Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2024, 05:00 / actualizat: 27 martie 2024, 14:09

S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Acum 327 de ani (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Cu 176 de ani în urmă (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* Sunt marcați 135 de ani (1889) de când ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Acum 126 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Se împlinesc 110 ani (1914) de la înfiinţarea Comitetului Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* În urmă cu 21 de ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

* Cu doar 4 ani în urmă (2020) Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1784: S-a născut (în satul Csomakőrös / Chiuruş, de lângă oraşul Covasna) lingvistul și exploratorul secui-maghiar Körösi Csoma Sándor (cunoscut în străinătate ca Alexander Csoma de Kőrös); a realizat primul dicţionar englez-tibetan şi prima gramatică a limbii tibetane (1834); a realizat primul dicţionar sanscrit-tibetan; a pus bazele tibetologiei şi ale studiilor budiste; după moartea sa fost primit în panteonul tibetanilor; în anul 2013 UNESCO a declarat opera lui ca fiind parte a culturii universale (m. 1842) – 240 de ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 4.IV.1784, după alte izvoare istorice anul nașterii fiind 1787 sau 1788

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut, la Galați, Daniel Spoerri, scriitor, balerin, regizor de teatru și film experimental elvețian de origine română, dar mai ales artist vizual consacrat la nivel mondial, cu lucrări la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York sau Muzeul Tate din Londra; este inventatorul curentului Eat Art ce include Snare-picture (tablou capcană); împreună cu Jean Tinguely și Yves Klein, a pus bazele curentului artistic Nouveau Réalisme, prin care obiectele din realitatea de zi cu zi sunt transpuse artistic

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu N. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu (m. 2022)

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor universitar doctor român de origine germană

– 1940: S-a născut actorul de teatru și film Traian Stănescu (m. 2022)

– 1942: S-a născut Olga Bucătaru, actriță de teatru și film, profesoară (m. 2020)

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); a lucrat ca bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat (1970-1972), apoi redactor la revista Flacăra (1972) și la Radioteleviziunea Română (1972-1977); s-a stabilit definitiv în Franța în 1984, unde a condus Secția în limba română la Radio France Internationale (m. 2023)

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 menționează decesul la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats – 70 de ani

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946)

– 2020: A murit graficiana Ethel Lukats Băiaş, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Grafică București (n. 1936)

– 2021: A murit artistul clujean Rodion Ladislau Roşca, supranumit „părintele muzicii electronice româneşti” (n. 1953)

EVENIMENTE EXTERNE

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Republica Democratică Congo

– Stockholm: Anunț din partea Băncii Suediei cu privire la nivelul ratei sale cheie

– Londra: Publicarea rezumatului Comitetului de politică financiară (FPC) al Băncii Angliei

– Décines-Charpieu, Franța: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: Lyon (Fra) – Benfica (Por)

– Londra: Fotbal – Women’s Champions League, returul sferturilor de finală: Chelsea (Ang) – Ajax Amsterdam (Țările de Jos)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru fizică în 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996)

– 1914: S-a născut Budd Schulberg, scenarist, producător de televiziune, scriitor sportiv și romancier american (m. 2009) – 110 ani

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1923: S-a născut omul de afaceri american Jack (Jonathan) O’Neill, inventatorul costumelor impermeabile (de neopren); în prezent „O’Neill” face parte din mărcile de top în surfing şi snowboarding din lume (m. 2017)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898)

(n. 1842)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: S-a născut actorul american de film David Janssen (m. 1980)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1934: S-a născut Arthur Mitchell, primul dansator vedetă afro-american (1962), coregraf; angajat în mişcarea pentru drepturile civice, el a creat alături de Karel Shook, în 1969, compania „Dance Theatre of Harlem”, care, după 50 de ani, a devenit o instituţie (m. 2018) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1942: S-a născut actorul britanic de teatru și film Michael York

– 1942: S-a născut biologul britanic John E. Sulston, unul dintre pionierii cercetării genomului uman; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2002, împreună cu britanicul Sydney Brenner și americanul H. Robert Horvitz, pentru descoperirile lor privind modalitatea în care genele reglează creșterea organelor și programează moartea celulelor (m. 2018)

– 1949: S-a născut scriitoarea croată Dubravka Ugrešić (pronunție în română: Ugreșici); romancieră, scenaristă, eseistă, traducătoare, scriitoare de literatură pentru copii, profesoară universitară și luptătoare în rezistență; în 1991, când a izbucnit războiul în fosta Iugoslavie, scriitoarea a luat o atitudine fermă anti-război, disecând critic naţionalismul retrograd croat şi sârb, prostia şi criminalitatea războiului; victimă a unei ostracizări publice prelungite, a părăsit Croaţia în 1993; în ultimele trei decenii s-a impus ca unul dintre cei mai remarcabili romancieri şi eseişti din Europa (m. 2023) – 75 de ani

– 1950: S-a născut Maria (Louise) Ewing, solistă americană de operă (soprană și mezzosoprană) (m. 2022)

– 1952: S-a născut actrița franceză Maria Schneider (m. 2011)

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1969: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană – 55 de ani

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanisław Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filozof (n. 1921)

– 2007: A murit Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2003, împreună cu fizicianul englez Peter Mansfield, pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (n. 1929)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2023, 05:00 / actualizat: 27 martie 2023, 14:11

S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Acum 326 de ani (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Se împlinesc 175 de ani (1848) de când a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* Acum 134 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Se împlinesc 125 de ani (1898) de când inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Cu 109 ani în urmă (1914) era înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă) – 105 ani. NOTĂ: Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1784: S-a născut (în satul Csomakőrös / Chiuruş, de lângă oraşul Covasna) lingvistul și exploratorul secui-maghiar Körösi Csoma Sándor (cunoscut în străinătate ca Alexander Csoma de Kőrös); a realizat primul dicţionar englez-tibetan şi prima gramatică a limbii tibetane (1834); a realizat primul dicţionar sanscrit-tibetan; a pus bazele tibetologiei şi ale studiilor budiste; după moartea sa fost primit în panteonul tibetanilor; în anul 2013 UNESCO a declarat opera lui ca fiind parte a culturii universale (m. 1842). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 4.IV.1784, după alte izvoare istorice anul nașterii fiind 1787 sau 1788

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar) – 135 de ani

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut, la Galați, Daniel Spoerri, scriitor, balerin, regizor de teatru și film experimental elvețian de origine română, dar mai ales artist vizual consacrat la nivel mondial, cu lucrări la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York sau Muzeul Tate din Londra; este inventatorul curentului Eat Art ce include Snare-picture (tablou capcană); împreună cu Jean Tinguely și Yves Klein, a pus bazele curentului artistic Nouveau Réalisme, prin care obiectele din realitatea de zi cu zi sunt transpuse artistic

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu N. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu (m. 2022) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor universitar doctor român de origine germană

– 1940: S-a născut actorul de teatru și film Traian Stănescu (m. 2022)

– 1942: S-a născut Olga Bucătaru, actriță de teatru și film, profesoară (m. 2020)

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 menționează decesul la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist – 65 de ani

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet – 55 de ani

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947) – 15 ani

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946) – 5 ani

– 2020: A murit graficiana Ethel Lukats Băiaş, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Grafică București (n. 1936)

– 2021: A murit artistul clujean Rodion Ladislau Roşca, supranumit „părintele muzicii electronice româneşti” (n. 1953)

EVENIMENTE EXTERNE

– Phnom Penh: Prim-ministrul malaysian Anwar Ibrahim vizitează Cambodgia

– Naypyidaw, Myanmar: Parada militară a juntei birmane de Ziua Forțelor Armate

– Berlin: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier are întrevederi cu președintele Keniei, William Samoei Ruto

– Edimburgh, Regatul Unit: Numele noului prim-ministru este anunțat de Partidul Național Scoțian

– Sydney: Începutul procesului pentru defăimare intentat de Lachlan Murdoch împotriva site-ului de știri Crikey

– Londra: Partidul Național Scoțian anunță numele noului prim-ministru

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Somalia

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană – publicarea evoluției creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

– Londra: Prințul Harry, artistul Elton John și alte personalități dau în judecată Associated Newspapers Ltd pentru activitate criminală și încălcarea vieții private (27 – 30 mar.)

– Paris: Hotărâre pentru Twitter, dat în judecată de trei victime ale terorismului

– Geneva: Watches & Wonders – expoziție comercială a industriei internaționale de ceasuri și bijuterii, organizată de Fondation de la Haute Horlogerie, la Palexpo (27 mar. – 2 apr.)

– Ramat Gan, Israel: Săptămâna internațională a diamantelor (27 – 30 mar.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru fizică în 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012) – 100 de ani

– 1923: S-a născut omul de afaceri american Jack (Jonathan) O’Neill, inventatorul costumelor impermeabile (de neopren); în prezent „O’Neill” face parte din mărcile de top în surfing şi snowboarding din lume (m. 2017) – 100 de ani

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898)

(n. 1842) – 100 de ani

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: S-a născut actorul american de film David Janssen (m. 1980)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1942: S-a născut actorul britanic de teatru și film Michael York

– 1942: S-a născut biologul britanic John E. Sulston, unul dintre pionierii cercetării genomului uman; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2002, împreună cu britanicul Sydney Brenner și americanul H. Robert Horvitz, pentru descoperirile lor privind modalitatea în care genele reglează creșterea organelor și programează moartea celulelor (m. 2018)

– 1950: S-a născut Maria (Louise) Ewing, solistă americană de operă (soprană și mezzosoprană) (m. 2022)

– 1952: S-a născut actrița franceză Maria Schneider (m. 2011)

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american – 60 de ani

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934) – 55 de ani

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927) – 20 de ani

– 2006: A murit Stanisław Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filozof (n. 1921)

– 2007: A murit Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2003, împreună cu fizicianul englez Peter Mansfield, pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (n. 1929)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932) – 5 ani

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2022, 05:00 / actualizat: 27 martie 2022, 12:00

S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Se împlinesc 325 de ani (1697) de când Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Acum 174 de ani (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* În urmă cu 143 de ani (1879), prin Înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate) (27.III/8.IV). La data de 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

* Acum 133 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Acum 124 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Cu 108 ani în urmă (1914) era înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Acum 19 ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

* Cu doar 2 ani în urmă (2020) Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO

Aniversări – Comemorări

– Se trece la ora de vară (GMT+3); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene; astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00; orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (25 octombrie 2015). NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie. NOTĂ: Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene. Potrivit acestei propuneri, fiecare stat membru al UE trebuia să decidă în 2021 pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Comisia Europeană poate dispune o întârziere de 12 luni dacă sesizează probleme cu implementarea

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu N. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu

– 1940: S-a născut actorul de teatru și film Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană

– 1942: S-a născut Olga Bucătaru, actriță de teatru și film, profesoară (m. 2020) – 80 de ani

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian – 75 de ani

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870) – 70 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 menționează decesul la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917) – 25 de ani

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937) – 5 ani

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946)

– 2020: A murit graficiana Ethel Lukats Băiaş, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Grafică București (n. 1936)

– 2021: A murit artistul clujean Rodion Ladislau Roşca, supranumit „părintele muzicii electronice româneşti” (n. 1953) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Hollywood, Los Angeles, SUA: Ceremonia de decernare a Premiilor Oscar – la Dolby Theatre

– Belgia: Ciclism – cursa Gent – Wevelgem

– Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962 (- 60 de ani), la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717) – 265 de ani

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863) – 225 de ani

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007) – 95 de ani

– 1931: S-a născut actorul american de film David Janssen (m. 1980)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1942: S-a născut actorul britanic de teatru și film Michael York – 80 de ani

– 1942: S-a născut biologul britanic John E. Sulston, unul dintre pionierii cercetării genomului uman; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2002, împreună cu britanicul Sydney Brenner și americanul H. Robert Horvitz, pentru descoperirile lor privind modalitatea în care genele reglează creșterea organelor și programează moartea celulelor (m. 2018) – 80 de ani

– 1950: S-a născut Maria (Louise) Ewing, solistă americană de operă (soprană și mezzosoprană) (m. 2022)

– 1952: S-a născut actrița franceză Maria Schneider (m. 2011) – 70 de ani

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890) – 55 de ani

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria) – 20 de ani

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filozof (n. 1921)

– 2007: A murit Paul Christian Lauterbur, chimist și radiolog american; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2003, împreună cu fizicianul englez Peter Mansfield, pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară (n. 1929) – 15 ani

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2021, 05:00 / actualizat: 27 martie 2021, 11:12

EVENIMENTE INTERNE

– Mass-Media, Publicitate

* Între 1 și 31 martie, zilnic între orele 10:00 și 21:00, Radio România invită cititorii pasionați la o nouă întâlnire cu lumea cărții, pe www.gaudeamus.ro   și pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. Organizată într-o formulă fără precedent, ca durată și dinamică, ediția martie 2021 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România înlocuiește în calendarul anual tradiționala ediție craioveană. Târgul Gaudeamus Radio România își păstrează caracterul generalist, din punctul de vedere al ofertei de carte prezentate, dar durata acestei ediții permite, în premieră, adoptarea unor tematici distincte, ilustrate în special prin intermediul evenimentelor propuse de către participanți și prin genurile literare pe care le vor promova cu precădere în fiecare interval, adaptate la temele propuse. Astfel, primele zile ale târgului – 1 – 8 martie – sunt dedicate scriitoarelor și literaturii adresate publicului feminin, următorul interval (9 – 15 martie) va fi rezervat în special cărții de non-ficțiune, fără a exclude însă alte genuri literare, iar perioada 16 – 21 martie va fi revendicată de poezie și ficțiune, în onoarea Zilei Internaționale a Poeziei sărbătorite anual pe 21 martie. Ultimele zile a târgului vor fi dedicate cărții pentru copii și proiectelor de tip „Școala altfel” (24 – 31 martie). Programul zilei:

  • ora 10:00 – Editura Integral – Roxana Andreea Rusu, despre cartea cu povești antibullying, pentru dezvoltarea empatiei copiilor „Andrei și Pietricica Prieteniei”, lansată anul trecut, la Editura Integral
  • ora 10:30 – Editura Fundaţiei România de Mâine lansează cartea „Există economie şi în pandemie. Studii şi analize”, a prof. univ. dr. Mircea Coşea. În această nouă carte, pandemia şi provocările sale sunt analizate nu neapărat prin prisma prezentului, ci din perspectiva nu foarte optimistă a evoluţiei economiei mondiale, în general, şi a celei româneşti în particular. Tema abordată de autor va face obiectului unei ample discuţii la care vor participa următorii invitaţi: Dragoş Huru, Cristian Uţă, Aurelian Virgil Băluţă, Mariana Iatagan, Florentina Georgescu, Lucian Ilincuţă, Liana Gâdău, Lucia Calangiu şi Mihaela Ciobanu
  • ora 11:00 – Editura Paralela 45 organizează prezentarea cărții „Atlasul Dragonilor. Dragonopedia lumii, de la amphipteridae la aripazoni.”, de William O’Connor. Invitate: Natalia Zaharia și mama ei, Cristina Ispas
  • ora 20:50 – Editura Casa Radio – Radio România transmite „Noapte bună, copii!”

– Cultură

* Fundația Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, organizează în perioada de 27 – 28 martie, ediția a IV-a a Festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim”, exclusiv online şi va putea fi urmărită live de oriunde din România și din lume. Radu Paraschivescu, Valentin Naumescu, Ioana Pârvulescu și Sorin Ioniță sunt invitații care vor susține conferințele din cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului „Despre lumea în care trăim”. Partenerii lor în dialogurile în profunzime, din partea a doua a fiecărei conferințe vor fi Cătălin Striblea, Ovidiu Nahoi, Cătălin Ștefănescu și Marian Voicu. Biletele: https://eventbook.ro/…/festivalul-de-conferinte-despre…  Programul zilei:

  • ora 11:30 – Eveniment de deschidere – conferință susținută de scriitorul Radu Paraschivescu, „Prostul şi escrocul. Mecanisme ale deformării în lumea de azi“, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea
  • ora 14:30 – Conferința susținută de Valentin Naumescu, „Unde a dispărut încrederea? Criza democrației liberale și scenariile guvernării lumii de mâine”, urmată de un dialog cu Ovidiu Nahoi

* Deva: Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, de la ora 18:00, printr-un spectacol care aduce pe scena instituției de cultură, piesa ”Micul Prinț”, după Antoine de Saint-Exupery, în regia lui Mihai Lungeanu. Din distribuția spectacolului fac parte: Flavia Pereverezii, Briana Viscan, Alexandru Cinezan, Ioana Savu, Daria Moraru, Flaviu Muntean, Geo Santoro, Lăcrămioara Ioanaș. În spectacol este prezent și apreciatul actor Marcel Iureș, care împrumută vocea sa scriitorului Antoine de Saint-Exupery. Piesa de teatru este pusă în scenă de trupa de teatru „Proscenium” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Intrarea publicului la spectacol se va face pe bază de invitație. Invitațiile se pot procura de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 10:00-15:00. Evenimentul se va desfăşura cu respectarea măsurilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

* Madrid: Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare Teatrul Național „Radu Stanca din Sibiu”, prezintă spectacolul „Autobahn” de Neil LaBute, regia Andrei și Andreea Grosu. Spectacolul va fi difuzat în format digital pe pagina de Facebook a  ICR Madrid, în perioada 27 martie – 3 aprilie, în fiecare zi , de la ora 19:00 (ora Spaniei)

– Diverse

* Sâmbătă, 27 martie, la ora locală 20:30, Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie, va reuni încă o dată oamenii din întreaga lume care-și vor arăta angajamentul față de planetă. Astfel, pe lângă gestul simbol de a stinge lumina timp de o oră, în 27 martie, de la 20:30 la 21:30, WWF România invită iubitorii de natură la o serie de worksopuri gratuite, online. Înscrierierile se fac prin formularul de pe ora-pamantului.ro. Site-ul oficial Ora Pământului: https://ora-pamantului.ro /. Programul zilei:

  • Zi dedicată rezilienței celor care lupta pentru natură. Ca să putem avea grijă de natură, trebuie să avem grijă de noi așa că înainte de Ora Pământului va fi o oră de “Yin &Yang Yoga cu Suntuncopac” – Andreea Ioniță, Instructor Yoga atestat de către Yoga Alliance

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Cu 324 de ani în urmă (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Acum 173 de ani (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* În urmă cu 142 de ani (1879), prin Înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate) (27.III/8.IV). La data de 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

* Acum 132 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Acum 123 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Cu 107 ani în urmă (1914) era înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Acum 18 ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

* Se împlinește 1 an (2020) de când Macedonia de Nord a devenit cel de-al 30-lea stat membru al NATO

Aniversări – Comemorări 

– Începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Pesah (28.III.-3.IV.)

