RUSIA/VIDEO: Avion militar prăbușit la exercițiul Zapad 2017
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 septembrie 2017, 11:03
Un bombardier Tu-22M3, participant la exercițiile militare ruso-bieloruse „Zapad-2017”, s-a prăbușit la baza aeriană Șaikovka, aflata în regiunea Kaluga din Rusia, anunta semioficiosul rusesc Izvestia.
Conform informațiilor oficiale ale armatei ruse, avionul a ieșit de pe pistă, probabil în timpul manevrelor de aterizare. Ca urmare a incidentului, aparatul este grav avariat si nu mai poate fi recuperat. Echipajul lui Tu-22M3 nu a fost rănit.
Pe Internet a apărut un videoclip realizat dintr-o altă aeronavă, care arată că Tu-22M3 se află în câmp deschis, la câteva sute de metri de pista.
Rusia și Belarus au lansat ieri ample exerciții militare comune „Zapad-2017”, care se vor încheia la 20 septembrie.
Potrivit Moscovei, cel puțin 13.000 de militari participa la exerciții.
Experții occidentali cred că, în realitate, numarul de participanți este de aproximativ 100.000 de soldati si ofiteri.
Sursa – realitatea.net