Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2024, 05:00 / actualizat: 29 ianuarie 2024, 13:16

S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* Cu 413 ani în urmă (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască drept domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Sunt marcați 325 de ani (1699) de când, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena. Tratatul de la Karlowitz a fost semnat în localitatea cu același nume din Voivodina, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), în care otomanii au fost învinși. După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și, pe de altă parte, Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699. Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (care fusese transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs, 29 august 1526 conduse de către Suleiman Magnificul) și Slavonia. Simultan au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a stabilit monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală

* Se împlinesc 155 de ani (1869) de când, la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Acum 106 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* Se marchează 80 de ani (1944) de când Înaltul Comandament german începea elaborarea operațiunii Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26 – 27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 72 de ani (1952) Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române adopta Hotărârea nr. 147/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti vechi (la un raport de 1 leu nou=20 lei) şi la reducerile de preţuri, text publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952 și aflat în vigoare până la 23 noiembrie 1997, fiind abrogat prin Hotărâre 735/1997

* Cu 48 de ani în urmă (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* În urmă cu 36 de ani (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română de la Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou-înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Se împlinesc 30 de ani (1994) de când ministrul român al afacerilor externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 23 de ani (2001) a avut loc cutremurul din statul Gujarat, aflat în nord-vestul Indiei, cunoscut și sub numele de cutremurul Bhuj, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, în urma căruia aproximativ 25.000 de persoane (inclusiv din sud-estul Pakistanului) și-au pierdut viața, 167.000 au fost rănite și aproape 340.000 de clădiri au fost distruse

* Cu 12 ani în urmă (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2024). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963) – 150 de ani

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820). NOTĂ: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinţilor pentru sfinţenia vieţii lui, pentru blândeţea şi înţelepciunea sa, dar mai ales pentru faptele lui de milostenie – cu numele „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Mitropolitul Moldovei”, având ca zi de pomenire la 26 ianuarie

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon (m. 2012)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut istoricul Constantin Rezachevici, specializat în istorie medievală; a lucrat, timp de 41 de ani, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române (m. 2021)

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar – 80 de ani

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857) – 80 de ani

– 1946: S-a născut artistul vizual și profesorul Ion Nedelcu; activitate în multiple domenii: scenografie, desen, grafică, pictură, sculptură, design vestimentar, design interior, design arhitectural, restaurare

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018) – 70 de ani

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924) – 10 ani

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare de mare talent a teatrului la microfon, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

– 2020: A murit Ionel Iacob-Bencei, epigramist, umorist, pamfletar, poet, prozator, publicist, realizator de emisiuni radio în grai bănățean (co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara); unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru fondator (1990) și președinte al Asociației Umoriștilor din Banat, membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) (n. 1940)

– 2021: A murit Georgeta Luchian Tudor, actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova; soţia rapsodului Tudor Gheorghe (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– New Delhi: Președintele francez Emmanuel Macron va vizita capitala Indiei, pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Republicii Indiei

– Kiev: Încheierea arestării preventive a omului de afaceri Igor Kolomoisky

-Spania: Ministrul spaniol al economiei, Carlos Cuerpo va vorbi la forumul economic de la Madrid

– Madrid: Date privind rata șomajului la sfârșitul anului 2023

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană publică date privind evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro

– Nairobi, Kenya: Hotărârea Curții privind contestarea detașării ofițerilor de poliție kenyeni în Haiti, ca parte a unei misiuni sprijinite de Națiunile Unite

– Lansarea, la nivel mondial, a jocului video de la Sega „Like a Dragon: Infinite Wealth”, cel mai recent opus din seria Yakuza

– Lansarea mondială a jocului video Tekken 8 (Bandai Namco)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoarea naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771)

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857) – 220 de ani

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791) – 200 de ani

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1878: A murit Théophile Schuler, pictor și ilustrator francez în stil romantic (n. 1821)

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1941: S-a născut sculptorul american de origine italiană Arturo Di Modica, creatorul faimoasei sculpturi „Charging Bull”, un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street (m. 2021)

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987)

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (m. 2016)

– 1948: S-a născut Gonzague Saint Bris, istoric, romancier, eseist și publicist francez; figură marcantă a romantismului modern (m. 2017)

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti)

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 1998: A murit Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (n. 1898)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia) – 20 de ani

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes în anul 2009 (n. 1939) – 10 ani

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930) – 5 ani

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932) – 5 ani

– 2020: A murit scriitorul francez Hubert Mingarelli (n. 1956)

– 2020: A murit (în urma unui accident aviatic) Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie; a deținut locul 3 în topul marcatorilor din toate timpurile (n. 1978)

– 2021: A murit dramaturgul și poetul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (n. 1944)

– 2022: A murit Philippe Contamine, istoric medievist francez, specializat în istorie militară și istoria nobilimii de la finele Evului Mediu (n. 1932)

– 2022: A murit Morgan Stevens, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood (n. 1951)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 27 ianuarie 2023, 15:26

S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* Cu 412 ani în urmă (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască drept domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 324 de ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena. Tratatul de la Karlowitz a fost semnat în localitatea cu același nume din Voivodina, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), în care otomanii au fost învinși. După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și, pe de altă parte, Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699. Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (care fusese transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs, 29 august 1526 conduse de către Suleiman Magnificul) și Slavonia. Simultan au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a stabilit monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală

* În urmă cu 154 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Se împlinesc 105 ani (1918) de când guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* În urmă cu 79 de ani (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea operațiunii Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26 – 27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 71 de ani (1952) Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române adopta Hotărârea nr. 147/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti vechi (la un raport de 1 leu nou=20 lei) şi la reducerile de preţuri, text publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952 și aflat în vigoare până la 23 noiembrie 1997, fiind abrogat prin Hotărâre 735/1997

* Cu 47 de ani în urmă (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Se împlinesc 35 de ani (1988) de când era reînfiinţată Biblioteca Română de la Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou-înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Acum 29 de ani (1994) ministrul român al afacerilor externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 22 de ani (2001) a avut loc cutremurul din statul Gujarat, aflat în nord-vestul Indiei, cunoscut și sub numele de cutremurul Bhuj, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, în urma căruia aproximativ 25.000 de persoane (inclusiv din sud-estul Pakistanului) și-au pierdut viața, 167.000 au fost rănite și aproape 340.000 de clădiri au fost distruse