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995) – 110 ani

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu N. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998) (m. 2009) – 90 de ani

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009) – 85 de ani

– 1940: S-a născut actorul de teatru și film Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană

– 1942: S-a născut actrița Olga Bucătaru (m. 2020)

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul Ioan A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă – 65 de ani

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946)

– 2020: A murit graficiana Ethel Lukats Băiaş, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Grafică București (n. 1936) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Calcutta, India: Alegeri regionale în Bengalul de Vest (27 mar. – 2 mai)

– Viena, Austria: Redeschiderea restaurantelor și a cafenelelor cu terase, închise de la începutul lunii noiembrie pe fondul pandemiei de coronavirus

– Verbier, Elveția: Schi freeride – finala World Tour, Verbier Xtreme

Aniversări – Comemorări 

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– „Ora Pământului” („Earth Hour”); eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie, în scopul sensibilizării utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Atât consumatorii individuali cât şi instituţiile şi unităţile economice sting lumina şi opresc aparatele electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar. Evenimentul este promovat de „World Wide Fund for Nature Australia”, un grup internaţional de lobby pentru mediu şi cotidianul australian „Sydney Morning Herald”. Prima „Oră a Pământului” a avut loc la Sydney, cel mai mare oraş din Australia, între orele 19:30 şi 20:30, la 31 martie 2007, iar în România în 2009

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931) – 170 de ani

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950) – 150 de ani

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969) – 135 de ani

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: S-a născut actorul american de film David Janssen (m. 1980) – 90 de ani

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867) – 90 de ani

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896) – 40 de ani

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filozof (n. 1921) – 15 ani

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925) – 10 ani

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925) – 5 ani

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2020, 05:00 / actualizat: 28 martie 2020, 9:42

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Cu 323 de ani în urmă (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Acum 172 de ani (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* În urmă cu 141 de ani (1879), prin Înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate) (27.III/8.IV). La data de 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

* Acum 131 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Acum 122 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Cu 106 ani în urmă (1914) era înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Acum 17 ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962) – 135 de ani

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960) – 115 ani

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000) – 100 de ani

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română – 90 de ani

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu – 80 de ani

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană – 80 de ani

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898) – 50 de ani

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională – 45 de ani

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928) – 35 de ani

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961) – 5 ani

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 1.VII.1946, data la care a fost înregistrată nașterea la starea civilă

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului European, prin videoconferinţă (26 – 27 mar.)

– Antalya: Turcia urmează să găzduiască un forum diplomatic, la care sunt așteptați președintele Recep Tayyip Erdogan și ministrul de externe, Mevlut Cavusoglu (27 – 29 mar.)

– Tadjikistan: Alegeri legislative

– Lausanne, Elveţia: Tribunalul de Arbitraj Sportiv judecă apelul lui Musa Bility, fost preşedinte al Federaţiei liberiene de fotbal, care a fost suspendat pe o perioadă de 10 ani pentru corupţie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696) – 250 de ani

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m. 1923) – 175 de ani

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803) – 145 de ani

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996) – 110 ani

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017) – 85 de ani

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013) – 85 de ani

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană – 50 de ani

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas) – 45 de ani

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2019, 06:00 / actualizat: 28 martie 2019, 16:16

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Reuniune a Consiliului Director Frontex, eveniment organizat de MAI şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene – ora 9:00, Palatul Parlamentului (27 – 28 mar.)

* Reuniunea informală a directorilor generali pentru dezvoltare rurală, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – ora 9:00, la Palatul Parlamentului (27 – 29 mar.)

 – Senat

* ora 10:30 – Lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile Permanente

– Camera Deputaţilor               

* ora 8:30 – Şedinţă în plen

* ora 12:00 – Vot final

* la încheierea ședinței de vot final – Şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – Activitate în comisiile parlamentare

– Uniunea Europeană

* Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, se va afla în vizită oficială la București, în perioada 26 – 27 martie. Programul zilei:

  • Comisarul european Vytenis Andriukaitis va participa la sesiunea de deschidere a celei de-a 4-a ediții a conferinței anuale cu tema controlul tutunului organizată de Rețeaua europeană pentru prevenirea fumatului (ENSP) în parteneriat cu Societatea română de pneumologie (SRP)

– Apărare, Interne, Securitate

* Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2019 – 2022, a Planului de acțiune pe perioada 2019 – 2020 pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2019 – 2022, precum și pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația, cu modificările și completările ulterioare (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției) – ora 12:00, la sediul Centrului Cultural al M.A.I., Str. Mihai Vodă nr.17, Sectorul 5.  La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I. și ai altor instituții implicate, cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect

* Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, Asociație de utilitate publică și ANERSF  – Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică vor organiza conferinţa pe tema analizei de risc ”Etica în evaluarea riscului de securitate” – ora 9:00, la Hotel Marshal Garden, sala Panoramic 1, Calea Dorobanţilor nr. 50B

* Sibiu: „Cupa Presei la Tir”, eveniment organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu – ora 11:00, la Centrul Chinologic Sibiu

– Ambasade

* Ambasada Statului Israel organizează conferinţa „The State of Israel – Opportunities, Challenges and Counter-terrorism” – ora 10:00, la Institutul Diplomatic Român

– Administraţie

* Ciugud, jud. Alba: Conferinţă de presă susţinută de către primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian – ora 11:00, la sediul administraţiei locale din Ciugud

* Oradea: Şedinţa Colegiului Prefectural Bihor – ora 10:00, la instituţia prefectului Bihor

 – Organizaţii

* Evenimentul de încheiere a proiectului „zefiR – Împreună pentru puterea de acţiune”, organizat de Fundaţia Terre des hommes – ora 10:00, la Hotel Caro, Str. Barbu Văcărescu nr. 164A. „zefiR” este un proiect unic, care s-a derulat timp de 6 ani și a presupus colaborarea a 8 ONG-uri, cu autorități locale și voluntari. Proiectul s-a derulat în județele Olt, Dolj și Gorj în comunități vulnerabile, cu preponderență de etnie romă. Proiectul a presupus o investiție elvețiană de peste 4 milioane de euro

* Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice organizează începând cu ora 16:30, dezbaterea cu tema „Vestele galbene – revolta celor abandonați” – la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1. Invitați speciali: Marcela Feraru, jurnalist, Serge Rameau, consul general onorific al Republicii Madagascar la București, și Florin Luca, economist-șef CEC Bank. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu

* Fundația Universitară a Mării Negre, cu sprijinul The Black Sea Trust for Regional Cooperation organizează dezbaterea „Transnistria între Moscova și Chișinău – prima cercetare sociologică realizată dincolo de Nistru” – ora 17:00, la Europa Royale Hotel București, East Conference Hall, Str. Franceză nr. 60. Dezbaterea va avea ca punct de plecare rezultatele unui sondaj de opinie realizat, în premieră, în regiunea transnistreană, în luna decembrie 2018, la comanda Fundației Universitare a Mării Negre, de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA. Vorbitori: Dan Dungaciu, președinte FUMN; Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova; Vladimir Yastrebchak, expert din regiunea transnistreană; Nata Scurtul, director ONG „MeDiaLog” din regiunea transnistreană; Gheorghe Cojocaru, director Institutul de Istorie al AȘM; Tatiana Cojocari, coordonator de cercetare; Radu Cupcea, director executiv FUMN – Chișinău

 – Social

* Conferința de presă dedicată celei de-a VI-a ediții a evenimentului „Suflet în Culori” – Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism, organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Muzeul Național de Artă al României, Kaufland România și Floria.ro – ora 11:00, la sediul Centrului Infoeuropa din Calea Victoriei nr. 88, sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Vor participa: Cristian Stănoiu (din partea ansamblului Imago Mundi), Doris Theodora MIRCEA (reprezentant special cu rang de director general, Coordonator al Centrului Infoeuropa), Anna-Katharina Scheidereiter (CSR Manager – KAUFLAND România), Alice Năstase Buciuta (jurnalist), Irina Wagner (din partea Wagner Arte Frumoase și Povești), Luminița Arvunescu (din partea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, realizator Radio România Muzical) și Daniela Bololoi (președinte Asociația Help Autism)

 – Economic

* New Frontiers of Antrepreneurship organizează „The Financial Conference – ADN Antreprenor” – ora 9:00, la ARCUB Gabroveni

* Conferinţa „Cities of Tomorrow #7” – concurs de proiecte pentru administraţia publică, mediul de business şi societatea civilă – JW Marriott Bucharest Grand Hotel

* Întâlnirea cu presa în cadrul evenimentului organizat prin Programul EaSI (Programul Uniunii Europene pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială), denumit „Legislaţie specifică Instituţiilor Financiare Nebancare de Microcreditare din România în contextul Codului European de bună conduită pentru acordarea de microcredite; Impactul certificării cu clauzele Codului asupra performanţei sociale şi financiare a IFN-MC şi lecţiile învăţate din procesul de certificare cu Codul European” – ora 15:30, la Hotel Mercure Unirii, Bd. Mircea Vodă nr. 28

* Evenimentul „2019 Spring Cocktail”, organizat de energonomycs.ro şi recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă

* Otopeni: Evenimentul de presă prilejuit de inaugurarea oficială a operaţiunilor ASTON MARTIN în România şi în regiune – ora 13:00, Aston Martin Center, Calea Bucureştilor nr. 91A

* Ploieşti: Are loc Salonul de vinuri şi accesorii specifice domeniului oenologic, Prahova VIN FEST, eveniment de promovare a potenţialului vini-viticol prahovean, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova – ora 11:00, la Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploieşti (27 – 28 mar.)

