Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2023, 05:00 / actualizat: 24 noiembrie 2023, 14:10

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 2557 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care a luat naștere tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Acum 313 ani (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir, care a durat până la 11.VII.1711. A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I. După domnia sa, în Moldova, a început epoca fanariotă

* Cu 134 de ani în urmă (1889) era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* În urmă cu 107 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Cu 83 de ani în urmă (1940) generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Acum 53 de ani (1970) apărea primul număr al revistei franceze „Charlie Hebdo”. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole controversate și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, revista este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Revista a fost fondată în 1970, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Directorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009-2014). Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul satiric și punându-l pe Allah în ipostaze de nedescris. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției

* În urmă cu 26 de ani (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

– „Ziua Economiştilor din România” și „Ziua Profesorului de Economie” marchează deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843 ( – 180 de ani), la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; sărbătorirea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER, în 1997

– 1852: S-a născut zoologul Alexandru M. Vitzu; a fost fondatorul Institutului de Fiziologie din București, inaugurat pe 14 octombrie 1892, și este considerat întemeietorul fiziologiei experimentale în România; în 1897 a devenit membru corespondent al Academiei Române (m. 1902)

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 125 de ani

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1920: S-a născut (la Cernăuți) Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (m. 1970, la Paris)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883) – 100 de ani

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington). NOTĂ: După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc, conform rânduielilor, la 7 ani după adormirea sa, trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale – 90 de ani

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1945: S-a născut pictorul bisericesc și restauratorul Grigore Popescu-Muscel, unul dintre cei mai importanți reprezentanți contemporani ai artei iconografice românești și europene; a pictat peste 50 de biserici în România, Germania, Ungaria, Cipru, Franța, Serbia și Grecia

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică – 75 de ani

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1951: S-a născut scriitorul, jurnalistul și profesorul Dan Mucenic (m. 2018)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist; considerat de unii critici drept cel mai important parodist român – 70 de ani

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888) – 70 de ani

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Schmidt-Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922)

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „Tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, „Doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia)

EVENIMENTE EXTERNE

– St. John’s, Canada: Summit UE – Canada (23 – 24 nov.)

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (23 – 24 nov.)

– Londra: A 130-a sesiune a Consiliului Organizației Maritime Internaționale (IMO) (23 – 24 nov.)

– Paris: Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol efectuează o vizită de stat în Franța. (23 – 26 nov.)

-Minsk, Belarus: Întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin și liderii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO)

– Orașul Vatican (Sfântul Scaun) : Sosirea pomului de Crăciun în Piața Sfântul Petru

– Bruxelles: Zona euro – indicele PMI compozit rapid din noiembrie (S&P Global)

– Pretoria, Africa de Sud: Decizia de politică monetară a băncii centrale

– Brisbane, Australia: Golf – Campionatul australian PGA (23 – 26 nov.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Profesorului de Limba franceză” este sărbătorită, începând cu anul 2019, în a patra zi de joi din noiembrie și se dorește a fi un moment dedicat valorizării meseriei de profesor de limba franceză, consolidării legăturii şi solidarității între profesori, între profesori și elevi, prin promovarea culturii franceze și francofone (conferințe, reuniuni, dezbateri, concursuri tematice, ateliere, acordarea de distincții). Evenimentul, de anvergură mondială, este coordonat de către Federația Internațională a Profesorilor de Limba Franceză

– Statele Unite ale Americii: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); în decembrie 1941, Congresul SUA a aprobat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din noiembrie a devenit oficial sărbătoare naţională a SUA; „Ziua Recunoştinţei” aminteşte de miraculoasa recoltă care, în anul 1621, a salvat viaţa primilor imigranţi sosiţi în Lumea Nouă de pe îndepărtatele meleaguri britanice. NOTĂ: Ziua naţională a SUA se marchează la 4 iulie

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964) – 135 de ani

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul britanic de film Michael Gough (m. 2011)

– 1927: S-a născut Angelo Sodano, prelat italian al Bisericii Catolice și din 1991 cardinal; a fost decan al Colegiului Cardinalilor din 2005 până în 2019 și cardinal secretar de stat din 1991 până în 2006; Sodano a fost prima persoană din 1828 care a servit simultan ca decan și secretar de stat (m. 2022)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016) – 95 de ani

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof (Eugeniusz) Penderecki, reprezentant al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960”, unul dintre puținii creatori de muzică de avangardă care a reușit să câștige o largă popularitate; muzica sa este calificată adesea ca „postserială” și „postclasică târzie”; cunoscut şi pentru muzica sa de film (m. 2020) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1937: S-a născut Karol Modzelewski, istoric, scriitor și politician polonez de origine rusă; specialist în istoria medievală poloneză; figură marcantă a dizidenţei anticomuniste înainte de 1989 (m. 2019)

– 1941: S-a născut Franco Nero (pe numele său adevărat Francesco Sparanero), actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1941: S-a născut Derek Mahon, poet, critic de teatru, editor, traducător, un nume important al literaturii irlandeze (m. 2020)

– 1945: S-a născut, la Tbilisi, în Georgia, pianista Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena din 1978

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr. medic american, profesor la Harvard University și cercetător la Dana–Farber Cancer Institute; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie în 2019, împreună cu Gregg L. Semenza și Peter J.Ratcliffe, pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările nivelurilor de oxigen; descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi strategii de tratare a cancerului, anemiei și altor boli

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Mumbai/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932)

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (n. 1920)

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928) – 5 ani

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2022, 06:00 / actualizat: 29 noiembrie 2022, 14:02

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 2556 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care a luat naștere tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Acum 312 ani (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir, care a durat până la 11.VII.1711. A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I. După domnia sa, în Moldova, a început epoca fanariotă

* Cu 133 de ani în urmă (1889) era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* În urmă cu 106 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Cu 82 de ani în urmă (1940) generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Acum 52 de ani (1970) apărea primul număr al revistei franceze „Charlie Hebdo”. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole controversate și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, revista este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Revista a fost fondată în 1970, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Directorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009-2014). Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul satiric și punându-l pe Allah în ipostaze de nedescris. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției

* Se împlinesc 25 de ani (1997) de când România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)

– „Ziua Economiştilor din România” și „Ziua profesorului de economie” marchează deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; sărbătorirea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER, în 1997

– 1852: S-a născut zoologul Alexandru M. Vitzu; a fost fondatorul Institutului de Fiziologie din București, inaugurat pe 14 octombrie 1892, și este considerat întemeietorul fiziologiei experimentale în România; în 1897 a devenit membru corespondent al Academiei Române (m. 1902) – 170 de ani

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1920: S-a născut (la Cernăuți) Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (m. 1970, la Paris)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington). NOTĂ: După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc, conform rânduielilor, la 7 ani după adormirea sa, trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1945: S-a născut pictorul bisericesc și restauratorul Grigore Popescu-Muscel, unul dintre cei mai importanți reprezentanți contemporani ai artei iconografice românești și europene; a pictat peste 50 de biserici în România, Germania, Ungaria, Cipru, Franța, Serbia și Grecia

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1951: S-a născut scriitorul, jurnalistul și profesorul Dan Mucenic (m. 2018)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist; considerat de unii critici drept cel mai important parodist român

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Schmidt-Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional – 50 de ani

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922)

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „Tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930) – 10 ani

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, „Doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

-Stockholm, Suedia: Vizita secretarului de stat francez pentru Europa, Laurence Boone, în vederea președinției suedeze a UE (23 – 24 nov.)

-Londra: Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak participă la sesiunea săptămânală de întrebări și răspunsuri din Parlament

– Damasc: Prim-ministrul Belarusului, Roman Golovchenko vizitează Siria și semnează diferite acorduri cu guvernul sirian

– Los Angeles: Lansarea filmului de animație „Avalonia, the strange journey”, realizat de studiourile Disney

– Copenhaga: Finala Blast Premier a jocului video Counter-Strike (23 – 27 nov.)

– Cineastul Tim Burton păşeşte în lumea macabră şi supranaturală a familiei Addams cu un nou serial intitulat ”Wednesday”. Producţie Netflix, serialul va fi lansat pe 23 noiembrie şi este centrat în jurul personajului Wednesday Addams

– Buenos Aires: Meciul demonstrativ de tenis dintre Rafael Nadal (Spania) și Casper Ruud (Norvegia)

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923) – 185 de ani

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999) – 125 de ani

– 1916: S-a născut actorul britanic de film Michael Gough (m. 2011)

– 1927: S-a născut Angelo Sodano, prelat italian al Bisericii Catolice și din 1991 cardinal; a fost decan al Colegiului Cardinalilor din 2005 până în 2019 și cardinal secretar de stat din 1991 până în 2006; Sodano a fost prima persoană din 1828 care a servit simultan ca decan și secretar de stat (m. 2022)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki, reprezentant al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960”, unul dintre puținii creatori de muzică de avangardă care a reușit să câștige o largă popularitate (m. 2020)

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1937: S-a născut Karol Modzelewski, istoric, scriitor și politician polonez de origine rusă; specialist în istoria medievală poloneză; figură marcantă a dizidenţei anticomuniste înainte de 1989 (m. 2019) – 85 de ani

– 1941: S-a născut Franco Nero (pe numele său adevărat Francesco Sparanero), actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1941: S-a născut Derek Mahon, poet, critic de teatru, editor, traducător, un nume important al literaturii irlandeze (m. 2020)

– 1945: S-a născut, la Tbilisi, în Georgia, pianista Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena din 1978

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr. medic american, profesor la Harvard University și cercetător la Dana–Farber Cancer Institute; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 2019, împreună cu Gregg L. Semenza și Peter J.Ratcliffe, pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările nivelurilor de oxigen; descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi strategii de tratare a cancerului, anemiei și altor boli – 65 de ani

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Mumbai/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus – 30 de ani

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932)

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929) – 10 ani

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931) – 10 ani

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (n. 1920)

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2021, 05:00 / actualizat: 23 noiembrie 2021, 8:59

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Se împlinesc 2555 de ani (534 î.Hr) de când Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care a luat naștere tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Acum 311 ani (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir, care a durat până la 11.VII.1711. A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I. După domnia sa a început, în Moldova, epoca fanariotă

* Cu 132 de ani în urmă (1889) era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Se împlinesc 105 ani (1916), de când, în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Cu 81 de ani în urmă (1940) generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Acum 51 de ani (1970) apărea primul număr al revistei franceze „Charlie Hebdo”. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole controversate și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, revista este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Revista a fost fondată în 1970, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Directorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009-2014). Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul satiric și punându-l pe Allah în ipostaze de nedescris. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției

* Cu 24 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1920: S-a născut (la Cernăuți) Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (m. 1970, la Paris)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 1996) – 100 de ani

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington). NOTĂ: După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc, conform rânduielilor, la 7 ani după adormirea sa, trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1945: S-a născut pictorul bisericesc și restauratorul Grigore Popescu-Muscel, unul dintre cei mai importanți reprezentanți contemporani ai artei iconografice românești și europene; a pictat peste 50 de biserici în România, Germania, Ungaria, Cipru, Franța, Serbia și Grecia

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1951: S-a născut scriitorul, jurnalistul și profesorul Dan Mucenic (m. 2018) – 70 de ani

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist; considerat de unii critici drept cel mai important parodist român

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880) – 65 de ani

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Schmidt-Grinberg) (n. 1895) – 50 de ani

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922)

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, „Doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

– Bruxelles: Comisia Europeană publică opiniile statelor membre cu privire la bugetul 2022

– Strasbourg: UE prezintă proiectul de reformă electorală

– Moscova: Președintele Statului Palestina Mahmoud Abbas va efectua o vizită oficială în Rusia

– Lisabona, Portugalia: Grevă a medicilor pentru a cere condiții mai bune de muncă (23 – 25 nov.)

– Londra: Compass – rezultatele financiare anuale

– Istanbul: Noi audieri în procesul morții jurnalistului Jamal Khashoggi (23 nov. 2021 – 13 ian. 2022)

– Ghent, Belgia: Nouă ședință la Curtea de Apel în cazul rapperului spaniol Valtonyc, reclamat de instanțele spaniole

– New York: Licitație cu vânzare a Constituției Statelor Unite

– Paris: Licitația cu vânzare a unui manuscris al lui Albert Einstein, despre teoria relativității generale, la Casa Christie’s

– Milano: Salonul de motociclism EICMA; primele două zile sunt rezervate presei (23 – 28 nov.)

