Calendarul zilei – 4 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 4 aprilie 2024, 05:00 / actualizat: 8 aprilie 2024, 14:02
S-a întâmplat într-o zi de 4 aprilie
* Se împlinesc 565 de ani (1459) de la semnarea Tratatului de pace între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedeau, printre altele, încetarea stării de război între Moldova şi Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei şi recunoaşterea suzeranităţii polone de către Ştefan. La 4 aprilie 1459, prin pacea moldo-polonă, Ştefan cel Mare al Moldovei reîntoarcea oraşul Hotin în componenţa principatului. Tratatul a fost semnat după un asediu moldav de doi ani a cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace domnul Moldovei a izbutit să pună stăpânire pe cetatea propriu-zisă
* Cu 489 de ani în urmă (1535) Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527-1538; 1541-1546), încheia, la Iaşi, un tratat de alianță cu Ferdinand de Habsburg (rege al Ungariei şi al Boemiei din 1526 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1556, la abdicarea fratelui său, împăratul Carol Quintul) în vederea unei acţiuni antiotomane comune
* În urmă cu 174 de ani (1850), printr-o anaforă a Divanului Obştesc din timpul domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a fost emisă legea privind înfiinţarea primului corp de jandarmi. Aceasta constituie cea dintâi legiferare a Ţărilor Române, în care se vorbeşte de jandarmi, deoarece corpul slujitoresc existent la acea dată s-a transformat într-un corp de jandarmi. Acest corp avea „atribuţiuni de poliţie generală a statului și era în legătură cu tribunalele poliţieneşti”. Jandarmii au fost amintiţi, mai apoi, în decretul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza din 6 septembrie 1861, iar în timpul Principatelor Unite, s-a înfiinţat poliţia rurală, prin legea din 25 decembrie 1868
* Acum 147 de ani (1877) avea loc semnarea, la Bucureşti, a Convenţiei româno-ruse care reglementa trecerea trupelor ţariste pe teritoriul României spre frontul din Balcani. În acelaşi timp, guvernul rus se obliga să menţină şi să apere integritatea teritorială a ţării şi să respecte drepturile politice ale statului român (4/16)
* Cu 147 de ani în urmă (1877) era înfiinţată Societatea Ştiinţelor Medicale din Bucureşti, precursoare a Societății Române de Medicină Internă. Primul președinte a fost Dr. Alexandru Marcovici – cu mandate repetate anual între 1877 și 1880 și un mandat în 1882. A fost și presedinte de onoare al congreselor Europene de medicină de la Bruxelles (1875) și Amsterdam (1879) (4/16)
* Acum 104 ani (1920), printr-un Decret-lege, era desfiinţat Consiliul Dirigent al Transilvaniei, creat la 2.XII.1918, după unirea cu România, atribuţiile acestuia fiind preluate de Guvernul central de la Bucureşti
* Tot într-o zi de 4 aprilie şi tot cu 104 ani în urmă, era prezentat, la Cinematograful militar din Bucureşti, primul desen animat românesc – „Păcală în lună”, realizat de Aurel Petrescu. Succesul acestui film l-a determinat pe regizor să continue, realizând noi filme despre Păcală: „Păcală amorezat” şi „Păcală şi Tândală la Bucureşti”
* În urmă cu 88 de ani (1936) era promulgată „Legea pentru organizarea şi funcţionarea Radiodifuziunii”, votată de Corpurile Legiuitoare la 1 aprilie 1936, promulgată și publicată în „Monitorul Oficial” nr. 80, prin „Decretul regal” 808. Societatea şi-a schimbat numele din Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Societatea Română de Radiodifuziune
* Se împlinesc 85 de ani (1939) de când compozitorul şi cântăreţul american Glenn Miller lansa celebra melodie „Moonlight Serenade”, în colaborare cu casa de discuri „Bluebird Records”
* Sunt marcați 80 de ani (1944) de la masivul bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra Bucureştilor (220 de bombardiere B-17 „Fortăreţe zburătoare” şi 93 bombardiere B-24 „Liberator” au aruncat peste 860 tone de bombe), soldat cu mari distrugeri materiale şi cu mii de morţi (2.942) şi de răniţi (2.126). A fost doar prima dintre acţiunile aeriene anglo-americane care s-au desfăşurat până la 23 august 1944 şi care au avut ca obiectiv distrugerea instalaţiilor petroliere şi a căilor ferate. A doua zi, la 5 aprilie, a avut loc un bombardament masiv al aviaţiei americane asupra Ploieştilor (136 bombardiere B-24 şi 90 bombardiere B-19 au aruncat peste 580 tone de bombe), având ca obiectiv principal triajul, care s-a soldat cu 262 de morţi şi 361 de răniţi
