CONSTANȚA: Schimbări în CA al Spitalului Clinic Județean de Urgență
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 aprilie 2024, 19:33
Dr. Georgeta Cozaru a fost numită în Consiliul de Administrație al Spitalului de Urgență Constanța, după ce Sorin Ciutureanu a fost revocat din funcție de președintele Consiliului Județean.
Mihai Lupu susține că decizia a fost luată din cauza numeroaselor reclamații primite din partea pacienților, în special a celor nevoiți să aștepte la Urgență.
Reprezentanții Spitalului Județean Constanța spun că Unitatea de Primiri Urgențe este suprasolicitată, de la începutul anului și până în prezent, aici primind îngrijiri medicale peste 45 de mii de persoane.
Cea mai aglomerată lună a fost ianuarie, când au fost zile cu peste 500 de pacienți. Aceștia nu sunt preluați în ordinea sosirii, ci în funcție de gravitatea afecțiunii de care suferă. Timpii mari de așteptare apar în situația în care solicită asistență medicală de urgență și pacienții care ar trebui să meargă la medicul de familie sau în ambulatoriu.
De exemplu, în luna ianuarie, dintre cei aproape 13.250 de pacienți, 285 au fost în stare extrem de gravă și încadrați pe codul roșu, iar 1.270 prezentau o situație cu risc major, pe codul galben.
Cei mai mulți pacienți – aproape 11.000 – au fost din categoria cod verde, unde sunt încadrați cei cu urgențe, dar cu funcții vitale stabile. Ceilalți pacienți au reprezentant non-urgențe și au fost încadrați la codurile alb și albastru.
Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu