între 5 şi 9 aprilie, în Piaţa Unirii, organizată de Centrului Cultural Media Radio România şi Radio Cluj. Program de vizitare: miercuri – sâmbătă, orele 10:00-20:00, duminică orele 10:00-15:00

* Râmnicu Vâlcea: Între 5 și 8 aprilie, va avea loc cea de-a cincea ediție a festivalului ”Soundczech” – ora 21:00, Aby Stage Bar

* Chişinău: Concert susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul turneului „Pianul Călător”, ediţia a VII-a, în perioada 5 aprilie – 4 mai – ora 18:00, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical

* New York: ICR New York, în colaborare cu Catedra de limbă și cultură română de la Columbia University și Institutul Harriman al Columbia University, prezintă conferința „The biopics about Norman Manea. Between His Testimony, Romanian Culture and World Literature”, susținută de lector universitar dr. Claudiu Turcuș – ora locală 12:00, la sediul Institutului Harriman din New York

* Roma: Concert susţinut de Andreea Chira (nai) şi Adrian Gaşpar (pian), în cadrul turneului italian „Classic meets Jazz meets Folk” al duo-ului organizat de Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Forumul Austriac de Cultură din Roma şi cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti – ora 18:30, în Sala de concerte de la Accademia di Romania

– Sport

* Programul etapei a 4-a a sezonului play off / out în Liga 1 de fotbal:

  • ora 16:00 – FC Botoșani – FC Voluntari
  • ora 18:30 – Gaz Metan – CSM Poli Iași
  • ora 21:00 – FC Dinamo – CFR

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 143 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy  * În urmă cu 107 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Se împlinesc 100 de ani (1917) de când o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Acum 88 de ani (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

*  Se împlinesc 85 de ani (1932) de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale

* Cu 44 de ani în urmă (1973) a fost făcută prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Tot într-o zi de 5 aprilie, acum 38 de ani (1979), a fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Acum 11 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904, în salonul de onoare al Hotelului „Boulevard” din Bucureşti, se constituie, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 (- 50 de ani) Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru  explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981). NOTĂ: Site-ul http://melidonium.com/2012/04/05/jean-bobescu-1890-1981-in-memoriam/ menţionează ca dată a naşterii 5 august 1890

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (Iordache Luca Ştefan) (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996) – 90 de ani

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011) – 85 de ani

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri şi Alfred Jarry; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1942: S-a născut inginerul Dan Dascălu; cercetări în domeniul microelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); cercetări în domeniul nanotehnologiei; membru titular al Academiei Române din 1993 – 75 de ani

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa;  în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film („Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007) – 65 de ani

– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014) – 65 de ani

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor; în prezent activează ca antrenor-coordonator (director-tehnic) al secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei (CSA)

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926) – 25 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932) – 5 ani

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Alger:Vizita premierului francez, Bernard Cazeneuve, în Algeria (5 şi 6 aprilie)

– Viena: Prințul Charles, moștenitor al tronului Regatului Unit se va întâlni cu președintele austriac, Alexander Van der Bellen şi cancelarul Christian Kern (5 şi 6 apr.)

– Bruxelles: Conferința internațională privind reconstrucția Siriei

– Cebu, Filipine: Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est) (5 – 7 apr.)

– Strasbourg: Comitetul Miniștrilor va publica cel de-al 10-lea raport anual privind supravegherea executării hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului

Aniversări – Comemorări

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806) – 285 de ani

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893) – 185 de ani

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909) – 180 de ani

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Bette Davis (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1934: S-a născut Roman Herzog, primul preşedinte ales al Germaniei reunificate, după 1989 (m. 2017)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891) – 50 de ani

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890) – 50 de ani

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926) – 20 de ani

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923) – 5 ani

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935) – 5 ani

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie

* Acum 142 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy

* În urmă cu 106 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)

* Cu 99 de ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat  secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)

* Acum 87 de ani (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile

* Cu 43 de ani în urmă (1973) a fost făcută prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

* Tot într-o zi de 5 aprilie, acum 37 de ani (1979), a fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