* În urmă cu 77 de ani (1947) avea loc înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (OACI), instituţie specializată a ONU, cu sediul la Montréal. România este membru al OACI din 24.IV.1965
* Se împlinesc 75 de ani (1949) de la semnarea, la Washington, a Tratatului Atlanticului de Nord (baza legală şi contractuală a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord – NATO). Cunoscut şi sub numele de „Tratatul de la Washington”, acesta a fost semnat de miniştrii de externe din Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia şi SUA. NATO este cea mai puternică şi mai solidă organizaţie politico-militară de apărare colectivă din istorie. Tratatul de la Washington a intrat în vigoare la 24.VIII.1949. În prezent numărul ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice se ridică la 28. România a aderat la Alianţă la 29.III.2004
* Se marchează 55 de ani (1969) de când chirurgul american Denton Clooney a reuşit (la Institutul de Cardiologie Texas din Houston) primul transplant al unei inimi artificiale, care a funcţionat timp de trei zile, până la implantul unei inimi veritabile
* Acum 41 de ani (1983) începea prima misiune a navetei spaţiale americane „Challenger”. La 28.I.1986, la a patra misiune, după 73 de secunde de la decolarea de la Cape Canaveral, naveta a explodat, accidentul soldându-se cu moartea celor şapte astronauţi aflaţi la bord. Catastrofa navetei a fost considerată, în epocă, drept cel mai grav accident din istoria spaţială a SUA
* Acum 27 de ani (1997) era semnată, la Oviedo (Spania), Convenţia europeană asupra bioeticii (o convenţie a Consiliului Europei asupra drepturilor omului şi a biomedicinei, care interzice intervenţiile asupra genomului uman)
* Acum 23 de ani (2001) România câştiga, la Salonul de invenţii de la Geneva, 22 de medalii de aur, 18 de argint şi 22 de bronz, pentru cele 62 de invenţii prezentate, clasându-se pe primul loc, ca număr total de medalii obţinute
* Cu 21 de ani în urmă (2003) avea loc inaugurarea Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, sediul aflându-se pe Str. Londra nr. 39. Fondatorul instituţiei este fostul premier Adrian Năstase, care a donat în acest scop statului român colecţia sa de hărţi vechi (circa 600 la număr)
* În urmă cu 16 ani (2008) Palatul Parlamentului din Bucureşti a fost inclus în Cartea Recordurilor, ca cea mai mare clădire administrativă cu destinaţie civilă, cea mai masivă clădire din lume şi cea mai scumpă clădire. Cartea Recordurilor Guiness înscrie construcţia pe locul 2 în lume după Pentagon, cu o suprafaţă desfăşurată de 330.000 metri pătraţi, şi pe locul 3 ca volum, cu 2.550.000 metri cubi, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic
* Se marchează 1 an (2023) de când Finlanda a devenit oficial cel de al 31-lea membru al NATO
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Academiei Române”; la 4.IV.2000, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise” la Academia Română, prezidiul instituţiei a hotărât ca Ziua Academiei Române să se sărbătorească la această dată (dacă ziua de 4.IV. cade sâmbăta sau duminica se va sărbători într-o zi de lucru apropiată de 4.IV.); ziua aminteşte de anul 1866, când a luat fiinţă „Societatea Literară Română”, devenită, din august 1867, „Societatea Academică Română”, iar din 29 martie 1879, „Academia Română”. NOTĂ: Vezi articolul de la 1/13.IV.1866
– 1901: S-a născut Ion Breazu, istoric şi critic literar (m. 1958)
– 1907: S-a născut chimistul Coriolan Drăgulescu; lucrări în domeniul chimiei anorganice; cercetări în chimia analitică; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1977)
– 1915: S-a născut Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (m. 1982)
