Ascultă Radio România Constanța Live

calendarul zilei 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2024, 05:00 / actualizat: 17 ianuarie 2024, 13:59

S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Se împlinesc 275 de ani (1749) de când domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 203 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* Sunt marcați 190 de ani (1834) de când era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Acum 96 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Se marchează 95 de ani (1929) de când la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot 95 de ani se împlinesc de când Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 79 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 78 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Acum 58 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* În urmă cu 33 de ani (1991) era declanşată operaţiunea „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

* Cu doar 3 ani în urmă (2021) avea loc arestarea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai importanți opozanți ai autorităților ruse și ai președintelui Vladimir Putin, pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia, fiind împiedicat să își vadă avocații. Aproximativ 70 de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători ai lui Alexei Navalnîi, care îl așteptau să se întoarcă, au fost, de asemenea, arestate. La 18 ianuarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, în așteptarea procesului, în cadrul unei proceduri de audiere fără precedent și organizate în grabă, care a avut loc la o secție de poliție, în absența avocatului său. În februarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, din care se scad lunile de arest la domiciliu. Alexei Navalnîi, politician rus de prim rang, avocat și activist anticorupție, a dezvăluit numeroase cazuri de corupție în care sunt implicate firme și politicieni ruși, a condus mai multe proteste publice în toată Rusia și a devenit unul dintre puținii lideri de succes ai opoziției ruse

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2024; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890) – 205 ani

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917) – 195 de ani

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1919: A murit, la Paris, Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850) – 105 ani

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară – 100 de ani

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892)

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940) – 5 ani

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958) – 5 ani

– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei (n. 1944)

– 2023: A murit actorul Teodor Corban, cunoscut publicului pentru numeroasele roluri de scenă şi de film; din 1989 a fost angajat al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi (n. 1957) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Întâlnirea șefilor de stat major din cadrul NATO (17 – 18 ian.)

– Davos: Președintele polonez Andrzej Duda, președintele Ungariei, Katalin Novak, prim-ministrul Croației, Andrej Plenovic și liderul Forțelor Democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, vorbesc la evenimentul „Apărarea Frontului Unit al Europei” din cadrul Forumul Economic Mondial desfășurat la Davos

– Davos, Elveția: Secretarul general al ONU Antonio Guterres, președintele argentinian Javier Milei, șeful Intel, Pat Gelsinger, și președintele francez Emmanuel Macron, vor susține discursuri în cadrul Forumului Economic Mondial desfășurat în perioada 15-19 ianuarie

– Varșovia: Vizita prim-ministrului norvegian Jonas Gahr Støre

– Berlin: Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA) (17 – 20 ian.)

– Bruxelles: Salonul Auto de la Bruxelles (17 – 21 ian.)

– Luxemburg: Eurostat publică date privind inflația din decembrie în zona euro, a doua estimare

– Paris: Decizie în procesul ministrului Muncii, Olivier Dussopt, într-un dosar de favoritism

– Beijing: China publică cifrele demografice pentru 2023

– Beijing: Sunt date publicității date privind PIB-ul anual 2023, cifrele vânzărilor cu amănuntul, producția industrială și alți indicatori

– San José, SUA: Samsung își prezintă noile telefoane mobile bazate pe inteligență artificială

– Washington DC: Producția industrială în decembrie (Fed)

– Washington DC: Fed Beige Book

– Londra: Fotbal – Jucătorul de la Brentford, Ivan Toney, își termină suspendarea de opt luni în urma unor infracțiuni la pariuri

Aniversări – Comemorări

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (17.I.1926 – 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572) – 520 de ani

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829) – 290 de ani

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914) – 190 de ani

– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813) – 155 de ani

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947) – 125 de ani

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021)

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016) – 90 de ani

– 1941: S-a născut artistul conceptual german Hans-Peter Feldmann; recunoscut, pe parcursul carierei, ca ”pionier al aproprierii artistice” pentru efortul său de colectare şi reprezentare a unor obiecte din viaţa de zi cu zi, ridicate la rang de înaltă artă (m. 2023)

– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy – 80 de ani

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză – 80 de ani

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură în 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit pianistul american de jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935) – 5 ani

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940) – 5 ani

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2023, 05:00 / actualizat: 19 ianuarie 2023, 15:08

S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 274 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 202 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 189 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 94 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 94 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 78 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 77 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Acum 57 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* În urmă cu 32 de ani (1991) avea loc declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