* Cu 11 ani în urmă (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820). NOTĂ: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinţilor pentru sfinţenia vieţii lui, pentru blândeţea şi înţelepciunea sa, dar mai ales pentru faptele lui de milostenie – cu numele „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Mitropolitul Moldovei”, având ca zi de pomenire la 26 ianuarie

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989) – 105 ani

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon (m. 2012)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut istoricul Constantin Rezachevici, specializat în istorie medievală; a lucrat, timp de 41 de ani, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române (m. 2021) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999) – 75 de ani

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare de mare talent a teatrului la microfon, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

– 2020: A murit Ionel Iacob-Bencei, epigramist, umorist, pamfletar, poet, prozator, publicist, realizator de emisiuni radio în grai bănățean (co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara); unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru fondator (1990) și președinte al Asociației Umoriștilor din Banat, membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) (n. 1940)

– 2021: A murit Georgeta Luchian Tudor, actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova; soţia rapsodului Tudor Gheorghe (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Angoulême, Franța: Festivalul internațional de benzi desenate (26 – 29 ian.)

– Washington DC: Date privind PIB-ul din trimestrul IV (prima estimare)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983 (- 40 de ani), sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788 – 235 de ani

– Sărbătoare naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771)

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857)

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749) – 200 de ani

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1878: A murit Théophile Schuler, pictor și ilustrator francez în stil romantic (n. 1821) – 145 de ani

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997) – 115 ani

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000) – 95 de ani

– 1941: S-a născut sculptorul american de origine italiană Arturo Di Modica, creatorul faimoasei sculpturi „Charging Bull”, un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street (m. 2021)

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987)

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (m. 2016)

– 1948: S-a născut Gonzague Saint Bris, istoric, romancier, eseist și publicist francez; figură marcantă a romantismului modern (m. 2017) – 75 de ani

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti) – 50 de ani

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912) – 30 de ani

– 1998: A murit Shinichi Suzuki, muzician, violonist, filosof și educator japonez, inventator al metodei de educație muzicală Suzuki (n. 1898) – 25 de ani

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920) – 10 ani

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930)

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932)

– 2020: A murit scriitorul francez Hubert Mingarelli (n. 1956)

– 2020: A murit (în urma unui accident aviatic) Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie; a deținut locul 3 în topul marcatorilor din toate timpurile (n. 1978)

– 2021: A murit dramaturgul și poetul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (n. 1944)

– 2022: A murit Philippe Contamine, istoric medievist francez, specializat în istorie militară și istoria nobilimii de la finele Evului Mediu (n. 1932) – 1 an

– 2022: A murit Morgan Stevens, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood (n. 1951) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2022, 05:00 / actualizat: 26 ianuarie 2022, 13:13

S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* Cu 411 ani în urmă (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască drept domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 323 de ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* În urmă cu 153 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Acum 104 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* În urmă cu 78 de ani (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea operațiunii Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26 – 27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Se  împlinesc 70 de ani (1952) de când Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române adopta Hotărârea nr. 147/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti vechi (la un raport de 1 leu nou=20 lei) şi la reducerile de preţuri, text publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 26 ianuarie 1952 și aflat în vigoare până la 23 noiembrie 1997, fiind abrogat prin Hotărâre 735/1997

* Cu 46 de ani în urmă (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Cu 34 de ani în urmă (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română de la Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou-înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Acum 28 de ani (1994) ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 21 de ani (2001) a avut loc cutremurul din statul Gujarat, aflat în nord-vestul Indiei, cunoscut și sub numele de cutremurul Bhuj, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, în urma căruia aproximativ 25.000 de persoane (inclusiv din sud-estul Pakistanului) și-au pierdut viața, 167.000 au fost rănite și aproape 340.000 de clădiri au fost distruse

* Se împlinesc 10 ani (2012) de când, la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2022). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820) – 120 de ani. NOTĂ: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 octombrie 2017, l-a trecut în rândul sfinţilor pentru sfinţenia vieţii lui, pentru blândeţea şi înţelepciunea sa, dar mai ales pentru faptele lui de milostenie – cu numele „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Mitropolitul Moldovei”, având ca zi de pomenire la 26 ianuarie

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon (m. 2012)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001) – 80 de ani

– 1943: S-a născut istoricul Constantin Rezachevici, specializat în istorie medievală (m. 2021)

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare de mare talent a teatrului la microfon, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

– 2020: A murit Ionel Iacob-Bencei, epigramist, umorist, pamfletar, poet, prozator, publicist, realizator de emisiuni radio în grai bănățean (co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara); unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru fondator (1990) și președinte al Asociației Umoriștilor din Banat, membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) (n. 1940)

– 2021: A murit Georgeta Luchian Tudor, actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova; soţia rapsodului Tudor Gheorghe (n. 1934) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Dijon, Franța: Conferință cu miniștrii UE responsabili cu turismul (26 – 27 ian.)

– Strasbourg: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili pentru educație și tineret (26 – 27 ian.)

-Buenaventura, Columbia: Reuniunea președinților țărilor membre ale Alianței Pacificului

– Stockholm: Prințul moștenitor Haakon și Prințesa Moștenitoare Mette-Marit ai Norvegiei efectuează o vizită oficială în Suedia (26 – 28 ian.)

– Marea Britanie renunță, începând de astăzi, 26 ianuarie, la certificatul de vaccinare introdus înainte de Crăciun, singura restricție care va fi menținută în continuare fiind purtarea măștii în interior. În același timp, este luată în calcul și eliminarea obligației de autoizolare, după infectarea cu coronavirus, în contextul scăderii numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. În termen de zece zile, ar urma să se renunțe și la indicația care viza munca de acasă, iar salariații se vor putea prezenta la birou. Certificatul verde a fost introdus înainte de Crăciun doar pentru cluburi și evenimente majore. Pe de altă parte, potrivit ultimelor informații, Marea Britanie ia în calcul și eliminarea obligației de autoizolare, după infectarea cu coronavirus. Săptămâna trecută, oficialii de la Londra au anunțat deja că reduc autoizolarea de la șapte la cinci zile, dacă o persoană este testată negativ de două ori

– Paris: Audiere privind admisibilitatea proceselor de defăimare ale Marocului împotriva ONG-urilor și mass-media care au dezvăluit afacerea Pegasus

– New York: Boeing publică rezultatele trimestrului IV și pe cele anuale din 2021

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoare naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771)

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857)