-Amsterdam:Verdict privind cererea grupurilor pentru drepturile animalelor de a bloca transferul delfinilor într-un parc de distracții chinez

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747) – 195 de ani

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946) – 145 de ani

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul britanic de film Michael Gough (m. 2011) – 105 ani

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki, reprezentant al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960”, unul dintre puținii creatori de muzică de avangardă care a reușit să câștige o largă popularitate (m. 2020)

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero (pe numele său adevărat Francesco Sparanero), actor, scenarist, regizor şi producător italian de film – 80 de ani

– 1941: S-a născut Derek Mahon, poet, critic de teatru, editor, traducător, un nume important al literaturii irlandeze (m. 2020) – 80 de ani

– 1945: S-a născut pianista sovietică Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena din 1978

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr., profesor de medicină la Harvard University și cercetător la Dana-Farber Cancer Institute, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 2019, alături de Gregg L. Semenza, Peter J.Ratcliffe, pentru descoperiri majore în domeniul medicinei şi al ştiinţelor naturii

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901) – 45 de ani

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Mumbai/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926) – 30 de ani

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932)

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930) – 15 ani

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942) – 10 ani

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (n. 1920)

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2020, 05:00 / actualizat: 24 noiembrie 2020, 9:00

EVENIMENTE INTERNE

-Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – online și la sediul Senatului

-Juridic

*Dezbaterea cu tema “Perioada de probă la pătrat” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București, va putea fi transmisă live și va putea fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii intră în dezbatere remote. Invitați (ordine alfabetică):Av. Răzvan Crăciunaș, Săvescu & Asociații, Jud. drd. Violeta Duca, Curtea de Apel București, Academia de Studii Economice, Av. Cătălin Micu, Partner Zamfirescu Racoți Vasile & PARTNERS, Av. Andreea Suciu, Founder and Managing Partner of Suciu I The Employment Law Firm. Moderator:Conf. univ. dr. Septimiu Panainte, Director al Departamentului de Drept Privat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept

– Economic

* Senatul Științific al Fundației „Dan Voiculescu” pentru Dezvoltarea României organizează prima ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar, „Inovaliment”. Evenimentul se va desfășura online, în perioada 23 – 27 noiembrie, și este organizat în parteneriat cu Facultatea de Stiințe și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați și Forumul Inventatorilor Români. Inovaliment este un Târg de Invenții și Inovații din domeniul alimentar adresat tuturor specialiștilor din industria alimentară, atât din mediul academic (studenti, masteranzi, cadre universitare din facultățile cu profil alimentar), cât și celor din cadrul institutelor și stațiilor de cercetare din România și din alte țări. În aceeași perioadă vor fi organizate, de asemenea, o serie de conferințe tematice și sesiuni de prezentare ale lucrărilor înscrise

-Cultură

* Fundația Calea Victoriei organizează trei ateliere cu tema “Palatele ştiute şi neştiute ale Bucureştiului” care vor fi susținute de Lector Anita Sterea, săptămânal, în fiecare zi de luni (cu pauză pe 30 noiembrie) – ora 19:00. Cursul va avea loc online, pe platforma Zoom. Toate poveştile vor fi însoţite de imagini de arhivă sau contemporane.Din program:

  • Palate celebre ale Bucureştiului: Palatul Regal, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Patriarhal, Palatul Victoria, Palatul Ştirbey, Palatul Ghica Tei.
  • Palate ascunse ale Capitalei: Palatul Prinţului Moştenitor – Kiseleff, Palatul Bragadiru, Palatul Nunţiaturii Apostolice, Palatul Kreţulescu, Palatul Cesianu-Racoviţă, Palatul Elisabeta, Palatul Suţu, Palatul Auschnit, Castelul Vlad Tepeş, Palatul de Justiţie.
  • Palate dispărute din peisajul istorico-cultural al Bucureştiului: Palatul Sturdza, Palatul Ştirbey (Griviţa), Palatul Artelor (Muzeul Militar) – Parcul Carol, Palatul Florescu, Palatul Societăţii Funcţionarilor Publici.

*  FNT 30 / FNT ALTFEL (online, TVR, on-air) Festivalul Național de Teatru – ediția a 30-a (22-29 nov.) propune în Secţiunea „Vorbe, vorbe, vorbe…” o serie de dialoguri, în care Geoge Banu şi Călin Ciobotari lansează interogaţii artistice unor creatori cu personalitate. Începând de astăzi, la ora 11:00, pe www.fnt.ro, în fiecare zi, timp de o săptămână, au loc întâlnirile dintre George Banu şi invitaţii săi: Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, Ion Caramitru, Gábor Tompa, Alexandra Badea. Sub acelaşi semn ale sintagmei vorbelor, Călin Ciobotari va intra în dialog cu Matei Vişniec, Radu Afrim şi George Banu. Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română.Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii. Proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte. Partener: Institutul Cultural Român

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 2554 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care a luat naștere tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Se împlinesc 310 ani (1710), de când, în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I. După domnia sa a început, în Moldova, epoca fanariotă

* Cu 131 de ani în urmă (1889) era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 104 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Se împlinesc 80 de ani (1940) de când generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Se împlinesc 50 de ani (1970) de la apariția primului număr al revistei franceze „Charlie Hebdo”. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole controversate și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, revista este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Revista a fost fondată în 1970, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Conducătorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009-2014). Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul satiric și punându-l pe Allah în ipostaze de nedescris. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției

* Cu 23 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970) – 115 ani

– 1920: S-a născut (la Cernăuți) Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (m. 1970, la Paris) – 100 de ani

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington) – 95 de ani. NOTĂ: După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc, conform rânduielilor, la 7 ani după adormirea sa, trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002) – 85 de ani

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862) – 85 de ani

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1945: S-a născut pictorul bisericesc și restauratorul Grigore Popescu-Muscel, unul dintre cei mai importanți reprezentanți contemporani ai artei iconografice românești și europene; a pictat peste 50 de biserici în România, Germania, Ungaria, Cipru, Franța, Serbia și Grecia – 75 de ani

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933)

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, „Doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Externe (Dezvoltare)

– Bangkok: Ministrul thailandez de finanțe, Arkhom Termpittayapaisith, vorbește despre economie la un forum de afaceri

– Copenhaga, Danemarca: Publicarea raportului Agenției Europene de Mediu privind calitatea aerului în Europa în 2020

– Berlin: Conferință de presă a președintelui Institutului de supraveghere sanitară Robert Koch (RKI), Lothar Wieler

– Wuzhen, China: Cea de-a 7-a ediție a Conferinței Mondiale a Internetului (23 – 24 nov.)

-Paris: Procesul președintelui francez, Nicolas Sarkozy, pentru corupție în afacerea „ascultării” (23 nov.- 10 dec.)

– Seremban, Malaysia: Audieri în cadrul anchetei privind moartea franco-irlandezei Nora Quoirin (23 – 27 nov.)

– Hong Kong, China: Procesul activiștilor Joshua Wong și Ivan Lam, pentru acțiunile lor împotriva poliției (23 nov. – 1 dec.)

– Amsterdam, Țările de Jos: Adunarea generală anuală a Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA) (23 – 24 nov.)

– Moscova: Gazprom prezintă rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru (23 – 30 nov.)

– Mons, Belgia: Procesul unui ofițer de poliție care a împușcat și ucis o fată kurdă, în încercarea de a opri o mașină care transporta migranți (23 – 24 nov.)

– Paris: Sunt marcați 50 de ani de la primul număr al revistei satirice „Charlie Hebdo”

– Londra: Curtea Supremă examinează posibilitatea de a permite Shamimei Begum să se întoarcă în Regatul Unit pentru a contesta retragerea cetățeniei sale britanice (23 – 24 nov.)

– Paris: Procesul fostului președinte Nicolas Sarkozy pentru corupție (23 nov. – 10 dec.)

– Vancouver, Canada: Continuarea procedurilor de extrădare împotriva directorului financiar al gigantului chinez Huawei, Meng Wanzhou (23 – 27 nov.)

– Bagdad, Irak: Sfârșitul a 60 de zile de scutire de la sancțiunile împotriva Iranului acordate de Washington Bagdadului

– Los Angeles: Cântăreţul Shawn Mendes va fi protagonistul noului documentar produs de Netflix despre cariera lui muzicală, care se înscrie în seria de filme dedicate de această platformă de streaming altor vedete pop, precum Taylor Swift, Lady Gaga şi Beyoncé. „In Wonder” este titlul filmului pe care platforma americană îl va prezenta astăzi, cu câteva săptămâni înainte ca artistul canadian să-și lanseze noul său album, „Wonder”, pe 4 decembrie

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat) – 260 de ani

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015) – 90 de ani

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki (m. 2020)

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014) – 85 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1941: S-a născut poetul Derek Mahon, un nume important al literaturii irlandeze (m. 2020)

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaia, stabilită la Viena din 1978 – 75 de ani

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr., profesor de medicină la Harvard University și cercetător la Dana-Farber Cancer Institute, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 2019, alături de Gregg L. Semenza, Peter J.Ratcliffe, pentru descoperiri majore în domeniul medicinei şi al ştiinţelor naturii

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932) – 25 de ani

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937) – 10 ani

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (n. 1920) – 5 ani

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2019, 06:00 / actualizat: 23 noiembrie 2019, 13:55

EVENIMENTE INTERNE

– Economic

* Sibiu: Muzeul Național Brukenthal, împreună cu Biblioteca Județeană ASTRA și I.D.E.A.L. Evolution, organizează prima conferinţă gastronomică la nivel internaţional – la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu. Vor fi prezenţi 17 speakeri din 10 ţări diferite, printre care Chefi Michelin, proprietari de restaurante, Manageri Front of House, Sommeliers, organizatori de simpozioane gastronomice la nivel mondial, oameni din industria ospitalităţii. Simpozionul are ca temă centrală „Building bridges through food”

– Medicină, Sănătate

* În cadrul evenimentului „Educaţie pentru sănătate”, invitaţii vor vorbi despre somnul bebeluşului, alăptare, vaccinare, nutriţie şi obezitate, despre astm, sexualitate sau despre dependenţele copiilor – ora 9:00, la Hotel Pullman

– Manifestări prilejuite de cea de-a 26-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Radio România (20 – 24 nov.)

* Iniţiat şi organizat de postul public de radiodofuziune, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio”, va avea loc în intervalul 20 – 24 noiembrie, în premieră, în Pavilionul B2 Romexpo. Ediţia 2019 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din Bucureşti se va desfăşura sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi va găzdui sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri. Din programul zilei:

Spațiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu”

  • ora 10:00 – Fundația Academia Civică – Lansarea cărților editate în 2019
  • ora 11:00 – Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice de București (ARCB) – Retrospectivă 2019: Papa Francisc în România – ecouri editoriale. Invitaţi: Pr. Wilhelm Dancă, Pr. Lucian Dîncă, Pr. Tarciziu Şerban. Vor fi prezentate titlurile: Papa Francisc, „Rugăciunea, suflu de viaţă nouă” (cu prefaţa Patriarhului Moscovei, Kiril); „Să ne rugăm cu Fericitul Vladimir Ghika. Rugăciuni – novene – acatiste”; Piero Coda, „Biserica este Evanghelia” – La izvoarele teologiei Papei Francisc; Marcel Neusch, Bruno Chenu, „Pe tărâmul teologiei. Oameni şi curente”, Alexandre Awi Mello, Papa Francisc, „Maria – e Mama mea!” – Întâlniri ale Papei Francisc cu Maica Domnului; Feliciano Innocente, Papa Francisc – Papa Fericirilor evanghelice.
  • ora 11:30 – Editura Sapientia – Noutăți editoriale 2019 – „Teologia istoriei la Sfântul Bonaventura”, Joseph Ratzinger, (Benedict al XVI–lea), Iași 2019. Invitat: Prof. univ. dr. pr. Wilhelm Dancă. „Se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite, Cardinal Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat”, Iași 2019. Invitat: Prof. univ. dr. pr. Wilhelm Dancă. „Introducere în Noul Testament”, Raymond E. Brow, Iași 2019. Invitat: Lect. univ. dr. pr. Tarciziu Hristofor Șerban. „Antropologia teologică / Dumnezeul cel viu şi adevărat. Misterul Preasfintei Treimi”, Cardinal Luis F. Ladaria Iași 2019. Invitat: Conf. univ. dr. pr. Ștefan Lupu. „Scandalul scandalurilor. Istoria secretă a creştinismului, Manfred Lütz, în colaborare cu Profesor dr. Arnold Angenendt”, Iași 2019. Invitat: Conf. univ. dr. pr. Ștefan Lupu
  • ora 12:00 – Editura Fundației „România de Mâine” – Masă rotundă – Experiența urbană (Lansare de carte: „Experiența urbană / interviuri” de Maria Duda)
  • ora 12:30 – Editura All – Lansare de carte: „Naufragiatul”. Invitați: Roxana Mihalcea, Loreta Popa
  • ora 13:00 – Academia de Studii Economice din București – Lansare: „Antreprenoriat. Teorie și practică”, autoare Mariana Drăgușin, Mirela Octavia Sîrbu, Raluca Mariana Grosu, Alina–Elena Iosif. Invitați: Prof. univ. dr. Mariana Drăgușin, Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism, Conf. univ. dr. Mirela Octavia Sîrbu, Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism, Lect. univ. dr. Raluca Mariana Grosu, Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism, Lect. univ. dr. Alina–Elena Iosif, Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, Facultatea de Business și Turism
  • ora 13:30 – Editura Universitară – Lansare: „Jocul de–a v–ați ascunselea”, autor Em Madara. Invitați: Teodora Vasilescu – Inovation manager; Claudia Croitoru – actriță, Bianca Timișa Stoicescu – bloger, autor carte, Em Madara. Moderator: Vasile Muscalu
  • ora 14:00 – Universitatea Din București – Editura Ars Docendi – Lansarea volumelor: „Scurt istoric al băilor publice din București”, autor Dan Roșca; „Azilul Elena Doamna și ajutorul domnesc dat orfanilor”, ediția a III–a, autor Emilia Grecu; „Brașov”, autor Octav Șuluțiu. Invitaţi: Marius Andruh, Emanuel Bădescu, Adrian Crăciunescu, Radu Oltean, Dan Roșca. Moderator: Ioan Crăciun
  • ora 15:00 – Editura Zorio – Lansare de carte: „Mimu, pisicuța care mânca povești”, de Petre Crăciun Invitați: Alex Ștefănescu, Adriana Ene, Cristina Diana Enache (ilustrator). Citește actrița Daniela Nane. Lansare de carte: „Povestea de vineri cu Petre Crăciun. 50 de basme și povești în lectura autorului” (DVD). Însoțește antologia ”Cartea basmelor” Invitați: Prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Robert Cilincă (director de imagine)
  • ora 15:30 – Editura Ingenium – Lansarea volumelor: „Nastratin cel de înțelepciune plin”, de Cristina Grecu și „Povestea fulgilor de nea”, de Mihaela Mihai. Prezentarea evenimentului este realizată de Ioan Batinaș, actor la Teatrul Odeon. Invitați: autoarele cărților, Cristina Grecu și Mihaela Mihai și ilustratorul cărților, Gabriel Dobre, elev în clasa a XII–a la Liceul de Arte Plastice din Brașov
  • ora 16:00 – Editura Fundației „România de Mâine” – Lansare de carte: „Ec(o)menia. Elemente de gândire economică din doctrina socială a Bisericii Catolice”, de Petru–Ciprian Bradu Invitați: Alexandru Tașnadi, Iustin Emanuel Alexandru, Petru–Ciprian Bradu
  • ora 16:30 – Centrul Tehic Editoirial al Armatei – Lansare: „Lumea în care trăim. Confruntari, violență, criminalitate, migrație, manipulare și schimbări climatice”, autor Orzeață Mihail
  • ora 17:30 – ADEPC – Editura Astralis – Lansarea volumelor: „Rime în oglindă”, de Ovidiu Brătulescu; „Câinele meu fumează pipă”, de Daniel Ernestina; „Misterul eșarfei roșii”, de Camelia Pantazi Tudor. Prezentarea revistei Astralis. Invitați: Ana Dobre, Luminița Zaharia, Evelyne Maria Croitoru, Nicolae Rotaru, Lucian Gruia, Geo Calugăru, Corin Bianu. Moderator: Camelia Pantazi Tudor
  • ora 18:30 – Princeps Multimedia – Lansare de carte: „Câmpia vrăjitorilor”, roman. Prezintă: Ludmila Bejenaru (Prof. univ., traducătoarea cărții), Daniel Corbu, Husein Nizami, Oglu Najafov (Ambasador al Republicii Azerbaidjan)
  • ora 19:00 – Editura Ganesha – Prezentare de carte: „Metodele secrete ale lui Hermes”. Invitat: Seraphin Ambarus
  • ora 19:30 – Centrul Național de Cultură A Romilor – Romano Kher – Lansare de carte

SPAȚIUL DE EVENIMENTE „MIRCEA NEDELCIU”

  • ora 11:00 – Radio România – Finala pe țară a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”. Moderator: Mirela Nicolae, realizator Radio România Cultural
  • ora 13:00 – ADEPC – Editura Antim Ivireanul – Lansarea volumelor: „Eroii mei cu nume de stele” (proză), de Ioan Barbu. „B–Max – jurnalul unui uberist”, de Marius Cărbunescu. Invitați: Nicolae Georgescu, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Lucian Gruia
  • ora 14:00 – Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Editura Doxologia – Lansare de carte: „7 cuvinte ale iubirii: sacre taine ale iubirii”. Invitați: Pr. Visarion Alexa (autorul cărții), Daniel Chelariu
  • ora 15:00 – Asociația Italienilor din România – Ro.As.It. – Lansarea cărții: „ Mi ricordo di un giorno di scuola. Quaderno 4: Vi racconto il romanzo degli italiani: I Promesi Sposi di Alessandro Manzoni”, de Antonio Rizzo. Invitaţi: autorul, membri RO.AS.IT., reprezentanţi DRI
  • ora 15:45 – Curtea Veche Publishing – Sesiune de autografe cu cei mai cunoscuți polițiști din România: Traian Berbeceanu (autorul bestsellerului „Radiografia unei mârșăvii judiciare”) și Marian Godină (autorul bestsellerelor „Pablo, the alpaca. Scrisoarea”, „În misiune cu Marian” și „Flash-uri din sens opus”)
  • ora 16:30 – ADEPC – Editura Zodia Fecioarei – Lansarea volumelor: „Dragoste și succes” și „ Zece zile ”, de Carmina Boilă Goekel; „Mircea secretul timpului”, de Maria Mona Vâlceanu; „Depărtarea era totuși senină”, de V. Păduraru; „101 Poezii”, de M. Marinescu; „Zodia trandafirului”, de Mihai Marinescu. Moderator: Maria Mona Vâlceanu. Invitați: Nicolae Georgescu, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Lucian Gruia
  • ora 17:30 – Comunitatea Rușilor Lipoveni din România – Dublă lansare de carte. Invitaţi: Prof. univ. dr. Leonte Ivanov, Prof. univ. dr. Feodor Chirilă
  • ora 18:00 – Editura Nemira – Dublă lansare de carte Vorpal: Elena Vlădăreanu, Bogdan Ghiu și Svetlana Cârstean
  • ora 18:30 – Editura Carminis – Lansarea albumului „Timpul din adâncuri”, incluzând crezul artistic și comentariile tablourilor. Autor: pictorul Mihai Coțovanu. Invitați: Loreta Popa (jurnalistă), Carmen Iordăchescu (directorul editurii), autorul
  • ora 19:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lectură publică: Passionaria Stoicescu, Ella Leynard, Vasile Poenaru, Don Coresi. Invitați: Passionaria Stoicescu, Ella Leynard, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 19:30 – Editura Vremea – Lansarea volumelor: „Corespondență Jeni Acterian”; „ Scrisorile lui Emil Brumaru către Petre Stoica”; „Văratec în Dosarele Securității”, de Fabian Anton

Sala „Virgil Madgearu”

  • ora 10:45 – Cetatea de Scaun – Lansare carte: „Fethullah Gülen: A Life of Hizmet”, autor Jon Pahl. Invitat: Jon Pahl
  • ora 12:00 – Institutul de Ştiințe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” – Lansări de carte: „Discursurile lui Ion I.C.Brătianu”,Vol.I–II,1750 pagini; „Ion I. C. Brătianu – Zece lecții de istorie pentru politicienii de azi si de mâine”. Coordonatori proiect: Dan Dungaciu și Stelian Neagoe. Invitați: Ioan Aurel Pop, Rareș Bogdan, Dan Dungaciu, Ion M. Ioniță
  • ora 13:30 – ADEPC – Editura Betta – Oaspeți străini, din diaspora și nu numai, pe scena Gaudeamus… prezentați de criticul Victor Atanasiu. Georg Mircea Mitrohin – Germania, cu volumul Norocul de a gândi; Hector Cincotta – Argentina cu volumul bilingv Vechimea norilor / La antigüedad de las nubes; Dan C. David – din SUA cu Secretul dnei Clara; Leonard I.Voicu – din Canada cu volumul Surorile; N. N. Negulescu din Oltenia cu volumul de aforisme Filozofări prin oglinda luminii. Moderator: Nicolae Roșu. Invitați: Georg Mircea Mitrohin – Germania, Aureliu Goci, Gabriela Banu, Eliza Roha, Victoria Milescu, Paula Romanescu, Florentin Popescu, Emil Lungeanu
  • ora 15:00 – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – O oră cu ELI-NP
  • ora 17:00 – Centrul Național de Cultură a Romilor– Romano Kher – Lansare antologie de texte literare: Amare Barvalimata

Standul Radio România

  • ora 10:00 – Radio România Cultural – Ateliere de bandă desenată cu autorul BD, Mihai. I. Grăjdeanu
  • ora 12:00 – BucureștiFM – Bucureștiul de roman: „Homeric”, autor Doina Ruști, volum apărut la Editura Polirom
  • ora 13:00 – Editura Casa Radio – Noi apariții în Colecția Biblioteca de Poezie Românească, seria Colecţionarul de voci: Ion Stratan, „Urechea vorbitoare. Poeme rostite la Radio”. Poeme rostite la Radio (1992–1997). Ediţie îngrijită de Călin–Andrei Mihăilescu. Postfaţă de Bogdan Ghiu. Cu 15 desene originale de Tudor Jebeleanu. Participă: Călin–Andrei Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion–Bogdan Lefter, Romulus Bucur, Tudor Jebeleanu. Moderator: Bogdan Ghiu
  • ora 15:00 – Radio România – Invitați de nota 10: Olimpicii României
  • ora 16:30 – BucureștiFM şi Curtea Veche Publishing – Lansare „DÉjÀ–VU–25 de ani de VUNK”, Cornel Ilie
  • ora 18:00 – Radio România Cultural – Live drawing: „BD Historia – revistă de benzi desenate istorice”, cu autorul BD, Mihai I. Grăjdeanu