* Cu doar 2 ani în urmă (2021) avea loc arestarea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai importanți opozanți ai autorităților ruse și ai președintelui Vladimir Putin, pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia, fiind împiedicat să își vadă avocații. Aproximativ 70 de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători ai lui Alexei Navalnîi, care îl așteptau să se întoarcă, au fost, de asemenea, arestate. La 18 ianuarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, în așteptarea procesului, în cadrul unei proceduri de audiere fără precedent și organizate în grabă, care a avut loc la o secție de poliție, în absența avocatului său. În februarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, din care se scad lunile de arest la domiciliu. Alexei Navalnîi, politician rus de prim rang, avocat și activist anticorupție, a dezvăluit numeroase cazuri de corupție în care sunt implicate firme și politicieni ruși, a condus mai multe proteste publice în toată Rusia și a devenit unul dintre puținii lideri de succes ai opoziției ruse

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1919: A murit, la Paris, Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894) – 65 de ani

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892)

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926) – 20 de ani

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956) – 10 ani

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)

– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare al UE

-Strasbourg: Alegerea succesoarei europarlamentarei de origine greacă, Eva Kaili, acuzată de corupție

– Washington DC: Conferința primarilor din Statele Unite organizează cea de-a 91-a întâlnire de iarnă la Washington (17 – 20 ian.)

– Paris: Prezentarea Raportului lunar al OPEC

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz și ministrul de externe german, Annalena Baerbock vizitează Oficiul Federal pentru Afaceri Externe din Brandenburg an der Havel

-Davos, Elveția: Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin și prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez se adresează în cadrul Forumului Economic Mondial

  • Primul director general adjunct, Fondul Monetar International, Gita Gopinath și ministrul german de finanțe, Christian Lindner participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Oprirea crizei costului vieții”
  • Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin, Prim-ministrul slovac Eduard Heger și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Războiul în Europa: An2″

– Zürich, Elveția: Lindt & Sprüngli prezintă vânzările din anul 2022

– Mannheim, Germania: Publicarea Barometrului lunar al institutului ZEW care măsoară sentimentul investitorilor

– Paris: Prezentări de modă masculină (17 – 22 ian.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (n. 17.I.1926 – m. 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405) – 555 de ani

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942) – 150 de ani

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021)

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis) – 90 de ani

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură în 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926) – 20 de ani

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943) – 15 ani

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit pianistul american de jazz Claude Black (n. 1930) – 10 ani

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960) – 10 ani

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964) – 10 ani

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2022, 05:00 / actualizat: 17 ianuarie 2022, 9:15

S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 273 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 201 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 188 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Acum 94 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 93 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 93 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 77 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 76 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Acum 56 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* În urmă cu 31 de ani (1991) avea loc declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului este justificată

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 16 ianuarie)

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836) – 125 de ani

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970) – 115 ani

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010) – 75 de ani

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892) – 45 de ani

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)

– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE

– Davos, Elveția: Reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial 2022 (17 – 21 ian.)

– Madrid: Întrevedere între cancelarul german Olaf Scholz și premierul spaniol Pedro Sanchez

-Strasbourg, Franța: Sesiune plenară a Parlamentului European, cu alegerea noului său președinte (17 – 20 ian.)

– Kiev, Ucraina:Este așteptată întoarcerea fostului președinte ucrainean, Petro Poroșenko, în Ucraina

– Abu Dhabi: Summitul Mondial al Energiei Viitoare 2022 – la Centrul Național de Expoziții Abu Dhabi (ADNEC) (17 – 19 ian.)

– Barbados: Alegeri parlamentare, primul scrutin de când Barbados a devenit o republică, pe 3 noiembrie 2021 și de când regina Elisabeta a Marii Britanii nu mai este şef al statului

– Istanbul: Apariția în fața justiției a omului de afaceri și filantropului turc Osman Kavala

– Paris: Decizie în procesul activistului politic și scriitorului francez, Eric Zemmour, judecat în noiembrie pentru incitare la ură, în legătură cu comentariile sale asupra minorilor migranți neînsoțiți, la postul Cnews, în 2020

-Praga: Guvernul ceh a decis recent să reducă de la 14 la 5 zile perioada de izolare în care trebuie să intre persoanele confirmate cu infecţia cu coronavirusul SARS-CV-2.Măsura are ca scop să protejeze administraţia şi economia de un colaps în contextul propagării rapide a variantei Omicron a coronavirusului.Perioada de carantină a celor intraţi în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 a fost redusă, în mod similar, la 5 zile.De asemenea, guvernul va extinde măsurile de testare în masă, impunând ca toţi angajaţii companiilor şi funcţionarii publici să facă săptămânal câte două teste rapide începând de astăzi, 17 ianuarie. Sunt supuşi acestei prevederi şi cei vaccinaţi inclusiv cu doza booster.