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908) – 180 de ani

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1941: S-a născut sculptorul american de origine italiană Arturo Di Modica, creatorul faimoasei sculpturi „Charging Bull”, un important reper turistic din cartierul financiar al New York-ului şi un simbol al Wall Street (m. 2021)

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987)

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (m. 2016)

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti)

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934) – 10 ani

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925) – 5 ani

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930)

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932)

– 2020: A murit scriitorul francez Hubert Mingarelli (n. 1956)

– 2020: A murit (în urma unui accident aviatic) Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie; a deținut locul 3 în topul marcatorilor din toate timpurile (n. 1978)

– 2021: A murit dramaturgul și poetul Lars Norén, personalitate de marcă a teatrului suedez (n. 1944) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2021, 05:00 / actualizat: 26 ianuarie 2021, 9:20

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport – online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, Corp E3, cam.323
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – la sediul Senatului și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – online

-Juridic

*Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar organizează, împreună cu partenerul său, JURIDICE.ro, Gala – ACJSFB – Hall of Fame Awards.Evenimentul deschis publicului,  va avea loc online de la ora: 18:30

– Sindicate, Patronate

* CNS Cartel ALFA organizează mai multe acțiuni de protest în perioada 14 ianuarie – 28 februarie, sub sloganul „Muncă decentă – justiție socială – dialog social”. Din program:

  • Manifestațiile continuă cu acțiuni de pichetare la sediul Ministerului Finanțelor Publice

– Cultură

* Cu prilejul Zilei Culturii Naționale (15 ian.), dată aleasă special de către autoritățile române, ca semn de prețuire față de poetul Mihai Eminescu,  în perioada 15 – 31 ianuarie 2021, Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Ministerului Culturii, organizează o serie de evenimente on-line și off-line, dedicate culturii naționale și importanței sale în context european. Evenimentele on-line vor fi disponibile pe site-ul MNLR, pe paginile de Facebook și Instagram ale MNLR, precum și pe platforma web culturaindirect.ro.in program:

  • ora 15:00 – Recital Mircea Rusu – eveniment online
  • ora 17:00 – Recital Florin Zamfirescu – eveniment online
  • ora 19:00 – Lectură Mihai Constantin – eveniment online
  • ora 20:00 – Recital Lari Giorgescu – eveniment online
  • ora 21:00 -Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor #7- eveniment online. Invitată: Ana-Maria Sandu, scriitoare. Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Bd. Prof. Doctor Gheorghe Marinescu nr.19

* Documentarul austriac „Mauthausen – două vieţi” (2020) de Simon Wieland reconstituie viaţa de zi cu zi din această imensă închisoare destinată „duşmanilor politici ai Reichului ce nu mai puteau fi reeducaţi”. Oferit în premieră în România de către Forumul Cultural Austriac Bucureşti cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), filmul subtitrat în limba română va putea fi vizionat gratuit online, între 26 – ianuarie și 24 februarie 2021, pe platforma Vimeo. Acest eveniment este susţinut de Ambasada Israelului la Bucureşti şi de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România

* Iași: Luna ianuarie a noului an a adus redeschiderea Sălii Mari de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași. Astfel, începând cu data de 11 ianuarie, Ateneul ieșean și-a reluat activitatea cu publicul, la 30% din capacitatea sălii de spectacole și cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse de legislația în vigoare. Echipa instituției a pregătit peste 40 de evenimente pentru acest început de an și așteaptă publicul iubitor de teatru, muzică și film, la spectacole de teatru, concerte corale și proiecții de film, atât pentru cei mari, cât și pentru copii. Din program:

  • ora 19:00 – Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” găzduiește spectacolul „Astă seară…în familie”, regia Erica Moldovan

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* Se împlinesc 410 ani (1611) de când Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască drept domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 322 de ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* În urmă cu 152 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Se împlinesc 150 de ani (1871) de când Roma a fost proclamată capitală a Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Acum 103 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* În urmă cu 77 de ani (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea operațiunii Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26 – 27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Se împlinesc 45 de ani (1976), de când, la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila (Filipine), desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Cu 33 de ani în urmă (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română de la Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou-înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Acum 27 de ani (1994) ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de la cutremurul din statul Gujarat, aflat în nord-vestul Indiei, cunoscut și sub numele de cutremurul Bhuj, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, în urma căruia aproximativ 25.000 de persoane (inclusiv din sud-estul Pakistanului) și-au pierdut viața, 167.000 au fost rănite și aproape 340.000 de clădiri au fost distruse

* Acum 9 ani (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2021). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon (m. 2012) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008) – 80 de ani

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913) – 25 de ani

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914) – 25 de ani

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare de mare talent a teatrului la microfon, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918) – 5 ani

– 2020: A murit Ionel Iacob-Bencei, epigramist, umorist, pamfletar, poet, prozator, publicist, realizator de emisiuni radio în grai bănățean (co-realizator, timp de aproape treizeci de ani, al emisiunii „Gura Satului” la Radio Timișoara); unul dintre cei mai remarcabili autori de literatură dialectală; președintele Cenaclului de Satiră și Umor „Ridendo” Timișoara, membru fondator și membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru fondator (1990) și președinte al Asociației Umoriștilor din Banat, membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) (n. 1940) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor UE responsabili pentru afaceri europene

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE (Coeziune)

– Johannesburg: Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, susține un discurs virtual în cadul Forumului Economic Mondial

– Santiago de Chile: Vizita președintelui argentinian, Alberto Fernández, în Chile

-Moscova:Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, îl primește pe omologul iranian, Mohammad Javad Zarif

– Ahmedabad, India: Sunt marcați 20 de ani de la cutremurul din Gujarat, care a ucis aproximativ 25.000 de oameni

– Paris: Decizie a Curții de Casație în cazul Vincenzo Vecchi

– Washington: FMI publică perspectivele economice globale actualizate – conferința de presă a economistului-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Gita Gopinath

– Washington: Reuniunea Comitetului de politică monetară al Fed – Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (26 – 27 ian.)

– Riad, Arabia Saudită: Summit-ul de investiții Future Investment Initiative (FII) (25 – 28 ian.)