– 1915: S-a născut George Tomaziu, pictor, desenator şi ilustrator de carte; antifascist convins, este arestat în iunie 1944 şi ameninţat să fie executat; este eliberat după actul de la 23 august; după instalarea comuniştilor la putere în România, este din nou arestat şi condamnat, în noiembrie 1950, la 15 ani de muncă forţată; graţiat în 1963; în 1969 părăseşte România, stă un an la Londra şi apoi se stabileşte la Paris (m. 1990)
– 1917: S-a născut Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist şi poet (m. 1966)
– 1917: S-a născut Gáll Ernö, filosof, sociolog şi publicist maghiar din România; cercetări privind rolul intelectualităţii; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 2000)
– 1922: S-a născut Ludovic Paceag, compozitor, dirijor și folclorist (m. 1993)
– 1926: S-a născut Richard Bartzer, compozitor, dirijor, muzicolog, critic muzical, orchestrator de muzică uşoară şi profesor (m. 1998). NOTĂ: Muzicologii care au scris despre Bartzer nu cad de acord în privinţa zilei şi a anului de naştere. Pe lângă mai răspândita dată de 4 aprilie 1926, sunt menţionate variantele 4 septembrie 1926, 1927 (fără zi şi lună) şi 4 aprilie 1927
– 1927: S-a născut Florea Dumitrescu, economist, diplomat şi politician; a fost ministru de finanţe în perioada regimului comunist (1969-1978), ambasador al României în China (1978-1983), ambasador extraordinar în Birmania (1979-1987), guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România (1984-1989), președinte al Asociației de Prietenie România-China (1995-2018); a fost primul ministru de finanțe dintr-o țară socialistă membră CAER care a semnat acorduri cu Fondul Monetar Internațional (1972) și Banca Mondială, determinându-l pe Robert McNamara, șeful Băncii Mondiale, să schimbe politica de creditare (m. 2018)
– 1929: S-a născut compozitorul și muzicologul Vasile Donose; în perioada 1964-1978 a fost redactor șef și director în Radiodifuziunea și Televiziunea Română; tatăl mezzosopranei Ruxandra Donose (m. 2017) – 95 de ani
– 1930: S-a născut compozitorul Adalbert Winkler (m. 1992)
– 1932: S-a născut Ştefan Zorzor, compozitor şi profesor; stabilit în Germania
– 1933: S-a născut actorul Ştefan Tapalagă (m. 1994)
– 1933: A murit istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (n. 1874)
– 1938: S-a născut Aristide Buhoiu, reporter radio, realizator de emisiuni tv. şi publicist; din 1957 până în 1983 a lucrat, succesiv, la Radio Timişoara, Radio Cluj, Radio Bucureşti şi la Televiziunea Română; din 1985 până în 2002 a fost editor al publicaţiei săptămânale „Universul” din Statele Unite (unde se stabilise), considerată una dintre cele mai importante reviste ale românilor americani; după 1989 a stat mult şi în ţară (m. 2006)
– 1941: S-a născut Viorel Savin, poet, dramaturg, publicist, prozator
– 1941: A murit compozitorul Grigore Teodosiu (n. 1871)
– 1942: A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar, bibliograf şi publicist; autor al unei lucrări unice în felul ei, ţinând de pionierat, „Contribuţiune la bibliografia românească” (volumele I-III, 1921-1928); membru corespondent al Academiei Române din 1921 (n. 1869)
– 1951: S-a născut sculptorul Sava Stoianov (m. 2016)
– 1953: S-a născut Rodion Ladislau Roşca, considerat „părintele muzicii electronice românești” (m. 2021)
– 1953: A murit (la Lisabona, Portugalia) Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1930-1940); Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia; membru de onoare al Academiei Române (1921); preşedinte de onoare şi protector (1930-1940) al Academiei Române (n. 1893, la Sinaia). NOTA 1: Unele surse dau ca dată a morţii 3.IV.1953. NOTA 2: La 13.II.2003, Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească)
– 1955: S-a născut actorul Valentin Popescu
– 1956: S-a născut Teodor Dume (Dumov), jurnalist, editor, scriitor şi poet
– 1961: A murit matematicianul Simion Stoilow, unul dintre creatorii, pe plan mondial, ai teoriei topologice a funcţiilor; este considerat întemeietor al şcolii române de matematică modernă; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1887)