* Se împlinesc 10 ani (2006) de când a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904, în Salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti, un grup semnificativ de personalităţi ale vieţii economico-sociale, în frunte cu prinţul George Valentin Bibescu, a hotărât şi a semnat actul de înfiinţare a primei Asociaţii a automobiliştilor din ţara noastră, sub denumirea Automobil Club Român; ACR se înscria astfel între primele 10 cluburi auto înfiinţate în Europa şi între primele 14 din lume, iar în septembrie 1904 era a şasea ţară europeană care organiza o cursă de automobile; în aprilie 1967 se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român; ACR este membru al Alianţei Internaţionale de Turism şi al Federaţiei Internaţionale a Automobilului

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru  explicarea neologismelor (1848) (n. 1812) – 165 de ani. NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958) – 135 de ani

– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981). NOTĂ: Site-ul http://melidonium.com/2012/04/05/jean-bobescu-1890-1981-in-memoriam/ menţionează ca dată a naşterii 5 august 1890

– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894

– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (Iordache Luca Ştefan) (m. 1968)

– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, prozator, dramaturg şi scenarist; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri şi Alfred Jarry; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)

– 1942: S-a născut inginerul Dan Dascălu; cercetări în domeniul microelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993

– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)

– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)

– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion – 70 de ani

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903) – 70 de ani. NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa;  în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film („Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921) – 20 de ani

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Cracovia, Polonia: A II-a ediție a Congresului European al Guvernelor Locale – la Centrul de Congres ICE (5 și 6 apr.)

Aniversări – Comemorări

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes (m. 1679)

– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)

– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)

– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)

– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)

– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Bette Davis (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003) – 100 de ani

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)

– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson

– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)

– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (n. 1861)

– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA

– 1967: A murit Mischa Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915)

– 2008: A murit Charlton Heston, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare al Academiei Române  (n. 1925) – 5 ani

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n.  1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)

– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Calendarul zilei – 5 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2015, 10:05

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, participă de la 8:30, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei NATO şi la Ziua Porţilor Deschise, organizate la sediul Ministerului Apărării Naţionale

* Tbilisi: Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, efectuează în zilele de 5 şi 6 aprilie, o vizită oficială în Republica Georgia, la invitaţia omologului său, Mindia Janelidze

* Amman: Vizita secretarului de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul din Ministerul Afacerilor Externe, Radu Podgorean, în Regatul Haşemit al Iordaniei (5 – 7 apr.)

-Culte, Biserică

* Învierea Domnului pentru credincioşii romano-catolici. În Catedrala Sf. Iosif din București, ÎPS Ioan Robu va prezida, la ora 10:30, Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului

– Administraţie

* Aproximativ 600 de elevi din cadrul cluburilor copiilor sunt aşteptaţi să participe în Parcul Tineretului din Capitală, la deschiderea oficială a programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, un eveniment organizat de CIADO România, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film „Dracula” şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti – ora 16:30, intrarea Şincai. La eveniment urmează să participe: primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, preşedintele CIADO România, şi şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Florian Ionel Lixandru. Acţiunea se desfăşoară sub patronajul CIADO, în cadrul programului „Artă Contra Drog”. CIADO România prezintă bucureştenilor, în premieră, expoziţia „Veşmântul ţărănesc de la arhaic la fashion”. Expoziţia conţine 12 lucrări în mărime naturală. Colecţia de piese ţărăneşti şi accesorii aparţine Iuliei Gorneanu. Fotografiile au fost realizate la Muzeul Ţăranului Român

– Mass – Media, Publicitate

* Buciumeni, jud. Dâmboviţa: Ceremonia de înmormântare a jurnalistului de radio Paul Grigoriu – ora 14:00

– Cultură

* Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează vernisajul expoziţiei Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare – Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare – ora 13:30, în Sala V.I.Popa de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare poate fi vizitată în perioada 5 – 23 aprilie – ora 9:00, în Sala H.H. Stahl, Foaier şi în Sala Lena Constante, Şoseaua Kiseleff, nr. 30

* Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu, susţine Concertul Extraordinar de Paşte – ora 18:00, în Sala Mare a Ateneului Român