– New York: Intrarea în vigoare a unei doze de rapel de vaccin necesară pentru accesul la Metropolitan Opera

– Kinshasa, RD Congo: Urmează să aibă loc ceremonia de repatriere a rămășițelor fostului prim-ministru Patrice Lumumba, restituite de Belgia

– Zürich, Elveția: Ceremonia de decernare a Premiului FIFA „The Best”, pentru cel mai bun jucător și cea mai bună jucătoare ai anului, desfășurată online

– Hong KongȘ Are loc tragerea la sorţi a Ligii Campionilor Asiei 2022

– Zurich: Thomas Tuchel, Pep Guardiola şi Roberto Mancini sunt antrenorii aflaţi pe lista scurtă a FIFA pentru premiul de “antrenorul anului”, premiile FIFA Best. Ceremonia de premiere va avea loc astăzi, 17 ianuarie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (17.I.1926 – 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

– În SUA este marcată, ca sărbătoare naţională, „Ziua Martin Luther King Jr.”, ziua de naştere (15.I.1929) a pastorului Martin Luther King Jr., cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare (asasinat la 4.IV.1968); ziua este celebrată, din 1986, în cea de-a treia zi de luni din ianuarie

– 17 – 30.I: În Franța se desfășoară în această perioadă „Săptămâna Sunetului” („La Semaine du Son”), aflată sub patronajul UNESCO; este un program anual ce propune evenimente cu scopul de a iniţia publicul într-o mai bună cunoaştere a sunetului şi de a sensibiliza toţi actorii sociali asupra importanţei calităţii mediului sonor. Creată în Franța, în 2004, „Săptămâna Sunetului” există astăzi în zeci de orașe din lume, Bucureștiul fiind primul oraș din Europa Centrală și de Est care a aderat la Principiile Săptămânii Sunetului cu scopul de a deschide dialogul despre sunet în complexitatea perspectivelor contemporane, a preocupărilor ecologice, a dezvoltării socio-culturale și a creației artistice. În România „Săptămâna Sunetului” este organizată de Asociația Jumătatea plină și programul Sâmbăta sonoră

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921) – 175 de ani

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987) – 115 ani

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie pe 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021) – 100 de ani

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles – 60 de ani

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906) – 25 de ani

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură pe 1989 (n. 1916) – 20 de ani

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921) – 10 ani

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2021, 05:00 / actualizat: 17 ianuarie 2021, 9:09

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 272 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Se împlinesc 200 de ani (1821) de când a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 187 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Acum 93 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 92 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 92 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 76 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Se împlinesc 75 de ani (1946) de când şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Se împlinesc 55 de ani (1966) de când a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de la declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului este justificată

Aniversări – Comemorări

Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2021; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, cardinal, om politic, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania; în 1562 a fost creat Cardinal al Bisericii Creştine Universale, de către Papa Pius al IV-lea, fiind primul membru de origine română din Colegiul Cardinalilor; în această calitate de cap al Bisericii, Cardinalul Nicolaus Olahus a fost numit, succesiv: Cancelar, Prinţ, Guvernator şi Regent al Ungariei (n. 1493). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 14/15.I.1568

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie şi prozatorul Radu Theodoru

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885) – 85 de ani

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q ( 2001) dă ca dată a morţii 17.III.1977

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888) – 40 de ani

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2005: A murit Maria Albuleţ, şahistă şi medic pediatru; prima jucătoare de şah din România care a obţinut titlul de maestră internaţională în 1957 (n. 1932). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 19.I.2005

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939) – 5 ani

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931) – 5 ani

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)

EVENIMENTE EXTERNE

– Quito, Ecuador: Dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale, programate a se desfășura pe 7 februarie

– Bagdad, Irak: Marcarea a 30 de ani (1991) de la declanşarea ofensivei aeriene aliate împotriva Irakului

Aniversări – Comemorări

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (17.I.1926 – 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

– „Ziua Mondială a Zăpezii”, serbată în a treia duminică din ianuarie, este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011 (- 10 ani), fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007 – „Bring Children to the Snow” – proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. „World Snow Day” se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, iar prin acest eveniment se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă

– 395 d.H.: A murit, la Mediolanum (Milano), Teodosiu I (Flavius Theodosius, cunoscut ca Teodosiu cel Mare), împărat roman în perioada 379 – 395 (n.11.I.347); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit)

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790) – 315 ani

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671) – 270 de ani

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie pe 1982 (m. 1991) – 110 ani

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez – 65 de ani

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră – 60 de ani

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921) – 20 de ani

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934) – 10 ani

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920) – 10 ani

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2020, 05:23 / actualizat: 17 ianuarie 2020, 8:44

EVENIMENTE INTERNE

– Casa Regală

* De la ora 18:00, la librăria Cărturești Carusel din Capitală va avea loc lansarea volumului “Lumea Majestății Sale”. Evenimentul va avea loc în prezența Majestății Sale Margareta și a unora dintre personalitățile care au contribuit la scrierea cărții. Volumul este publicat cu ocazia jubileului de 30 de ani de la întoarcerea Familiei Regale în țară. El aparține Editurii Corint și a fost coordonat de profesorii Alexandru Muraru și Daniel Șandru