– 1968: A murit prozatorul Eugen Bălan (n. 1904)
– 1972: A murit fizicianul Gheorghe (George) Atanasiu, deschizător de drumuri în diverse domenii ale fizicii (fotoelectricitate, optică şi geofizică); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1893)
– 1973: A murit Teodor M. Popescu, teolog ortodox şi profesor de istorie bisericească (n. 1893)
– 1979: A murit Richard Waldemar Oschanitzky, compozitor, aranjor, dirijor, orchestrator și pianist; a fost printre primii muzicieni de jazz din România; considerat unul dintre cei mai valoroși compozitori români de muzică de film; fiul compozitorului și dirijorului Richard Carol Oschanitzky, fratele dirijorului și compozitorului Petru Oschanitzky (n. 1939) – 45 de ani
– 1985: A murit compozitorul şi dirijorul George Derieţeanu (n. 1918)
– 1992: A murit (la Villalba, Spania) Vintilă Horia (numele la naştere: Gheorghe Caftangioglu), poet, eseist, romancier, diplomat, filozof, jurnalist şi pedagog; în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă; a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania; cunoscut pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat) (n. 1915)
– 2003: A murit compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu (n. 1935)
– 2014: A murit Miruna Boruzescu, creatoare de costume de teatru şi film; soţia actorului şi scenografului Radu Boruzescu; stabiliţi în Franţa din 1975 (n. 1945) – 10 ani
– 2015: A murit medicul şi profesorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă descoperirea (în 1973) Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, dar şi introducerea, în anii 80 ai secolului XX, a videoendoscopiei optice şi electronice în România (n. 1932)
– 2019: A murit părintele Jean Boboc, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; în lucrările sale a avut o abordare profundă a problemelor antropologice și bioetice actuale (n. 1943) – 5 ani
– 2023: A murit Niculae Gheran, scriitor, editor, critic și istoric literar; şi-a dedicat cariera literară editării și comentării vieții și operei lui Liviu Rebreanu, printr-o ediţie critică integrală unică în peisajul românesc, în 23 de volume (n. 1929) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Manifestări de marcare a 75 de ani de la semnarea tratatului de înființare a NATO
– Kuweit: Alegeri pentru Adunarea Națională din Kuweit
– Belarus: Alegeri pentru Camera superioară a Parlamentului
– Nairobi: Audierea de extrădare a unui suspect de crimă kenyan în Statele Unite
– New York, Statele Unite: Termenul limită pentru ca fostul președinte american, Donald Trump să plătească o cauțiune de 175 de milioane de dolari după condamnarea sa pentru fraudă
– Louvain, Belgia: Oficialii europeni și americani se reunesc în cadrul Consiliului „Comerț și Tehnologie” (4 – 5 apr.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân”; în toamna anului 2010, aproximativ o sută de organizaţii olandeze preocupate de situaţia animalelor fără stăpân au organizat prima conferinţă naţională dedicată acestei probleme; cu acea ocazie, participanţii au ales ziua de 4 aprilie pentru a lansa un semnal de alarmă şi, totodată, un apel la compasiune, la nivel mondial, faţă de situaţia deplorabilă în care se află cele peste 600 de milioane de animale ale străzii din întreaga lume. Data a fost aleasă la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie
– „Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Pericolului reprezentat de Minele antipersonal şi Asistenţă în lupta împotriva acestora”; declarată de Adunarea Generală ONU la 8 decembrie 2005, prin Rezoluţia 60/97
– Ziua naţională a Republicii Senegal; aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1617: A murit matematicianul scoţian John Napier, creatorul logaritmilor neperieni (numiţi şi naturali) şi ai tabelelor de logaritmi neperieni (n. 1550)
– 1752: S-a născut compozitorul italian Niccolò Antonio Zingarelli (m. 1837)
– 1765, 4/15: A murit Mihail V. Lomonosov, om de ştiinţă (a enunţat principiul conservării materiei, precursor al teoriei atomiste) şi scriitor rus; a iniţiat studiul ştiinţific al limbii ruse, contribuind la crearea limbii literare; din iniţiativa sa, în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele (n. 1711)