– Învăţământ

* În perioada 27 martie – 1 aprilie, Asociația Tineretul ONU din România (UN Youth Romania) organizează la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) cea de-a unsprezecea ediție a conferinței Bucharest International Student Model United Nations (BISMUN)

 – Istorie

* jud. Prahova: Manifestări prilejuite de împlinirea a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România organizate de Consiliul Judeţean Prahova, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov. Programul zilei:

► Ora 10:30 – Parcul Memorial „Constantin Stere“ Bucov  – Depuneri de flori la statuile personalităţilor de pe Aleea Scriitorilor şi Aleea Făuritorilor Unirii

► Ora 11:00 – Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere“ Bucov – Matineu muzeal „Basarabie Română“. Din program:

  • Prelegeri susţinute de: col. (r.) dr. Dumitru Codiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Drept Umanitar – Filiala Prahova; Cristi Oţel, vicepreşedinte al Asociaţiei elevilor şi studenţilor basarabeni din Prahova; prof. Cecilia Stoica – Şcoala Gimnazială „Eroilor“ Lipăneşti – Prahova.
  • Moment artistic „Dor şi speranţă pentru Basarabia“ susţinut de elevi ai Cercului „Cultul Eroilor“ Lipăneşti – Prahova, coordonaţi de prof. Cecilia Stoica

– Cultură

* Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumarate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de camera etc.) în doar 35 de ani de viaţă trăiţi extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în intregime concertul susţinut de la ora 19:00, la Sala Radio, de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, alături de  violoniştii Bujor Prelipcean şi Şerban Mereuţă

* Teatrul Excelsior prezintă, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), premiera oficială a spectacolului „Turandot” – o adaptare a piesei omonime a lui Carlo Gozzi, în regia Sânzianei Stoican

* Teatrul Național ”I.L.Caragiale” își deschide porțile pentru toți cei ce sunt curioși să descopere ce se întâmplă în spectaculoasa clădire din centrul Capitalei, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului – ora 11:30. Programul zilei:

► În Sala Media vor avea loc 2 proiecții cu intrarea liberă (în limita celor 130 de locuri disponibile):

  • ora 11:30 – revederea spectacolului „Egoistul” de Jean Anouilh, înregistrat pe peliculă, cu Radu Beligan în rolul principal. Spectacolul a avut premiera în 2004, s-a jucat neîntrerupt 10 stagiuni, cu peste 350 de reprezentații la sediu, în turnee interne și internaționale, toate cu sala plină
  • ora 14:00 – Proiecția-conferință „Cronica filmată a reinventării TNB (2008-2015)”. Participă autorul materialului, Mihai Bodea
  • ora 15:00 – tur ghidat pentru a descoperi partea nevăzută a Teatrului Național și pentru a afla unde și cum se nasc spectacolele. Și nu în ultimul rând, pentru a admira cum se vede Bucureștiul de sus! Punctul de întâlnire: în foaierul din fața intrării la Sala Media. Ghid: Ionuț Corpaci. Traseul cuprinde şi expozițiile temporare găzduite în prezent de foaierele teatrului
  • ora 18:00 – lansarea cărții „Exercițiu de echilibru” de Andreea Tănăsescu, lector univ. dr. la U.N.A.T.C, coregraf, manager proiecte culturale, director al Asociației Culturale “A&A Associated Artist” – la Librarium, librăria din foaierul Sălii Mari (în spatele Casei de bilete). Volumul publicat la editura Tritonic conţine patru piese de teatru și va fi lansat în prezența autoarei
  • ora 20:00 – bate gongul pentru următoarele spectacole: La Sala Studio – ”Scrisoarea” după ”O scrisoarea pierdută” de I. L. Caragiale, regia Horațiu Mălăele; la Sala Pictură – ”Cinci femei de tranziție” text scris și regizat de Rodica Popescu Bitănescu (spectacol cedat); la Sala Atelier – ”50 de secunde” de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant; la Sala Mică – (D)efectul Placebo – creație colectivă / Proiect 9G la TNB

* De Ziua Mondială a Teatrului (27 mar.), Teatrul Odeon sărbătoreşte a II-a ediţie, a călătoriei în universul magic din spatele cortinei, într-un tur ghidat prin spațiile nedestinate publicului – „A fi sau a nu fi”. În intervalul orar 12:00 – 20:00, publicul bucureștean este invitat să pășească dincolo de ușa ferecată a Intrării actorilor, cele două uși de acces uzual rămânând închise. De acolo va începe o călătorie în timp și în spațiu, prin structurile Bucureștiului de altădată, pe sub scena Sălii Majestic, originară din 1911, prin culoarele încărcate de istorie și de întrebările existențiale ale celei mai recente premiere a Teatrului Odeon, spectacolul „Hamlet”, de William Shakespeare, în regia lui Dragoș Galgoțiu. Mai mult decât atât, vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol care nu și-a întâlnit publicul, viitoarea premieră, „Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci. În Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio), poate fi vizitată expoziţia foto „Frumusețea nevăzută”(8 – 27 martie), cuprinzând 20 de portrete ale doamnelor din spatele scenei Teatrului Odeon, iar la etaj poate fi vizitată o expoziție de caricaturi ale colegilor săi actori, realizate de actorul Marius Damian

* Editura Humanitas Fiction organizează lansarea romanului Sonata Gustav de Rose Tremain, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, traducerea fiind semnată de Veronica D. Niculescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor vorbi despre carte scriitorii și jurnaliștii culturali Ioana Bâldea Constantinescu și Cristian Pătrășconiu și criticul literar Simona Preda. În partea a doua a evenimentului, actrița Eliza Păuna va citi câteva fragmente din volum. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Un eveniment susținut de British Council Romania

* Concert simfonic susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului britanic Leo Hussain – ora 19:00, la Ateneul Român (27 şi 29 mar.). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Recital de pian Ștefan Lovin, organizat de Fundația ACCUMM. Evenimentul face parte din Stagiunea Muzicală Iosif Sava 2018/2019 – ora 19:00, la Palatul Suţu

* Lucrări de referință în plastica românească, o colecție repatriată din Cehia, dar și o colecție retrocedată de Muzeul Național de Artă al României fac parte din Licitaţia de Primăvară de astăzi, ora 19:30, la Radisson Blu Hotel Bucharest

* Solistul grec, Nikos Vertis, susține trei concerte live la Sala Palatului, în zilele de 27, 28 şi 29 martie – ora 20:00

* Trupa britanică Haken susţine un concert în cadrul segmentului european al turneului „European Vector Studies 2019 – ora 20:00, în Club Quantic

* Concert rock susţinut de Cristi Minculescu, Valter si Boro – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Târgu Mureş: Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi Asociaţia K’Arte din Târgu Mureş organizează în perioada 27–31 martie a noua ediţie a Zilelor Filmului Maghiar, de la ora 18:00,  la Cinema Arta, G Caffe, Camera K’ARTE, Teatrul Spectrum și Jazz&Blues Club

* Timişoara: Evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Timiș, în perioada 26 – 31 martie. Programul zilei:

  • Festivalul Cultural Zilele Basarabiei, ediția a XIX-a, organizat de tinerii studenți basarabeni din Timișoara – Centrul Multifuncțional Bastion
  • ora 15:00 – „Ziua teatrului” în cadrul săptămânii „Altfel”, Secția de Artă Deliu Petroiu, Bastion Theresia, Corp A, cu copiii de la Centrul de terapii Speranța, însoțiți de Elena Petrică și Norica Terecoasa. Spectacolul ce va fi jucat: Aventurile lui Oscar (teatru de păpuși), piesă de teatru pusă în scenă de Eva Labadi

* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează de la ora 18:00, la Sala cu Orgă, un concert de muzică clasică pentru a marca împlinirea  a 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România

* Praga: În zilele de 27, 28 și 29 martie, lungmetrajul „Cap și Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 26-a ediţii a evenimentului „Prague International Film Festival – Febio Fest”, care se desfăşoară între 21 și 29 martie

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Cu 322 de ani în urmă (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Acum 171 de ani (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* Se împlinesc 140 de ani (1879) de când, prin înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate) (27.III/8.IV). La data de 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

* Se împlinesc 130 de ani (1889) de când ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Acum 121 de ani (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Se împlinesc 105 ani (1914) de la înfiinţarea Comitetului Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Acum 16 ani (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (Agerpres 26.III.2013). NOTĂ 2: Prin Legea nr. 36/27.III.2017 această zi a fost declarată sărbătoare naţională

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats – 65 de ani

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937)

– 2018: A murit actrița Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu) (n. 1946) – 1 an. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 1.VII.1946, data la care a fost înregistrată nașterea la starea civilă

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Decizia Comitetului European pentru Drepturi Sociale privind fondul plângerii „Equal Rights Trust (ERT) v. Bulgaria” – plata alocațiilor pentru copii va fi făcută publică

– Croația, Bosnia și Herțegovina: Raportorul APCE, Tineke Strik, va efectua o vizită la Zagreb și Cetingrad (Croația) și la Velika Kladusa (Bosnia și Herțegovina), în cadrul pregătirii raportului său privind „Statele membre”, în vederea cunoașterii modului în care migranții și solicitanții de azil sunt primiți în Croația, în ceea ce privește practicile, politicile și legislația, precum și evaluarea situației în ceea ce privește controlul la frontiere, în special cu Bosnia și Herțegovina (27 – 28 mar.)

– Washington: În cadrul dialogului ASEAN-SUA preşedintele american, Donald Trump primeşte lideri din zece ţări din Asia de Sud-Est (27 – 28 mar.)

– Hawaii, SUA: Vizita președintelui Taiwanului, Tsai Ing-wen

– Doha: Vizita premierului francez Edouard Philippe, în Qatar (27 – 28 mar.)