– Juridic

* Candidaţii înscrişi în concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, Daniel Horodniceanu, Ioana Albani, Viorel Badea și Teodor Niță, vor susțin interviurile după următorul program:

  • ora 9:00 – Teodor Niță
  • ora 10:30 – Ioana Bogdana Albani
  • ora 13:30 – Elena- Giorgiana Hosu
  • ora 15:00 – Viorel Badea
  • ora 16:30 – Daniel Horodniceanu

– Cultură

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează evenimentul de prezentare şi vizionare a filmului artistic „Întâlniri cu oameni remarcabili”, în regia lui Peter Brook – ora 18:30. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Institutul Gurdjieff din România. Filmul este inspirat de cartea „Întâlniri cu oameni remarcabili” scrisă de G.I. Gurdjieff. La acest eveniment vor lua parte Pierre Zuber (Institutul Gurdjieff din Paris) şi Cantemir Mambet (președinte al Institutului Gurdjieff România)

* Concert susţinut de formaţia Compact – ora 22:30, la Hard Rock Cafe

* Franţa/Italia/Suedia: Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia regizată de Ivana Mladenović, a fost inclusă în competițiile festivalurilor de la Angers, Trieste și Göteborg.La Festival Premiers Plans d’Angers (Franța), care va avea loc între 17 și 26 ianuarie, „Ivana cea Groaznică” a fost selectat în competiția de lungmetraje, la fel și la Trieste Film Festival (Italia), care va avea loc între 17 și 23 ianuarie, iar la Göteborg Film Festival (Suedia), între 24 ianuarie și 3 februarie, în competiția „Ingmar Bergman”

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 271 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 199 de ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 186 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Acum 92 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 91 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 91 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Se împlinesc 75 de ani (1945) de la eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* În urmă cu 74 de ani (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Cu 54 de ani în urmă (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* Acum 29 de ani (1991) se declanşa operaţiunea „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

– Sf.Antonie cel Mare, călugăr (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2020)

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, cardinal, om politic, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania; în 1562 a fost creat Cardinal al Bisericii Creştine Universale, de către Papa Pius al IV-lea, fiind primul membru de origine română din Colegiul Cardinalilor; în această calitate de cap al Bisericii, Cardinalul Nicolaus Olahus a fost numit, succesiv: Cancelar, Prinţ, Guvernator şi Regent al Ungariei (n. 1493). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 14/15.I.1568

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897) – 205 ani

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă moartea la 28.VIII.1917

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953) – 140 de ani

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie şi prozatorul Radu Theodoru

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014) – 90 de ani

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010) – 70 de ani

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q ( 2001) dă ca dată a morţii 17.III.1977

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935) – 35 de ani

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939) – 25 de ani

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917) – 20 de ani

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2005: A murit Maria Albuleţ, şahistă şi medic pediatru; prima jucătoare de şah din România care a obţinut titlul de maestră internaţională în 1957 (n. 1932) – 15 ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 19.I.2005

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958) – 1 an

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Premierul belgian, Sophie Wilmes, susţine o conferinţă de presă

– Paris: Reuniune ministerială a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, pe tema migraţiei

Aniversări – Comemorări

– 395 d.H.: A murit, la Mediolanum (Milano), Teodosiu I (Flavius Theodosius, cunoscut ca Teodosiu cel Mare), împărat roman în perioada 379 – 395 (n.11.I.347); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit) – 1625 de ani

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681) – 420 de ani

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849) – 200 de ani

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904) – 160 de ani

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849) – 110 ani

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920) – 15 ani

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919) – 15 ani

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937) – 10 ani

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931) – 5 ani

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938) – 5 ani

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935) – 1 an

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage; autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940) – 1 an

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2019, 06:00 / actualizat: 17 ianuarie 2019, 7:58

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări organizate de preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun.2019)

* Directorii politici din ministerele apărării ale statelor membre UE se vor reuni în zilele de 17-18 ianuarie pentru a discuta subiectele de actualitate ale agendei de securitate și apărare a Uniunii Europene

* În zilele de 17 şi 18 ianuarie, va avea loc reuniunea Directorilor generali/directorilor în domeniul schimbărilor climatice, care va include și alți participanți, precum principalii negociatori și experți coordonatori – la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5

– Cultură

* Galeria Estopia organizează deschiderea spațiului său din strada Bocșa nr. 5, cu vernisajul expoziției Fractured Realities, de Andrada Feșnic – ora 18:00

* Concert simfonic susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor – Yoav Talmi, solist – Carlo Torlontano – alphorn – ora 19:00, la Ateneul Român (17 şi 18 ian.)