– New York: Gala de premiere organizată de National Board of Review, prestigioasă asociaţie de critici din New York cu o vechime de peste un secol, ale cărei trofee deschid în mod tradiţional noul sezon al premiilor decernate de industria cinematografică americană – la clubul Cipriani

– Plan De Corones, Italia: Cupa Mondială de schi alpin feminin, etapa: Plan de Corones

– Schladming, Austria: Cupa Mondială de schi alpin masculin, etapa: Schladming

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoare Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771)

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857)

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999) – 100 de ani

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987)

– 1946: S-a născut cântăreţul, compozitorul şi scriitorul francez Michel Delpech (Jean Michel Bertrand Delpech) (m. 2016) – 75 de ani

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti)

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921) – 5 ani

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925) – 5 ani

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962) – 5 ani

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930)

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932)

– 2020: A murit (în urma unui accident aviatic) Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie; a deținut locul 3 în topul marcatorilor din toate timpurile (n. 1978) – 1 an

– 2020: A murit scriitorul francez Hubert Mingarelli (n. 1956) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2020, 05:00 / actualizat: 26 ianuarie 2020, 8:54

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Șimleu Silvaniei: Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului (27 ian.) se va desfășura, începând cu ora 16:00, în Piaţa 1 Mai, nr.1, un eveniment organizat de Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord împreună cu Primăria Oraşului Șimleu Silvaniei, la aniversarea a 75 de ani de la eliberarea Lagărului Auschvitz – Birkenau, la care participă ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor Lucian Bode şi două personalități israeliene:

  • Dr. Țvika Herman Berkovits – Medicul și consilierul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, reprezentant al celei de-a doua generații de supraviețuitori ai Holocaustului, cu origini în județul Maramureș
  • Dr. Yehuda Heimlich – nepot al supraviețuitorilor Holocaustului din Șimleu Silvaniei. Familia Heimlich a înființat prima tipografie evreiască cu caractere ebraice din zonă. Parte din membrii familiei s-au întors după Holocaust la Șimleu și și-au contrinuat activitatea până după mijlocul secolului al XX-lea, când au emigrat spre Israel. Yehuda Heimlich a mai particpat într-un an la activitățile ocazionate de ziua internațională a Holocaustului de la Șimleu Silvaniei.

– Cultură

* Paradox Film prezintă premiera filmului documentar „Nostalgia Dictaturii” – ora 19:00, la Cinema Eforie, Str. Eforie nr. 2. Filmul prezintă nostalgia după fostul regim, care la câteva decenii de la prăbușirea sistemului comunist, a ajuns la proporții de neimaginat în aproape toate țările fost comuniste europene

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* În urmă cu 409 ani (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 321 de ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* În urmă cu 151 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Cu 149 de ani în urmă (1871), Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Acum 102 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* În urmă cu 76 de ani (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 44 de ani (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Cu 32 de ani în urmă (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Acum 26 de ani (1994) ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 8 ani (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2020). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818 – 26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2020)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008) – 100 de ani

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014) – 95 de ani

– 1925: S-a născut soprana Elisabeta Neculce-Carţiş (m. 1998) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1923, iar altele ca dată a naşterii 25 ianuarie 1925

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996) – 80 de ani

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891) – 55 de ani

– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945) – 5 ani

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936) – 5 ani

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

EVENIMENTE EXTERNE

– Peru: Alegeri legislative

– Los Angeles: A 62-a Gala anuală a decernării Premiilor Grammy – la Staples Center

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Leprei”, marcată în fiecare an, din 1954, în ultima duminică din luna ianuarie, la iniţiativa filantropului şi scriitorului francez Raoul Follereau. Deşi, în prezent, există tratament pentru această boală gravă, este nevoie în continuare de marcarea unei zile, pentru a lupta împotriva prejudiciilor cauzate de discriminare, dar şi pentru a oferi informaţii în sensul accederii mult mai rapide a celor afectaţi la diagnoză şi tratament, împiedicându-se în acest sens ajungerea la dizabilităţi

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoarea naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii/1950 – 70 de ani

– 1715: S-a născut filosoful francez Claude-Adrien Helvétius (m. 1771) – 305 ani

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732) – 225 de ani

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857)

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802) – 150 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1945: S-a născut violoncelista britanică Jacqueline Du Pré (m. 1987) – 75 de ani

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893) – 45 de ani

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945) – 20 de ani

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912) – 20 de ani

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii „Wonderful Life” (n. 1962)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer” din 1938 (n. 1925)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

– 2019: A murit organistul şi compozitorul francez Jean Guillou; concertist de renume mondial, compozitor prolific, pedagog şi realizator de orgi, muzicianul a fost titular între anii 1963 şi 2015 la orga bisericii Saint-Eustache, una dintre cele mai prestigioase din Franţa (n. 1930) – 1 an

– 2019: A murit Michel Legrand, compozitor, aranjor, dirijor, jazzman și pianist francez de origine armeană; a compus muzica pentru peste 200 de filme şi seriale de televiziune (n. 1932) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2019, 06:00 / actualizat: 27 ianuarie 2019, 10:48

EVENIMENTE INTERNE

 – Culte, Biserică

* Timişoara:  Episcopia Romano Catolică Timișoara organizează în sala mare a Centrului Diecezan de Tineret o întâlnire diecezană pentru cantori – ora 11:00

– Cultură

* În cadrul programului „Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica”, are loc primul concert al anului 2019, susţinut de Orchestra Colegiului Națonal de Arte „Dinu Lipatti”, dirijori: Nicolae Racu și Andrei Stefan Racu – ora 11:00, la Ateneul Român. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Două din cele mai recente premiere ale Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău se vor juca şi în acest an pe scena TNB, în cadrul turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”. În zilele de 26 şi 27 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Studio, cu câte o singură reprezentaţie fiecare, vor fi prezentate piesele „Carnavalul” – spectacol pe texte de I.L. Caragiale şi „Livada de vișini” – de A.P. Cehov

– Sport

* Are loc Semimaratonul Gerar, organizat de Asociaţiile Club Sportiv RO CLUB MARATON și People for Sport România, împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club – în Campusul Universităţii Politehnica

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* În urmă cu 408 ani (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Se împlinesc 320 de ani (1699), de când, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* Se împlinesc 150 de ani (1869) de când, la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Cu 148 de ani în urmă (1871), Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Acum 101 ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* Se împlinesc 75 de ani (1944) de când Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 43 de ani (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Cu 31 de ani în urmă (1988) era reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Se împlinesc 25 de ani (1994) de când ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 7 ani (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2019). NOTĂ: Hotărârea de canonizare a fost luată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5.X.2017. Iosif Naniescu (15/27.VII.1818-26.I.1902) a fost mitropolit al Moldovei timp de 27 de ani (1875 – 1902)

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 1874: S-a născut botanistul și profesorul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor; pionier al cercetării microflorei, a solurilor din România și autorul unor lucrări însemnate privind plantele medicinale (m. 1963) – 145 de ani

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971 a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar – 75 de ani

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu), scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăţi culturale, considerată educatoare a poporului; prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904); prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857) – 75 de ani

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999)

– 1954: S-a născut istoricul şi profesorul Dumitru Ţeicu; cunoscut pentru numeroasele studii și cercetări de arheologie şi istorie medievală a Banatului; director al Muzeului Banatului Montan din Reşiţa (din 1990) (m. 2018) – 65 de ani

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România; după 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924) – 5 ani

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Bruxelles Art Fair (BRAFA), unul dintre cele mai importante saloane de artă din Europa (26 ian. – 3 feb.)