– Hainan, China: Prim-ministrul coreean Lee Nak-yon va vizita insula tropicală din Hainan

– Polonia: Ministrul de externe suedez, Margot Wallstrom vizitează Varșovia, unde va participa la o dezbatere cu ministrul de externe, Jacek Czaputowicz

– Cordoba, Argentina: Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și președintele Argentinei, Mauricio Macri, inaugurează al VIII-lea Congres Internațional de Limba Spaniolă

– BOAO, China: Ministrul economiei italiene, Giovanni Tria, susţine un discurs la Forumul anual Boao

– Vilnius, Lituania: Curtea pronunță verdictul asupra crimelor împotriva umanității comise în timpul represiunii sovietice din 1991

– Abidjan, Coasta de Fildeş: Cea de-9-a ediție a SITA (Târgul Internațional de Turism din Abidjan) (27 mar. – 1 apr.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: S-a născut Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (m. 1947)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea „poeziei noi” („xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

– 2018: A murit actrița franceză Stéphane Audran (n. 1932) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 10:00 – Ședința Solemnă Comună a Senatului şi Camerei Deputaților, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

– Senat

* lucrări în Comisiile Permanente

  • Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
  • ora 9:30 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
  • ora 11:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
  • ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică
  • ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
  • ora 14:30 – Comisia pentru mediu

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – activitate în Comisiile Parlamentare

  • Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, corp B4, nivel PM
  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazu
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 12:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 14:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: comisiei
  • ora 16:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: etaj 7, camera 7077

– Ministere

* Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), CFA Romania si Grayling Romania organizează conferinţa „Meeting the Challenges of Volatility”, cu sprijinul Băncii Naţionale a României, începând cu ora 10:00, la sediul BNR, sala Mitiţă Constantinescu.Evenimentul va fi deschis de Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isarescu, invitata de onoare fiind Rachel Lomax, fost viceguvernator al Băncii Angliei.Printre vorbitori se vor afla: Liviu Voinea, viceguvernator Banca Naţională a României, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice

– Social

* Every Can Counts România, programul european dedicat reciclarii dozelor din aluminiu, care propune o abordare inedită de a le transmite tinerilor importanţa reciclării… prin teatru, prezintă spectacolul „Hope (Speranţă)”  sub coordonarea actriţei Monica Davidescu, în zilele de 27 şi 28 martie, la Palatul Naţional al Copiilor,  Sala Mică

– Economic

* Iaşi: La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, se va desfăşura conferinţa “IAŞI E-COMMERCE”, un eveniment complex dedicat comerţului electronic – ora 9:00

– Învăţământ

* Timişoara: Au loc acțiuni de prezentare a ofertei educaționale, vizitarea expozițiilor Facultății de Arte și Design, exerciții de modelaj, experimente de chimie și biologie, cartografiere digitală, prelucrarea imaginilor satelitare, conferințe de popularizare a științei, vizitarea Planetariului la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul programului Zilele Porților Deschise 2018. Evenimentul are loc în perioada 27-29 martie și se adresează elevilor de toate vârstele.

– Cultură

* Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, de Ziua Unirii Basarabiei cu România (27 mar.), organizează un concert – eveniment susținut de Duo Kitharsis – ora 18:00, în saloanele Muzeului din Strada Londra nr. 39

* Concert în cadrul turneului „ArgEnTango Tradițional” susţinut de Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango – violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, care se derulează în luna martie, în 12 orașe din România și Germania – ora 19:00, la Sala Radio. Invitat special: Radu Almășan. Organizator: Asociația Culturală „Analia Selis”. Coproducător: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Actualități, Orchestrele și Corurile Radio România

* Cu ocazia Zilei Unirii Basarabiei cu România (27 mar.), are loc un concert extraordinar de muzică populară intitulat „La Fraţi nu se pun Hotare” – ora 19:00, la Sala Palatului.  Protagonistul concertului este interpretul de muzică populară Ion Paladi, care va fi acompaniat de Orchestra Lăutarii din Chișinău, sub bagheta dirijorală a maestrului Nicolae Botgros

* Actorii George Mihăiță și Vladimir Găitan vor fi omagiați cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 12-a ediții a Galei Premiilor Gopo, eveniment desfăşurat la Teatrul Național „I.L. Caragiale” şi organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Babel Communications și al Ministerului Culturii și Identității Naționale

* Oradea:Concertul Simfonic sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare are loc la Filarmonica de Stat Oradea, în cadrul Festivalului Primăverii, ediția a VIII-a (20-29 mar.) – ora 19:00, în sala „Enescu-Bartók”. Soliști:Aoshi Yoshida – vioară (Japonia), Nagy Kálmán – vioară, Nagira Yumiko – clarinet (Japonia), Yukako Tamura – pian (Japonia), Seika Tomiie – vioară (Japonia)

* Budapesta:În cadrul seriei de manifestări dedicate ”Centenarului Marii Uniri”, va avea loc prelegerea „Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918)”, susținută de istoricul Ştefania Dinu, director adjunct în cadrul Muzeului Național Cotroceni, din București – ora 18:00, la sediul Institutul Cultural Român Budapesta, Strada Izsó, nr. 5, sectorul XIV

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Cu 321 de ani în urmă (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Se împlinesc 170 de ani (1848) de când a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* Acum 139 de ani (1879) prin înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate) (27.III/8.IV). La data de 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

* În urmă cu 129 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Se împlinesc 120 de ani (1898) de când inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Acum 104 ani (1914) a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Se împlinesc 15 ani (2003) de când zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017. NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 (- 100 de ani)  Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar) – 130 de ani

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul şi profesorul Nicolae Constantinescu – 80 de ani

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1958: S-a născut Ioan Es. Pop, poet şi publicist – 60 de ani

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă teolog (specialist în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în istoria creştinismului timpuriu), eseist, traducător şi poet – 50 de ani

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917)

– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947) – 10 ani

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

– 2017: A murit pictorul şi profesorul Marin Gherasim; membru fondator al „Grupării 9+1”; fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România (n. 1937) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Hong Kong: Cea de-a VI-a ediţie locală a Târgului internaţional de Artă Contemporană „Art Basel”, deschiderea pentru public urmând să aibă loc la data de 29 martie (27 – 31 mar.)

– Geneva: Evenimentul BroadThinking 2018, sub egida European Broadcasting Union (EBU) (27 – 28 mar.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: S-a născut Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (m. 1947)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea “poeziei noi” (“xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842) – 95 de ani

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012) – 95 de ani

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi profesor rus (m. 2007)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo (m. 2017)

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător şi actor american – 55 de ani

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934) – 50 de ani

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927) – 15 ani

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent

* ora 14:00 –  Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:30 – Comisia pentru mediu

– Camera Deputaţilor

* ora 12:00 – Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară organizează o conferință dedicată împlinirii a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România  – sala „Drepturilor Omului”, nivel P

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – şedinţă în plen

– Uniunea Europeană

* Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe al României, organizează o dezbatere prilejuită de aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, și vernisarea expoziției dedicate acestui subiect „Ever closer Union. The Legacy of the Treaties of Rome for Today’s Europe” – ora 12:00,  la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31. La eveniment vor participa Ana Birchall, ministrul delegat pentru afaceri europene, Angela Cristea, șeful reprezentanței Comisiei Europene în România, Beatrice Vecchioni, prim secretar și șef al Biroului pentru afaceri economice și comerciale la Ambasada Italiei în România, Antonio Varsori, profesor de istorie a relațiilor internaționale și director al departamentului de științe politice și juridice al Universității din Padova și Valentin Naumescu, profesor asociat la Facultatea de studii europene, al Universității Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

– Ministere

* Bacău: În perioada 27 – 28 martie, reprezentanţa UNICEF în România organizează o conferinţă de presă în deschiderea workshop-ului de cooperare România – Republica Moldova cu privire la serviciile integrate pentru adolescenți – ora 13:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții din municipiu, Sala Mică de Conferinţe, etaj 1. Participă: Marius Dunca, ministrul tineretului si sportului din România, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, Victor Zubcu, ministrul tineretului şi sportului din Republica Moldova, Sorin Braşoveanu, preşedintele consiliului judetean Bacău, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, un reprezentant al adolescenţilor din Bacău

– Apărare, Interne

* Prezentarea videoclipului “Un om mai bun” – varianta Invictus, realizat cu sprijinul trupei Proconsul şi dedicat echipei ce va reprezenta România la “Invictus Games Toronto 2017” – ora 14:00, la sediul Ministerului Apărării Naţionale

– Social

* Are loc şedinţa plenului Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice din România (CNPV), eveniment organizat de Preda Nedelcu, preşedinte CNPV – la sediul din Str. George Vraca nr. 9, et. 1, sector 1

* Ploieşti: Confederația Caritas România, împreună cu Asociația C.A.R.P. „Omenia” București, partener în cadrul proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia”, organizează Cafeneaua Seniorilor – ora 10:00, la sediul Asociației C.A.R.P. Ploiești, Str. Maramureș nr. 19

– Economic

* Cu ocazia Global Money Week (27 mar. – 2 apr.), Bursa de Valori București, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vor organiza o deschidere oficială a sesiunii de tranzacționare – ora 9:15, la sediul BVB

* Business Magazin organizează o întâlnire cu Jaak Mikkel, CEO, Coca-Cola HBC România – ora 17:00, la Hotel Radisson, Sala Maia

– Mediu

* Târgu-Jiu: La împlinirea a 99 ani de la Unirea Basarabiei cu România, va avea loc lansarea Proiectului „România Perpetuă” prin Asociaţia Unitate de Suport Pentru Mediu şi Arii Protejate, având ca obiective cunoaşterea valorilor naţiunii române, a capitalului uman şi natural, promovarea şi conservarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti – ora 17:00, la Hotel Brâncuşi, sala mică din Bd. Constantin Brâncuşi nr. 10