Standul propriu

  • ora 10:00 – Editura Didactica şi Pedagogică – Lansarea albumului: „Totuși toamna” de Adrian Păunescu, cu participarea lui Andrei Păunescu
  • ora 10:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Miruna Mantu, „Tezaurul celor trei familii” (roman), Mihai Ochetan, „O crimă regizată” (roman). Invitați: Miruna Mantu, Mihai Ochetan, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 11:00 – Editura Corint – Atelier pentru copii și lansare de carte: „Malamander”, de Thomas Taylor, Colecția Aventură și mister, Corint Junior
  • ora 11:00 – Curtea Veche Publishing – Sesiune de autografe cu gimnasta Diana Bulimar (autoarea volumului „Povestea lui Didi”), Alina Bâltâc (semnează conceptul editorial al volumului „Povestea lui Didi”), Gabi Toma (ilustratoare), Monica Bătrânu (autoarea cărții pentru copii „Întâmplări mărunte cu pictori mari. Monet, Van Gogh și Kandinski povestiți copiilor”), Roxana Iacoban (ilustratoare)
  • ora 11:00 – Editura Eikon – Lansarea volumelor: „Dans nocturn”, autor Sabina Burlacu, „Mi se spunea Maria”, autor Elena Luminița Burlacu, „Despre (ne)fericire și despre vălurile ființei – Exerciții de exfoliere personală”, autor Elena Luminița Burlacu. Invitați: Diana Rînciog, Elena Luminița Burlacu, Sabina Burlacu, Christian Crăciun, Vianu Mureșan. Prezintă: Valentin Ajder
  • ora 11:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Veronica Macoveanu, „Acrobatics over the World’s Tear” (poems); „Acrobaties sur la larme du monde” (poèmes); „Les vendeurs d’illusions” (poèmes) și „Des oiseaux migrateurs” (poèmes). Lansare de carte: Alia Iarina Popa, „Cetatea de la Den–Maril”, Vol. I: Arcul de cristal; Vol. 2: Coroana infinitului (roman). Invitați: Veronica Macoveanu, Alia Iarina Popa, Michiela Poenaru, Vasile Poenaru
  • ora 11:00 – Editura Magic Print – Lansarea volumului: „Sănătos este normal”, autor Julia Stoker – Corbu
  • ora 11:00 – Editura Polirom – Colecția Historia – Lansare de carte: Marius Turda, Maria Sophia Quine, „Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump”. Invitați: Sorin Antohi, Călin Cotoi. Moderator: Adrian Șerban
  • ora 11:30 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe Liana Alexandru, „Băiatul care nu credea în Moș Crăciun”, cu ilustrații de Ana Alfianu, Colecția Humanitas Junior Vor vorbi: Liana Alexandru, Iustina Croitoru
  • ora 11:30 – Editura Polirom – Colecția Historia – Lansare de carte: Bogdan Murgescu, Andrei Florin Sora (coordonatori), „România Mare votează”. Invitat: Cristian Preda. Moderează: Adrian Șerban
  • ora 11:30 – Didactica Publishing House – Lansare de carte: „Festina lente. Jocul ideilor” Autori: Diandra Maria Pânișoară, Georgeta Pânișoară, Ion-Ovidiu Pânișoară Moderator: Gabriel Coveșeanu
  • ora 12:00 – Crime Scene Press – Lansare de carte: „Înnebunește–i!”, de Stelian Țurlea
  • ora 12:00 – Curtea Veche Publishing – Dublă lansare de carte cu Adrian Cioroianu, autorul volumelor „Cea mai frumoasă poveste. Vol. al III–lea. O țară se construiește zi de zi” și „Elisabeta–Carmen Sylva. Prima Regină a României. Suverana artistă”. Participă: Adrian Cioroianu, Alexandru Groza, Eduard Matei, Oana Mihăilă, Andrei Radu, Mihaela Simina
  • ora 12:00 – Editura Eikon – Lansări de carte: „Harul feminin”, autor Basarab Nicolescu; „Despre fericire”, autor Wladyslaw Tatarkiewicz, traducere din limba polonă de Constantin Geambașu; „Etica tragică”, ediția a II–a, revăzută și adăugită, autor Corneliu Mircea. Invitați: Constantin Geambașu, Christian Crăciun, Vianu Mureșan Moderator: Valentin Ajder
  • ora 12:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Corina Popa, „Despre educație și donquijotisme” (eseuri), Colectiv de autori, „Nu–ți fie frică să iubești” (povestiri și eseuri). Invitați: Corina Popa, Sorin Petrescu, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 12:00 – Galaxia Gutenberg – Lansarea romanului: „Insula fără anotimpuri”, de Robert Lazu Kmita. Prezintă: Horia–Roman Patapievici și Cătălin Sturza
  • ora 12:00 – Editura Herald – Lansarea cărţii „Dincolo de percepția obișnuită”, de Ionel Mohîrță. Invitaţi: Ionel Mohîrță, Ioan Mînzat. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 12:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe: Lucian Boia, „Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)”. Vor vorbi: Lucian Boia și Marian Voicu
  • ora 12:00 – Editura Litera – Lansare de carte: „Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului”, autor Renia Spiegel
  • ora 12:00 – Editura Niculescu – Standul Institutului Cultural Român – Lansare de carte: „Exercițiul puterii. Între eșec și împlinire. Arheologii ale uimirii în teatrul lui Matei Vișniec”. Coordonatori: Prof. Elena Roată, Prof. Elena Velțan, Prof. Cristina Goanță, Prof. Daniel Murărița. Prefață scrisă de Matei Vișniec. Invitat special: Matei Vișniec. Invitați: Prof. Dorica Boltașu Nicolae (critic literar), Irina Ungureanu (jurnalist), Andrei Novac (directorul Centrului Cărții din ICR), Prof. Elena Roată.
  • ora 12:00 – Editura Paralela 45 – Lansarea volumelor: „Pulsul nu poate fi minimalist”, autor Mariana Codruț (Colecția Biblioteca Românească), „Cutii”, autor Cătălina Bălan (Colecția Avanpost). Invitați: Carmen Mușat, Bogdan Crețu, Claudiu Komartin. Moderator: Cosmin Perța
  • ora 12:00 – Editura Polirom – Seria de autor Andrei Oișteanu – Lansare de carte: „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”. Ediția a IV–a revăzută, adăugită și ilustrată. Invitat: Paul Cernat. Moderator: Adrian Șerban
  • ora 12:00 – Editura Tritonic – Colecția Cașmir: lansarea romanului „Sună–mă mâine!”, de Lucian–Dragoș Bogdan; prezentarea volumului colectiv „Castele de nisip”, coordonat de Teodora Matei și Lucian–Dragoș Bogdan; prezentarea volumului „Seducția apei” (ediția a II–a), autor Monica Ramirez. Participă: Teodora Matei, Monica Ramirez, Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu, Daniel Timariu, Lucian–Dragoș Bogdan și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic
  • ora 12:00 – Editura Școala Ardeleană – Lansare de carte: „Cine sunt românii? Perspective asupra identității naționale”, volum apărut sub egida Universității Babeș–Bolyai. Coordonator: Vasile Boari
  • ora 12:00 – Quantum Publishers – Lansare de carte: „Fiica Infernului”, volumul întâi al seriei Stringent, autor Dyana Pîslaru. Invitat: Theo Anghel, autor al seriilor bestseller „Am murit, din fericire” și „Păcatele fiului”
  • ora 12:30 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe Cristian Presură, „O călătorie prin Univers. Astrofizica povestită”. Colecția Humanitas Junior. Vor vorbi: Cristian Presură, Vlad Zografi
  • ora 12:30 – Editura Up – Lansare de carte: Ce Culoare are cerul tău?, autor Cristian Cărpenaru. Invitată: Oana Arion – director editorial Editura UP
  • ora 13:00 – Cartea Copiilor – „Să citim împreună” – lectură și atelier pentru copii de 2–5 ani. Invitat: Florin Bican, poet și traducător
  • ora 13:00 – Editura Corint – Lansare de carte în prezența autorului britanic Jamie Susskind: „Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea”, Colecția Corint Future
  • ora 13:00 – Crime Scene Press – Lansare de carte: „Cercul de foc”, de V. T. Morogan
  • ora 13:00 – Editura Eikon – Lansări de carte: „George Potra – Amintiri cu și despre el”, autor Viorica Sandu Potra; „Cenzurarea presei ortodoxe române în communism”, autor Silviu Constantin Nedelcu; „Etnoistorie și imagologie”, autor Petru Ursache; „Carte pentru minte, inimă și (wow!) literatură!”, autor Magda Ursache. Invitați: Viorica Sandu Potra, Silviu Constantin Nedelcu, Christian Crăciun. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 13:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Stela Iorga, „À Dauville” (versuri, volumul apare simultan în trei ediții: română, franceză și engleză), Mihai Păcuraru, „Verde traversând amiaza” (versuri). Invitați: Stela Iorga, Mihai Păcuraru, Michiela Poenaru, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 13:00 – Editura Herald – Cine erau barbarii? Pe urmele civilizațiilor dispărute. Lansarea cărții „Barbarii”, autor: Peter Bogucki. Invitaţi: Alexandra Lițu, Ecaterina Lung, Luisa Neag. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 13:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe – Cătălin Dorian Florescu, „În buricul pământului”. Vor vorbi: Cătălin Dorian Florescu, Mirela Nagâț
  • ora 13:00 – Institutul de Ştiinţe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” – Lansare carte: „O enciclopedie a gândirii politice românești Vol.II 1918–1948”, coordonator Cristian–Ion Popa. Invitați: Dan Dungaciu, Ion Goian, Dumitru Borțun, Cristian–Ion Popa
  • ora 13:00 – Editura Junimea şi Revista Scriptor – Amiaza Cărților Junimiste (III) ). Semnale editoriale: George Coșbuc, „Întrebări despre Dumnezeu”, ediție și studiu critic de Doru Scărlătescu, Colecția Efigii – prezentare de Ioan Pintea; Irene Postolache, „Muta, o mătură care vorbește prea mult”, Colecția Ulița copilăriei; Mihail Gălățanu, „Corpul de Glorie”, Colecția Atrium; Gellu Dorian, „Scriitorul”, Colecția Integrum; Cassian Maria Spiridon, „Iacob Negruzzi și Revista Convorbiri literare”, Colecția Colocvialia. Amfitrioni: Ioan Pintea, Lucian Vasiliu
  • ora 13:00 – Editura Paralela 45 – Lansare de carte: „Despre creierul femeii și alți demoni. Antologia textelor publicistice”, autor Sofia Nădejde – volum îngrijit de Maria Cernat și Adina Mocanu (Colecția Sinteze). Invitați: Elena Vlădăreanu, Maria Cernat, Adina Mocanu. Moderator: Alexandra Turcu
  • ora 13:00 – Editura Polirom – Lansare de carte: „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei”, autor Mircea Mihăieș. Invitat: Horia–Roman Patapievici. Moderator: George Onofrei
  • ora 13:00 – Editura Rao – Lansare de carte: „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, autor Bogdan Bucur. Vorbitori: Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București), Conf. univ. dr. Adrian Niculescu (SNSPA București), Conf. univ. dr. Marian–Gabriel Hâncean (Universitatea din București)
  • ora 13:00 – Editura Sud – Bolintin Vale – Actib – „Hai la Bolintin”– eveniment dedicat prezentării proiectului „Restaurare–consolidare și valorificare a monumentului istoric Școala Veche în vederea amenajării Centrului Multicultural Bolintin Vale”. Invitaţi: Daniel Trăistaru (primarul oraşului Bolintin Vale), Vasile Grigore, Neagu Udroiu, Gheorghe Dragomir
  • ora 13:00 – Quantum Publishers – Lansare de carte: „Regatul inocenților”, cartea întâi. Autor: Theo Anghel. Invitat: Raluca Alina Iorga, autor al volumului „Până la sfârşitul timpului”
  • ora 13:30 – Editura Eikon – Lansarea volumelor: „Poezii”, autor Dorin Liviu Zaharia; „Vocile Jazzului românesc”, autor Doru Ionescu. Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Doru Ionescu. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 13:30 – Institutul de Ştiinţe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” – Lansare carte: „Liberalismul și adversarii săi”, autor: Cristian–Ion Popa. Invitați: Dan Dungaciu, Florin Muller, Ion Goian
  • ora 13:30 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe – „Omul care mută norii. Șapte întâmplări ”, autor Radu Paraschivescu. Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu
  • ora 13:30 – Editura Sud – Bolintin Vale – Actib – Lansarea volumului: Vasile Grigorescu (coord.), Ştefan Crudu, Marian Grigore, Ciprian Necşuţu, „Metamorfozele unei comunităţi. Bolintinul şi neamurile lui”, Bucureşti, 2019. Invitaţi: Nicolae Scurtu, George Apostoiu, Luminiţa Cornea, Nicolae Dan Fruntelată, Şerban Codrin, Raluca Tudor, Florentin Popescu, Neagu Udroiu
  • ora 13:30 – Editura Up – Lansare de carte „Focul” (Volumul I al seriei „Al zecelea clan”). Autor: O.G. Arion. Invitată: Monica Ramirez (scriitor)
  • ora 14:00 – Aramis – Minerva – Lansarea cărții: „Testament – 400 de ani de poezie românească / 400 Years of Romanian Poetry”, ediție bilingvă în traducerea lui Daniel Ioniță, Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster. Invitaţi: Daniel Ioniță, Daniel Reynaud, Alex Ștefănescu și numerosi poeți, cu participarea extraordinară a unor actori și interpreți de muzică folk
  • ora 14:00 – Editura Eikon – Lansare de carte: „Destinul unui anonim – Un roman bazat pe fapte reale”, autori Mihai (Bálint) Papp, Maria Metco. Invitați: Chrisitian Crăciun, Vianu Mureșan. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 14:00 – Editura Herald – Lansarea cărții „Istoria conflictului dintre religie și știință”, de John William Draper. Invitaţi: Ovidiu Morar, Andrei Găitănaru, Luisa Neag. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 14:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe – „Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri”, volum colectiv coordonat de Tatiana Niculescu, cu texte de Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Şuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Marie–France Fauvet, Steiner Lone, Andreea Răsuceanu, Bogdan Răileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris.
  • ora 14:00 – Editura Litera – Lansare: „Renovări. Amenajări interioare”. Mara Wagner
  • ora 14:00 – Editura Paralela 45 – Lansare de carte: „Mansarda Europa”, autor Nicolae Coande (Colecția Odiseu). Invitat: Sorin Delaskela. Moderator: Diana Iepure
  • ora 14:00 – Editura Polirom – Colecția Fiction Ltd. – Lansare de carte: „Homeric”, autor Doina Ruști. Invitat: Paul Cernat. Moderator: George Onofrei
  • ora 14:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Mihai Fătu Efori și Cristina Hartmann–Fătu, „Dincolo de ultima frontieră și Beyond the Last Frontier” (studiu în ediție română și ediție engleză); Sebastian Crăsnaru, „Simboluri universale și Prehistoric Symbols and Mythical Origins” (studiu în ediție română și ediție engleză). Invitați: Mihai Fătu Efori, Cristina Hartmann–Fătu, Sebastian Crăsnaru, Vasile Poenaru
  • ora 14:00 – Editura Junimea şi Revista Scriptor – Amiaza cărților junimiste (IV). Semnale editoriale: Raluca Faraon, „Să locuiești într–un cerc și să nu-ți atingi centrul”, Colecția Numele Poetului. Debut. Prezintă: Florin Dochia, Mioara Bahna și Dorica Boltașu Nicolae. Traian D. Lazăr, „Însemnări din Războiul Întregirii”, Colecția Memoria Clepsidrei; Lucian–Vasile Szabo, „Amenințarea clasicilor. Scriitori și jurnaliști în luptă cu puterea politică”, Colecția Memoria Clepsidrei. Amfitrioni: Florin Dochia, Frăguța Zaharia.
  • ora 14:00 – Editura Sud – Bolintin Vale – Actib – Lansarea volumului: Vasile Grigore (coord.), „Despre oameni şi ziduri. Cronicari ai arealului bolintinean”, Editura Sud, 2019. Invitaţi: Ileana Popovici, Ioana Ruxandra Fruntelată, Nicolae Constantinescu, Nicolae Scurtu, George Apostoiu, Luminiţa Cornea, Titus Vîjeu, Ion Andreiţă
  • ora 14:00 – Editura Universității din București – Lansare de carte: Romulus Brâncoveanu, Democrația românească: teorie și metodă. Invitați: Stelian Tănase, Alexandru Radu, Gabriel Ivan
  • ora 14:00 – Editura Școala Ardeleană – Lansare de carte: „Herta Müller, un puzzle. Studii, eseuri și alte texte” (Coordonator: Ruxandra Cesereanu)
  • ora 14:00 – Quantum Publishers – Lansare ”Iv. Ard amintiri”, autor: Georgiana Vâju. Invitată: Delia HB, actriță
  • ora 14:30 – Editura Eikon – Lansare: „Caiete Macedonskiene” – Vol. I, coordonator: Ion Munteanu. Invitați: Irina Macedonski, Monica Macedonski (stră–strănepoatele lui Alexandru Macedonski), Ionel Bușe, Marian Bușe, Geo Constantinescu, Horia Dulvac, Ioan Lascu, Ion Munteanu, Tudor Nedelcea. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 14:30 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe: Gabriel Liiceanu, „Ludice. Exerciții de umor criptic”. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu
  • ora 14:30 – Editura Polirom – Biblioteca Polirom: Leonard Cohen, „Flacăra”. Invitați: Mircea Mihăieș, Florin Bican. Moderator: Dan Croitoru
  • ora 14:30 – Editura Up – Lansare de carte: „Dincolo de eternitate”. Autor: Raluca Alina Iorga. Invitate: Oana Arion (director editorial Editura UP) și Theo Anghel (scriitor)
  • ora 14:30 – Editura Tritonic – Colecția LIT: prezentarea volumului de povestiri „Kaleidoskop”, autor Andra Samson. Participă: Andra Samson și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic
  • ora 14:30 – Editura Corint – Lansare de carte și sesiune de autografe: „Maria Tănase. Artista, omul, legenda”, de Stejărel Olaru, Colecția Corint Istorie Autori Români. Invitați: Iuliana Tudor, Dan C. Mihăilescu, Cătălin Striblea
  • ora 15:00 – Editura Amurg Sentimental – Lansare: Veronica Pârlea Conovali (Chişinău), „Dialog în vis”, poezii; Silvia Lărgeanu, „O firavă păpădie”, fabule; Dunia Pălăngeanu, „Poeme cu îngeri”; Gabriela Alef, „Binecuvântare în Armonia Divină”, poeme. Invitaţi: Prof. Constantinescu Petre, Ion Machidon, pictoriţa Ecaterina Mihai
  • ora 15:00 – Editura Argonaut – Lansarea volumelor: „Dmytro Ivașina–Herodot: consul, publicist, poet, activist ucrainean în Regatul României”, editori Vadim Guzun, Olga Porohivska–Andrici; „Care Patrie? Memoriile unui subprefect român în Transnistria”, autor Alexandru Smochină, editor Vadim Guzun, ediția a II–a. „Transnistriana”, autor: Nichita Smochină, editor Aurel Strungaru. Invitați: Olga Porohivska–Andrici, Aurel Strungaru, Elvira Veronica Robea, Codruț Constantinescu, Vadim Guzun, Romeo Moldovan
