Vlăduţ Simionescu a cucerit bronzul la Universiada din Coreea de Sud
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 iulie 2015, 09:03
Prima medalie pentru România la Jocurile Universitare de vară de la Gwangju a fost cucerită de judoka Vlăduţ Simionescu. Sportivul care a concurat la categoria supergrea (plus 100 de kg) a câştigat medalia de bronz, prin ippon, în lupta cu Yelaman Yergaliyev (Kazakhstan).
Delegaţia tricoloră mai include sportivi care vor concura la atletism, handbal, tenis de masă, tir sportiv şi Taekwon-Do WTF.
La Universiada de vară din Coreea de Sud, care se va încheia în zua de 14 iulie, participă peste 20.000 de sportivi din 170 de ţări, la 21-a de discipline.