– Învăţământ, Cercetare

* În perioada 27 – 31 martie, Biblioteca Națională a României propune, în cadrul programului național „Școala Altfel”, o serie de evenimente și ateliere organizate sub deviza „De ALTFEL” – la Biblioteca Naţională a României, sala American Corner

* Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB) organizează o nouă întâlnire din seria de workshop-uri cu tema The grant proposal: from research design to writing strategies. Prelegerea intitulată ”Presentation of the Humboldt Research Programs” va avea loc în sala de seminarii a IHR–ICUB – 16:00, Str. Dimitrie Brândză nr. 1

* Peste 40 de studenți de la universități din Republica Moldova vor participa la masa rotundă cu tema „România și Republica Moldova în contextul Centenarului” – ora 11:00, la Cercul Național Militar, în Sala „Bizantină”.  Studenții se vor afla în România la invitația Departamentului Centenar, din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, prin Departamentul Pentru Relația cu Parlamentul, Informare Publică și Creșterea Calității Vieții Personalului. La eveniment vor participa oficialități, reprezentanți ai mediului academic din România și Republica Moldova și studenți moldoveni care studiază la universități din România

* Timişoara: Ateliere de pictură și gravură, experimente de chimie și biologie sub tematica „Între știință și magie”, „Mapping festival” și multe alte acțiuni sunt pregătite de Universitatea de Vest din Timișoara pentru elevi de toate vârstele, în cadrul „Zilelor Porților Deschise” (27 – 31 mar.)

– Cultură

* Spectacolul, în premieră, „Hainele cele noi ale împăratului”, de Hans Christian Andersen, scenariul şi regia artistică Mihai Lungeanu, va fi lansat şi va avea audiţia, în avanpremieră, de la ora 11:00, la Clubul Ramada Majestic din Bucureşti, în prezența actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, și a publicului iubitor al fenomenului

* Are loc deschiderea „Galei filmului românesc pentru copii” – ora 17:00, la Cinema Europa. Invitatele de onoare ale Galei sunt Elisabeta Bostan și Margareta Pîslaru (27 – 30 mar.)

* Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala București – Dramaturgie, prezintă al cincilea spectacol al stagiunii 2016-2017 la Clubul Dramaturgilor: spectacolul-lectură „Misterul caracatiţei” de Lucia Verona, regia Ingrid Bonța – ora 18:00, la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38

* De Ziua Mondială a Teatrului (27 mar.), Editura Nemira lansează volumul „Teatrul la persoana I”, de Octavian Saiu – ora 19:00, la Teatrelli, Piaţa Lahovari nr. 7. Participă: Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Adrian Titieni, Radu Iacoban

* Spectacolul „Angajare de clovn”, al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, inclus în Campania Naţională „Artişti pentru Artişti” – ora 19:30

* Centrul de Teatru Educațional Replika şi Asociația Culturală Replika prezintă filmul ”They Will Have to Kill Us First” (r. Johanna Schwartz, 1h 40min, United Kingdom, 2015), un documentar despre muzicienii din Mali care trăiesc în exil – ora 21:00, Str. Lânăriei nr. 95, sector 4

* București, Brașov, Cluj-Napoca și Constanța: În perioada 27 martie – 10 aprilie, ICCR (Indian Council for Cultural Relations) oferă publicului din România un turneu de dans clasic Odissi intitulat “The Spirit Of India”. Spectacolele și cursurile vor fi susținute de 6 artiști ai Academiei Gunjan. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Cluj, Radio România Actualităţi şi Radio România Internaţional

* Timişoara: Institutul Francez și Centrul Cultural German din Timișoara organizează conferinţa de presă cu ocazia celei de-a XIII-a ediții a „Cafékultour – Săptămâna cafenelelor” (3 – 9 apr.) – ora 12:00, la librăria Cărturești, Str. Mercy nr. 7

* Cahul, Rep. Moldova: Cu prilejul aniversării a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Țara va avea loc un concert extraordinar susținut de Mihai Mărgineanu și trupa sa. Evenimentul organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Primăria Orașului Cahul, Consulatul General al României la Cahul și Casa de Cultură a Studenților din Galați, va avea loc la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul, începând cu ora 18:00

* Ulmu, Raionul Ialoveni, Republica Moldova: Cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România (27 martie)  va avea loc ceremonia de dezvelire a bustului poetului Mihai Eminescu – ora11:00. Lucrarea va fi amplasată în faţa Gimnaziului „Mihai Eminescu“ din Ulmu, care aniversează în acest an 50 de ani de activitate, şi a fost realizată prin efortul locuitorilor localităţii Ulmu şi al Societăţii Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” din judetul Prahova. Evenimentul este organizat de Consiliul Raional Ialoveni, Primaria Ulmu, Gimnaziul „Mihai Eminescu”, Consiliul Judetean Prahova, Societatea Cultural-Istorica „Mihai Viteazul” din Ploiesti si Institutul Cultural Roman, care va completa programul evenimentului cu un recital susţinut de Aldea-Teodorovici Orchestra

* Paris: În perioada 24 – 27 martie, România va fi prezentă la ediția din acest an a Salonului Cărții de la Paris. Din programul de astăzi:

  • ora 11:00 – masă rotundă „(À) l’ecole des traducteurs” – la Standul României, J86.Moderator: Bogdan Ghiu Invitați: Radu Boroianu, Rosie Pinhas-Delpuech, Marie Vrinat-Nikolov, Santiago Artozqui
  • ora 14:00 – întâlnire între editori români și francezi – la Standul României, J86.Moderator: Cosmin Perța

* Salzburg: Concert al Orchestrei Române de Tineret, dirijor Cristian Mandeal. Solişti cvartetul de marimbe „WAVE” – ora 19:30, la Alte Residenz. Evenimentul marchează aniversarea a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Timişoara, Radio România Reşiţa.

– Sport

* Cluj-Napoca: Partida de handbal feminin din cadrul Ligii Naționale, dintre echipele C.S. „Universitatea” Cluj-Napoca și H.C.M. Roman – ora 16:30, în Sala Sporturilor „Horia Demian”

* Spania: Echipa națională de fotbal a României Under-21 va susține un stagiu de pregătire la Marbella, în perioada 21-28 martie, în cadrul căruia „tricolorii” vor susține un meci amical cu Danemarca

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie

* Se împlinesc 320 ani (1697) de când Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

* Cu 169 de ani în urmă (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)

* În urmă cu 128 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

* Cu 119 ani în urmă (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el

* Acum 103 ani (1914) a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

* Cu 14 ani în urmă (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, declarată sărbătoare naţională. La data de 27.III/9.IV, în anul 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritate absolută de voturi, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vicepreşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (m. 1995)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009)

– 1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor român de origine germană

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Sandu Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian – 70 de ani

– 1952: A murit scriitorul I.[on] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870) – 65 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995 dă moartea la 29.III.1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog, eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit Gheorghe Chiriac, grafician, caricaturist şi autor de afişe satirice (n. 1917) – 20 de ani

– 2002: A murit Dumitru Corbea (nume real: Dumitru Cobzaru), poet, prozator şi traducător (n. 1910) – 15 ani

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (27 şi 28 mar.)

– Nicosia, Cipru: Consiliul Europei va lansa noua sa strategie pentru persoanele cu handicap 2017-2023, printr-o conferință privind  egalitatea și non-discriminarea, sensibilizarea, accesibilitatea, recunoașterea egală în fața legii și a protecției împotriva tuturor formelor de violență. Conferința este organizată de președinția cipriotă a Comitetului de Miniștri și va fi găzduită de Ministerul cipriot al Muncii, Bunăstării și Asigurărilor Sociale. Comisarul pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, va susţine un discurs în cadrul conferinței (27 – 28 mar.)

– Limassol, Cipru: Conferinţă organizată sub președinția cipriotă a Comitetului de Miniștri cu primarii din rețeaua orașelor interculturale, în cadrul căreia vor exista ateliere de lucru, pentru a revizui abordări diferite care să definească orientări comune pentru politicile locale (27 – 28 mar.)

– Sankt Petersburg, Federația Rusă: Președintele APCE, Pedro Agramunt, va lua parte la sesiunea plenară a Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (IPA-CSI). A doua zi, el va participa la o conferință internațională parlamentară despre combaterea terorismului organizat de IPA-CSI și Adunarea Parlamentară a OSCE (27 – 28 mar.)

–  Budapesta: În cadrul Consiliului mixt pentru tineret (CMJ) au loc discuții privind politica de acordare a cetățeniei în mod democratic, prin forme inovatoare de participare a tinerilor; autonomia tinerilor și accesul acestora la drepturi; promovarea unor societăți inclusive și pașnice, precum și o dezbatere tematică despre co-management. Consiliul Tineretului va finaliza propunerile pentru prioritățile sectorului de tineret pentru 2018-2019, și va face un schimb de opinii cu privire la strategia pentru tineret 2020-2030 a Consiliului Europei (27 – 29 mar.)

– Tunis: Raportorul APCE, George Loucaides, va face o vizită de documentare pentru pregătirea raportului politic privind tranziţia în Tunisia. În timpul vizitei sale, raportorul urmează să se întâlnească, în special, cu președintele Adunării Reprezentanților Poporului, miniștrii afacerilor externe, de interne și justiție, și cu ministrul pentru relații cu organele constituționale, societatea civilă şi  drepturile omului (27 – 30 mar.)

– Moscova: Vizita preşedintelui iranian, Hassan Rouhani, în Rusia (27 – 28 mar.)

– Kuala Lumpur: Vizita președintelui francez, François Hollande, în Malaysia (27 – 28 mar.)