  • ora 15:00 – Curtea Veche Publishing – Sesiune de autografe cu Răzvan Exarhu (autorul volumului „Fericirea e un ac de siguranță”), Andreea Raicu (autoarea volumului „Descoperă–te”), Mirela Retegan (autoarea volumelor „Jocuri de jucat toamna”, „Fii de partea mea!”, „Astăzi este despre astăzi”)
  • ora 15:00 – Editura Eikon – Lansarea volumelor: „Omul a uitat că trebuie să moară”, de Ioana Trif; „Femeia cu mască”, de Miruna Vasiliță. Invitați: Ioana Trif, Miruna Vasiliță. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 15:00 – Editura Herald – „Traumele, ADHD și comportamentele adictive” – Lansarea cărţilor „Pe tărâmul fantomelor înfometate” și „Minți împrăștiate”, autor Gabor Mate. Invitaţi: Ana Maria Drăguța, Diana Stănculeanu, Lavinia Bârlogeanu, Gabriela Deniz. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 15:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe: Liu Zhenyun, „Nu mi-am ucis bărbatul” – Colecția Raftul Denisei, în parteneriat cu Institutul Confucius. Vor vorbi: Liu Zhenyun, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Denisa Comănescu
  • ora 15:00 – Cartea Copiilor – „Să citim împreună” – lectură și atelier pentru copii de 6–10 ani. Invitat: Florin Bican, poet și traducător
  • ora 15:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Bogdan Panduru și Dan Duță, „Povești (ne)naturale” (proză scurtă), Radu Alexandru, „Cugetări”. Invitați: Bogdan Panduru, Dan Duță, Vasile Poenaru
  • ora 15:00 – Editura Paralela 45 – Lansarea volumelor: „Alergătorul invizibil”, autor Ciprian Măceșaru (Colecția Avanpost), „Destrămare”, autor Sorin Delaskela (Colecția Avanpost). Invitați: Liliana Corobca, Alexandra Turcu, Adrian Alui Gheorghe, Cosmin Perța. Moderator: Diana Iepure
  • ora 15:00 – Editura Polirom – Biblioteca Polirom. Seria de autor Albert Camus: „Actuale” și „Omul revoltat”. Invitați: Marina Vazaca, Horia–Roman Patapievici. Moderează: Bogdan–Alexandru Stănescu
  • ora 15:00 – Editura Rao – Lansare de carte „Enciclopedia de diplomație ”, autor Dan Dungaciu. Vor lua cuvântul: Excelența Sa, Ambasador Sergiu Celac, diplomatul Liviu Bota, fost subsecretar General al ONU, și Cristian Diaconescu, fost Ministru de Externe al României
  • ora 15:00 – Editura Sud – Bolintin Vale – Actib Lansarea volumului: Nicolae Scurtu, „Cercetări Literare – Scriitori giurgiuveni”, Editura Sud, 2019. Moderator: Mircea Coloşenco. Participă: Radu Voinescu, Liviu Vişan, Gelu Negrea, Liviu Papadima, Emil Păunescu
  • ora 15:00 – Libris Editorial – Lansare de carte: „Toți câinii aleargă după fluturi”. Autor: Bianca Dragomir
  • ora 15:00 – Monitorul Oficial R.A. – Lansare de carte: „Ferestre cu povești / Window Story”. Invitați: Prof. univ. dr. Carmen Silvia Mușat, Prof. univ. dr. Caius Dobrescu, Conf. univ. dr. Lucia Terzea–Ofrim, traducător Oana Păvăloiu
  • ora 15:00 – Editura Berg – Lansarea volumului: „Război pe băncuța dintre blocuri”, Călin Hentea. Invitat: Ion M. Ioniță, redactor șef Revista Historia
  • ora 15:30 – Editura Humanitas – Eveniment Thierry Wolton – Lansarea volumelor: „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică. II: Victimele” și „Negaționismul de stânga”. Vor vorbi: Thierry Wolton, Matei Vișniec, Gabriel Liiceanu. Sesiune de autografe
  • ora 15:30 – Editura Eikon – Lansare de carte: „Făclii arzând”, autor Luminița Cornea. Invitați: Nicolae Scurtu, Luminița Cornea. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 15:30 – Editura Polirom – Colecția Fiction Ltd. – Lansare de carte: Simona Antonescu, „Ultima cruciadă”. Invitată: Bianca Burța–Cernat. Moderează: Mihaela Răileanu
  • ora 15:30 – Editura Tritonic – Colecția SF & Fantasy – Lansarea romanului: „Tenebre. Miercuri” (Seria Tenebre 3), autor Daniel Timariu; Prezentarea romanului „Elysium” (Seria Protectorii 3); Prezentarea volumului colectiv „Sub apa dragonului strâmb”, coordonatori Teodora Matei și Lucian–Dragoș Bogdan; Prezentarea volumului colectiv „East of a Known Galaxy”, volum coordonat de Daniel Timariu și Cristian Vicol. Participă: Rodica Bretin, Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Cătălina Fometici, Teodora Matei, Lucian–Vasile Szabo, Dănuț Ungureanu, Liviu Surugiu, Cristian Vicol, Daniel Timariu și Lucian–Dragoș Bogdan
  • ora 16:00 – Editura Betta – Standul Adepc – Prezentarea laureaților la concursul de poezie și lansarea cărților editate în contul premiilor
  • ora 16:00 – Editura Cartex – Lansarea volumului „Walden”, de Henry David Thoreau, introducere de Lev Tolstoi, traducere de Silviu Reuț. Invitați: Bedros Horasangian, Silviu Reuț, Lucian Pricop
  • ora 16:00 – Editura Eikon – Lansare de carte: „Mistletoe magic. Lacrima stejarului”, autor Simona Tănăsescu. Invitați: Octavian Ursulescu, Rodica Elena Lupu, Elis Iasmy, Mihaela Popescu, Simona Tănăsescu. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 16:00 – Editura Publica – Lansarea cărții „Dark Cockpit”, în prezența autorilor: cdt. Emil Dobrovolschi și Octavian Pantiș
  • ora 16:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansare de carte: Diana Homescu, „Riscuri” (roman), Ilie Radu Ignătescu, „Croaziera” (roman). Invitați: Diana Homescu, Ilie Radu Ignătescu, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 16:00 – Editura Junimea şi Revista Scriptor – Serată junimistă (II) – Ilie Constantin, „Opere complete”, Vol.I–VII, Colecția Integrum. Invitați speciali: Mircea Martin, Lucia Negoiță, Titus Vâjeu
  • ora 16:00 – Galaxia Gutenberg – Lansare de carte: „Iuliu Hossu – Trei portrete / Iuliu Hossu – Three portraits”. Invitați: Ruxandra Cesereanu, Ovidiu Ghitta, Gelu Hossu (autori), PS Mihai Frăţilă (episcop greco–catolic de Bucureşti). Prezintă: Silviu Hodiș (editor)
  • ora 16:00 – Editura Herald – la ashramul lui Ramana Maharshi – Viața alături de un maestru spiritual – Lansarea cărţilor: „O viată alături de Bhagavan Ramana Maharshi”, de Sundaresa T. K. Iyer și „Scrisori de la Sri Ramanasramam”, de Suri Nagamma. Invitaţi: Carmen Negoescu, Swami Ajatananda Puri, Georgeta Thiery, Luisa Neag. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 16:00 – Editura Litera – Lansare de carte: „Viața lui G. Lumea lui Dostoievski”. Mihai și Gabriel Vacariu
  • ora 16:00 – Uniunea Ucrainenilor din România – Lansarea volumului de versuri „Bolnav de drum” – autor Mihai Hafia Traista. Invitaţi: Dan Marta, George Mihalcea, Adrian Ivanițchi
  • ora 16:00 – Monitorul Oficial R.A. – Lansare de carte: „1919. Primele alegeri parlamentare din România Mare”. Invitați: Constantin–Florin Mituleţu–Buică, preşedintele AEP, Daniel Barbu, profesor – Universitatea din Bucureşti, Bogdan Murgescu, profesor – Universitatea din Bucureşti, Alexandru Radu, profesor – Școala Națională de Studii Politice și Administrative
  • ora 16:00 – Libris Editorial – Lansare de carte: „Much Love – Decalog teatral”. Autor: Claudia Motea
  • ora 16:00 – Editura Polirom – Noutăți Biblioteca Polirom – Lansarea volumelor: „Poartă–ți plugul peste oasele morților!”, de Olga Tokarczuk; „Alte culori”, de Orhan Pamuk; „Lumina de veghe”, autor Michael Ondaatje; „Din pîntecul balenei”, de Sjón. Invitați: Luminița Munteanu, Moni Stănilă, Dana Pîrvan, Cristian Teodorescu, Adrian Lăcătuș. Moderează: Dan Croitoru
  • ora 16:00 – Editura Gama – Lansare de carte: „Acum sunt normală?”, de Holly Bourne, primul volum al trilogiei feministe Clubul Fetelor Bătrâne
  • ora 16:00 – Editura Nord Sud – Lansarea volumelor: Laszlo Alexandru, „Conferințe literare”; Luigi Pirandello, ”Nuvele pentru un an”, Vol. I și II, traducere de Laszlo Alexandru. Iau cuvîntul: Ovidiu Pecican (critic literar), Dan Grădinaru (istoric literar), Laszlo Alexandru (critic literar, traducător)
  • ora 16:00 – Editura Cartier – Lansarea de carte și sesiune de autografe: „România în secolul XX”, de Francesco Gruida, Colecția Cartier Istoric. Invitați: Francesco Guida, Raluca Tomi și Em. Galaciu-Păun
  • ora 16:15 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe Andrei Pandele, „Decembrie ’89 în 89 de imagini”. Vor vorbi: Andrei Pandele, Horia–Roman Patapievici
  • ora 16:15 – Editura Tritonic – Colecția Mystery & Thriller – Lansarea romanului: „Legea Talionului” (seria Sergiu Manta 3), autor Anamaria Ionescu; Prezentarea volumului colectiv „Noir de Timișoara”, coordonat de Daniel Timariu; Prezentarea romanului „Protocol 9” (seria Emma Moss 1), autor Monica Ramirez. Participă: Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Teodora Matei, Cătălina Fometici, Daniel Timariu, Lucian Dragoș Bogdan, Ciprian Baciu, Cristian Vicol, Lucian–Vasile Szabo și Bogdan Hrib, editor Tritonic
  • ora 16:30 – Editura Cartier – Lansare de carte & sesiune de autografe: „Hipsteri, bobos și clase creative”, de Dinu Guțu, Ciprian State (Colecția de Artă). Invitați: Costi Rogozanu, Dinu Guțu, Ciprian State, Em.Galaicu–Păun
  • ora 16:30 – Galaxia Gutenberg – Lansarea unei serii de 12 volume având ca temă martiriul celor șapte episcopi greco–catolici români. Invitați: Emanuel Cosmovici (autor). Prezintă: Cristian Vasile (cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”)
  • ora 16:30 – Editura Polirom – Colecția Ego. Proză – Cezar Paul–Bădescu, „Frica de umbra mea”. Invitat: Mircea Cărtărescu. Moderează: Mirela Nagâț
  • ora 16:45 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe: Horia–Roman Patapievici, „Ochii Beatricei”
  • ora 17:00 – Editura Betta – Stand Adepc – Prezentarea revistelor „Arena Literară” și „Arena Plus”
  • ora 17:00 – Editura Cartex – Lansarea ediției 2019 a volumului „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade. Invitați: Sorin Alexandrescu și Lucian Pricop
  • ora 17:00 – Editura Eikon – Lansare de carte: „Lumi ficţionale. Mitologii inventate în proza românească din a doua jumătate a secolului XX”, autor Cătălin Sturza. Invitați: Robert Lazu, Ionuț Butoi, Cătălin Sturza. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 17:00 – Didactica Publishing House – Atelierul „Jocuri de istețime” Invitată: Mari Nicolae, Școala Internațională Bilingvă Avenor
  • ora 17:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansări de carte: Elena Dican, „Ghidușiile lui Tași, cel mai nostim motan: mici și amuzante povestiri în versuri cu ilustrații color și desene pentru colorat”; „Vaszary Gabor Doi contra Parisului”, traducerea din limba maghiară Angela Moldovan. Invitați: Elena Dican, Angela Moldovan, Adriana Moldovan, Vasile Poenaru
  • ora 17:00 – Editura Junimea şi Revista Scriptor – Serată junimistă (III) – Cristian George Brebenel, „Mărturisirea și alte povestiri”, Colecția Exit; Marian Drăghici, „Păhăruțul”, Colecția Cantos; Dan Ionescu, „Absurdul în opera lui I.L. Caragiale” și „Nichita Stănescu într–un nou context”, Colecția Efigii; Amfitrioni: Dan Cristea, Lucian Vasiliu
  • ora 17:00 – Editura Herald – Şamanism – O călătorie de recuperare a tradiţiilor străvechi – Lansarea cărţilor: „Calea Șamanului” și „Șamanul din Nord”, autori Michael Harner și Evelyn C. Rysdyk. Invitaţi: Alexander Deer, Elena Nicolae, Anda Ciobanu, Andreea Tincea, Ioan Nistor, Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 17:00 – Libris Editorial – „Cannes 1939. Festivalul care n–a mai avut loc”. Autor: Olive Loubes (trad. Irina Margareta Nistor)
  • ora 17:00 – Editura Paralela 45 – Lansarea volumelor: „N–ai vrea să te trimit în Paradis?”, autor Daniel Bănulescu (Colecția Biblioteca Românească); „Arșița”, autor Cosmin Perța (Colecția Biblioteca Românească). Invitați: Adina Dinițoiu, Alexandra Turcu, Paul Cernat, Raul Popescu. Moderator: Diana Iepure
  • ora 17:00 – Editura Polirom – Un nou proiect editorial Polirom – Biografii romanțate, Simona Antonescu, Maria Tănase, „O fîntînă pe un drum secetos”; Moni Stănilă, „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”; Bogdan–Alexandru Stănescu, „Caragiale. Scrisoarea pierdută”; Dan Coman, „Enescu. Caiete de repetiții”; Moderator: Adrian Botez
  • ora 17:00 – Romfilatelia la standul Q-T-Raz – Lansare întreg poștal Nicu Alifantis
  • ora 17:00 – Editura Tritonic – Seria de autor: Dănuț Ungureanu – Lansarea romanului Experimentul Păpușa. Participă: autorul și Bogdan Hrib, editor Tritonic
  • ora 17:00 – Editura Școala Ardeleană – Lansare de carte: Ileana Popescu Bâldea, „Extrasenzorial” (poeme). Recital de poezie și sesiune de autografe
  • ora 17:15 – Editura Humanitas – Humanitas Fiction – Lansare de carte: „Opere II: ABC–ul lecturii și Ghid spre kulthură”, autor Ezra Pound. Vor vorbi: Radu Vancu, Cosmin Ciotloș, Denisa Comănescu
  • ora 17:00 – Editura Cartier – Lansare de carte și sesiune de autografe: „Înainte ca ochiul meu să–și fi terminat privirea”, de Nora Iuga (Cartier de Colecție). Invitați: Nora Iuga, Rita Chirian, Emilian Galaicu–Păun
  • ora 17:30 – Editura Eikon – Lansări de carte: „Floarea de foc”, de Alexandru Mironescu, volumul 8 din Colecția Arhiva Rugului Aprins, coordonată de Marius Vasileanu, ediție îngrijită și note introductive de Marius Vasileanu; „Dimensiunea românească a existenței”, autor Mircea Vulcănescu (ediția a VI–a); „Gânduri despre Maica Domnului. Imnul acatist”, autor Mircea Vulcănescu. Ediție bilingvă. Traducere în limba franceză de Mariuca Vulcănescu; Invitați: Marius Vasileanu, Christian Crăciun, Ionuț Butoi, Vianu Mureșan. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 17:30 – Editura Cartier – Lansare de carte, maraton poetic & sesiune de autografe: „Un secol de poezie românească scrisă de femei”, de Paula Erizanu și Alina Purcaru (Cartier de Colecție). Invitați: Paula Erizanu, Alina Purcaru, Emilian Galaicu–Păun și autoarele antologate
  • ora 17:45 – Editura Humanitas – Lansare de carte și sesiune de autografe: Wilhelm Tauwinkl, „Nici toate ale popii. Religie fără stres”; Vor vorbi: Wilhelm Tauwinkl, Gabriel Liiceanu
  • ora 18:00 – Editura Cartex – Lansare de carte și dezbatere: Marin Preda, „Intrusul”. Vor vorbi: Alexandru Preda și Lucian Pricop
  • ora 18:00 – Curtea Veche Publishing – Sesiune de autografe cu Mihnea Mihalache Fiastru (autorul volumului de proză scurtă „Expres”), Ion Aion (autorul volumului „Spovedania unui preot ateu”)
  • ora 18:00 – Centrul Tehnic Editorial al Armatei – Lansare: Bogdan Vasile, „Euroregiuni de cooperare transfrontalieră ale României”
  • ora 18:00 – Editura Eikon – Lansare de carte „Prometeu – Nihil sine Deo”, autor Petre Țuțea. Participă: Christian Crăciun, Vianu Mureșan. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 18:00 – ePublisher – eLiteratura – eDidactica – Coresi – Lansări de carte: Lilly Aliens, „Ochelarii de cal” (roman) și „Sâmbătă la ora 9” (roman), Ionel Barbă–Rasă, „Albul și negrul viitoarelor amintiri” (roman). Invitați: Lilly Aliens, Ionel Barbă–Rasă, Gina Micloș, Vasile Poenaru
  • ora 18:00 – Editura Polirom – Colecția Ego. Proză – Lansare de carte: Alexandru Potcoavă, „Viața și întoarcerea unui Halle”. Invitat: Bogdan–Alexandru Stănescu. Moderează: Adrian Botez
  • ora 18:00 – Editura Tritonic – Colecția Mystery & Thriller – Lansarea volumului: „Vacanțele unei dive. Crime și alte mistere investigate de Stella Marian–Harrington”, autor Lucia Verona; Prezentarea romanelor din serie: „Crima de la jubileu”, „Crime la festival”, „Moartea vine la premieră”; Participă: Lucia Verona și Bogdan Hrib, editor Tritonic
  • ora 18:00 – Editura Școala Ardeleană – Lansarea volumelor: Adrian Alui Gheorghe, „Prăvălia cu poezie”; Adrian Lesenciuc, „gEneida” (poeme); Răzvan Voncu, „Poeți români de azi” (Ediția a II–a, revăzută și adăugită); Recital de poezie și sesiune de autografe
  • ora 18:15 – Editura Humanitas – Lansare de carte: Matei Vișniec, „Caragiale e de vină. Despe tandreţe. Teatru vag”; Vor vorbi: Matei Vișniec, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu
  • ora 18:30 – Editura Herald – Misterele femeii – Simboluri și arhetipuri ale feminității. Lansarea cărţii: „Misterele femeii”, autor Mary Esther Harding. Invitaţi: Mihaela Minulescu, Monica Găitănaru, Gabriela Deniz, George Arion. Moderator: Sorin Lucaci
  • ora 18:30 – Editura Polirom – Polirom Junior: Flavius Ardelean, „Mecanopolis. Aventurile lui Oliver Rock în lumea de sub camion”. Cu ilustrații de Ecaterina G. Invitat: Bogdan–Alexandru Stănescu. Moderează: Mihaela Răileanu
  • ora 19:00 – Editura Eikon – Lansarea volumelor: „Fata pădurii – Povești de dragoste”, autor Otilia Țeposu; „Aerul din oase”, autor Otilia Țeposu (edițiile română și italiană). Prezentarea colecției de poezie italiană contemporană: „Quartine nel frattempo / Catrene între timp”, autor Vincenzo Guarracino; „La mia epopea / Epopeea mea”, autor Fabrizio Dall’Aglio; „Mers pe sub cer – 20 de poeți italieni de azi”, traducere din limba italiană de Eliza Macadan. Participă: Vincenzo Guarracino, Eliza Macadan, Otilia Țeposu, Christian Crăciun, Vianu Mureșan. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 19:00 – Editura Fast Editing – Portret de autor: Eugenia Duță
  • ora 19:00 – Editura Tritonic – Colecția Comunicare – Media – Lansarea volumului „Jurnalismul convergent”, autor Rodica Melinda Șutu. Participă: Rodica Melinda Șutu, Mihai Radulescu, Cristian Pantazi, Marian Voicu, Cristian Citre și Bogdan Hrib, editor Tritonic