– New Delhi: India celebrează Ziua Republicii printr-o importantă paradă militară

– Boston, SUA: Au loc manifestări de marcare a 50 de ani de la lansarea primului album Led Zeppelin

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoarea Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Joseph-Marie Sue) (m. 1857) – 215 ani

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791) – 195 de ani

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014) – 95 de ani

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000)

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia) – 15 ani

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939) – 5 ani

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii ”Wonderful Life” (n. 1962)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer“ din 1938 (n. 1925)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Cluj-Napoca:Ministrul Liviu Marian Pop va participa, alături de reprezentanții MEN și de inspectorii școlari generali din regiune, la Conferința de lansare a Olimpiadei Internaționale de Matematică 2018, competiție care se va desfășura în perioada 3-14 iulie

– Economic

*  Inaugurarea oficială al noului sediu FERRARI din ROMANIA, cea mai amplă clădire din Europa, dedicată exclusiv brandului Ferrari

– Cultură

* Filmul câştigător al Menţiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 2017 – „Gloria” – regizat de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, va ajunge în cinematografele din România începând de astăzi. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Târgu-Mureş: Teatrul Naţional Târgu-Mureş prezintă un show excepţional semnat de formaţia AG Weinberger 4th, care va avea loc, de la ora 19:00, la Sala Mare

* Paris: Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, astăzi, ca urmare a propunerii Ambasadei României în Republica Franceză, Institutul Cultural Român de la Paris organizează, în colaborare cu Centre Wallonie-Bruxelles (CWB) o reprezentaţie a spectacolului „Clara Haskil, prélude et fugue” de Serge Kribus, spectacol produs de Atelier Théâtre Jean Vilar din Belgia şi reprezentat în sala de spectacole a CWB

– Diverse

* Program evenimente conexe Bucharest Gaming Week (23 – 28 ian.):

  • Workshop la studioul Amber – Elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr vor lua parte la un workshop de game design în cadrul studioului românesc Amber. Elevii vor învăța conceptele de bază ale dezvoltării unui joc video și vor contribui la nașterea unui joc printr-o sesiune de brainstorming, condusă de seniorii studioului.
  • Bucharest Global Game Jam 2018 (26 – 28 ian.) – Eveniment de tip hackathon și cel mai mare game jam din lume provoacă pasionații de gaming să dezvolte un joc în 48 de ore. Evenimentul are loc timp de trei zile la ARCUB și pornind de la o temă centrală, participanții vor lucra concomitent cu dezvoltatori din întreaga lume. Înscrierile se pot face accesând site-ul Bucharest Global Game Jam și pot participa toți cei care au peste 18 ani

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* În urmă cu 407 ani (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 319 ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* În urmă cu 149 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Cu 147 de ani în urmă (1871), Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de când guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile (26.I./8.II)

* Cu 74 de ani în urmă (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

* Acum 42 de ani (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Se împlinesc 30 de ani (1988) de la reînfiinţarea Bibliotecii Române din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Cu 24 de ani în urmă (1994) ministrul român al afacerilor externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Acum 6 ani (2012), la această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– 1874: S-a născut botanistul Ion (sau Ioan) Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989) – 100 de ani

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); senator PSD (2000-2004); ministru al culturii (august-decembrie 1996); prefect al judeţului Cluj (1990-1996)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu – 75 de ani

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999) – 70 de ani

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918)

EVENIMENTE EXTERNE

– Cehia: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale (26 – 27 ian.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983 (- 35 de ani), sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788 – 230 de ani

– Sărbătoarea Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Marie-Joseph Sue) (m. 1857). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 ianuarie 1804

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749) – 195 de ani

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997) – 110 ani

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut Roger Vadim (numele real: Roger Vladimir Plémiannikov), regizor, scenarist şi romancier francez (m. 2000) – 90 de ani

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg – 65 de ani

– 1973: A murit actorul american de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893, la Bucureşti) – 45 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912) – 25 de ani

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”; unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920) – 5 ani

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al Premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921)

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii ”Wonderful Life” (n. 1962)

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer“ din 1938 (n. 1925)

– 2017: A murit actorul american Mike Connors, celebru pentru rolul din serialul poliţist „Mannix” (n. 1925) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Juridic

* Constanţa: Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Editura Universul Juridic și Uniunea Internațională a Executorilor Judecătorești organizează conferinţa „Dreptul şi principalele profesii juridice în actualul context european” (26 – 28 ian.)

– Economic

* Cluj – Napoca: A XV-a ediţie a Salonului Mireselor, târg specializat în organizarea de nunţi şi evenimente speciale – ora 11:00, la Expo Transilvania (26 – 29 ian.)

– Mass-Media

* New York: Editorialistul Cotidianul, Grigore L. Culian, va fi premiat cu prestigiosul trofeu „Queens Ambassador Award” pentru activitatea sa în cadrul Comunităţii Imigranţilor din Queens, New York – ora locală 18:00, la LaGuardia Plaza Hotel

– Cultură

*În cadrul evenimentelor dedicate istoriei culturii germane din România, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează conferința dezbatere „Deportarea etnicilor germani  în U.R.S.S. și urmările ei”, dedicată prezentării volumelor editate de Erwin Josef Țigla: „Deportarea în Rusia. 70 de ani de la începerea acesteia. Manifestări comemorative în Banatul Montan, 1991 – 2015, şi articole cu privire la istoria monumentului dedicat deportaților, ridicat la Reșița și Deportarea în Rusia. 70 de ani de la începerea acesteia. Martori oculari și amintiri”, apărute la editura Banatul Montan, Reşiţa 2015, 2016 – ora 18:00. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan

* Editura Humanitas organizează lansarea cărţii „Însemnările unui diplomat de altădată. În România, 1916–1920“ a contelui Charles de Saint-Aulaire, ministru plenipotenţiar al Franţei pe lângă regele Ferdinand al României în vremea Primului Război Mondial – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. La eveniment vor vorbi Mihai Dim. Sturdza, Dan C. Mihăilescu, Alina Pavelescu şi @Daniel Cain

* Bruxelles:Institutul Cultural Român Bruxelles aniversează Centenarul Lipatti printr-un concert omagial dedicat marelui pianist şi compozitor român, în interpretarea violonistului francez Virgil Boutellis-Taft şi a pianistei Angela Drăghicescu.  Evenimentul va fi  completat de expoziţia „Corneliu Gheorghiu – sufletul pianului” – ora 20:30, la Centrul cultural Espace Senghor

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie

* În urmă cu 406 ani (1611) Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească

* Acum 318 ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena

* În urmă cu 148 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)

* Cu 146 de ani în urmă (1871), Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944

* Acum 99 de ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile

* Cu 73 de ani în urmă (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II

*  Acum 41 de ani (1976), la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare

* Acum 29 de ani (1988) a fost reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

* Cu 23 de ani în urmă (1994) ministrul român al afacerilor externe de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

* Se împlinesc 5 ani (2012) de când 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 1874: S-a născut botanistul Ion (sau Ioan) Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi; pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820) – 115 ani

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004)

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, filosof, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); prefect al judeţului Cluj (1990-1996); ministru al culturii (august-decembrie 1996); senator PSD (2000-2004)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008)

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001) – 75 de ani

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, interpret de muzică uşoară şi chitarist (membru al formaţiei „Semnal M”) (m. 1999)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914)

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945)

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936)

– 2016: A murit Elena Negreanu, regizoare, actriţă şi profesoară de actorie care a modelat carierele marilor actori ai teatrului şi filmului românesc; regizor artistic în redacţia Teatru a Radiodifuziunii Române (1956-1980) (n. 1918) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Valletta: Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din țările UE ( 26 – 27 ian.)

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

– Viena: Învestirea noului președinte austriac Alexander Van der Bellen

– Angouleme, Franța: Festivalul Internațional de benzi desenate (26 – 29 ian.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoare naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Marie-Joseph Sue) (m. 1857). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 ianuarie 1804

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908) – 75 de ani

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut muzicianul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999)

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut cineastul francez Roger Vadim (m. 2000)

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001 – 2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer (2004 – 2009) şi a fost urmat în această funcţie de norvegianul Jens Stoltenberg

– 1973: A murit actorul american de film de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”. Este unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937, în Polonia)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934) – 5 ani

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

– 2016: A murit actorul american Abe Vigoda (n. 1921) – 1 an

– 2016: A murit (într-un accident de maşină) cântăreţul britanic Black (pe numele real Colin Vearncombe), interpretul celebrei melodii ”Wonderful Life” (n. 1962) – 1 an

– 2016: A murit actorul american Tommy Kelly, devenit celebru pentru rolul principal în filmul „Aventurile lui Tom Sawyer“ din 1938 (n. 1925) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat
* Lucrări în Comisii:
• ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
• ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – la Sala 5001
• ora 13:00 – Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului – la sala 5001, et. V

– Guvern
* Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, va efectua o vizită la Bucureşti şi va avea o întrevedere cu omologul său român, Dacian Cioloş. Aceasta este prima vizită oficială a premierului, Pavel Filip după învestirea sa

– Ministere
* Fondul Proprietatea şi Bursa de Valori Bucureşti organizează ceremonia de deschidere a şedinţei bursiere pentru a celebra aniversarea a cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori Bucureşti – ora 9:40, la Sala Millenium, Bursa de Valori Bucureşti, Bd. Carol I nr. 34-36. Evenimentul va fi urmat de o conferinţă de presă la care urmează să participe: premierul Dacian Cioloş, ministrul energiei, Victor Grigorescu, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, Costin Borc, ministrul finanţelor publice, Anca Dragu, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, vice-preşedinte executiv, Templeton Emerging Markets Group, şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu

– Organizaţii
* Kogaion Gifted Academy, dezvoltator de programe gifted education pentru copii și părinți din România, care pune la dispoziție curricule integrate și individualizate, organizează conferința de parenting „Copilul la vârsta de 6-9 ani” – ora 18:00, la sediul Kogaion Gifted Academy, Șos. Nordului nr. 94 F. Conferința este susținută de prof. dr. Florian Colceag, specialist în dezvoltarea de curricule în diferite sisteme de educație, în sustenabilitate, dezvoltare și globalizare

– Economic
* Eveniment organizat de Profit.ro din seria „Cum să faci mai mult profit?”, ce are ca temă „Educaţia, sursa de profit pentru companii, performanţă pentru România” – ora 10:00, la spaţiul „WeLove Digital Unirii”, Str. Radu Vodă nr. 17
* Întâlnire între ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer, cu membrii, partenerii şi viitorii parteneri ai Camerei de Comerţ Bilaterale Româno-Ucrainene (CCBRU), pentru a marca demararea activităţilor comune pe anul 2016 – ora 16:30, la Palatul Camerei de Comerţ a României

– Cultură
* Finala naţională a concursului Sanremo Music Awards – ora 20:00, la Berăria H. În cadrul finalei va avea loc şi un recital extraordinar al trupei italiene Super Up Band. Evenimentul este organizat de Asociaţia Amici Della Musica
* Iaşi: De la ora 19:00, Filarmonica de Stat ”Moldova” Iaşi prezintă recitalul “Călătorie de iarnă” – în Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu”. Solişti: Bogdan Cojocariu – bariton, Bogdan Chiroşca – pian

– S-a întâmplat într-o zi de 26 ianuarie
* Se împlinesc 405 ani (1611) de când Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească
* Acum 317 ani (1699), prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Curţii de la Viena
* În urmă cu 147 de ani (1869), la Conferinţa de la Timişoara a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria, se puneau bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni (26.I/7.II)
* Se împlinesc 145 de ani de când Roma a fost proclamată capitala Italiei unificate. Roma a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, Roma s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imperiul napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849 şi ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), Roma a devenit capitala Italiei unificate la 26 ianuarie 1871. În octombrie 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „Marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. Roma a fost transformată în capitală modernă în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea, când a devenit centrul administrativ, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene, capitala a fost ocupată de naziști în septembrie 1943 şi eliberată de trupele anglo-americane la data de 4 iunie 1944
* Acum 98 de ani (1918) guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile
* Cu 72 de ani în urmă (1944) Înaltul Comandament german începea elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. La 26-27.II.1944, a avut loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II
* Se împlinesc 40 de ani (1976) de când, la cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26.I – 7.II, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare. România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare
* Acum 28 de ani (1988) a fost inaugurată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris
* Cu 22 de ani în urmă (1994) ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994
* Acum 4 ani (2012) 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1874: S-a născut botanistul Ion (sau Ioan) Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor (m. 1963)