– 1774: A murit Oliver Goldsmith, romancier, poet, dramaturg și eseist irlandez (n. 1730) – 250 de ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea în anul 1728
– 1785: S-a născut Bettina von Arnim, scriitoare germană, una dintre cele mai importante figuri ale Romantismului german (m. 1859)
– 1806: A murit poetul şi dramaturgul italian Carlo Gozzi (n. 1720)
– 1809: S-a născut Benjamin Pierce, matematician şi astronom american; contribuţii în domenii ca teoria numerelor, filosofia matematicii şi mecanica cerească (m. 1880) – 215 ani
– 1835: S-a născut John Hughlings Jackson, neurolog englez; cunoscut mai ales pentru descrierea unei forme particulare de desfăşurare a crizelor epileptice („crize jacksoniene”) şi pentru teoria sa asupra regresiunii funcţiilor în cazul unei leziuni în sistemul nervos („teoria disoluţiei”) (m. 1911)
– 1841: A murit William Henry Harrison, ofițer și om politic american, al 9-lea președinte al Statelor Unite (n. 1773)
– 1846: S-a născut (la Montevideo, Uruguay) Isidore Lucien Ducasse (Contele de Lautréamont), poet francez; precursor al poeziei moderne, al cărui stil s-a aflat la confluenţa dintre simbolism şi suprarealism (m. 1870)
– 1858: S-a născut Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (m. 1915)
– 1870: A murit Heinrich Gustav Magnus, chimist și fizician german; cunoscut mai ales pentru descrierea, în anul 1852, a efectului omonim, fenomen din dinamica fluidelor, care descrie traiectoria corpurilor aflate în mișcare de rotație concomitent cu una translație (n. 1802)
– 1873: S-a născut Élie Faure, istoric de artă şi eseist francez (m. 1937)
– 1875: S-a născut dirijorul francez Pierre Monteux (m. 1964, în SUA)
– 1876: S-a născut pictorul francez Maurice de Vlaminck (m. 1958)
– 1884: A murit industriaşul american de origine britanică William C. Procter; în 1837 a fondat, împreună cu irlandezul James Gamble (1803-1891), o mică întreprindere în care fabricau lumânări şi săpunuri; în prezent societatea Procter&Gamble este cel ai mare producător din SUA din domeniul detergenţilor (n. 1801) – 40 de ani
– 1904: S-a născut dramaturgul rus Aleksandr Afinoghenov (m. 1941) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii stilul vechi – 22 martie 1904
– 1905: S-a născut compozitorul şi violonistul francez Eugène Bozza (m. 1991)
– 1913: S-a născut cântăreţul american de blues Muddy Waters (numele real: McKinley Morganfield) (m. 1983). NOTĂ: Mai multe surse susţin că anul naşterii cântăreţului ar fi de fapt 1915
– 1914: S-a născut Marguerite Duras, scriitoare şi scenaristă franceză (m. 1996) – 110 ani
– 1914: S-a născut (în Anglia) David Goodall, botanist, ecologist și profesor australian de origine engleză; contribuții majore în dezvoltarea timpurie a metodelor statistice în comunitățile de plante (m. 2018, eutanasiat) – 110 ani. NOTĂ: Omul de știință David Goodall, în vârstă de 104 de ani, a murit după ce a ales să-și pună capăt vieții la o clinică din Elveția; ecologistul, care nu era bolnav în stadiu terminal, a spus că decizia a fost determinată de deteriorarea calității vieții sale
– 1915: S-a născut François Chamoux, arheolog, istoric şi filolog francez; specialist în civilizaţia greacă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2007)
– 1918: A murit Hermann Cohen, filosof neokantian german, unul dintre întemeietorii „Şcolii de la Marburg”; preocupat de filosofia religioasă iudaică (n. 1842)
– 1919: A murit Sir William Crockes, chimist şi fizician britanic; a aplicat în chimie metode fizice, cu ajutorul analizei spectrale; de numele său se leagă descoperirea taliului (1861); membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1832) – 105 ani
– 1923: S-a născut actorul britanic Peter Vaughan (m. 2016)
– 1928: S-a născut Maya Angelou (numele real: Marguerite Ann Johnson), poetă americană, prozatoare, autoare de piese, actriţă; o figură de prim rang în lupta pentru dobândirea de drepturi civile ale afro-americanilor şi o prietenă apropiată a activistului Martin Luther King (m. 2014)