– Cultură

* În cadrul programului „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica şi dansul (2)”, are loc spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită (fragmente)”, de Piotr Ilici Ceaikovski – ora 11:00, la Ateneul Român

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Se împlinesc 1485 de ani (534), de când Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 309 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* Se împlinesc 130 de ani (1889), de la instalarea, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, a primului tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 103 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 79 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Cu 22 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2019)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002) – 80 de ani

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883) – 70 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 26.XI.1949

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1954: S-a născut Mihai Elekeş, compozitor și realizator de emisiuni la Radio România Actualități – 65 de ani

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933) – 15 ani

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922) – 15 ani

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, ”doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia)

EVENIMENTE EXTERNE

– Tokyo: Vizita Papei Francisc în Japonia, în cadrul căreia se va deplasa la Hiroshima şi Nagasaki şi se va întâlni cu împăratul Naruhito şi premierul Shinzo Abe (23 – 26 nov.)

– Insula Bougainville, Papua Noua Guinee: Referendum pe tema independenţei insulelor Bougainville

– Paris: Marş împotriva violenţelor sexiste şi sexuale

– Johannesburg, Africa de Sud: Eveniment anual organizat de Fundaţia Nelson Mandela

– Taipei, Taiwan: Ceremonie a Premiilor Golden Horse, supranumite „Oscarurile” cinema-ului taiwanez

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807) – 265 de ani

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869) – 215 ani

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881) – 160 de ani

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942) – 150 de ani

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr., profesor de medicină la Harvard University și cercetător la Dana-Farber Cancer Institute, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie pe 2019, alături de Gregg L. Semenza, Peter J.Ratcliffe, pentru descoperiri majore în domeniul medicinei şi al ştiinţelor naturii

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic – 60 de ani

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin) – 45 de ani

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Bombay/India) – 40 de ani

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917) – 5 ani

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928) – 1 an

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2018, 06:00 / actualizat: 23 noiembrie 2018, 11:32

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Vizita Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în România, cu ocazia Zilelor Sfinţirii Catedralei Naţionale

– Juridic

* Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru astăzi procesul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, contestă decizia Instanţei supreme de a nu aplica noile reglementări privind formarea completurilor de cinci judecători

– Social

* Zalău: Are loc gala caritabilă Balul Rotary Zalău 2018, pentru strângerea de fonduri pentru finalizarea reabilitării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din satul Bădăcin (jud. Sălaj) – ora 19:00, la Brilliant Parc, Str. George Coșbuc nr. 1

– Cultură

* Programul celei de-a IV-a ediții a Festivalului „RadiRo”, singurul eveniment dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, produs și organizat de Radio România şi desfăşurat în perioada 18 și 25 noiembrie:

  • ora 19:00 – Concert susţinut de BBC Philharmonic Orchestra, dirijor Ben Gernon, solist Kristóf Baráti – vioară – la Sala Radio
  • ora 19:00 – Concert susţinut de Marilyn Mazur & Danish Radio Big Band – la Sala Auditorium a MNAR. Dirijor: Miho Hazama

* Muzeul „Victor Babeș”, din componența Muzeului Municipiului București, reintră începînd de astăzi în circuitul muzeal (prima etapă: restituirea valorii memoriale – mobilier, cărți și artă decorativă, precum și o restituire a atmosferei de lucru și de familie), refăcut după o perioadă în care a fost închis pentru reamenajare. A doua etapă se va finaliza anul viitor și se va focaliza pe recuperarea muzeală a activității științifice a lui Victor Babeș

* Ultimile două reprezentaţii ale concertului „Săftița” (Balkanic Project de Marius Mihalache), sub egida programului TNB Parateatral – Muzică – ora 20:00, la Teatrul Național Bucureşti, în Sala Studio (23 şi 24 nov.)

* Premiera filmului „Un om la locul lui”, regizor Hadrian Marcu, o adaptare liberă după romanul „Firesc”, scris de Petru Cimpoeșu

* Are loc Gala de Deschidere a „Zilelor Filmului German”, ediţia XIII – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco (23 – 29 nov.)

* Călăraşi: Se desfăşoară Festivalul Național – Concurs de Muzică Folk „Chitara Dunării”, ediţia a X-a (23 – 25 nov.)

– Sport

* Timişoara: Simona Halep, este distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum”, numărul 1 mondial în tenis, o adevărată personalitate și un ambasador de prim rang al României în lume, de către Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care UVT recunoaște public meritele și contribuțiile majore la creșterea prestigiului României în lume

* Pe 23 şi 24 noiembrie are loc „Trofeul Carpaţi”, la handbal feminin pentru senioare; cinci jucătoare din lotul Serbiei joacă în campionatul României pentru Trofeul Carpaţi. Programul zilei:

  • ora 16:00 – România B – Rusia – la Sala Polivalentă
  • ora 18:30 – România – Serbia – la Sala Polivalentă

– Diverse

* Floreşti, jud. Cluj: GD Events, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Florești, organizează în perioada 23 noiembrie 2018 – 3 ianuarie 2019, prima ediție a „Satului lui Moș Crăciun” din comuna Florești. „Satul lui Moș Crăciun” va fi amplasat în Parcul Tăuți (Str. Tăuțiului), pe o suprafață de aproximativ 20000 de metri pătrați, foarte aproape de liziera pădurii. „Satul lui Moș Crăciun” va fi deschis zilnic, între orele 11:00-22:00, iar pe lângă zonele tematice, va găzdui zilnic concerte live, spectacole de teatru, precum și o expoziție de obiceiuri și tradiții de iarnă din diverse zone etnografice ale României

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1484 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 308 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 129 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 102 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 78 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Cu 21 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843 ( – 175 de ani), la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema ”Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 120 de ani

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883) – 95 de ani

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor – 85 de ani

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică – 70 de ani

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist – 65 de ani

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888) – 65 de ani

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, ”doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Copenhaga: Ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter Szijjarto, vizitează Danemarca

– Lisabona: Președintele angolez, João Manuel Gonçalves Lourenço vizitează Portugalia (23 – 24 nov.)

– Paris: Expoziția „Michael Jackson: Pe perete” reunește lucrările a mai mult de 40 de artiști care i-au folosit imaginea în arta lor (23 nov. 2018 – 14 feb. 2019)

– Abidjan, Coasta de Fildeș: Festivalul de Electronică și joc video din Abidjan (FEJA) (23 – 25 nov.)

– Strasbourg: Târg de Crăciun (23 nov. – 30 dec.)

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964) – 130 de ani

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016) – 90 de ani

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki – 85 de ani

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Iaşi: În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașiul va găzdui importante evenimente și manifestări reunite sub titlul „Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României. Acțiunile urmează să se desfășoare în zilele de 23 și 24 noiembrie, printre acestea numărându-se organizarea unei ședințe festive de guvern în sediul Bibliotecii Universității Tehnice „Gh. Asachi”, organizarea unei ședințe simbolice a Parlamentului la Teatrul Național, reiterarea unui scurt traseu feroviar între gara Ciurea și gara Iași, pentru comemorarea celor peste 1000 de morți în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iași, depunerea de coroane la Mausoleul Eroilor din Iași și la celelalte monumente din județele din regiune, şi organizarea de ceremonialuri militare și religioase, parade și defilări de arme și steaguri

– Ministere

* Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning (CPC-EW) organizează lansarea cărţii „Provocări la adresa edificării spațiului comunicațional comun România – Republica Moldova. Elemente de război informațional în Republica Moldova la adresa României”, semnată Iulian Chifu și Oazu Nantoi – ora 15:00, sala Grigore Gafencu, Ministerul Afacerilor Externe, Aleea Alexandru nr. 31.Participă Teodor Meleşcanu, ministru al Afacerilor Externe;  Andreea Păstârnac, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni; Iulian Chifu, președinte al CPC-EW; Oazu Nantoi, director de programe, Institutul de Politici Publice (Chișinău), prof. dr. Cristian Diaconescu; Narciz Bălășoiu, director al CPC-EW

– Juridic

* Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să ia în discuţie sesizarea referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

* Conferinţa Naţională „Protecţia Datelor cu Caracter Personal” – Implementarea şi impactul Regulamentului General privind Protecţia Datelor Personale, la care participă experţi din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, avocaţi specializaţi şi consultanţi de specialitate în implementarea procedurilor privind sistemul de protecţie a datelor cu caracter personal – ora 9:00, la Hotel Sheraton

* Cluj-Napoca: Ministerul Cercetării şi Inovării, în colaborare cu Agenția Executivă pentru Cercetare a Comisiei Europene şi  Universitatea Babeș-Bolyai organizează o sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare din cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie – ora 9:00, în Aula Magna din sediul central al Universității „Babeș-Bolyai”, str. M. Kogălniceanu nr. 1

– Economic

* Centrul Expoziţional Romexpo găzduieşte Târgul Denta II – expoziţie internaţională de produse şi echipamente pentru medicină şi tehnică dentară (23 – 25 nov.)

* Constanţa: Cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Turism „Vacanţa” – la Maritimo Shopping Center (23 – 25 nov.)

* Timişoara:Astăzi, Camera de Comerţ Italiană pentru România organizează cu prilejul “Galei întreprinzătorilor italieni din judeţul Timiş” un bufet de înaltă gastronomie dedicat „Săptămânii bucătăriei italiene în lume” ( 20 – 26 nov.)