– Ljubljana: Vizita președintelui polonez, Andrzej Duda, în Slovenia

– Tbilisi: Vizita preşedintelui leton, Raimonds Vejoni, în Georgia (27 – 29 mar.)

– Amsterdam: Vizita preşedintelui argentinian, Mauricio Maacri, în Olanda (27 – 28 mar.)

– Ljubljana: Vizita premierului suedez, Stefan Lofven

– Moscova: Întrevedere a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu omologul său italian, Angelino Alfano

– Kiev: Reuniunea premierilor din țările membre ale Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova)

– New York, SUA: Urmează să înceapă procesul lui Ahmad Rahimi, acuzat de amplasarea unei bombe în septembrie 2016, în cartierul Chelsea, din New York

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962 (- 55 de ani), la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717) – 260 de ani

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut Alfred de Vigny, poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului (m. 1863) – 220 de ani

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950)

– 1875: S-a născut Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (m. 1947)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969)

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea “poeziei noi” (“xinshi”)  (m. 1996)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, dirijor şi pprofesor rus (m. 2007) – 90 de ani

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York – 75 de ani

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist, producător şi actor american de film

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890) – 50 de ani

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2002: A murit Billy Wilder (nume real: Samuel Wilder), scenarist, regizor, producător şi actor american de film; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906, în Austria) – 15 ani

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)

– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Diaspora
* Chişinău: Asociaţiile Unioniste de Peste Prut marchează împlinirea a 98 de ani de Unirea Basarabiei cu România prin convocarea unui „Sfat al Ţării – 2”, şi prin organizarea a unui „Marş al Reunirii”. În prima parte a zilei va avea loc sesiunea de deschidere a „Sfatului Țării – 2”, un for reprezentativ care va reuni delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai diasporei și invitați din România. Totodată, în aceeași zi va fi organizat și un marș care va începe la ora 13:00, și va porni din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău

– Cultură
* În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, Lavinia Betea, prezintă conferinţa cu tema „Psihologia comunismului – Ideologia comunistă a țintit utopia omului nou” – ora 11:00, la Sala Atelier
* Braşov, Cluj-Napoca, Oradea şi Timișoara: În perioada 27 – 30 martie, celebrele personaje Păpușile Muppets ajung, în premieră, în România, cu cea mai titrată producție artistică pentru copii – spectacolul muzical „Sesame Street Live – Elmo makes music”. Primul spectacol va avea loc la Sala Sporturilor din Braşov, de la ora 19:00, următoarele desfăşurându-se la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, la Sala Sporturilor din Oradea şi la Sala Sporturilor Olimpia din Timișoara

– Sport
* Jud. Constanţa: Asociaţia Sportivă SanaSport organizează cea de-a III-a ediţie a Maratonului Nisipului – ora 9:00, eveniment internaţional care va avea loc pe plaja din staţiunea Mamaia și care se adresează atât alergătorilor amatori cât și sportivilor de performanță, și reprezintă un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a noului litoralul românesc la nivel internațional
* Cluj – Napoca: Meciul amical de fotbal România – Spania – pe Cluj Arena

– S-a întâmplat într-o zi de 27 martie
* În urmă cu 319 ani (1697) Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline
* Cu 168 de ani în urmă (1848) a avut loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia au fost adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării. A fost începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite) (27.III/8.IV)
* Acum 137 de ani (1879), prin înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie), Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale), Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate). La 30.III/11.IV.1879 a apărut Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional (27.III/8.IV)
* În urmă cu 127 de ani (1889) ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916. La 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”
* Cu 118 ani în urmă (1898) inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland VI”), proiectat şi construit de el
* Acum 102 ani (1914) a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR
* În urmă cu 98 de ani (1918) Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (27.III/9.IV)
* Cu 13 ani în urmă (2003) zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai). La 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atingea vârful Everest (8848 m)

Aniversări – Comemorări

– Învierea Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– Trecerea la ora de vară (GMT+3); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene; astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00; orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (30 octombrie 2015). NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

– 1885: S-a născut prozatorul şi memorialistul Constantin Gane (m. 1962)

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1905: S-a născut inginerul Aurel Bărglăzan; profesor la Politehnica din Timişoara, a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea Laboratorului de Maşini Hidraulice; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1960)

– 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)

– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu – Ţurcanu (m. 1995) – 105 ani

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)

– 1930: S-a născut Daniel Spoerri, artist plastic și scriitor elvețian de origine română

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009) – 85 de ani

– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin (m. 2009) – 80 de ani

– 1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu

– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Alexandru Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1952: A murit scriitorul I.[oan] A.[lexandru] Bassarabescu; a făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români; membru corespondent al Academiei Române din 1909 (n. 1870). NOTĂ: Unele surse (https://bassarabescu.wordpress.com/2008/12/29/remember-ioan-alexandru-bassarabescu/) dau ca dată a morţii 29 martie 1952

– 1954: S-a născut graficiana Mária Lukats

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă – 60 de ani

– 1968: S-a născut Cristian Bădiliţă, teolog, eseist, traducător şi poet

– 1970: A murit medicul Leon Silviu Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1898)

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională

– 1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş) Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, profesor, gazetar (n. 1928)

– 1997: A murit artistul plastic Gheorghe Chiriac (n. 1917)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)

– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696)

– 1797: S-a născut scriitorul francez Alfred de Vigny; unul dintre principalii promotori ai romantismului (m. 1863)

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923)

– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931) – 165 de ani

– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950) – 145 de ani

– 1875: S-a născut Albert Marquet, pictor post-impresionist francez (m. 1947)

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803)

– 1886: S-a născut arhitectul german Ludwig Mies Van Der Rohe (numele la naştere: Maria Ludwig Michael Mies), unul dintre cei mai influenţi arhitecţi ai secolului XX; considerat, alături de arhitecţii Walter Gropius şi Le Corbusier, drept unul dintre pionierii, dar şi maeştrii arhitecturii moderne (m. 1969) – 130 de ani

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea “poeziei noi” (“xinshi”) (m. 1996)

– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)

– 1923: S-a născut poetul, editorul, traducătorul şi criticul american de origine jamaicană Louis Simpson, cunoscut mai ales pentru scrierile despre latura întunecată a suburbiilor americane; câştigător, în anul 1964, al Premiului Pulitzer pentru „At the End of the Open Road” (m. 2012)

– 1927: S-a născut Mstislav Rostropovici, violoncelist, compozitor şi pedagog rus (m. 2007)

– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867) – 85 de ani

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013)

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist, producător şi actor american de film

– 1967: A murit chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1959 (n. 1890)

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi, în prezent, The Black Eyed Peas)

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong sau Shen Yanbing), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896) – 35 de ani

– 2002: A murit Billy Wilder (Samuel Wilder), regizor, laureat a şase premii Oscar; considerat un maestru al comediei americane (n. 1906)

– 2003: A murit actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Ceccaldi (n. 1927)

– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921) – 10 ani

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925) – 5 ani

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 27 martie

Calendarul zilei – 27 martie

Publicat de Codrin RAITA, 27 martie 2015, 09:22

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Deputatul Eugen Tomac, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni și Consiliul Româno-American, organizează conferinţa „Unirea Basarabiei cu România. Realitate istorică şi model de viitor”, dedicată împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

– Guvern

* Premierul Victor Ponta se întâlnește cu o delegație a Congresului SUA, condusă de Mac Thornberry, președinte al Comitetului pentru Forțele Armate din cadrul Camerei Reprezentanților – ora 16:15, la Palatul Victoria, Salonul Alb

– Uniunea Europeană

* Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Consiliul Tineretului din România organizează dezbaterea cu tema „Îmbunătățirea accesului tinerilor pe piața muncii prin Schema de Garanție pentru Tineri” – ora 10:30, la Sala de conferințe a Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31, etaj 1

– Ministere

* Specialişti din domeniul sănătăţii, experţi europeni şi naţionali în problematica reglementărilor, cercetători şi decidenţi din sectoarele tehnologiilor medicale şi produselor farmaceutice se reunesc, pentru a IV-a oară la Bucureşti, în cadrul simpozionului „Bucharest Forum Healthcare”, platformă de dezbatere pe termen lung, dedicată decidenţilor din domeniul sănătăţii, dezvoltată de Institutul Aspen România, cu sprijinul Guvernului României – ora 9:00, la Institutul Naţional de Statistic, Bd. Libertății nr. 16. La ediţia din acest an participă ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, europarlamentarul Cristian Buşoi, preşedintele Coaliţiei Europene a Pacienţilor cu Cancer (ECPC), Francesco de Lorenzo, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu

* Participarea ministrului afacerilor externe, Bogdan Auresu la deschiderea Conferinţei „Abordări regionale ale conceptului securităţii energetice”, organizată de Centrul pentru Cooperare în domeniul Securității (RACVIAC) și Ministerul Afacerilor Externe – ora 9:00, la hotelul Capital Plaza, Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 54, sala Ion Mincu

* Republica Croaţia: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, din cadrul MAE, George Ciamba, la conferinţa The Economist „THE THIRD EU-SOUTHEAST EUROPE SUMMIT”, la Split

– Partide

* Are loc întrunirea Comitetului Executiv al Organizaţiei Femeilor Social Democrate – ora 11:00, la sediul PSD, Şos.Kiseleff, nr 10. La acţiune urmează să participe Victor Ponta, preşedintele PSD şi premierul României; Rovana Plumb, preşedintele Consiliului National al PSD; precum şi membre ale Comitetului Executiv

* Partidul Naţional Liberal organizează Dezbaterea Naţională a Programului de Guvernare al PNL în domeniul sănătăţii – ora 14:00, la Palatul Parlamentului, Sala de şedinţe a grupului PNL, intrările Izvor S1 şi S2, etaj 2