* Piteşti: În Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, va avea loc prezentarea cărții de eseuri cu titlul „Întâmplarea ca o viață de om” și a volumului de poezie „Vârstele umbrei”, semnate de Paula Romanescu – ora 15:00

– Sport

* În perioada 17-19 ianuarie, la Bazinul de polo/înot din Complexul Sportiv Ghencea va avea loc Cupa României la polo pe apă masculin, competiție organizată de către Federația Română de Polo pe Apă, în colaborare cu CSA Steaua București. Programul de astăzi:

  • ora 15:30 – Steaua București BA – CSM Tg. Mureș
  • ora 17:00 – CSM Digi Oradea – Politehnica Cluj
  • ora 18:30 – Corona Sportul Studențesc – AS AMEFA Arad
  • ora 20:00 – Dinamo – Rapid

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Se împlinesc 270 de ani (1749) de când domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 198 de ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* Se împlinesc 185 de ani (1834) de la încheierea Convenţiei ruso-turce de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Acum 91 de ani (1928) a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de când la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Se împlinesc 90 de ani, de când Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 74 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* În urmă cu 73 de ani (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Cu 53 de ani în urmă (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* Acum 28 de ani (1991) se declanşa operaţiunea „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2019; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2019)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, cardinal, om politic, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania; în 1562 a fost creat Cardinal al Bisericii Creştine Universale, de către Papa Pius al IV-lea, fiind primul membru de origine română din Colegiul Cardinalilor; în această calitate de cap al Bisericii, Cardinalul Nicolaus Olahus a fost numit, succesiv: Cancelar, Prinţ, Guvernator şi Regent al Ungariei (n. 1493). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 14/15.I.1568

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890) – 200 de ani

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917) – 190 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă moartea la 28.VIII.1917

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953). NOTĂ: Site-ul http://www.crispedia.ro/Haralambie_Vasiliu menţionează ca dată a naşterii 15 ianuarie 1880

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie şi prozatorul Radu Theodoru – 95 de ani

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor şi poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q ( 2001) dă ca dată a morţii 17.III.1977

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Chiang Mai, Thailanda: Retreat al miniștrilor de externe ai ASEAN (17 – 18 ian.)

– Belgrad: Președintele rus Vladimir Putin se va afla în vizită în Serbia, unde se va întâlni cu omologul sârb, Aleksandar Vucic, pentru a discuta despre soluționarea crizei din Kosovo, a cooperării economice și a problemelor regionale

– Berlin, Germania: Publicarea Raportului Mondial pentru Drepturile Omului 2019

– Tunisia: Uniunea UGTT solicită grevă generală în sectorul public

Aniversări – Comemorări

– 395 d.Hr.: A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Teodosiu I (n. 346); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit)

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572) – 515 ani

– 1600: S-a născut Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829) – 285 de ani

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914) – 185 de ani

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813) – 150 de ani

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947) – 120 de ani

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016) – 85 de ani

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez – 75 de ani

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy – 75 de ani

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit actriţa de film americană Virginia Mayo (n. 1920)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Radio România Muzical, Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național Cotroceni organizează concertul-eveniment „Musical bridges – punți între trecut și prezent, punți între culturi”, susţinut de pianista romană Raluca Ştirbăţ şi violoncelistul austriac Rudolf Leopold, concert aflat sub semnul Centenarului României și al Zilei Culturii Naționale, sărbătorită în data de 15 ianuarie – ora 19:00. Concertul-eveniment de astăzi va fi înregistrat de Radio România Muzical, care va difuza înregistrarea acestuia miercuri, 24 ianuarie, de la ora 17:00, în ziua aniversării Unirii Principatelor Române

* Orchestra de Cameră Radio dirijată de Ştefan Novak, alături de soliştii Constantin Borodin – violoncel, Eva Garet – pian, Mălina Ciobanu – vioară susţin un concert de la ora 19:00, la Sala Radio

* Paris:ICR Paris organizează spectacolul de poezie „Treptele Unirii”, în interpretarea actorului Emil Boroghină, director al Festivalului Internațional Shakespeare și președinte al Fundației „William Shakespeare”. Spectacolul este dedicat Zilei Culturii Naționale și Centenarului Marii Uniri

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 269 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 197 de ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 184 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Se împlinesc 90 de ani (1928) de când a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 89 de ani în urmă (1929), la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Şi tot acum 89 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 73 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* În urmă cu 72 de ani (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Cu 52 de ani în urmă (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* Acum 27 de ani (1991) se declanşa operaţiunea „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, cardinal, om politic, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania; în 1562 a fost creat Cardinal al Bisericii Creştine Universale, de către Papa Pius al IV-lea, fiind primul membru de origine română din Colegiul Cardinalilor; în această calitate de cap al Bisericii, Cardinalul Nicolaus Olahus a fost numit, succesiv: Cancelar, Prinţ, Guvernator şi Regent al Ungariei (n. 1493) – 450 de ani. NOTĂ: Unele surse dau moartea la 14/15.I.1568