– Cultură

* Humanitas şi Humanitas Fiction participă la Gaudeamus 2017, în perioada 22–26 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei publicate în celebrele colecții de istorie, memorii-jurnale, carte de călătorie, în noile colecții „Scriitori români contemporani“ și „12 cărți esențiale“, și edițiile în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni apărute în colecția „Raftul Denisei“

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Hernie de Disc sau O seară pentru oameni cu afecțiuni de ținută”  de Ingrid Lausund, traducerea Victor Scoradeț, regia Dorin Boca, scenografia Delia Popa, coregrafia Iulian Gliță – ora 19:00,  la Sala Nouă

* Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Academia Română – Secția de Filologie și Literatură și Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Facultatea de Litere – Universitatea din București, Departamentul de Filologie, Literatură şi Lingvistică de la Universitatea din Pisa și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizează un simpozion științific internaţional dedicat relațiilor dintre cultura română și culturile europene cu care aceasta s-a aflat în contact (in)direct și s-a sincronizat de-a lungul timpului. Intervențiile vor oferi o perspectivă transversală și interdisciplinară asupra a ceea ce numim proiecțiile limbii, literaturii și culturii române în Europa. Prima zi a simpozionului, astăzi, se va desfășura în Sala „Iosif Naghiu” (Sediul Administrativ al MNLR, Calea Griviței 64-66), iar cea de-a doua zi, 24 noiembrie, în Sala de lectură a Facultății de Litere, Universitatea din București (Edgar Quinet 5-7)

* La Muzeul Naţional de Artă Contemporană au loc următoarele evenimente:

  • vernisajul expoziţiei „Prizonierii Avangardei. O retrospectivă Ion Bitzan” – ora 19:00, la Palatul Parlamentului, ( 23 nov.2017 – 01.apr.2018)
  • Expoziţia „Wanda Mihuleac: contextualizări” îşi propune să reviziteze parcursul artistic al uneia dintre cele mai inventive şi dinamice figuri ale scenei artistice româneşti a anilor 1970-1980 – etaj 2 ( 23nov.2017 – 01apr.2018)
  • Expoziţia dedicată artistului Gheorghe Rasovszky (n. 1952) prezintă o selecţie de lucrări din perioada 1970-2017 – etaj 3 (23nov.2017 – 01apr.2018)
  • Expoziţia “Selfie Automaton” vorbeşte despre mecanisme şi rolul individual în alcătuirea şi funcţionarea acestora. Expoziţia se compune din instalaţii de automate mecanice, obiecte bizare şi comice, folosite ca pretext şi modalitate de comunicare între autori şi public – etaj 4 (23nov. 2017 – 14ian.2018)

* Istanbul:Pornind de la volumul „Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept”, ICR Istanbul propune publicului turc și comunității Ada-Kaleh, cu precădere, un dialog inedit cu autoarele Carmen Mihalache și Magdalena Andreescu – ora 18:30, la ICR Istanbul

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1483 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 307 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 128 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 101 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 77 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Se împlinesc 20 ani (1997), de când România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional – 45 de ani

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– Statele Unite ale Americii: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); în decembrie 1941, Congresul SUA a aprobat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din noiembrie a devenit oficial sărbătoare naţională a SUA; „Ziua Recunoştinţei” aminteşte de miraculoasa recoltă care, în anul 1621, a salvat viaţa primilor imigranţi sosiţi în Lumea Nouă de pe îndepărtatele meleaguri britanice. NOTĂ: Ziua naţională a SUA se marchează la 4 iulie

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923) – 180 de ani

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999) – 120 de ani

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, caricaturist, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus – 25 de ani

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929) – 5 ani

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931) – 5 ani

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Justiţie

* Curtea Constituţională a României urmează să discute sesizarea Guvernului pe legea pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

– Cultură

* Teatrul Nottara organizează o conferinţă de presă pe tema celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Multiart pentru Deţinuţi – Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură”, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România şi reuneşte artişti şi trupe de actori-deţinuţi din întregul sistem penitenciar –  ora 12:00

* Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă premiera oficială a spectacolului „Barajul” scrisă de dramaturgul Conor McPherson, în regia Andreei Vulpe și scenografia semnată de Dan Titza, fiind votată printre cele mai importante piese ale secolului 20 într-un sondaj realizat de Royal National Theatre din Londra – ora 19:00, la ARCUB Str. Lipscani, nr. 84-90

* Cluj-Napoca: Concert susţinut de ansamblul Imago Mundi, în cadrul turneului naţional „Isvor. George Enescu: Rapsodiile Române versus muzică tradiţională şi folclor urban”, organizat de Asociația Culturală Isvor, între 14 octombrie şi 23 noiembrie – la Sala Auditorium Maximum. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Regional. Parteneri media regionali: Radio România Bucureşti FM, Radio România Oltenia Craiova, Radio România Timişoara, Radio România Cluj

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1482 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 306 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 127 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Se împlinesc 100 de ani (1916), de când, în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austo-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 76 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Cu 19 ani în urmă (1997), România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996) – 95 de ani

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880) – 60 de ani

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895) – 45 de ani

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Londra: Ministrul britanic de finanţe, Philip Hammond, prezintă bugetul pe anul 2017

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747) – 190 de ani

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946) – 140 de ani

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011) – 100 de ani

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, caricaturist, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film – 75 de ani

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901) – 40 de ani

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926) – 25 de ani

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930) – 10 ani

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942) – 5 ani

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2015, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat
* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor
* ora 10:30 – președintele Camerei Deputaților, Valeriu Ștefan Zgonea, și directorul Consiliului Concurenței, Bogdan-Marius Chirițoiu, semnează Acordul de Parteneriat între Parlamentul României – Camera Deputaților și Consiliul Concurenței, privind consolidarea protecției concurenței economice – la Salonul Spaniol, nivel P1
* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţă în plen – la sala „Al. I. Cuza”, nivel P1
• ora Guvernului – dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, cu tema „Situaţia contractelor de execuţie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cadrul legislativ şi bugetul alocat pentru anul 2015 şi 2016”. Participă Vasile Dîncu, viceprim – ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
• ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”

– Uniunea Europeană
* Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, în parteneriat cu Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities şi Centrul de Resurse pentru participare publică, organizează conferinţa naţională „Fondurile Europene şi Comunităţile de romi” – ora 9:00, la Rin Grand Hotel, Şos. Vitan – Bârzeşti nr. 7D. La eveniment participă Ciprian Necula, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Daniel Vasile, preşedinte Agenţia Naţională pentru Romi, Alexander Peyre Dutrey, Ambasada Suediei la Bucureşti, precum şi alţi reprezentanți ai instituțiilor publice din România, ai societății civile și ai ambasadelor. Evenimentul îşi propune să creeze un cadru de discuţii privind fondurile europene care abordează direct realizarea incluziunii sociale a romilor pe perioada 2015- 2020

– Ministere
* Secretarul de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe, Daniel Ioniţă şi adjunctul asistentului pentru afaceri europene şi euroasiatice al secretarului de stat al SUA, Hoyt Yee vor co-prezida cea de-a patra reuniune a Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii – la sediul Ministerului Afacerilor Externe. La eveniment, organizat în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti, va participa şi ambasadorul, Hans Klemm
– Culte, Biserică
* Sibiu: De la ora 19:00, în Aula Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, are loc conferinţa „Tinerii şi viitorul Europei”, susţinută de Î.P.S. Serafim Joantă, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

– Justiţie
* Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul „Referendumul”

– Social
* Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), împreună cu Societatea Academică din România (SAR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), organizează seminarul de lansare a raportului de cercetare și policy brief-ului elaborate în cadrul proiectului „Discriminarea Imigranților în Domeniul Drepturilor Civile – DIM” – ora 9:30, la sala Centrului Infoeuropa al Ministerului Afacerilor Externe din Calea Victoriei nr. 88

– Economic
* Finmedia, cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor, organizează „Cards & Payments Industry Forum”, un eveniment complex dedicat cardurilor şi plăţilor electronice – ora 9:00, la Hotel Ramada Plaza, sala Europa. Evenimentul va fi concentrat în două sesiuni şi se va încheia cu o gală de premiere, în cadrul căreia se vor acorda distincţii celor mai importanţi actori ce activează în aceste domenii
* Eveniment care marchează aniversarea a 20 de ani de la prima şedinţă de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) – ora 9:30, la sediul BVB, Bd. Carol I nr. 34-36, etaj 14
* „Fiscalitatea şi contabilitatea activităţilor de organizare de jocuri de noroc în context european şi românesc”, este tema mesei rotunde organizate de grupul de presă Bursa – ora 9:30, la Athenee Palace Hilton, sala Vivaldi I
* Conferinţa ocazionată de finalizarea proiectului „Infrastructura de tip cloud pentru instituţiile publice din România” – ora 9:30, la sediul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI), Bd. Mareşal Averescu nr. 8-10
* Eveniment de promovare a Reţelei Naţionale a Meşteşugarilor Rurali – ora 10:00, la Clubul Ţăranului Român
* Cea de-a VII-a ediţie a Energy Business Summit, cu tema “Stimularea investiţiilor în sistemul energetic românesc – adaptarea cadrului de reglementare şi rolul autorităţilor de profil” – ora 10:30, la Grant Hotel Continental, sala Grigorescu

– Medicină, Sănătate
* Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei organizează conferinţa de presă cu tema „Integrarea îngrijirii paliative de bază în sistemul de sănătate românesc” – ora 9:30, la Fundaţia Româno-Americană, Str. Gina Patrichi nr. 6

– Învăţământ, Cercetare
* Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează conferinţa anuală „Învaţă şi dă mai departe! ComunitatE+” – ora 9:00, la Hotel Sheraton. Evenimentul îşi propune să valorizeze proiectele finanţate prin programele europene „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, „Tineret în acţiune”, „Erasmus+” şi prin Mecanismul Financiar al SEE

– Mass-media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) – ora 10:00
* Seminar cu tema „Make and things will happen” susținut de Tony Högqvist, fondatorul agenției Perfect Fools din Suedia, în cadrul celei de-a XV-a ediții a expoziției Digital Artists@Internetics realizată de The Institute, împreună cu HTC, între 20 și 29 noiembrie – ora 11:00, la cafeneaua The Institute, Știrbei Vodă nr. 104-106. Tot astăzi are loc Gala de premiere Internetics (competiția românească de branding, advertising și marketing) – la Teatrul Național din București

– Cultură
* Are loc deschiderea stagiunii 2015-2016 la Clubul Dramaturgilor, cu primul spectacol, comedia poliţistă „Asasinul avea scarlatină”, de Denis Dinulescu – ora 18:00, în Sala Mare ICR, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1. Partener: Radio România Cultural
* De la ora 18:30, la sediul central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, are loc primul concert public al Fundaţiei Bucharest Singers – Str. Tache Ionescu 4, sector 1
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi American Corner, organizează, de la ora 12:30, evenimentul „Culorile, muzica, gândurile si visurile copiilor”, la care participă elevi de la Colegiul Naţional „Carol I”, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” şi Şcoala Gimnazială „Anton Pann” – la sala „Acad. Dinu C. Giurescu”
* Sibiu: Are loc spectacolul „Mime reloaded”, un one-man show cu Constantin Podu – ora 20:00, la Teatrul mic
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Biblioteca Publică Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, organizează, în zilele de 23 şi 24 noiembrie, simpozionul „Liviu Rebreanu – contemporanul nostru”, care marchează celebrarea a 130 de ani de la naşterea marelui prozator Liviu Rebreanu (27 nov. 1885) – ora 10:00, în incinta Bibliotecii Publice Municipale „B.P. Haşdeu”. La lucrările simpozionului participă scriitori şi cercetători ai operei lui Liviu Rebreanu printre care amintim pe acad. Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Alexandru Burlacu, Ioan Cristescu, Ioan Groşan, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Zanfir Ilie şi acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău. În acelaşi cadru vor fi lansate ultimele apariţii de studii critice privind operele rebreniene
* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena organizează concertul Enescu-Bălănescu susţinut de Bălănescu Quartet: Alexander Bălănescu – vioară, James Shenton – violină, Kate Wilkinson – violă, Nick Holland – violoncel şi David Kent – mixer – ora 20:30, la Clubul de jazz Porgy&Bess

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie
* Acum 1481 de ani, Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti
* Se împlinesc 305 ani de când, în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711); a mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I
* În urmă cu 126 de ani, era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”
* Acum 99 de ani, în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austo-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)
* Se împlinesc 75 de ani, de când generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941
* Cu 18 ani în urmă, România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sf. Amfilohie, episcop (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970) – 110 ani

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington) – 90 de ani

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002) – 80 de ani

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862) – 80 de ani

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (23 – 26 nov.)

– Bruxelles: Ședința extraordinară a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup) asupra bugetelor naționale

– Beijing: Vizita oficială a preşedintelui polonez, Andrzej Duda, la invitaţia premierului chinez, Li Keqiang (23 – 28 nov.)

– Teheran, Iran: Cel de-al treilea summit al Forumului Ţărilor Exportatoare de Gaze, la care participă oficiali din Algeria, Bolivia, Nigeria, Guineea tropicală, Rusia, Venezuela, Irak, Egipt, Turkmenistan, Libia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman şi Peru, printre care se numără şi preşedintele rus, Vladimir Putin

– Phnom Penh, Cambodgia: Vizita premierului rus, Dmitri Medvedev (23 şi 24 nov.)

– Beijing: Vizita oficială a premierului sârb, Aleksandr Vučić (23 – 27 nov.)

– Singapore: Vizita premierului indian, Narendra Modi (23 – 25 nov.)

