Prima reacție la decizia CCR privind legea de administrare a porturilor și a căilor navigabile
Publicat de Arantxa Catană, 1 martie 2017, 15:43
Agenții economici cât și federațiile sindicale spun că această contestare s-a facut la presiunile exercitate de către Fondul Proprietatea și administratorul acestuia, în scopul majorării propriilor beneficii financiare.
La aceaste modificări au participat operatori portuari, sindicate, operatori fluviali, parlamentari din Comisia de Transporturi, CNAPMC și Ministerul Transporturilor.
Ei mai spun că noua lege a întrunit acordul tuturor părților.
„S-a acceptat excepția de constituționalitate în direcția neconstituționalității procedurii de avizare a legii și nu a conținutului ei. Drept urmare, așteptăm formularea deciziei și a notei de funadamentare pe care Curtea Constituțională o va trimite către președinție, Parlament, Senat, Camera Deputaților. Recomandarea este să se reia procedura, deci va trebui ca Senatul să reia procedura de vot în cadrul său. Problema este de procedură, deci fiind lege organică ea trebuia votată și avizată în final în Senat”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Constanţa Port Business, Ştefan Muntoiu.