– 1902: A murit Iosif (Ioan) Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei din 1875; lui i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu; din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi, şi a apărut, pe cheltuiala sa, „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente; membru de onoare al Academiei Române din 1888 (n. 1820)

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1920: S-a născut Marcel Aderca, un foarte bun traducător din literatura franceză; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi (alături de alţii) dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca (m. 2008)

– 1921: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (m. 2004) – 95 de ani

– 1925: S-a născut Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (m. 2014)

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992)

– 1936: S-a născut sculptorul Constantin Platon – 80 de ani

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); prefect al judeţului Cluj (1990-1996); ministru al culturii (august-decembrie 1996); senator PSD (2000-2004)

– 1941: S-a născut (la Gliwyce, în Polonia) poetul Adi Cusin (m. 2008) – 75 de ani

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, percuţionist şi dirijor de muzică uşoară; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1943: S-a născut pictorul Ştefan Pristavu

– 1944: S-a născut Constantin Parascan, scriitor şi critic literar, muzeograf şi profesor universitar

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, interpret de muzică uşoară şi chitarist (membru al formaţiei „Semnal M”) (m. 1999)

– 1965: A murit compozitorul George Enacovici (n. 1891)

– 1996: A murit Nicolae Ţaţomir, poet, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor (n. 1914) – 20 de ani

– 2014: A murit Cicerone Ioniţoiu, scriitor, fost deţinut politic în închisorile comuniste din România. După 1989 a sprijinit renaşterea PNŢCD şi a scris o enciclopedie cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari anticomunişti (n. 1924)

– 2015: A murit prozatorul Mircea Constantinescu (n. 1945) – 1 an

– 2015: A murit economistul, muzeograful, profesorul, pictorul şi sculptorul Traian Zorzoliu, unul dintre promotorii muzeografiei pe meleagurile Oltului (n. 1936) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se va întâlni cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev

– New Delhi: Vizita preşedintelui francez, François Hollande, în India

– New York: Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite organizează o dezbatere cu privire la Orientul Mijlociu

– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov susţine o conferință de presă cu privire la politica externă și relațiile ruse

– Manila: Prima vizită, în Filipine, a împăratului japonez Akihito și împărătesei Michiko, pentru a marca a șaizecea aniversare de restabilire a relațiilor diplomatice dintre cele două țări după Al Doilea Război Mondial (26 – 30 ian.)

– Phnom Penh: Vizita secretarului de stat al SUA, John Kerry, în Cambodgia

– Tel Aviv, Israel: Conferinţa internaţională pe tema securităţii CyberTech 2016 (26 şi 27 ian.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoare Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii – 1950

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732)

– 1804: S-a născut scriitorul francez Eugène Sue (pseudonimul lui Marie-Joseph Sue) (m. 1857). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 ianuarie 1804

– 1823: A murit medicul englez Edward Jenner; a descoperit, în 1796, vaccinul antivariolic, pe care l-a introdus în practica medicală, punând bazele imunologiei moderne (n. 1749)

– 1824: A murit Théodore Géricault, pictor şi grafician francez, unul dintre iniţiatorii romantismului (n. 1791)

– 1842: S-a născut François Coppée, poet şi romancier francez (m. 1908)

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1908: S-a născut muzicianul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1921: S-a născut Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (m. 1999) – 95 de ani

– 1922: A murit compozitorul şi dirijorul italian Luigi Denza (n. 1846). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 ianuarie 1922

– 1924: S-a născut actriţa şi cântăreaţa suedeză Alice Babs (m. 2014)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008)

– 1928: S-a născut cineastul francez Roger Vadim (m. 2000)

– 1946: S-a născut cântăreţul francez Michel Delpech (m. 2016) – 70 de ani

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001-2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer

– 1973: A murit actorul american de film de origine română Edward G. Robinson (pe numele său real Emanuel Goldenberg) (n. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 ianuarie 1973

– 1975: A murit soprana italiană Toti Dal Monte (n. 1893)

– 1993: A murit Robert Jacobsen, sculptor şi pictor danez (n. 1912)

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945)

– 2000: A murit scriitorul american de origine canadiană Alfred Elton Van Vogt, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai literaturii science fiction (n. 1912)

– 2004: A murit Eva Behring, profesoară universitară, istoric literar şi specialistă germană în domeniul literaturii române; absolventă a Facultăţii de Limba Română, Universitatea Bucureşti (1961), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor şi metaforelor sale”. Este unul dintre cei mai buni specialişti străini în domeniul literaturii române (n. 1937)

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Calendarul zilei – 26 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 26 ianuarie 2015, 10:51

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Popești Leordeni, jud. Ilfov: Președintele Klaus Iohannis se va afla în vizită la depozitele de arhivă ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – ora 10:00

– Senat
* Lucrări în Comisiile Permanente.

– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisii.

– Ministere
* Praga: Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea, va efectua, în zilele de 26 şi 27 ianuarie, o vizită în Republica Cehă, ocazie cu care va participa cea de-a IV-a ediţie a IV-a a Forumului internaţional „Let My People Live!”.