– 1928: S-a născut compozitorul britanic Monty Norman, autorul temei muzicale originale a seriei ”James Bond” (m. 2022)
– 1929: A murit Carl (Karl) Benz, inginer german şi pionier al automobilismului; în 1885 a construit primul automobil din lume care a fost alimentat de un motor cu ardere internă (n. 1844) – 95 de ani
– 1932: S-a născut Andrei Tarkovski, regizor, scenarist, actor şi scriitor rus; considerat unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile; a dat o nouă dimensiune relaţiei dintre artă şi religie (m. 1986, la Paris)
– 1932: S-a născut Anthony Perkins, actor american de teatru, film şi televiziune (m. 1992)
– 1932: S-a născut fostul senator republican Richard Lugar, personalitate marcantă a politicii externe americane şi a dezarmării nucleare vreme de 30 de ani (m. 2019)
– 1939: S-a născut muzicianul sud-african Hugh Masekela, o legendă a jazzului mondial şi reprezentant de seamă al luptei anti-apartheid (m. 2018) – 85 de ani
– 1946: S-a născut baritonul rus Sergei Leiferkus, cunoscut pentru tehnica sa dramatică și vocea puternică, în special în repertoriul limbilor rusă și italiană
– 1950: S-a născut Christine Lahti, actriţă americană şi regizor de film de scurt-metraj; în ultima perioadă a acceptat mai puţine roluri în filme, acordând tot mai multă atenţie cauzelor umanitare
– 1952: S-a născut Theophilos al III-Lea (numele laic: Ilias Giannopoulos), Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei, dincolo de Fluviul Iordanului, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion (din 22 noiembrie 2005)
– 1952: S-a născut cântăreţul şi chitaristul nord-irlandez Gary Moore (m. 2011)
– 1957: S-a născut Aki Kaurismäki, regizor, producător, scenarist şi actor finlandez
– 1965: S-a născut Robert Downey Jr., actor, producător şi scenarist american
– 1968: A murit (a fost asasinat) Martin Luther King, pastor şi publicist american; lider al mişcării populaţiei de culoare din SUA pentru recunoaşterea pe cale paşnică a drepturilor civile ale afro-americanilor; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1964 (n. 1929). NOTĂ: Ziua sa de naştere este marcată în SUA ca sărbătoare naţională în cea de-a treia zi de luni din ianuarie
– 1972: S-a născut Vladimir (Mikhailovich) Jurowski, dirijor rus și britanic, considerat unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai operelor lui Igor Stravinski; director artistic al Festivalului Enescu 2017; fiul dirijorului Michail Jurowski și nepotul compozitorului sovietic de muzică de film Vladimir Michailovich Jurowski
– 1979: S-a născut actorul australian de film Heath Ledger, una dintre cele mai mediatizate vedete ale industriei filmului în anul 2008: Premiul Oscar post-mortem pentru cel mai bun actor în rol secundar, în filmul „The Dark Knight” (m. 2008) – 45 de ani
– 1984: A murit constructorul rus de avioane Oleg Antonov (n. 1906) – 40 de ani. NOTĂ: Site-ul www.aviationboom.com/pioneers dă ca dată a morţii 4.III.1984
– 1987: A murit Catherine Lucille Moore (C.L. Moore), scriitoare americană de literatură ştiinţifico-fantastică (n. 1911)
– 1991: A murit Max Frisch, dramaturg şi romancier elveţian de limbă germană (n. 1911)
– 1993: A murit arhitectul și graficianul american Alfred Mosher Butts; inventatorul jocului „Scrabble” (1938) (n. 1899)
– 1997: A murit scriitorul rus Vladimir Solouhin (n. 1924)
– 2012: A murit Claude Miller, regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (n. 1942)
– 2013: A murit criticul de film, jurnalistul şi scenaristul american Roger (Joseph) Ebert; primul critic de film care a primit premiul „Pulitzer” (în 1975) şi primul care care a fost recompensat (în 2005) cu o stea pe Bulevardul Celebrităţilor – Walk of Fame (Bulevardul Hollywood din Los Angeles) (n. 1942)
– 2015: A murit scriitorul danez Klaus Rifbjerg (n. 1931)
– 2021: A murit Robert Alexander Mundell, economist și profesor canadian; considerat părintele monedei euro; Premiul Nobel pentru Economie în 1999 (n. 1932)
– 2021: A murit scriitorul şi scenaristul mexican Francisco Gerardo Haghenbeck (n. 1965)
Sursa: RADOR