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet şi traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953). NOTĂ: Site-ul http://www.crispedia.ro/Haralambie_Vasiliu menţionează ca dată a naşterii 15 ianuarie 1880

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie şi prozatorul Radu Theodoru

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor şi poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894) – 60 de ani

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q ( 2001) dă ca dată a morţii 17.III.1977

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926) – 15 ani

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956) – 5 ani

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Paris: Defilarea modei masculine

– Madrid: Târgul Internațional de Turism (Fitur)

– Barcelona, Spania: Prima sesiune a parlamentului regional catalan, dominată de separatiști

– Sofia: Începe procesul împotriva atacului anti-israelian din iulie 2012 de pe aeroportul stațiunii Burgas de pe litoral. Cinci turiști israelieni au murit. Cei doi acuzați, un franco-libanez și un australian de origine libaneză, suspectați că sunt legați de aripa armată a Hezbollah, organizația islamistă șiită a libanezilor, vor fi judecați în absența lor

– Scottsdale, Arizona, SUA: Un automobil Mercedes de lux, folosit de Adolf Hitler în timpul deplasărilor sale prin Germania, va fi vândut la licitaţie, astăzi, la casa de licitaţii Worldwide Auctioneers

Aniversări – Comemorări

– 395 d.H: A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Teodosiu I (n. 346); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit)

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405) – 550 de ani

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942) – 145 de ani

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al [phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis) – 85 de ani

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926) – 15 ani

– 2005: A murit actriţa de film americană Virginia Mayo (n. 1920)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943) – 10 ani

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964) – 5 ani

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930) – 5 ani

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960) – 5 ani

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* Şedinţele comisiilor parlamentare

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4

– Culte, Biserică

* Parohia „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan (str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3) va  săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul binecuvântat al hramului parohiei, protos, invitat special fiind, P.Cuv. Părinte Arhim. Nicodim Dimulescu – Stareţul Emerit al Sfintei Mănăstiri Crasna din judeţul Prahova – ora 9:00

– Juridic

* Judecătoria Sectorului 5 ia în discuţie cererea de eliberare condiţionată făcută de Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA

– Cultură

* Concert al Big Band-ului Radio – De 3 ori SAX, dirijor – Ionel Tudor, soliști – saxofoniştii Cristian Soleanu, Paolo Profeti şi Cătălin Milea – ora 19:00, la Sala Radio

* Editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: „Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale”, de Matila C. Ghyka ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona

Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă. Cartea a apărut în colecția Porta Magica, cu sprijinul Institutului Cultural Român

* Oneşti: Concert în cadrul Turneului naţional „Comorile Persiei” (11 – 25 ian.) organizat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art”  – la Biblioteca Municipală Oneşti. Interpretează Saeed Dadkhah şi Hossein Sanaei (Iran), cărora li se va alătura percuţionistul Avadhut Kasinadhuni (India). Melodiile seducătoare ale maqamurilor vor fi interpretate la instrumente specifice – setar, kamancheh, tabla – şi vor fi brodate pe versurile poeţilor sufiţi Hafez şi Rumi

* Roma: Accademia Di Romania din Roma va organiza un proiect multicultural despre opera lui Mihai Eminescu – ora 18:30, în Sala de Conferinţe a Academiei. Evenimentul debutează cu prelegerea susținută de prof. Nicoleta Neșu (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca/Sapienza Universita di Roma) – ora 18:30, în Sala de Conferinţe, la Accademia di Romania in Roma. Actorul Marius Bizău va recita din poeziile lui Mihai Eminescu, împreună cu studenți ai Catedrei de limba română din cadrul Universității Sapienza din Roma și Liga Studenților Români din Străinătate-Italia. Actorii italieni Roberta Costantino și Marco Mancini vor citi un fragment din poemul Luceafărul. Seara se va sfârși cu un concert susținut de grupul vocal Arpeggio & Roua și invitații săi

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 268 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 196 de ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 183 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Cu 88 de ani în urmă (1929), la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Şi tot acum 88 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 72 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* În urmă cu 71 de ani (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Cu 51 de ani în urmă (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* Acum 26 de ani (1991) se declanşa operaţiunea „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului

Aniversări – Comeorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet şi traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953). NOTĂ: Site-ul http://www.crispedia.ro/Haralambie_Vasiliu menţionează ca dată a naşterii 15 ianuarie 1880

