Astăzi, 26 noiembrie, la ora 4.40, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) și solicitată să intervină la o navă cu probleme de manevrabilitate.
Nava Mecit Kaptan, sub pavilion Barbados, aflată în avanport, a necesitat ajutor, deoarece prezenta probleme de manevrabilitate.
Din cauza vremii nefavorabile și a vântului foarte puternic, nava Artemis, din cadrul ARSVOM, a reușit cu greu să se desprindă de la mal și să se deplaseze în direcția indicată.
La ora 5.10 a plecat din Dana77, spre nava cu probleme, fiind coordonată de către VTS și MRCC.
Pe tot parcursul zilei, nava Sar Artemis a acordat asistență navei Mecit Kaptan.
În sprijinul navei Artemis, prin ordinul Căpităniei Zonale Constanța, a fost alertată și nava R/M BRIZO, aparținând tot Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, care a stat în așteptare.
Deoarece nava Mecit Kaptan, nu prezinta probleme de flotabilitate, după o misiune de 9 ore, Căpitănia Zonală Constanța a dispus întoarcerea navelor SAR Artemis și R/M BRIZO ale ARSVOM la bază.
FOTO/ VIDEO: Misiune de supravegere derulată de ARSVOM în cazul unei nave străine în pericol de scufundare
Publicat de Adina Sîrbu,
27 august 2023, 14:18 / actualizat: 27 august 2023, 17:25
UPDATE 1:
Filmul evenimentelor a fost prezentat pentru Radio Constanța de către Dorina Cocu, purtător de cuvânt ARSVOM:
Este vorba de nava AMAROS, cu opt persoane la bord. În zonă s-au îndreptat navele SAR PHOENIX, THEIA și BRIZO, în caz că situația o impunea. La ora 13, 30 intervenția navei PHOENIX a fost anulată, rămânândpe poziții celelalte două nave ARSVOM. La ora 15:15, comandantul navei AMAROS a transmis către autorități că nava nu are probleme de flotabilitate, după care a ridicat ancora și s-a îndreptat către apele teritoriale bulgărești. Navele ARSVOM au stat pe poziții până când cargoul a ieșit din apele teritoriale românești.
UPDATE:
Potrivit celor mai recente informații, Autoritatea Navală (ANR) și Poliția de Frontieră i-ar fi solicitat cargoului AMANOS să ancoreze în zona Mangaliei, pentru ca autoritățile române vor să urce la bordul navei pentru inspecție. Comandantul a refuzat inspecția și a solicitat să i se permită să plece spre Varna, Bulgaria.
Cargoul a venit dinspre Izmail, Ucraina, și a intrat în apele noastre teritoriale folosind, cel mai probabil “culoarul de securitate” Romania-Bulgaria-Bosfor.
Nava nu a prezentat probleme de flotabilitate, fiind ancorată în siguranță.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Navele BRIZO și THEIA, din cadrul ARSVOM, au patrulat în largul Mării Negre, unde nava AMANOS, sub pavilion Tanzania, era în pericol de scufundare.
Astăzi, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină cu nave SAR, în vederea supravegherii unei nave străine cu probleme de flotabilitate.
Echipajele de salvare ale navelor BRIZO de remorcaj maritim și SAR THEIA, din cadrul ARSVOM, s-au deplasat de urgență în zona indicată, respectiv la 1,5 mile marine travers de Mangalia. În caz de necesitate, urmau să acorde asistență navei AMANOS, care ar prezenta probleme de flotabilitate, fiind suspectată o gaură la prova. Au fost pregătite 3 pompe de mare putere (cca 1.500 mc), pentru evacuarea apei.
Nava sub pavilion Tanzania are la bord 8 persoane, dintre care 2 cetățeni turci și 6 din Azerbaidjan. Comandantul navei AMANOS a refuzat ajutorul echipajelor ARSVOM și nu comunică nici cu autoritățile navale române.
Din informațiile obținute din surse neoficiale, se pare că nava se află într-o stare tehnică deplorabilă, echipajul nu vorbește engleză, iar riscul de scufundare este real.
Situația este urmărită cu atenție de ANR, iar navele ARSVOM BRIZO și THEIA rămân în zonă, așteptând noi indicații prin MRCC.
Sursă și foto: ARSVOM/ Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu
Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.), reprezentată de navele R/M HERCULES, BRIZO și SAR PHOENIX, au participat astăzi, de Ziua Marinei, la Exercițiul demonstrativ de combaterea migrației ilegale și Defilarea F222 cu simulare apuntare.
Exercițiul presupune un posibil caz de migrație ilegală, unde o ambarcațiune suspectă este interceptată de Garda de Coastă. La observarea navelor de intervenție, unul din migranții de pe ambarcațiunea suspectă, va sări în apă, cu scopul de ajunge la mal. Imigrantul va fi simulat cu un manechin, numit în limbajul marinăresc OSCAR – folosit în cadrul exercițiilor de salvare a oamenilor căzuti la apa. Nava Gărzii de Coastă observă persoana din apă si anunță MRCC-ul (Centrul Maritim de Coordonare), aparținând ANR (Autorității Navale Române) pentru a organiza și desfășura acțiunea de căutare și salvare pe mare. În acel moment va interveni Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, cu ajutorul navei SAR PHOENIX, specializata în căutare și salvare, și va recupera persoana din apă.
Tot în cadrul Zilei Marinei Române, publicul constănțean și turiștii prezenți vor putea observa în a doua linie de nave ancorate, în partea stângă a falezei, remorcherul HERCULES, navă aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Această navă a fost construită în Șantierul Naval Brăila, fiind lansată la apă în anul 1988 și modernizată în anul 2018. Nava este destinată salvării vieții omenești pe mare, salvării navelor aflate în pericol în larg, remorcajului de urgență și stingerii incendiilor la nave și platforme de foraj marin.
În cadrul defilărilor navale, din partea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, va evolua nava BRIZO. Această navă a fost construită în Șantierul Naval Celiktrans din Turcia, în anul 2021 și este specializată în acțiuni de depoluare, deține capabilități de remorcaj, de stins incendiile de la bordul navelor, dar poate fi folosită și în operațiuni de căutare și salvare pe mare.
În anul 2023, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a marcat împlinirea a 90 de ani de activitate neîntreruptă a statului român în domeniul căutării și salvării pe mare, onorând astfel activitatea tuturor marinarilor salvatori din România.
Astăzi, 15 August 2023, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 121 aniversări a Zilei Marine Române, A.R.S.V.O.M. urează tuturor marinarilor din România un călduros „La mulți ani!” și clasica urare marinărească ”Bun cart înainte!”