– Phenian: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în Coreea de Nord

– Strasbourg: Întrevedere a secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, cu Avocatul Poporului din Georgia, Ucha Nanuashvili

– Hamburg: Au loc funeraliile fostului cancelar german, Helmut Schmidt, decedat marţi, 10 noiembrie, la vârsta de 96 de ani

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat) – 255 de ani

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015) – 85 de ani

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978 – 70 de ani

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, jurnalist, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul de film de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932) – 20 de ani. NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937) – 5 ani

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2014, 15:46

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Sibiu: Ceremonial religios pentru cei opt militari decedaţi în accidentul aviatic de la Mălâncrav, din 21 noiembrie – ora 14:00, la Academia Trupelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu – ora 14:00, la sediul central al PRU, Bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 41

– Minorităţi

* Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, cu sprijinul The American Jewish Joint Distribution Committee, îl omagiază astăzi, pe juristul şi omul politic, Wilhelm Filderman, prin organizarea unui simpozion cu participare internaţională – la  Centrul Comunitar Evreiesc, Str. Popa Soare nr. 18, sector 2. Manifestarea va începe cu vernisarea unei expoziţii dedicate personalităţii omagiate şi se va încheia cu ceremonia decernării Medaliei de Onoare „Wilhelm Filderman”

* Constanţa: Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează prima ediţie a Festivalului Muzicii Tătăreşti „Sebat Husein” – ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

– Economic

* Conferinţa „Curcanul şi consumatorul fericit”, pe tema supraîndatorării simplilor consumatori, susţinută de avocatul Gheorghe Piperea, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional” – ora 11:00, la Sala Atelier

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” București, își redeschide porțile nu doar pentru studenți. Pentru al șaselea an consecutiv, programul alternativ „Școala de Duminică” demarează cu o nouă sesiune de cursuri. Timp de 10 duminici, profesori ai universității cu cea mai veche tradiție din țară în domeniul teatru și cinematografie, îi așteaptă pe toți cei pasionați de aceste două domenii, să își îmbunătățească și exerseze calitățile într-un mediu profesionist, cu valoare recunoscută

– Manifestări prilejuite de cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – „Carte de învăţătură”

* În perioada 19 – 23 noiembrie, Radio România organizează ediţia cu numărul 21 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – „Carte de învăţătură”, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Din program:

  • ora 10:00 – GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România) – Concurs cu premii despre Francofonie – nivelul 4.50:201
  • ora 11:00 – Agenţia Federală de Presă şi Comunicare în Masă din Federaţia Rusă – Concursul „Lecturi la microfon din operele clasicilor”, cu participarea artiștilor de la Teatrul Bulandra, Antoaneta Cojocaru și Adrian Ciobanu. Publicul este invitat sǎ participe și sǎ citeascǎ, în rusește sau în românește, fragmente din operele lui Tolstoi, Cehov, Esenin şi Puşkin – nivelul 0.00:2
  • ora 11:00 – Editura Vremea – Lansare de carte: „Genealogii greco-române”, autor Mihai Sorin Rădulescu. Invitaţi: prof. univ. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca, Mihai Sorin Rădulescu, Silvia Colfescu – Sala Cupola – nivelul 0.00
  • ora 11:00 – Editura Litera – Întâlnire cu fanii Violetta. Participă: Andra Gogan, trupa „Amicii” – nivelul 0.00:37
  • ora 11:30 – Curtea Veche Publishing – Lansarea CD-ului „Basme fermecate de Hans Christian Andersen”,povestite de Margareta Pâslaru. Lectură publică și sesiune de autografe – nivelul 0.00:42
  • ora 12:00 – Editura Niculescu – Lansarea volumului: „Cele două Românii”, autor Adrian Năstase – Sala Cupola – nivelul 0.00
  • ora 12:00 – Editura Pro Universitaria – Lansare de carte: „Voci şi voci…Partea I’’, autor Mihai Bisericanu – Bursa de Contacte – nivelul 3.20: 124
  • ora 12:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte: Maria, regina Romaniei, „Jurnal de război: 1916-1917” (precedat de însemnări din 1910-1915), editor Lucian Boia. Participă: Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia – nivelul 0.00:44
  • ora 12:00 – Academia de Studii Economice din Bucureşti – Lansare de carte: „Hermeneutica privirii în opera lui Dostoievski”, autor Ionuţ Anastasiu, Colecţia „Migrene”. Invitat: Prof. univ. dr. Vasile Macoviciuc, Directorul Departamentului de Filosofie şi Ştiinţe Sociumane, ASE – nivelul 7.70:325
  • ora 12:00 – Ratio Et Revelatio – Lansarea cărții „No Surrender – Nerenunțare, autor Helen Soraghan Dwyer. Invitați: Helen Soraghan Dwyer, autoare, fostă președintă a Uniunii Scriitorilor din Irlanda, Excelența sa Gerard Corr, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Irlanda în România, Petru Iamandi, traducător, Peter Hurley, autorul cărții „Drumul crucilor” – Ceainăria Bernschutz &Co Gaudeamus – nivelul 3.20: 105
  • ora 12:30 – Curtea Veche Publishing – Lansarea volumului „Scrisori către Mihai”, autor Răzvan Petrescu. Participă: Răzvan Petrescu, Ioana Pârvulescu, Michel Simion – nivelul 0.00:42
  • ora 13:00 – Editura Eikon – Lansare: „Eminescu – securitatea şi siguranța naţională a României”, autor George Ene. Prezintă: Ion Coja, George Ene – nivelul 0.00:17
  • ora 13:00 – Editura Humanitas – Lansare de carte şi sesiune de autografe: „Fie-vă milă de noi! Şi alte texte civile”, autor Gabriel Liiceanu. Participă: Andrei Cornea, Gabriel Liiceanu – nivelul 0.00:44
  • ora 13:00 – Editura Paralela 45 – Lansare: „Vorbește!”, autor Laurie Halse Anderson (Colecția „Cercul de lectură & scriere creativă”). Invitaţi: Simona Popescu, Dan Gulea – nivelul 0.00:35
  • ora 13:30 – Curtea Veche Publishing – Lansarea volumului „Dumnezeu a trântit telecomanda”, autor Cristian Preda. Participă: Cristian Preda, Sever Voinescu, Ioan Stanomir. Moderator: Doina Jela – nivelul 0.00:42
  • ora 13:30 – Polirom şi Cartea Românească – Lansarea volumului: „Şi cuvintele sunt o provincie”, autor Adela Greceanu. Invitaţi: Nora Iuga, Ovidiu Şimonca. Moderator: Claudia Fitcoschi – nivelul 0.00:38
  • ora 13:30 – Editura Torent Press – Lansarea romanului poliţist „Pisica cu papion” (din seria „Ardei iuţi”), autor Doina Popescu-Brăila. Invitat: Aureliu Goci, critic literar – Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70:342
  • ora 14:00 – Editura Casa Radio – Înregistrări rare, autori cult. Prezentarea noilor apariţii din colecţia de audiobook „Biblioteca de poezie românească“: Mariana Marin, „Scrisoare deschisă sau Nu mă mai aşteptaţi la ore mici”, poeme rostite la Radio (1991-2002) & ilustrate de Tudor Jebeleanu. Invitaţi: Nicolae Manolescu, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Emil Buruiană, Luca Jebeleanu. Moderator: Daria Ghiu – nivelul 4.50:251
  • ora 14:00 – Editura Vremea – Lansare: „Alţi Bucureşti interbelici. Studii şi cronici gustiene”, antologie îngrijită şi prefaţă de Zoltan Rostas. Invitaţi: Vintilă Mihailescu, Liviu Chelcea, Mircea Kivu, Zoltan Rostas, Silvia Colfescu – Sala Cupola – nivelul 0.00
  • ora 14:00 – Editura Ratio Et Revatio – Lansarea cărților: „Scrìsuri 3,1990-2010” și „Astra”, de Paul Goma. Invitați: Flori Bălănescu, scriitor, cercetător științific la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Radu Vâncu, poet, Liliana Corobca, scriitor și cercetător – nivelul 4.50:215
  • ora 14:30 – Ministerul Tineretului şi Sportului – Gala premiilor Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret 2014 – Bursa de Contacte – nivelul 3.20: 124
  • ora 14:30 – Editura Vremea – Lansare: „323 de vorbe memorabile”, autor Corneliu Coposu. Invitaţi: Doina Jela, Marius Ghilezan, Ionuţ Gherasim, Silvia Colfescu – Sala Cupola – nivelul 0.00
  • ora 15:00 – Asociația Editorilor din România – Prezentare: „Cehia, invitat de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015”. Invitați: ambasadorul Republicii Cehia, Jiří Šitler, președintele Asociației Editorilor din România, Grigore Arsene, directorul Centrului Ceh din București, René Kubášek, scriitorul Vlad Zografi, şi directorul Bookfest, Mihai Mitrică – Sala Cupola – nivelul 0.00
  • ora 15:00 – Editura Humanitas – Dublă lansare de carte: „Povestea Maicii Domnului”, autor Ion Pillat şi „Ion Barbu”, autor Dinu Pillat. Participă: Ioana Pârvulescu, George Ardeleanu, Oana Pellea, Monica Pillat – nivelul 0.00:44
  • ora 15:30 – Polirom şi Cartea Românească – Lansarea volumului: „Vrăjmaş”, autor Liviu Ioan Stoiciu. Invitaţi: Răzvan Voncu, Paul Cernat, Cosmin Ciotloş. Moderator: Daniel Cristea-Enache – nivelul 0.00:38
  • ora 16:00 – Radio România – Decernarea trofeelor celei de a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură; GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România) – Anunțul oficial pentru Lista Goncourt – Alegerea Studenților români 2014. Participă: Denisa Comănescu, scriitoare română, Christophe Gigaudaut, Directorul Institutului Francez din România, studenții din juriul din București
  • ora 16:00 – Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti – Lansarea volumului „Viaţa şi opera lui Carol Davila”, autor G. Z. Petrescu. Invitaţi: Emanuel Bădescu, Adriana Harasim. Moderator: Ioan Crăciun – nivelul 7.70:342
  • ora 16:30 – Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti – Lansarea volumului „Amintirile Bucureştilor. Povestea berii”, autor Dan Roşca. Invitaţi: Emanuel Bădescu, Adrian Crăciunescu. Moderator: Ioan Crăciun – Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70:342
  • ora 17:00 – Editura Adenium – Lansare de carte: „Toamna căpitanului”, autor Zoe Petre. Moderator: Daniel Şandru. Invitaţi: Zoe Petre, Marius Oprea, Emil Constantinescu, Ion Barbu – Bursa de Contacte – nivelul 3.20: 124

– Cultură

* Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, Radio România organizează un concert folcloric „86 de ani de folclor la Radio – Laureaţii Radioului” – ora 17:00, la Sala Radio. Susţinut de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş, evenimentul aniversar aduce în faţa publicului mari artişti ai folclorului românesc, lansaţi pe drumul succesului de Radio România

* Şcoala de Muzică Boem Club organizează, începând cu ora 10:00, Gala Concursului Naţional „Musica Mundi”, eveniment care se va desfăşura la Teatrul de pe Lipscani din Bucureşti

* Ploieşti: De la ora 11:30, la Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Str. Nicolae Bălcescu nr. 15, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, are loc lansarea unei importante apariţii editoriale intitulate „Dialoguri sentimentale. Convorbiri cu reputaţii artişti Ileana Stana Ionescu şi Andrei Ionescu”, volum semnat de realizatorul Televiziunii Române, Victor Teodoru

* Seghedin, Ungaria: Filiala locală a Institutului Cultural Român Budapesta prezintă filmul artistic românesc „Filantropica” – ora 18:00, la sala Balázs Béla a Cinematografului Belvárosi Mozi. Difuzat sub genericul „Dinică 80+”, filmul regizat de Nae Caranfil în anul 2002 este una dintre ultimele realizări ale actorului român Gheorghe Dinică, omagiat anul acesta atât la Budapesta, cât şi la Seghedin, la opt decenii de la naşterea sa

– Sport

* Programul meciurilor celei de-a 15-a etape a Ligii I de fotbal:

  • ora 15:30 – CS Pandurii Tg Jiu – AFC Botoşani – pe stadionul „Municipal” din Târgu Jiu
  • ora 18:00 – CFR 1907 Cluj – CSMS Iaşi – pe stadionul „Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca
  • ora 20:30 – FC Petrolul Ploieşti – ASA Tg Mureş – pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti

* Are loc meciul dintre CS Energia Tg. Jiu – CSU Atlassib Sibiu, din etapa a 8-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 19:30

* Braşov: Corona Braşov întâlneşte echipa Iuventa Michalovce (Slovacia) în manşa a doua a turului 3 al Cupei EHF – ora 18:00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”

* Brăila: Dunărea Brăila întâlneşte formaţia portugheză Alavarium Love Tiles în manşa a doua a turului 3 al Cupei EHF – ora  11:00

* Sunt programate două meciuri în Liga MOL la hochei pe gheaţă:

  • ora 18:00 – HSC Miercurea Ciuc – UTE
  • ora 18:00 – ASC Corona Braşov – Debreceni HK

* Limassol, Cipru: În perioada 23 – 29 noiembrie, sportivi din România participă la Campionatul European de Haltere pentru Juniori şi Tineret

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)

– Cristos, Regele Universului (Calendarul Romano-Catolic 2014)

– “Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema “Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1710: În Moldova are loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711); a mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). NOTĂ: Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin); programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană; după înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I; după domnia sa va începe, în Moldova, epoca fanariotă

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1916, 23.XI / 6.XII: Armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupă Bucureştiul (în timpul primului război mondial)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită “Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa; arestat între anii 1948 şi 1964 (anul eliberării oficiale a marii majorităţi a deţinuţilor politici din România) pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor

–  1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul  preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002) – 75 de ani

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883) – 65 de ani

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de “Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1954: S-a născut compozitorul Mihai Elekeş – 60 de ani

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Tunisia: Primul tur al alegerilor prezidențiale

– Viena: Continuă negocierile dintre Iran şi marile puteri (SUA, Rusia, Franţa, Germania, China şi Marea Britanie) în încercarea de a ajunge la un acord istoric privind programul nuclear al Teheranului, înaintea termenului-limită de 24 noiembrie

– Baikonur, Kazakhstan: Lansarea unei nave ruseşti Soyouz către Staţia Spaţilaă Internaţională (ISS), la bordul căreia se vor afla cosmonauţii rus, Anton Chkaplerov, american, Terry Virts şi italian, Samantha Cristoforetti; aceştia vor rămâne în spaţiu până la mijlocul lunii mai 2015

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc celebrează în Piaţa Sfântul Petru, o mesă de canonizare a şase noi sfinţi – Ioan Anton Farina (1803-1888), Kuriakose Elias Chavara al Sfintei Familii (1805-1871), Ludovic de Casoria (1814-1885), Nicolae din Longobardi (1650-1709), Eufrasia Eluvathingal a Sfintei Inimi (1877-1952) și Amatus Ronconi (cc. 1226 – cc. 1292)

– Los Angeles: Ceremonia de decernare a American Music Awards 2014 – la Nokia Theatre

– Villeneuve d’Ascq: Se dispută ultimele două meciuri de simplu ale finalei Cupei Davis 2014 dintre Franţa şi Elveţia. Roger Federer se va „duela” în primul meci al zilei cu Jo-Wilfried Tsonga, partida dintre cei doi fiind urmată de întâlnirea dintre Stansilas Wawrinka şi Gael Monfils

Aniversări – Comemorări

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807) – 260 de ani

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869) – 210 ani

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881) – 155 de ani

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942) – 145 de ani

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup “Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1889: A fost instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume; prima astfel de maşinărie din lume este creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee ca un aparat să poată încânta clienţii clubului cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial “nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului si sa-si asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de “juke-box” – 125 de ani

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic – 55 de ani

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – “Ziua cea mai lungă”, “Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin) – 40 de ani

– 1976: A murit André Malraux, romancier, jurnalist, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India) – 35 de ani

– 1991: A murit actorul de film de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul “Dallas” (n. 1931)