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836) – 120 de ani

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970) – 110 ani

– 1924: S-a născut generalul şi prozatorul Radu Theodoru

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010) – 70 de ani

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor şi poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892) – 40 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q ( 2001) dă ca dată a morţii 17.III.1977

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MapN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939) – 1 an

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Secretar General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland și Gabriella Battaini-Dragoni, secretar general adjunct al Consiliului Europei se întâlnesc cu Tatyana Moskalkova, Ombudsman pentru Federația Rusă

– Strasbourg: Grupul  Statelor  împotriva  Corupţiei  (GRECO), organism  al Consiliului Europei, publică rapoartele de evaluare privind Georgia și Statele Unite ale Americii

– Paris: Proiectul comun al UE / CoE privind combaterea manipulării competițiilor sportive va organiza a doua sa vizită de studiu a Platformei Naționale Franceze, în colaborare cu Autoritatea franceză pentru jocuri de noroc online (ARJEL) (17-18 ian.)

–  Davos-Klosters, Elveţia: Forumul Economic Mondial de la Davos (17 – 20 ian.)

– Trinidad şi Tobago: Alegeri locale

Aniversări – Comeorări

– 395 d.H: A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Teodosiu I (n. 346); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit)

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jensen Sandfeld; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al [phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987) – 110 ani

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment – 95 de ani

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016) – 75 de ani

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles – 55 de ani

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906) – 20 de ani

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916) – 15 ani

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit actriţa de film americană Virginia Mayo (n. 1920)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2008: A murit celebrul şahist Bobby (Robert) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921) – 5 ani

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black  (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2016, 06:05

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie
* Acum 267 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti
* Se împlinesc 195 de ani (1821) de când a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme
* În urmă cu 182 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaşte Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)
* Acum 87 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu
* Şi tot acum 87 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal
* Acum 71 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)
* Se împlinesc 70 de ani (1946) de când şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster
* Tot într-o zi de 17 ianuarie, se marchează 50 de ani (1966) de la accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, cea de-a patra, abia peste trei luni
* Se împlinesc 25 de ani (1991) de la declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). Are loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Sunt utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk” (primul „Război din Golf”, cum va fi numit, se va încheia la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului)

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet şi traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953). NOTĂ: Site-ul http://www.crispedia.ro/Haralambie_Vasiliu menţionează ca dată a naşterii 15 ianuarie 1880

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog şi folclorist; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul chirurg şi anatomistul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut generalul şi prozatorul Radu Theodoru

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885) – 80 de ani

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892)

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888) – 35 de ani

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MapN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Zăpezii”, serbată în a treia duminică din ianuarie, este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011 ( – 5 ani), fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007 – “Bring Children to the Snow” – proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. „World Snow Day” se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, iar prin acest eveniment se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă

– 395 d.H: A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Teodosiu I (n. 346); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit)

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790) – 310 ani

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671) – 265 de ani

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jensen Sandfeld; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al [phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991) – 105 ani

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay); campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979)

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young – 60 de ani

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră – 55 de ani

– 1962: S-a născut Jim Carrey, actor de film de origine canadiană, stabilit, de la vârsta de 19 ani, la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluto (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921) – 15 ani

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926)

– 2005: A murit actriţa de film americană Virginia Mayo (n. 1920)

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2008: A murit celebrul şahist Bobby (Robert) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934) – 5 ani

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920) – 5 ani

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul si cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964)

– 2013: A murit pianistul american de muzică jazz Claude Black (n. 1930)

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960)

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931) – 1 an

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938) – 1 an

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Calendarul zilei – 17 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 17 ianuarie 2015, 10:16

EVENIMENTE INTERNE

 – Interne

* Jud.Mureş: Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, participă la deschiderea punctului Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Acăţari, din judeţ – ora 11:00

– Casa Regală

* În zilele de 17 și 18 ianuarie Casa Regală organizează o serie de evenimente dedicate celebrării unui sfert de veac al Coroanei în serviciul Națiunii. Din programul zilei:

  • ora 13:00 – Fundaţia Principesa Margareta a României organizează „Ziua Porților Deschise”, cu ocazia celebrării a 25 de ani de activitate – la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, sala Gheorghe Focşa., la,
  • ora 18:00 – Principesa Moștenitoare se va alătura beneficiarilor şi voluntarilor Fundaţiei. Alături de Alteța Sa Regală se vor afla Principesa Sofia și Principesa Maria
  • ora 19:00 – seară dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundației Principesa Margareta a României – la Palatul Elisabeta. Vor lua parte Principesa Moștenitoare, Principele Radu, precum și Principesa Sofia și Principesa Maria

– Cultură

* Muzeul Naţional de Artă al României organizează în zilele de 17 şi 18 ianuarie o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor) – ora 11:30