– Apărare, Interne
* Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lansează oficial Campania Naţională de Informare şi Pregătire a Populaţiei „Nu tremur la cutremur!”, eveniment prezentat de secretarul de stat în MAI, dr. Raed Arafat, şi inspectorul general pentru Situaţii de Urgenţă, col. Nicolae Cornea – ora 10:00, la sediul IGSU, Str. Banu Dumitrache nr. 46, sector 2

– Partide
* Biroul Permanent Național al PSD se reunește, începând cu ora 11:00, la sediul central al PSD din Şos. Kiseleff nr. 10, sector 1

– Culte, Biserică
* „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2015”, desfăşurată în perioada 19-26 ianuarie, va avea ca temă, aleasă de bisericile din Brazilia, textul scripturistic: „Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!” (Evanghelia după Ioan capitolul 4, versetul 7). Astăzi, rugăciunea va avea loc, de la ora 17:00, la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din Str. Gen. Berthelot nr. 17

– Economic
* Liderii companiilor de asigurări şi de brokeraj se vor reuni în cadrul tradiţionalului „XPRIMM FORECAST Meeting”, organizat de  Revista XPRIMM – Asigurări & Pensii pentru a identifica şi dezbate principalele tendinţe care vor marca anul 2015 în piaţa de profil –  ora 9:30, la Hotelul Radisson Blu, Sala Merope

– Istorie, Arhive
* Italia: Cu prilejul celei de-a 156-a aniversări a Unirii Principatelor Române (24 ian.), la sediul Consulatului General din Milano, va avea loc conferința cu titlul „Italia-România: de la Unire la Marele Război” – ora 18:30. Participă conferențiarul Marco Baratto, expert în istoria relațiilor italo-române, care va vorbi despre evoluția relațiilor italo-române la cumpăna secolelor XIX și XX, formarea statelor naționale, aderarea la alianțele politico-militare ale vremii, intrarea în război

– Cultură
* Spectacolul radiofonic „Cool” de Mihai Ispirescu va putea fi audiat în avanpremieră, de la ora 11:00, la clubul de la Hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Marius Rizea, Ion Haiduc, Mircea Constantinescu, Daniela Marcu, Ion Mărgescu
* Musicalul „O noapte furtunoasă”, după celebra piesă scrisă de I.L. Caragiale, în regia lui Mircea Diaconu, va fi pus în scenă, în zilele de 26, 27 şi 28 ianuarie, la Opera Comică pentru Copii – orele 11:00 şi 13:00

– Sport
* Are loc meciul CS Dinamo Bucureşti – CS Unirea Dej din prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei României la volei masculin – ora 17:45
* Se dispută meciul CS Municipal Târgovişte – CS Nova Vita Tg. Mureş, contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naţionale de baschet feminin – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Târgovişte
* Echipele româneşti susţin meciuri amicale în stagiile de pregătire din străinătate:
• FC Petrolul Ploieşti – Guangzhou R&F (China)
• FC Şinik Iaroslavl (Rusia) – Universitatea Cluj
• Cracovia Krakow (Polonia) – ASA Târgu Mureş
* Au loc meciuri în Liga MOL la hochei pe gheaţă:
• HC Nove Zamky – ASC Corona Braşov – ora 19:00
• Ferencvarosi TC – HSC Miercurea Ciuc – ora 20:00

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Timotei şi Tit, episcopi (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1699: Prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curţii de la Viena

– 1869, 26.I / 7.II: La Conferinţa, de la Timişoara, a fruntaşilor politici ai românilor din Banat şi din Ungaria s-au pus bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Mocioni

– 1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, om politic comunist; secretar general al CC al PCR (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974); preşedinte al RSR (1974-1989); în primii ani după instalarea sa la putere a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internă şi internaţională; din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României; deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a determinat nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat (m. 1989)

– 1918: Guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, deoarece a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială); i-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu; noua formulă guvernamentală, sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile

– 1935: S-a născut Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (m. 1992) – 80 de ani

– 1940: S-a născut Grigore Zanc, prozator şi autor de scenarii radiofonice şi cinematografice; membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2004-2010); prefect al judeţului Cluj (1990-1996); ministru al culturii (august-decembrie 1996); senator PSD (2000-2004) – 75 de ani

– 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, percuţionist şi dirijor de muzică uşoară; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (m. 2001)

– 1944: Înaltul Comandament german începe elaborarea planului Margarethe II, de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich. NOTĂ: La 26-27.II.1944 va avea loc o întrevedere între Hitler şi Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul va ordona suspendarea planului Margarethe II

– 1944: A murit Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

– 1948: S-a născut Iuliu Merca, interpret de muzică uşoară şi chitarist (membru al formaţiei “Semnal M”) (m. 1999)

– 1976, 26.I – 7.II: La cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, România este primită în unanimitate ca membru al “Grupului celor 77″, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare

– 1988: A fost inaugurată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

– 1994: Ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a semnat, la Bruxelles, Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale; România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul. NOTĂ: Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor agriculturii şi pescuitului din cadrul UE

– Strasbourg: Are loc sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), o dezbatere de urgență în urma atacurilor teroriste din Paris, privind protecția libertății presei în Europa și situația umanitară din Ucraina. Preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins, se va adresa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (26 – 30 ian.)

– New Delhi: Președintele american, Barack Obama, participă la festivitățile Zilei Republicii în India

– Moscova: Întrevedere a ministrului rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov cu omologul său israelian, Avigdor Liberman

– New York: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni într-o sesiune specială pe tema violenţelor din estul Ucrainei

– Asteroidul gigant 357439 (2004 BL86), cu dimensiuni între 0.4 – 1 km, va traversa orbita terestră la o distanţă de 1.2 milioane de km faţă de Pământ – de trei ori mai mare decât cea de la Lună la Terra. Până în anul 2027, niciun obiect astral cu asemenea dimensiuni nu se va mai afla atât de aproape de Pământ

Aniversări – Comemorări

– “Ziua Mondială a Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor

– Ziua Naţională a Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South Wales), în 1788

– Sărbătoarea Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii/1950 – 65 de ani

– 1795: A murit compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (n. 1732) – 220 de ani

– 1870: A murit compozitorul italian Cesare Pugni (n. 1802) – 145 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 14 ianuarie 1870

– 1871: Roma este proclamată capitala Italiei unificate

– 1908: S-a născut muzicianul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (m. 1997)

– 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film (m. 2008) – 90 de ani

– 1928: S-a născut cineastul francez Roger Vadim (m. 2000)

– 1953: S-a născut Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO între anii 2009-2014; om politic danez, fost prim-ministru al Danemarcei (2001-2009) şi şeful Partidului Liberal; Rasmussen i-a succedat la conducerea NATO olandezului Jaap de Hoop Scheffer

– 2000: A murit scriitorul francez Jean-Claude Izzo (n. 1945) – 15 ani

– 2012: A murit actorul britanic Ian Abercrombie (n. 1934)

– 2012: 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia. Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri

– 2013: A murit scriitorul japonez Shotaro Yasuoka (n. 1920)

– 2014: A murit José Emilio Pacheco, poet, romancier şi traducător mexican, laureat al premiului Cervantes pe anul 2009 (n. 1939) – 1 an