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Cristian Bodea – ora 10:00, la sediul PNL Bihor

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de PNL Sibiu – ora 12:00. Participă co-preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan

– Administraţie

* Centrul de Resurse Juridice şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează conferinţa internaţională ‘Etica în sectorul public’ – ora 9:30, la Hotel Minerva, Str. Gheorghe Manu nr. 2-4

* Asociaţia Administratorilor Publici din România şi BMC Group (Olanda) organizează conferinţa „Instrumentul de Management al Politicilor – Aplicare în România” – ora 10:30, la Hotel Ibis Parliament, sala ‘Eliade’

– Organizaţii

* Fundația „Hanns Seidel” și Institutul de Studii Populare organizează, la sediul Institutului de Studii Populare din Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 1, ap. 3, seminarul cu tema „Accesarea fondurilor europene” (27 – 28 mar.). Cursul oferă competențe pentru implementarea cu succes a proiectelor europene și se adresează atât persoanelor implicate în derularea proiectelor, cât și celor care vor să devină experți în proiecte europene

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI-Delta Dunării, în localitate – ora 13:00, la Hotel Delta

– Social

* De la ora 11:00, are loc o conferință de presă dedicată celei de-a II-a ediții a evenimentului „Suflet în Culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism, organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația „Help Autism”, în parteneriat cu Centrul Infoeuropa, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Societatea Română de Radiodifuziune, Kaufland România, Floria.ro și Wagner Arte Frumoase și Povești – la sediul Centrului Infoeuropa, Calea Victoriei nr. 88, sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

– Economic

* În zilele de 27 şi 28 martie, are loc cea de-a XVIII-a ediţie a evenimentului „Angajatori de TOP” – ora 10:30, la Sala Palatului (27 – 28 mar.)

* Training-ul cu tema “Tehnici de negociere şi vânzări” – ora 10:30, la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56

* În perioada 27 – 29 martie, are loc cea de-a XVII-a ediţie a târgului de nunţi „Marriage Fest” – la Palatul Parlamentului. Deschiderea are loc de la ora 12:00, în celelalte două zile târgul fiind deschis începând cu ora 10:00

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism cu prilejul deschiderii celei de-a treia ediţii a Târgului de Turism Vacanţa – ora 10:30, la Palas Mall, Sala ‘Mozart’

* Constanţa: „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2015” – simpozion organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral – Delta Dunării; conferinţă de presă – ora 13:00, în Sala de conferinţe a Pavilionului Expoziţional Constanţa

– Medicină, Sănătate

* Cluj-Napoca: Se desfăşoară conferinţa de lansare a proiectului „Creşterea capacităţii sectorului de sănătate românesc să pună în aplicare programe de screening organizat pentru cancerul adecvat la intervenţii de detectare precoce eficiente” – ora 9:30, la Grand Hotel Italia. Conferinţă de presă – ora 13:00

– Academie

* Sesiune omagială dedicată împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea Academiei Oamenilor de ştiinţă din România – ora 10:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

* Institutul de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române organizează conferinţa „Şcoala Sociologică de la Bucureşti şi întregirea statului român” – ora 12:00, la Casa Academiei, Calea 13 Septembrie nr. 13

– Învăţământ, Cercetare

* Etapa naţională a concursului de proiecte Infomatrix 2015 – etapa naţională, eveniment care reuneşte elevi din 40 de ţări – ora 9:00, la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina, Şos. Colentina nr. 64 B. Concursul este organizat în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi se adresează elevilor de liceu şi studenţilor care intră în competiţie la una dintre următoarele categorii: „Computer Art”, „Hardware Control”, „Programming”, „Short Movie” şi „Robotics”

– Cultură

* De la ora 19:00, pe scena Sălii Radio, trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii – violonista română Alexandra Bobeico, violoncelista din Elveţia Chiara Enderle şi pianistul Yuanfan Yang, născut la Edinburgh – susţin un concert alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Gabriel Bebeşelea

* Are loc lansarea volumelor „Dumnezeu a trântit telecomanda” şi „25 de ani de democraţie şi câteva sute de partide” de Cristian Preda – ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu

* Teatrul „Gong” sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului printr-o reprezentaţie specială a spectacolului „De ce fierbe copilul în mămăligă”, în regia lui Ombline de Benque – ora 20:00

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Editura Casa Cărţii de Ştiinţă invită la lansarea cărţii „Parfumeria Rózsa sau miracolul de la Auschwitz”, autor Irány Péter – ora 12:00

* Iaşi: „Globalizare, diversitate culturală şi francofonie” – conferinţă organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din municipiu, cu prilejul celei de-a XX-a ediţii a colocviului „Zilele Francofoniei” (27-28 mar.) – ora 11:00, în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”

* Sighişoara: În zilele de 27 și 28 martie, va avea loc a X-a ediție a Sighișoara Blues Festival, care va prilejui întâlnirea cu mari vedete ale blues-ului mondial: Bruce Katz Band (SUA), Candye Kane (SUA), The Jimmys (SUA), Joe Louis Walker (SUA)

* Tulcea: „Monede şi bancnote româneşti în colecţia muzeului tulcean”, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din localitate – ora 11:00

* Tulcea: „Magia sărbătorilor – Paştele II”, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară – ora 15:00

– Sport

* Se desfăşoară Raliul Braşovului – Tess Rally 44, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri 2015 (27-28 mar.)

* Judoka români la Grand Prix-ul de la Samsun,Turcia (27-29 mar.)

* Selecţionata României întâlneşte formaţia Rusiei, în preliminariile Campionatului European de fotbal feminin Under-17 – ora 15:00, la Soci

– Diverse

* În perioada 27 – 29 martie, 100 de producători, meșteri populari, artizani și colecţionari se vor afla în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român la un nou târg marca Piața Țărănească!

Aniversări – Comemorări

– 1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, acceptă unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca “fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline

– 1848, 27.III / 8.IV: Are loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia sunt adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării; este începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite)

– 1879, 27.III / 8.IV: Prin înaltul decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop “cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”; Academia avea trei secţii: Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie); Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale); Secţiunea ştiinţifică (ştiinţe teoretice şi aplicate). NOTĂ: La 30.III/11.IV.1879 va apare Legea prin care Societatea Academică Română era declarată institut naţional

– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia “Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)

– 1889: Ministrul de externe P. P. Carp semnează actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română; această instituţie de presă funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria “să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze “un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. NOTĂ: Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916; la 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres; începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres; oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990; Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

– 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)

– 1914: A fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. NOTĂ: Pe 23 aprilie 2004 a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia Comitetul Olimpic Român (COR) a devenit Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), iar în data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleşi primii membri din conducerea COSR

– 1918, 27.III / 9.IV: Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotărăşte, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă)

– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000) – 95 de ani

– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)

– 1940: S-a născut actorul Traian Stănescu – 75 de ani

– 1947: S-a născut (la Paris) prozatorul Alexandru Papilian (pseudonimul lui Alexandru Stoichiţă); nepotul scriitorului Victor Papilian

– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă

– 1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională – 40 de ani

– 2003: Zece alpinişti români pleacă în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai); la 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atinge vârful Everest (8848 m)

– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– Belgrad: Vizită în Serbia a şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini

– Beijing: Vizita premierului suedez, Stefan Lofven, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu preşedintele chinez, Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang (27 şi 28 mar.)

– Londra: Discurs al ministrului grec de finanţe, Yanis Varoufakis, pe tema viitorului Europei din perspectiva Guvernului de la Atena

– Chișinău: Cu ocazia împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, membrii Consiliului Unirii organizează un miting în centrul oraşului

– Bethleem, Teritoriile palestiniene: A III-a ediţie a Maratonului Palestinei

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Mondială a Teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi “radiaţiile R”); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901 (m. 1923) – 170 de ani

– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1869 (n. 1803) – 140 de ani

– 1898: Inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat primul submarin acceptat de Marina militară a SUA (“Holland VI”), proiectat şi construit de el

– 1910: S-a născut Ai Qing (pseudonimul lui Jiang Haicheng), poet chinez al cărui vers liber a dus la dezvoltarea “poeziei noi” (“xinshi”) (m. 1996) – 105 ani

– 1935: S-a născut scriitorul şi eseistul argentinian Abelardo Castillo – 80 de ani

– 1935: S-a născut Thomas Parry Jones, om de ştiinţă, inventator şi antreprenor britanic, creatorul primului etilotest electric în 1974 (m. 2013) – 80 de ani

– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York

– 1963: S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist, producător şi actor american de film

– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei “Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934)

– 1970: S-a născut Mariah Carey, cântăreaţă de muzică pop şi R&B, compozitoare, producătoare şi actriţă americană – 45 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1969

– 1975: S-a născut Fergie (pe numele său adevărat Stacy Ann Ferguson), cântăreață, compozitoare și actriță americană (vocalistă a trupelor Wild Orchid şi, în prezent, The Black Eyed Peas) – 40 de ani

– 1981: A murit Mao Dun (pseudonimul lui Shen Dehong (Shen Yanbing)), romancier, critic cultural şi jurnalist chinez; ministru al Culturii din China din 1949 până în 1965; cunoscut drept unul dintre cei mai importanţi romancieri realişti ai Chinei moderne; cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt „Miezul nopţii” şi „Viermii de mătase ai primăverii”; a mai scris şi un număr mare de povestiri (n. 1896)

– 2006: A murit Stanisław Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)

– 2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum “Murder, She Wrote” şi “As the World Turns” (n. 1925)