* Asociaţia Art a la Carte organizează Festivalul „Serile Lipatti” în zilele de 14, 16 şi 17. În în cadrul festivalului, pianistul norvegian, Håvard Gimse, va susţine astăzi un recitalul extraordinar, cu un program în care va predomina muzica lui Edvard Grieg, Claude Debussy și Jan Sibelius – ora 19:00, la Ateneul Român. Recitalul va fi precedat de o introducere a muzicologului Saviana Diamandi

* Piatra Neamţ: Teatrul Tineretului prezintă premiera spectacolului „Black Comedy” de Peter Shaffer, în regia lui Cristian Ban – ora 19:00, în Sala Mare

* Sibiu: Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” prezintă premiera spectacolului „Jubileul” după A.P. Cehov, astăzi, în ziua aniversării a 155 de ani de la naşterea scriitorului (17 ianuarie 1860) – ora 21:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania (n. 1493). NOTĂ: Unele surse (http://www.sibiul.ro/personalitati-sibiene/nicolaus-olahus.html şi http://viatadepretutindeni.wordpress.com/istorie-documenteinterpretari/pr-eugen-goia-nicolaus-olahus-%E2%80%93-romanul-1493-1568-%E2%80%93-mare-european-al-veacului-al-xvi-lea-%E2%80%93/) menţionează ca dată a morţii 14 ianuarie 1568, iar http://www.bibmet.ro/Uploads/Depozitul%20Colectii%20de%20Patrimoniu%20NICOLAUS%20OLAHUS.pdf, data de 15 ianuarie 1568

– 1749: Domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dă hrisovul prin care reorganizează învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabileşte şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii “Gazetei Medicale” (1857) şi ai “Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta îşi va începe cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1907: S-a născut medicul chirurg şi anatomistul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

– 1924: S-a născut prozatorul Radu Theodoru

– 1929: La Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică “Ora veselă”; emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

– 1936: A murit scriitorul Mateiu I. Caragiale; fiul natural al lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010) – 65 de ani

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935) – 30 de ani

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939) – 20 de ani

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917) – 15 ani

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956)

EVENIMENTE EXTERNE

– Abu Dhabi: Reuniunea generală anuală a Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile (IRENA) ( 17 şi 18 ian.)

– Detroit, Michigan: Ediţia 2015 a Expoziţiei Auto Internaţionale din America de Nord (17 – 25 ian.)

– Guineea Ecuatorială: Toate echipele participante la Cupa Africii pe Naţiuni, care se va desfăşura între 17 ianuarie şi 8 februarie, vor trece prin capitala acestei ţări, Malabo, ca să efectueze un test pentru depistarea virusului Ebola

Aniversări – Comemorări

– 395 d.H: A murit, la Mediolanum (Milano), împăratul Teodosiu I (n. 346); Imperiul Roman a fost împărţit în două, între cei doi fii ai săi: Flavius Honorius a devenit împărat (395-423) al provinciilor din Occident, cu reşedinţa la Ravenna, iar Flavius Arcadius (395-408), al celor din Orient, cu capitala la Constantinopol; evenimentul a marcat sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman (Dobrogea şi provinciile sud-dunărene au fost incluse în graniţele Imperiului Roman de Răsărit) – 1620 de ani

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405)

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (m. 1681) – 415 ani

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849) – 195 de ani

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale (“germenul”) de “soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904) – 155 de ani

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jensen Sandfeld; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942)

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al [phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849) – 105 ani

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment

– 1929: “Popeye Marinarul” a debutat în benzile desenate create de Elzie Segar pentru cotidianul newyorkez “Evening Journal”

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

– 1942: S-a născut boxerul american Muhammad Ali (pe numele adevărat Cassius Clay); campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979)

– 1945: Eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al doilea război mondial) – 70 de ani

– 1946: Şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra

– 1956: S-a născut interpretul pop englez Paul Young

– 1962: S-a născut Jim Carrey, actor de film de origine canadiană, stabilit, de la vârsta de 19 ani, la Los Angeles

– 1966: Accidentul de la Palomares (Spania): un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord se ciocneşte cu un avion de aprovizionare şi se prăbuşeşte la Palomares; trei dintre bombe sunt recuperate imediat, cea de a patra, abia peste trei luni; Spania interzice zborul avioanelor americane cu încărcătură nucleară la bord în spaţiul său aerian

– 1991: Declanşarea operaţiunii “Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Baghdadului); are loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990; sunt utilizate pentru prima dată rachetele americane “Tomahawk” (primul “război din Golf”, cum va fi numit, se va încheia la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului). NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului este justificată

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluto (n. 1906)

– 2008: A murit celebrul şahist Bobby (Robert) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943)

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman “Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937) – 5 ani