* Spectacolul “Cinderella on Ice” al Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg va fi prezentat la Sala Palatului, începând cu ora 18:00

* Are loc un recital cameral susţinut de Aron Cavassi – vioară – ora 19:00, Sala mică, Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Fundaţia MUZZA, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român organizează Gala Premiilor de Jazz, ediţia a XIII-a – ora 19:00, la Hard Rock Cafe. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical

– Sport

* Se desfăşoară finalele la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Bucureşti pentru senioare şi la turneul internaţional ”Cupa Irina Deleanu” la junioare – ora 13:30, la Sala Polivalentă

* Se desfăşoară evenimentul All Star Game la baschet masculin – ora 18:00, la Sala Polivalentă Dinamo

* Au loc meciuri din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 15:30 – CS Concordia Chiajna – FC Braşov – pe stadionul „Concordia” – Chiajna
  • ora 18:00 – FC Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Viitorul – pe stadionul „Ceahlaul” – Piatra Neamţ
  • ora 20:30 – Gaz Metan Mediaş – FC Steaua Bucureşti pe stadionul „Gaz Metan” – Mediaş

* Au loc meciuri din etapa a 25-a a Ligii naţionale de handbal feminin:

  • ora 11:00 – HCM Roman – HC Zalău
  • ora 18:00 – ASC Corona 2010 Braşov – U Alexandrion Cluj
  • ora 18:00 – CSM Cetate Devatrans – CSM Ploieşti

* În Cupa României la handbal masculin se joacă meciurile din finale – la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” – Baia Mare

  • ora 14:00 – Finala mică: HC Odorhei – HCM Constanţa
  • ora 17:00 – Finala mare: HCM Minaur Baia Mare – Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu

– Diverse

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Uninvented Kids, partea mai mică şi mai zglobie a companiei Uninvented Theatre organizează conferinţa ”O poveste despre iepuri!” – ora 10:30, la Muzeul Antipa

Aniversări – Comemorări

– Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Învierea Domnului (Paştele) (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– “Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa lui George Valentin Bibescu, Asociaţia “Automobil Club Român”/ACR; în aprilie 1967 se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român; ACR este membru al Alianţei Internaţionale de Turism şi al Federaţiei Internaţionale a Automobilului (Calendar Agerpres, aprilie 2009; Istoria României în date, 2003)

– “Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005 ( – 10 ani), în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); “Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic (Monitorul Oficial al României 895/1.X.2004)

– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui “Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851

– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)

– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)

– 1917, 5/18: O delegaţie de români transilvăneni (dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului “Libertatea” din Orăştie) pleacă la Washington (unde va ajunge la 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria; imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica adresează secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională

– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)

– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003)

– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2007)

– 1929: Este adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenăa de poziţie pe care se situau părţile

– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, prozator, dramaturg şi scenarist; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)

– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri şi Alfred Jarry; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat “Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi “Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)

– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion

– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946

– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova (“Titus Andronicus”, “Ubu Rex”, “A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film (“Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011) – 65 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”

– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)

– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor

– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890) – 50 de ani

– 1973: A fost făcută prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa

– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol – 40 de ani

– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992

– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită “Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)

– 2006: A fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. NOTĂ: La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România

– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)

– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Hanoi: Premierul rus, Dmitri Medvedev, efectuează o vizită oficială în Vietnam la invitația premierului vietnamez, Nguyen Tan Dung (5 -7 apr.)

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc va celebra, la – ora 10:15 (ora Romei) Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piața Sf. Petru. După celebrare, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paşti şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate şi lume)

Aniversări – Comemorări

– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes (m. 1679)

– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950). NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884

– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei “Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, “Bell X 1″, în anul 1947 (m. 1956)

– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)

– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967) – 115 ani

– 1908: S-a născut actriţa americană de film Bette Davis (m. 1989)

– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)

– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)

– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)

– 1979: A fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. NOTĂ: La 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001

– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock “Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)

– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a “generaţiei Beat” (n. 1926)

– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915) – 10 ani

– 2008: A murit Charlton Heston, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit “The Father of Loud” (n. 1923)

– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)

– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară “The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927) – 1 an